Biserica lipsită de dragoste

 

Textul predicii intitulate "Biserica lipsită de dragoste" de Rev. Michael Brown. Această predică face parte din seria omiliilor pe Apocalipsa de la Christ United Reformed Church, Santee, CA

 

"În materialul anterior am învățat că în cartea aceasta bizară a Apocalipsei este vorba despre faptul că Hristos conduce și domnește acum, în ciuda modului în care lucrurile par să fie în această lume și că, la final, El va reveni pentru a nimici răul, a-Și duce poporul în cerul și pământul cel nou, unde acesta se va bucura de prezența lui Dumnezeu și va locui pentru totdeauna împreună cu El. Despre asta e vorba în cartea Apocalipsa, de la capitolul 1 la capitolul 22. Apoi, așa cum am auzit, este o carte a binecuvântării, o carte a imaginilor, o carte a numerelor, o carte a închinării și o carte a mângâierii.

Mai presus de toate, cartea aceasta fost lăsată pentru a mângâia creștinii persecutați și care suferă, din toate veacurile, din fiecare generație, nu doar pe cei din vremea lui Ioan ci și pe cei de astăzi; iar acum, după ce am ascultat capitolul 1, care este de fapt prologul cărții, ne apropiem de secțiunea următoare, de capitolele 2 și 3 unde sunt cele 7 scrisori adresate celor 7 biserici. După aceea, va urma secțiunea în care Ioan este luat la cer și trimis ca profet, iar apoi vom începe cele 7 cicluri de viziuni, care în ultimă instanță reprezintă tema acestei cărți.

În aceste 7 scrisori către cele 7 biserici ne confruntăm cu ceva foarte interesant. Îl vedem pe Iisus făcând acestor 7 congregații adevărate, care erau compuse din oameni adevărați, cu probleme reale, având adevărate provocări, o evaluare. El face fiecărei biserici un raport. Băieți și fete care sunteți la vârsta școlară cunoașteți că atunci când vine vorba de carnetele voastre cu note deveniți puțin stresați, mai ales când trebuie să le arătați părinților. În ele se găsește o evaluare a muncii voastre. De asemenea, adulții se pot gândi la evaluarea pe care o aveți la locul de muncă. În fiecare an primiți o analiză de la angajator, care reflectă modul în care vă desfășurați munca acolo. Într-un fel, asta se petrece în aceste scrisori. Sunt asemănătoare cu un raport, o evaluare, iar Iisus are autoritatea de a-Și evalua biserica și a spune: „Iată care e starea ta”.

Aici este vorba de congregații adevărate, iar El se adresează la 7 din ele. Bineînțeles că în primul secol nu au existat doar 7 biserici. Dar de ce le scrie doar acestor 7? Așa cum au ascultat săptămâna trecută, toate numerele din cartea Apocalipsa sunt simbolice, iar numărul 7 reprezintă plinătatea, perfecțiunea. Nu ar trebui să le abordăm prea literal, numai dacă credem că există 7 duhuri sfinte, lucru care nu este adevărat.

Cele 7 duhuri care se ală înaintea tronului lui Dumnezeu sunt pur și simplu un simbol al perfecțiunii Duhului, iar în cele 7 scrisori adresate celor 7 biserici, primim o imagine completă, globală despre ce crede Iisus despre biserica Lui, fiecare din ele având o evaluare diferită. Unele primesc „note” bune pentru unele lucruri și „note” rele pentru alte lucruri. Una sau două primesc doar „note” bune, iar cel puțin una doar „note” rele. Ceea ce trebuie să înțelegem este că nici unei biserici nu ii este garantat faptul că va rămâne pentru totdeauna o biserică aici pe pământ.

Amintiți-vă că atunci când Pavel a scris galatenilor, se temea că vor pierde prima trăsătură a bisericii adevărate, predicarea Evangheliei, iar atunci când se întâmplă asta într-o congregație, sfeșnicul este stins. Nu mai este o adunare adevărată a lui Hristos. Lucrul acesta apare implicit în aceste scrisori, faptul că Iisus poate lua sfeșnicul, în cazul în care o biserică nu mai are trăsăturile unei adevărate biserici.

Scrisorile reprezintă un raport care are ca subiect ceea ce crede Iisus despre biserica Lui. Avem nevoie să auzim asta. Cu mult mai important este ce crede Iisus despre o congregație, decât ce cred eu sau tu sau chiar cei din afară. Consider că trebuie să ne oprim puțin aici. Fiind creștini americani, care trăim într-o societate consumeristă, trebuie să ne oprim puțin și să ne gândim că ce are importanță nu e ce cred eu despre o anumită congregație, despre cum sunt oamenii, predicarea, cum e muzica, ce are o mai mare importantă este părerea lui Iisus, care e standardul Său; nu e nevoie să speculăm, nu trebuie să presupunem: ”Eu mă gândesc că Iisus crede…” Ne-a spus deja care este părerea Lui despre biserică. Apocalipsa, capitolul 2 și capitolul 3. El ne vorbește în această seară și face o evaluare a bisericii Sale. Trebuie să avem în minte lucrul acesta atunci când ne gândim la congregația noastră. Unde ne aflăm noi având în vedere aceste 7 evaluări.

Prima se adresează bisericii din Efes. Aceasta era o biserică care a fost plantată cu ajutorul lui Pavel, vă amintiți din cartea Faptele Apostolilor că Efesul era un oraș foarte important din Asia, numit metropola Asiei. Efesul era un centru de afaceri prosper. Era o societate prosperă care se afla pe ruta comercială de la Roma spre Est, aici se aflau mulți călători, numeroase afaceri și, de asemenea, locul unde se afla templul zeiței Artemis sau Diana - poate vă amintiți asta din cartea Fapte, de marea controversă care a avut loc atunci când Pavel a predicat acolo și s-a iscat o răscoală. Era și un oraș strategic, fiind prosper, mare și cu o populație numeroasă.

Pavel știa lucrul acesta și a căutat să ajute la plantarea bisericii. A petrecut aici 2 ani jumătate împreună cu congregația, lucrând cu cei de acolo. Vă amintiți apoi că mai târziu el scrie binecunoscuta epistolă adresată acelei biserici, epistolă pe care noi o numim Efeseni, iar apoi l-a pus pe partenerul său de încredere, pe tânărul Timotei, păstor al acestei congregații. Este vorba despre aceiași biserică, din Efes. Așadar, Pavel a lucrat la plantarea bisericii, Timotei a fost și el acolo cu 30 de ani înainte ca această scrisoare din Apocalipsa să fie scrisă. Prin urmare a trecut ceva timp, nu știm dacă Timotei încă se mai afla acolo, dar Iisus face această evaluare bisericii din Efes și în primul rând Își afirmă autoritatea pe care o are de a-i scrie bisericii, în versetul 1: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur”- și anume biserica.

Cele 7 sfeșnice de aur sunt o imagine a întregii biserici, a bisericii universale, catolice. Iisus Își va afirma autoritatea în fiecare scrisoare, iar apoi remarcați că oferă o apreciere a bisericii.  Aprecierea pe care o face Iisus bisericii din Efes va constitui primul punct al predicii din această seară, prin urmare să ne oprim puțin aici. El îi dă câteva „note” bune, unele lucruri le făceau bine, corect. Versetul 2: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.” Hristos știe ce se petrece în biserica Lui, El spune: „Știu” în fiecare din aceste 7 scrisori. El spune: „Știu ce se petrece în congregația ta. Știu lucrurile pe care le faci bine”.

Iisus cunoaște faptele bisericii, știe situația fiecărei congregații, atunci când aceasta îndură persecuția, ademenirea învățăturii false sau imoralitatea. El știe cu ce se confruntă, vede atacul puterilor dușmane. Iisus locuiește în ele, El umblă în mijlocul lor. Nu e distant și departe, ci e cu ele până la sfârșitul veacurilor și le analizează. Are o cunoștință detaliată cu privire la fiecare congregație care-I aparține, inclusiv cu privire la noi, preaiubiților. Christ URC nu este doar o adunare de oameni care locuiesc in San Diego, care se întâlnesc aici duminica. Suntem biserica lui Iisus Hristos, iar El ne cunoaște, știe unde stăm bine ca biserică și totodată acele lucruri pe care trebuie să le îmbunătățim.

N-ar trebui niciodată să ne gândim: „Hei, noi suntem reformați, suntem Christ URC, avem bifată fiecare căsuță de pe listă.” Cu toții suntem evaluați, fiecare congregație existentă se potrivește uneia dintre evaluările celor 7 biserici. De fapt, există o biserică în cele 7 scrisori care considera că se află într-o stare bună. Ideea de bază este că Iisus Își cunoaște biserica, precum este scris în Psalmul 1:  „Căci Domnul cunoaște calea celor neprihăniți, dar calea păcătoșilor duce la pieire.” Iar lucrul pe care noi ca congregație trebuie să luptăm să-l facem bine este să avem discernământ în ce privește doctrina. În asta excela biserica din Efes și îi era pe plac lui Iisus. Credincioșii dădeau importanță combaterii doctrinei false și mărturisirii adevăratei doctrine. Erau preocupați de teologie, iar lucrul acesta se recomandă fiecărei congregații.

Ascultați ce spune Iisus: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.” Vă amintiți că în vremea lui Ioan, a apostolilor, erau apostoli mincinoși. Ce este un apostol? Cineva care este trimis de Dumnezeu, iar astăzi sunt mulți care spun că sunt trimiși de Dumnezeu și este datoria noastră ca biserică să verificăm lucrurile acestea. În societatea noastră există tendința de a spune: „Nu poți verifica pe nimeni, nu poți spune nimic rău despre învățătura lui Joel Osteen, pentru că el iubește oamenii, încearcă să facă bine.”

Biblia este foarte clară atunci când spune că trebuie să discernem învățătura celor care pretind că au fost trimiși de Dumnezeu, iar lucrul aceste îi este pe plac lui Iisus. Nu te gândi nici o clipă că ești evlavios din cauză că nu judeci acea persoană, de fapt chiar păcătuiești. Nu este judecata ta, ci este judecata Cuvântului lui Dumnezeu. Suntem chemați să verificăm, să avem discernământ, iar lucrul acesta este pe placul Domnului. Amintiți-vă de Fapte, capitolul 20, unul din capitolele mele preferate din Biblie. Când Pavel se pregătește să meargă în Ierusalim, se oprește în Milet și îi chemă pe prezbiterii din biserica Efesului. Nu știm câți erau acolo, sunt sigur că Timotei era prezent, probabil atunci a plâns la plecarea sa, iar Pavel spune mai târziu că își amintește de lacrimile sale.

Amintiți-vă ce le spune în discursul minunat de rămas bun; Pavel este un păstor minunat, atât de preocupat de viitorul bisericii, de viitorul Evangheliei! Este un discurs lung, impresionant, în care le spune: „Știu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma; și se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să treacă pe ucenici de partea lor ” Acestea sunt ultimele cuvinte ale lui Pavel care spune: „Fiți atenți, vor veni învățători falși, discerneți, verificați, fiți atenți, încercați învățătura și faptele celor care se numesc apostoli, vor veni lupi răpitori.” Mai târziu l-a lăsat pe Timotei ca păstor al acestei biserici.

Amintiți-vă că i-a scris lui Timotei și l-a rugat stăruitor (în 1 Timotei, 2 Timotei) să-i pregătească pe oameni să nu învețe o doctrină diferită, nici să se preocupe cu mituri și genealogii nesfârșite care duc la speculații, să nu se abată de la slujirea pe care o au de la Dumnezeu prin credință. Apoi îl avertizează pe Timotei că vine o vreme când oamenii nu vor suferi învățătura sănătoasă și vor căuta să asculte învățături care să le gâdile urechile, învățători care vor vorbi conform dorințelor oamenilor, iar aceștia se vor întoarce de la ascultarea adevărului și se vor rătăci ascultând mituri. Într-o astfel de vreme trăim astăzi. Trăim într-o vreme a urechilor gâdilate; poți găsi o biserică, un păstor care să se potrivească dorințelor tale, care să spună ce vrei să auzi, nu ce ai nevoie să auzi.

Nu orice avem nevoie să auzim este plăcut, iar Pavel l-a avertizat pe Timotei, păstorul Efesului: „Fii atent! Rămâi în adevăr, fii doctrinar, teologic, continuă să discerni”, caracterul protector al lui Pavel de bun păstor a adus roade bune, biserica din Efes a refuzat să tolereze învățătorii și apostolii falși. Cu 30 de ani mai încolo când Ioan scrie aceste lucruri, Iisus spune: „Ai fost credincios aici.”  Au reflectat cu credincioșie intoleranța lui Iisus față de doctrina falsă, au reflectat cu credincioșie ura lui Hristos față de lupii care Îi duc în rătăcire oile, versetul 6: „Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc”- o grupare eretică, asemănată cu istorisirea despre Balaam,  a cărei învățătură era un fel de antinomism și care spunea că poți fi creștin deși trăiești în imoralitate sexuală, dar Iisus spune: „Urăsc acea învățătură, tu de asemenea și acesta e un lucru bun.” Iisus urăște unele lucruri, precum un doctor urăște cancerul, El spune: „Este bună intoleranța ta față de această învățătură, căci este otravă pentru oile Mele.” Ioan ne spune în prima lui epistolă: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi.”

Cum facem asta? Cum încercăm duhurile? Preaiubiților, de aceea biserica a mărturisit anumite lucruri de-a lungul veacurilor, nu s-a lăsat pe seama mea sau a ta să ne descurcăm cu Bibliile noastre. Biserica e mult mai mare decât mine sau tine. A fost pe pământ de mai mult timp decât noi și va continua mult timp de acum încolo, a mărturisit anumite lucruri (unele acum mii de ani) formulate în crezuri, și anume: ce credem despre Dumnezeu, despre Hristos, despre mântuire, despre biserică, despre final. De aceea e atât de important să ne cunoaștem crezurile și mărturisirile, altfel ne vom rătăci urmând mituri.

Cum vom putea persevera în învățătura sănătoasă a lui Iisus Hristos, fără înțelepciunea bisericii, când astăzi este un așa mare atac al doctrinei false care spune: „Lucrul acesta este de asemenea biblic” De aceea reforma a fost atât de importantă. Trebuie să fim atenți pentru a nu primi învățătura falsă care circulă în creștinismul de azi. Și trebuie să înțelegem, preaiubiților, că asta este o luptă spirituală. Diavolul atacă, așa cum vom vedea pe parcursul cărții Apocalipsa, în trei feluri: prin persecuție, prin învățătura falsă, prin imoralitate.

Atacul prin persecuție este un atac fizic și emoțional. Atacul în care se folosește de doctrina falsă este un atac intelectual, iar atacul prin imoralitate este, evident, un atac moral. Asta urmărește prin aceste atacuri, aceste strategii ale diavolului, reprezentate simbolic prin aliații dragonului:  fiara care iese din mare, fiara de pe pământ și prostituata. Trinitate aceasta contrafăcută luptă de-a lungul veacurilor cu biserica. Biserica din Efes purta lupta cea bună împotriva fiarei de pe pământ care este doctrina neadevărată. Așa trebuie să facem și noi, Christ URC. Trebuie să ne străduim să fim o biserică care are discernământ. Aceasta e aprecierea față de biserica din Efes.

Însă Iisus avea și o nemulțumire. Așadar, biserica ia un 10 pentru doctrină, următoarea „materie” este dragostea. Aici nu stă prea bine. Trebuie să ne străduim să avem discernământ, să păzim adevărul, dar totodată trebuie să avem și dragoste, căci fără dragoste nimic altceva nu contează. Asta spune Iisus în versetul 4: „Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” În vreme ce biserica primește note bune pentru discernământul doctrinar, primește note slabe pentru dragostea lor. Din nou, El îi apreciază pentru că sunt neosteniți, perseverenți, discern adevărul, sunt o congregație care urăște minciuna, dar abordează, de asemenea, cu mare seriozitate problema lipsei dragostei dintâi. Ce este această dragoste pe care au avut-o la început? Unii au interpretat-o ca fiind dragostea pentru Hristos, dragostea pentru Dumnezeu, fiindcă adesea în Vechiul Testament, prin profeți, Dumnezeu le spune oamenilor să se întoarcă la El. Aici însă nu este vorba despre asta, deoarece problema bisericii din Efes nu era idolatria sau lipsa de zel și dragoste pentru Hristos.

Aceste lucruri nu le lipseau, problema era că nu aveau dragoste pentru ceilalți. Nu aveau dragoste, probabil, pentru cei din afara bisericii lor, lucru care făcea ca să nu aibă dragoste nici unii pentru ceilalți. Nu tolerau erorile doctrinare, precum biserica din Pergam, făceau disciplină, spre deosebire de biserica din Tiatira, nu se încredeau în puterile proprii, asemenea bisericii din Sardes și nu erau „călduți” ca biserica din Laodicea. Problema lor era pierderea dragostei pentru ceilalți. Amintiți-vă de Matei, capitolul 24 în care Iisus avertizează că va veni o vreme în care persecuția va ispiti oamenii să abandoneze credința, să se trădeze unul pe celălalt și să se îndepărteze ce ceilalți manifestând ură și suspiciune. Dragostea multora se va răci. Asta pare să fie evaluarea pe care Iisus o face bisericii din Efes: „Vă avertizez că vă îndreptați spre calea aceea!” Aveau o doctrină sănătoasă și discernământ, dar li s-a răcit dragostea față de aproape. Discernământ fără dragoste.

Preaiubiților, sunt câteva mari pericole pentru o congregație atunci când are discernământ, dar nu dragoste. Unul din ele este faptul că fără dragoste pentru aproape, o biserică, inevitabil, va intra într-o stare de autoapărare. Datorită suspiciunii pentru toată lumea biserica se va orienta spre interiorul Său, așa cum spune Dennis Johnson în comentariul său extraordinar pe Apocalipsa, Victoria Mielului: „O biserică aflată în luptă, înconjurată de dușmani se poate îndrepta înspre sine în autoapărare și suspiciune.” Iar adevărul este, dacă suntem sinceri, că lucrul acesta poate fi pentru noi un pericol, ca biserici reformate, confesionale. Sper că luăm aminte la ce spune Duhul în această seară.

Noi avem râvnă și dedicare față de adevărul pe care îl mărturisim, dar foarte ușor putem deveni lipsiți de dragoste și compasiune față de cei care nu sunt de acord cu noi, chiar față de frații în Domnul. Lucrul acesta nu se află în conflict cu încercarea duhurilor, trebuie să continuăm să încercăm duhurile. Este greșit să credem că iubindu-i pe ceilalți nu trebuie să avem discernământ, ci trebuie doar să iubim. O astfel de dragoste este una falsă, o unitate falsă și o conciliere falsă. Astăzi există pretutindeni o astfel de unitate. Ce trebuie să facem este să ne alipim cu tenacitate de adevăr- așa cum făceau efesenii - și deopotrivă să căutăm să nu ne pierdem dragostea față de frați și surori și aproapele nostru. Știu că asta poate fi greu, dar trebuie să avem grijă ca ura față de învățătura falsă să nu ne facă să-i urâm pe alții. Ne rugăm chiar și pentru Joel Osteen. Îi putem urî învățăturile false, dar ne rugăm pentru el, ne rugăm pentru cei care frecventează un loc ca acela și care primesc acea învățătură pe care ei o numesc creștinism.

Preaiubiților, astfel este atacul intelectual al lui Satan. El este un falsificator. Falsifică lucruri pe care le face să pară adevărate. Trebuie să ne rugăm și să discernem, dar mai mult decât atât, trebuie să iubim. Un alt pericol care vine din a avea discernământ fără dragoste este că în mod inevitabil lipsa de dragoste ne va face ca în luptă să ne îndreptăm înspre noi înșine. Din păcate asta a fost pentru bisericile reformate ceva asemănător cu călcâiul lui Ahile. Câțiva dintre noi s-au aflat aici de suficient timp pentru a înțelege că bisericile și denominațiile noastre sunt adesea precum niște câmpuri de luptă teologică unde s-au purtat războaie cu privire la orice controversă teologică care apare, fie că este vorba despre doctrina celor două împărății, zilele creației sau natura legământului mozaic. E ca și cum am spune: „Ne retragem din lume pentru că noi știm că restul nu are dreptate, spre deosebire de noi, iar ce ne rămâne de făcut este să ne luptăm între noi.”

Dacă nu ești conștient de asta, este pentru că păstorul vostru încearcă să vă protejeze de lucrul acesta. De aceea noi nu avem anumite publicații, care nu sunt decât o umblare după ceartă. Lucrul acesta se desfășoară chiar și în URC, în OPC, a fost asemenea călcâiului lui Ahile în căutarea reformaților de a avea discernământ și a se alipi de adevăr. Apoi o altă extremă este să ne relaxăm în ce privește adevărul și să ne luăm cu toții de mâini. Nu putem face asta, trebuie să ne alipim de adevăr și de ceea ce ne unește, chiar și atunci când nu suntem cu totul de acord unii cu alții, trebuie să păzim unitatea noastră în legătura dragostei. Pericolul este că în lipsa dragostei, Hristos ne va înlătura sfeșnicul. Ne spune în versetul 4 că va face asta. Avertizează biserica din Efes că în cazul în care nu se pocăiesc, va veni și le va lua sfeșnicul. Ce este implicat aici este că așa cum ramurile se pot tăia și lumina se poate stinge, anumite biserici își pot pierde legătura vie cu trupul lui Hristos. Asta e realitatea, asta s-a întâmplat cu biserica romano-catolică care a fost cândva o biserică creștină. Asta se întâmplă cu multe biserici care au căzut și care odată erau neclintite în adevăr, iar acum nu sunt decât niște cochilii goale.

Hristos Și-a înlăturat sfeșnicul și poate face același lucru cu noi. Putem spune: „Noi avem cele 3 semne ale bisericii adevărate, niciodată nu ne va face una ca asta”, asemănându-ne cu evreii care ziceau: ”Noi avem Templul, nu va lăsa vre-un dușman să ne distrugă.” Profeții le-au răspuns însă că asta n-o să-i scape. Preaiubiților, avem nevoie de cele 2 semne ale bisericii adevărate, dar fără dragoste sunt nefolositoare. Așadar, avem nevoie de amândouă. Nu trebuie să dăm la o parte cele 3 semne, așa cum vom vedea în ceea ce urmează în cele 7 scrisori, dar avem nevoie de dragoste unii pentru alții. Asta spune Iisus, căci fără dragoste nu avem nici o mărturie înaintea lumii. Iisus a spus în Ioan 13, versetul 35: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”

Lumea privește la noi, vede o grupare diversă în ce privește etnia, proveniența; nu suntem laolaltă pentru că suntem din aceiași parte a Europei, pentru că votăm cu toții la fel sau că ne place același fel de muzică. Suntem foarte diferiți, și, totuși, lumea vede că cei din acest grup variat slujește unul altuia, se iubesc, suferă împreună. Nu facem asta în mod perfect, dar ei văd o societate care e noua creație, născută de sus, iar asta e o mărturie față de lume, dragostea pe care o avem unii față de alții. Ceea ce spunem despre Evanghelia lui Hristos, despre prima trăsătură a bisericii adevărate, și anume: predicarea curată a Evangheliei, ne dă putere să trăim în dragoste. Asta ne dă credibilitate. Iisus spune: „Vor cunoaște că sunteți ucenicii Mei.”

Trebuie să mai menționez că biserica nu e perfectă. Unii pot să spună: „Ce mă bucur că a spus asta, am simțit asta de mult timp. Am simțit că înțelegem adevărul, dar nu iubim destul. Mă bucur că gândești așa.” Răspunsul e că tu trebuie să fii soluția. Dacă spunem: „Biserica nu se încadrează în ideile mele despre ce ar trebui să însemne dragostea, sunt atât de sătul de asta”, problema sunt eu, eu sunt problema. Adevărul e că problema suntem cu toții, cu toții suntem păcătoși și imperfecți, iar soluția, pe care diavolul nu vrea să o vedem, este aceea pe care ne-o dă Iisus: „Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi.”

Iubiți-vă unii pe alții, slujiți-vă, dar preaiubiților, vă rog ca sub nici o formă să cădeți în cursa de a gândi că biserica trebuie să se potrivească idealurilor personale, proprii. Vă construiți un idol. Eu nu pot spune cât de iubitoare trebuie să fie o biserică, iar dacă sunt nemulțumit că nu destui oameni sunt iubitori precum cred eu că ar trebui să fie, nu am dreptate, greșesc. Am făcut și eu de multe ori acest lucru. Idealul este al meu, realitatea este a lui Hristos și nu putem pretinde ca alții să trăiască după idealul nostru. Am spus asta pentru că uneori când auzim că biserica trebuie să aibă mai multă dragoste ne gândim la idealul nostru despre cum ar trebui să fie.

Dietrich Bonfoeffer, în cartea lui, Viața Împreună, ne confruntă cu adevărul spunând: ”Omul care inventează un ideal vizionar a comunității creștine pretinde ca acesta să fie realizat de Dumnezeu, de alții și de el însuși. El intră în comunitatea de creștini cu pretențiile sale, își stabilește propria lege și îi judecă pe frați și chiar pe Dumnezeu conform ei. Stă neclintit, un viu reproș față de toți frații și se comportă de parcă el ar fi creatorul comunității creștine, de parcă visul său e ceea ce-i leagă pe împreună pe oameni, iar când lucrurile nu merg după cum vrea el, numește efortul său un eșec. Când imaginea sa ideală este distrusă, presupune că biserica va fi zdrobită, devenind, în primul rând un acuzator al fraților săi, apoi un acuzator al lui Dumnezeu, iar în ultimul rând acuzatorul deznădăjduit al său.”

Probabil că am făcut asta cu toții într-o anumită măsură, devenim frustrați când nu ne este satisfăcut idealul. Dacă observăm că o biserică nu este destul de iubitoare, atunci noi trebuie să fim o parte a soluției. Schimbarea începe cu noi. Ați putea spune: „Cei din această biserică nu sunt prietenoși.” Atunci fii tu prietenos! De asta te-a pus Dumnezeu aici. ”Nimeni nu m-a invitat…” Atunci invită tu pe cineva la tine. „Să fac asta de 7 ori?” De 70 de ori câte 7. De asta te-a adus aici Dumnezeu. Fii tu soluția și împreună să fim o biserică iubitoare, precum Iisus îi vorbește bisericii Sale în această seară. Amintește-ți, pocăiește-te și întoarce-te. Cine are urechi de auzit să audă ce spune Duhul bisericilor.

Mai este încă un lucru, de care mă voi ocupa pe scurt. Iisus face și o promisiune. Face o apreciere, face o mustrare, dar observați că ultimele Sale cuvinte adresate bisericii din Efes nu sunt o amenințare, ci o promisiune. El spune: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Auzind de Pomul Vieții ne gândim imediat la Geneza. Pomul Vieții era acel țel pe care Adam îl avea așezat înaintea lui. Glorificarea, viața veșnică era simbolizată în acest Pom al Vieții pe care le va dobândi în urma ascultării sale. Bineînțeles că Adam a pierdut toate acestea. A eșuat. Dar acolo unde El a eșuat, Hristos, cel de-al doilea Adam a triumfat.

Hristos vine ca Învingător, Cel care cucerește și zdrobește capul șarpelui și ne duce la Pomul Vieții, prin viața, moartea și învierea Sa, prin plata pe care a făcut-o pentru păcatele noastre, prin înlăturarea blestemului, prin viața Lui de neprihănire și ascultare. Asta ne face să putem fi primiți înaintea lui Dumnezeu, iar acum în locul paradisului pierdut avem o nădejde. Și vom vedea Pomul Vieții apărând iar în ultimul capitol al Apocalipsei, atunci când din cer vin Noul Ierusalim și noua creație, iar întregul Univers e transformat într-o scenă a gloriei în care nu este păcat, Satan sau suferință, unde nu este moarte.

Pomul Vieții se află acolo care aduce rod pentru vindecarea neamurilor. Iar în acest pasaj Iisus spune: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Asta rezona cu efesenii, deoarece se pare că acolo se afla templul zeiței Artemis care a fost construit pe locul unui templu numit al Arborelui - arborele era un simbol al zeiței Artemis și al orașului său. Pomul Vieții însă este un arbore cu mult mai măreț, un pom care promite viața veșnică. Iisus este mai presus de Artemis, El le promite celor care biruiesc acces la un pom care oferă viața veșnică și bucurie în prezența lui Dumnezeu.

Cum putem birui? De fapt, Iisus spune asta în fiecare scrisoare, adresată bisericilor. Toate sunt la fel în ce privește forma în care au fost scrise: „Celui care va birui…” Cum putem birui? Biruim prin a lua aminte la ce spune Iisus bisericii Sale. „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul”, așa cum am auzit azi dimineață, a avea credința care lucrează prin dragoste, a suferi cu celălalt, a ne sluji, a persevera în credință. Lucrurile acestea sunt, de fapt, un indiciu al autenticității celui care crede în Iisus Hristos, Cel care a biruit în locul nostru. Așadar, să luăm aminte la ce spune Duhul bisericii Christ URC în această seară.

Ascultați ce ne spune Domnul nostru, să auzim ce ne spune El în această seară. Să fim o biserică care discerne, să nu ne depărtăm niciodată de adevăr, să mărturisim adevărul până la ultima suflare, dar să nu uităm să fim o biserică iubitoare, ca lumea să ne vadă lumina, un sfeșnic care luminează alimentat fiind de dragostea pe care o avem unii față de alții. Fii acel ucenic care are dragoste față de frați și aproape.

Preaiubiților, e greu să facem asta, dar să nu trăim ghidați de propriile idealuri despre cum ar trebui să arate o biserică sau după visele noastre deșarte ale unei biserici perfecte, utopice. Fiecare din noi să-și amintească de unde am căzut, să ne pocăim și să ne întoarcem la faptele dintâi căutând să ne iubim aproapele. „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.” Amin."