Speranța politică și credința creștină

   București, Palatul Parlamentului la apus, copyright imagine:   outchill  /123RF

București, Palatul Parlamentului la apus, copyright imagine: outchill/123RF

De fiecare dată când suntem în preajma unei campanii electorale tindem să sperăm că de data aceasta vom alege oameni mai buni care vor face o treabă mai bună. În ciuda speranței dinainte de alegeri, de cele mai multe ori ajungem să fim dezamăgiți de ceea ce fac aleșii pentru noi.

Chiar dacă ești dezamăgit de acțiunile politicienilor aleși, credința creștină ne ajută să privim la viața politică din jurul nostru ca oameni care avem o dublă cetățenie: prin nașterea în trup suntem cetățeni ai României, dar prin nașterea credinței în inimile noastre suntem cetățeni ai împărăției cerului. Ce implicații are asta pentru perspectiva noastră?

Dubla cetățenie româno-cerească

Conform apostolului Pavel ”cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” (Filipeni 3:20). Pe lângă cetățenia romană pe care Pavel a dobândit-o prin naștere (Fapte 22:28), Pavel afirmă că toți creștinii care sunt uniți cu Hristos prin credință o cetățenie care transcende realitatea materială prezentă.

Dar cum reconciliem aceste două cetățenii fără să trăim vieți schizofrenice? Trebuie să distingem rolul pe care fiecare cetățenie o are și să nu le confundăm. Cetățenia noastră în această lume nu ne va oferi niciodată ”Raiul pe Pământ” așa că așteptările noastre de la parlamentari și guvernatori trebuie să ia în calcul rolul statului în creația lui Dumnezeu.

TEOLOGIA LEGĂMÂNTULUI ȘI LEGITIMITATEA STATULUI

În unele cercuri creșine este foarte frecventă citarea condiției din 2 Cronici 7:14 și aplicarea ei la statul Român. În 2 Cronici 7:14 Dumnezeu spune poporului Israel: ”dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.” 

Citarea și aplicarea acestui text pentru țara noastră este profund eronată. Aceea este o promisiune condiționată pe care Dumnezeu o face într-un context istoric specific, în cadrul unui legământ pe care El l-a făcut cu statul și națiunea Israelului care era organizată în mod teocratic. Dumnezeu avea un legământ cu acea țară, dar nu are nici un legământ cu România.

De fapt Israelul a fost singura țară cu care Dumnezeu a făcut vreodată un legământ (Exod 19) iar acel legământ a fost dizolvat întocmai din cauza faptului că Israelul nu a respectat condiția impusă. Dumnezeu le-a spus în Exod 19:5-6 ”dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu, îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt.

Pentru că Israelul nu a ascultat și au încălcat legământul, au avut de suferit pedeapsa încălcării legământului și dizolvarea lui. De aceea, Dumnezeu anunță în repetate rânduri că va face un legământ nou (Ieremia 31, Osea 13, Evrei 8), tocmai pentru că legământul teocrației instituite în Exod 19 era ruinat de neascultarea evreiască și abrogat prin pedeapsa exilului.

De aceea, 2 Cronici 7:14 nu are nici o legătură cu situația României și nu poate fi aplicat la țara noastră. Este o prevedere din cadrul legământului teocrat al Israelului care oricum a fost abrogat, nemaifiind valabil nici pentru evrei.

Dar dacă relaționarea lui Dumnezeu cu națiunea geopolitică a Israelului în Antichitatea Orientului Mijlociu nu poate să fie o paradigmă pentru înțelegerea vieții noastre în statul român, care este statul unei țări ca România înaintea lui Dumnezeu? Deși prevederile teocrației sunt abrigate și irelevante pentru situația noastră, țările din lumea aceasta nu sunt în afara stăpânirii lui Dumnezeu.

STATUL, O INSTITUȚIE NATURALĂ

Cu toate acestea, cadrul în care țările au o relaționare cu Dumnezeu nu este legământul teocratic (Exod 19:5-6, 2 Cron 7:14) ci legământul natural pe care Dumnezeu l-a făcut cu întreaga creație după potop (Genesa 9). După pedepsirea lumii prin apă, Dumnezeu face un legământ cu Noe și cu întreaga creație, legământ care cuprinde următoarele aspecte

  • Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul” (Gen. 9:1). Prin această poruncă Dumnezeu reînnoiește chemarea instituită prin creație, aceea de a popula Pământul și a îl locui.
  • Tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană; toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde” (Gen. 9:3). Prin această prevedere, Dumnezeu reînnoiește afirmarea faptului că Pământul și tot ce este pe el a fost creat pentru om.
  • Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om, căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui” (Gen. 9:6). Aceasta este o prevedere în ce privește justiția și dreptatea pe care Dumnezeu o menține pe pământ prin judecățile și pedepsele impuse.
  • Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră, care va veni după voi; 10 cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările, cât şi vitele, şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ” (Gen. 9:6). Aceste cuvinte ne arată că legământul din Genesa 9 este cu întreaga natură, cu tot Pământul.

Rolul statului (inclusiv al guvernului României) este să creeze un cadru în care viața naturală să se dezvolte și nedreptatea să fie pedepsită. Aceasta este perspectiva pe care și apostolul Pavel o are asupra guvernelor, când spune în Romani 13:1-4:

Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu, şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.

Rolul statului nu este să ne aducă Raiul pe Pământ, ci să asigure prezervarea vieții naturale prin intermediul guvernării. Iar cel mai remarcabil lucru este faptul că atunci când Pavel a făcut această afirmație, ”stăpânirile” din vremea lui l-a care s-a referit erau conducători păgâni din cadrul Imperiului Roman al secolului I.

Așa vedem că un guvern nu trebuie să fie ”creștin” sau să aplice principii religioase creștine ca să îl slujească pe Dumnezeu. Nu, ci orice guvern care urmează legea morală naturală (pe care o avem cu toții în conștiința noastră și o observăm în natură) este un guvern bun care îl slujește pe Dumnezeu în cadrul legământului natural instituit în Genesa 9.

Trăind cu două cetățenii

Ca și creștini trebuie să ne înțelegem dubla cetățenie fără să confundăm împărățiile. Prin guvernul acestei lumi Dumnezeu prezervează viața naturală, iar prin Biserică ca ambasadă a Împărăției Cerurilor Dumnezeu oferă salvarea vieții veșnice. Ca și creștini nu trebuie să încercăm să transformăm guvernul într-o biserică sau biserica într-un guvern. Cele două sunt distincte și îl slujesc pe Dumnezeu (și pe noi) în mod distinct conform instituirii lui Dumnezeu, în cadrul unor legăminte diferite - legământul natural pentru stat, legământul salvator al lui Hristos pentru biserică.

Pavel și locuitorii Imperiului Roman din secolul I nu aveau ocazia să își aleagă stăpânitorii, dar noi avem acest privilegiu. Cu toate acestea trebuie să fim rezervați în privința lucrurilor pe care le sperăm de la conducătorii aleși de noi. Ei nu ne vor pune capăt suferinței, nu vor îndepărta absurditatea vieții, nu ne vor rezolva problemele profunde ale vieții noastre și cu siguranță nu ne vor oferi viața veșnică.

Doar Hristos a făcut asta prin moartea Sa pe cruce și învierea Sa din morți. Ca Dumnezeu adevărat și om adevărat, ce a murit și a înviat, sa înălțat la ceruri de unde își conduce Biserica înspre patria cerească.

Atunci când suntem revoltați față de corupția și nedreptatea celor care ne guvernează, trebuie să nu ne uităm de propriile noastre păcate și de nedreptatea de care suntem vinovați prin încălcarea Legii lui Dumnezeu. Trebuie să înțelegem că protestul nostru este un protest împotriva altor păcătoși, oameni care nu sunt într-o categorie diferită față de noi.

Deși prin protestele și demersurile noastre politice s-ar putea să putem îmbunătăți temporar situația, doar Iisus Hristos este cel ce pune cu adevărat capăt nedreptății prin faptul că și-a asumat nedreptatea noastră pe cruce și ne-a oferit dreptatea Sa. Împărtășind victoria lui Hristos asupra morții, în ziua învierii vom intra în posesia deplină a vieții veșnice, pe un Pământ nou și sub un cer nou.

Până în acea zi trebuie să ne îndeplinim datoriile temporare în societatea civilă și putem să folosim toate mijloacele legale ce ne stau la îndemână pentru a ne exercita drepturile. Cu toate acestea să nu ne avântăm în condamnarea altora fără să ne vedem propriile noastre păcate. Privind înspre crucea lui Hristos și aducându-ne aminte de învierea Sa, vedem singura ieșire din cercul vicios al absurdității vieții de sub blestemul păcatului și căpătăm răbdare să putem trăi chiar și într-o societate nedreaptă.

Rev. Mihai Corcea