Libertatea religioasă și judecata divină

Căderea Bastiliei, o pictură de Jean-Pierre Houël

Căderea Bastiliei, o pictură de Jean-Pierre Houël

La toți ne place să fim liberi și autonomi. Nu ne place să fim forțați să facem altceva decât ceea ce dorim noi. Întreagă epocă a modernității noastre se desfășoară sub stindardul revoluției franceze: ”liberté, égalité, fraternité!” Această libertate pe care o avem în societate se reflectă și în domeniul religios: avem libertate religioasă, fiecare poate să creadă ce vrea și să practice orice credință dorește.

Dar cum se împacă această libertate religioasă cu rolul lui Hristos ca rege și judecător al universului? În cele ce urmează voi prezenta cinci principii biblice care ne ajută să analizăm acest paradox libertății religioase și al judecății divine:

1. LIBERTATEA RELIGIOASĂ ESTE BIBLICĂ

Deși multă lume privește la această libertate ca fiind o inovație modernă, de fapt libertatea religioasă este fundamentată nu pe o filosofie modernă ci pe legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu lumea după potop. În Genesa 9, Dumnezeu face un legământ cu omul, natura și toate viețuitoarele Pământului, că atât timp cât va fi Pământul, Dumnezeu nu îl va mai distruge printr-ojudecată precum potopul.

În mileniile care au urmat, Dumnezeu a tolerat răutatea omului pe Pământ. Oamenii își făuresc tot felul de religii, se închină creaturii în locul creatorului și doar o minoritate de oameni se închină lui Dumnezeu. Cu toate acestea Dumnezeu nu îi distruge printr-un potop, ci lasă curcubeul ca semn al legământului natural.

2. LIBERTATEA RELIGIOASĂ A FOST ÎNTRERUPTĂ ÎN TEOCRAȚIA ISRAELULUI

Această libertate religioasă a oamenilor este suspendată temporar în Palestina în vremea teocrației lui Israel. Acea epocă a războaielor sfinte împotriva păgânilor Palestinieni și instaurarea unui stat religios este o intruziune a judecății viitoare a lui Dumnezeu în prezentul de atunci ca să simbolizeze judecata lui Dumnezeu și să arate nevoia oamenilor de mântuire.

În Israelul teocratic, nu aveai libertatea să ai orice religie, deoarece orice idolatrie trebuia pedepsită prin pedeapsa capitală. Nu doar idolatria, ci o întreagă serie de abateri grave de la legea lui Dumnezeu duceau execuție. Canaanul devine o enclavă sfântă pe un Pământ corupt: deși celelalte țări și națiuni sunt sub curcubeul lui Noe și Dumnezeu nu le pedepsește idolatria, această toleranță este suspendată în Israel.

Dar eșecul evreilor de a menține țara sfântă duce la ruperea și invalidarea acelui legământ teocratic. Ca și Adam în Eden, evreii au eșuat să păstreze țara Canaanului ca un loc sfânt. Ca urmare a acestui eșec, evreii ajung în aceeași stare blestemată ca restul națiunilor, sub vina păcatelor lor, incapabili să asculte de legea lui Dumnezeu.

3. LIBERTATEA RELIGIOASĂ A FOST RESTAURATĂ ÎN EPOCA BISERICII

Răspunsul lui Dumnezeu la această stare a omenirii este descoperit în nașterea, viața, moartea și învierea Domnului Iisus Hristos, al doilea Adam, Fiul lui Dumnezeu devenit om ca să îl reprezinte pe Tatăl iubitor ca profet înaintea noastră și ca să ne reprezinte pe noi ca preot înaintea Tatălui drept.

În epoca bisericii nimeni nu este forțat să creadă. Biserica creștină înființată de Hristos și de apostoli nu convinge oamenii cu sabia ci prin cuvântul lui Dumnezeu: ”credința vine prin auzire și auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10:17). Armele bisericii nu sunt fizice, ci spirituale: adevărul, dreptatea, Evanghelia, credința și cuvântul (Ef. 6).

Dar Hristos nu este doar profetul Tatălui înaintea noastră și preotul nostru înaintea Tatălui: Hristos este și rege: ”capul Bisericii” și ”domnul împăraților Pământului” (cf. Ef. 4 și Apoc. 1) Cum se împacă libertatea religioasă a oamenilor și stăpânirea lui Hristos ca rege?

4. LIBERTATEA RELIGIOASĂ ESTE RELATIVĂ ȘI TEMPORARĂ

Deși în epoca Bisericii încă suntem sub curcubeul pe care Dumnezeu l-a dat lui Noe, această stare de toleranță și libertate este una temporară. Hristos va reveni ca rege pentru ca să își salveze biserica, să își pedepsească dușmanii și instaureze prezența deplină a împărăției Sale pe un Pământ nou și sub un cer nou.

Dumnezeu ”va judeca lumea după dreptate” (Fapte 17:31). ”Dumnezeu va judeca prin Iisus Hristos lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom 2:16). ”Sfinții vor judeca lumea” împreună cu Hristos (1 Cor. 6:2). ”Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşă adevărul în nelegiuirea lor” (Rom. 1:18).

Din acest punct de vedere, libertatea religioasă a oamenilor nu este absolută. Oamenii nu au libertate religioasă absolută (adică și față de Dumnezeu) ci doar o libertate religioasă relativă (adică doar față de ceilalți oameni). Libertatea religioasă din epoca noastră înseamnă că nu ne constrângem unii pe alții în închinarea religioasă.

Dar există o constrângere viitoare: judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu va judeca pe toți cei ce nu cred în Hristos, pentru că oricine nu crede în Hristos este încă vinovat de vina păcatelor sale. Judecata divină de la întoarcerea Domnului Iisus Hristos va pune capăt oricărei libertăți religioase.

5. LIBERTATEA PREZENTĂ ESTE OPORTUNITATEA RECONCILIERII

Faptul că libertatea religioasă nu este absolută este o veste proastă pentru oricine își manifestă libertatea prin rebeliune față de Dumnezeu. Dar în acest cadru al libertății temporare, orice om care crede în Hristos este mântuit de judecată.

După cum spune apostolul Pavel: ”Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire” (Rom. 10:9-10)

Libertatea religioasă pe care o avem în prezent este o dovadă a răbdării lui Dumnezeu. După cum nu l-a distrus pe Adam și Eva imediat după ce au păcătuit, după cum nu a pus capăt lumii și istoriei printr-o judecată finală după primul păcat, Dumnezeu are și astăzi răbdare cu cei ce sunt în rebeliune și le-a oferit o cale de împăcare cu Sine.

Biserica este o ambasadă a Împărăției Cerurilor, un loc în care orice păcătos care crede este împăcat cu Dumnezeu și primește cetățenia cerească a vieții veșnice. Epoca bisericii nu este o epocă a judecății, ci epoca reconcilierii omului cu Dumnezeu prin crucea Domnului Iisus Hristos. Cu toate acestea, judecata va veni la momentul hotărât de Dumnezeu.