Un patriarh ortodox convertit la protestantism

Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol (537-1453), fostă moschee (1453-1935), acum muzeu in Istanbul, Turcia

Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol (537-1453), fostă moschee (1453-1935), acum muzeu in Istanbul, Turcia

Chiril Lukaris, patriarh al Constantinopolului in secolul XVII, a adoptat principalele doctrine ale Reformei protestante si a incercat sa le promoveze in randul Bisericii Ortodoxe din zona bizantina. Chiril Lukaris si-a desfasurat activitatea de reforma in cadrul ortodoxiei-estice pentru scurt timp, deoarece a fost ucis ca martir in anul 1638 din porunca sultanului otoman Murad IV. Dupa moartea sa, ortodoxia-estica s-a dezis de el, iar sinodul bizantin de la Constantinopol din 1638 l-a condamnat ca si eretic.[1] Influentele sale au continuat sa fie simtite in secolul XVII.

Unii ortodocsi de astazi neaga ca Lukaris ar fi adoptat doctrina reformata, dar majoritatea coplesitoare a istoricilor confirma prin cercetarile lor pozitia protestanta a patriarhului. O alta marturie care dovedeste doctrina lui Chiril Lukaris sunt discutiile si deciziile de la sinoadele din Constantinopol si Ierusalim care l-au condamnat.[2] Teologia patriahului Chiril Lukaris poate fi descrisa ca o imbinare armonioasa a doctrinelor reformate si lutherane.[3] Cel mai bun mod prin care ne putem familiariza cu invatatura promovata de patriarhul Lukaris este Marturisirea Estica a Credintei Crestine,[4] o lucrare semnata de patriarh in anul 1631 si promovata in cei ultimi 7 ani din viata sa inainte de martiraj.

Mihai Corcea

 

MARTURISIREA ESTICA A CREDINTEI CRESTINE

In Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant,

Chiril, Patriarh al Constantinopolului, celor ce cauta si doresc sa cunoasca mai multe despre credinta si inchinarea in Biserica Grecilor, adica Biserica Estica, ce considera a fi credinta Ortodoxa, in numele tuturor crestinilor, publica aceasta marturisire concisa pentru a fi o marturie inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor, dintr-o constiinta sincera fara prefacatorie.

CAPITOLUL I.

Noi credem intr-un singur Dumnezeu, atotputernic si infinit, in trei persoane, Tatal, Fiul si Duhul Sfant: Tatal necreat, Fiul necreat si Duhul necreat. Fiul nascut din Tatal inainte de veacuri si consubstantial cu El. Duhul Sfant purcede de la Tatal prin Fiul si este consubstantial cu Tatal si Fiul. Aceste trei Persoane sunt Preasfanta Trinitate ce trebuie binecuvantata, slavita si adorata de toata creatia in veci de veci.

CAPITOLUL II.
Noi credem ca Sfintele Scripturi reprezinta invatatura lui Dumnezeu, iar Autorul lor este Duhul Sfant si nimeni altul. Trebuie sa credem Scripturile fara sa ne indoim, caci este scris: „Avem cuvantul proorociei facut si mai tare, la care bine faceti ca luati aminte ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos.” Astfel, marturia Sfintelor Scripturi are o autoritate mai mare decat cea a Bisericii. Caci nu este acelasi lucru sa fim invatati de Preasfantul Duh sau sa fim invatati de oameni caci oamenii din cauza ignorantei lor sunt supusi greselii si inselarii, dar Sfintele Scripturi nu contin erori si nu inseala pe nimeni ci sunt infailibile si au o autoritate vesnica.

CAPITOLUL III.
Noi credem ca Preabunul Dumnezeu, inainte de intemeierea lumii, a predestinat pentru slava pe cei pe care i-a ales, fara sa ia in considerare faptele lor viitoare, ci a ales doar in baza bunei placeri a voii Sale, in mila Sa divina. In acelasi fel, inainte de intemeierea lumii, El i-a respins pe cei pe care i-a respins, iar daca privim la puterea si autoritatea absoluta a lui Dumnezeu intelegem cauza respingerii ca fiind in mod indubitabil vointa Sa divina. Privind la legile si randuielile ordinii prin care Providenta lui Dumnezeu guverneaza lumea, vom vedea ca ele sunt determinate de neprihanirea Sa. Caci Dumnezeu este plin de mila si neprihanit.

CAPITOLUL IV.
Noi credem ca Dumnezeul triunic, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, este Facatorul creaturilor vazute si nevazute. Prin creaturile nevazute ne referim la puterile ingeresti, iar pin cele vazute ne referim la ceruri si ceea ce este sub cer. Deoarece Facatorul este bun prin natura sa, El a facut toate lucrurile bune, nu putea fi facatorul raului ci daca exista rau in creatie, acest rau vine de la diavol sau de la om. Caci este adevarat si cu totul vrednic de crezare ca Dumnezeu nu este cu nici un chip autorul raului si nimic ce este rau nu poate fi atribuit lui Dumnezeu.CAPITOLUL V.
Noi credem ca toate lucrurile sunt guvernate prin providenta lui Dumnezeu pe care trebuie sa o adoram, dar nu trebuie sa ne lasam purtati de curiozitate, caci este dincolo de intelegerea noastra; nu suntem capabil sa intelegem de ce se intampla unele lucruri, dar in acest fel, trebuie sa avem rabdare plini de umilinta si nu sa ne avantam in discutii fara rost.CAPITOLUL VI.
Noi credem ca primul om creat de Dumnezeu a cazut in Paradis prin nesocotirea poruncii lui Dumnezeu, ascultand de sfatul inselator al sarpelui. De atunc, pacatul stramosesc s-a revarsat asupra posterioritatii astfel incat nici un om nu este nascut in trup fara aceasta povara si fara roadele pacatului ce se vad in lumea de azi.CAPITOLUL VII.
Noi credem ca Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, s-a lepadat de Sine Insusi, a luat trupul uman in Persoana Sa, a fost zamislit prin Duhul Sfant in pantecele Mariei care este pururea fecioara. Astfel, El a devenit om, s-a nascut, a suferit, a fost ingropat si a inviat in slava pentru a dobandi mantuirea si slava tuturor credinciosilor. Pe El il asteptam sa vina sa judece viii si mortii.

 

CAPITOLUL VIII.
Noi credem ca Domnul nostru Iisus Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu Tatal pentru a fi un mijlocitor si pentru a mijloci pentru noi, El fiind singurul care are aceasta slujba de Mare Preot si mijlocitor; El este singurul ce stapaneste asupra celor ce sunt ai Lui, isi conduce biserica si o infrumuseteaza cu multe feluri de binecuvantari, imbogatind-o pentru vesnicie.

CAPITOLUL IX.
Noi credem ca nimeni nu este mantuit fara credinta. Numim credinta, aceea care ne justifica in Iisus Hristos, dobandita pentru noi prin viata si moartea Domnului nostru Iisus Hristos, proclamata de Evanghelie si fara de care este cu neputinta sa fim placut inaintea lui Dumnezeu.

CAPITOLUL X.
Noi credem ca Biserica Catolica ii cuprinde pe toti cei credinciosi in Hristos, atat pe cei adormiti in casa Tatalui, cat si pe cei care inca sunt calatori pe aceasta cale. Nici un om muritor nu poate fi capul Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos este singurul Cap, El este cel care carmuieste si detine puterea de a guverna Biserica. Dar, deoarece salasluirea bisericilor particulare este una vizibila, fiecare isi are un episcop pentru a mentine ordinea, dar episcopul nu este capul bisericii vizibile asa cum se abuzeaza uneori, ci este un membru care conduce din interiorul bisericii vizibile.

CAPITOLUL XI.
Noi credem ca madularele Bisericii Catolice sunt sfintii alesi pentru viata vesnica, iar din partasia lor sunt exclusi ipocritii, cu toate ca in biserica vizibila este amestecata neghina cu graul.

CAPITOLUL XII.
Noi credem ca in timpul salasluirii pe acest Pamant, Biserica este sfintita si invatata prin Preasfantul Duh. Caci El este adevaratul Paraclet pe care Hristos il trimite de la Tatal pentru a arata adevarul si pentru a alunga intunerecul din mintile credinciosilor. Caci este adevarat si sigur ca atat timp cat biserica este pe aceasta cale este supusa greselii si poate sa aleaga falsitatea in locul aevarului. Preasfantul Duh ne elibereaza de orice eroare si inselaciune prin invatatura si lumina Sa, nu prin invatatura oamenilor muritori, chiar daca lucrarea Duhului ne este adusa prin mijlocul slujitorilor credinciosi ai Bisericii.

CAPITOLUL XIII.
Noi credem ca omul este socotit neprihanit prin credinta, nu prin fapte. Dar cand ne referim la credinta, ne referim la obiectul ei, adica la neprihanirea lui Hristos, pe care credinta, implinind rolul unei maini, o apuca si ne-o aplica pentru mantuirea noastra; acest lucru nu este in detrimentul ci pentru incurajarea faptelor bune. Faptele bune nu trebuie neglijate, mai ales pentru ca sunt mijloace necesare de marturisire a credintei si de dovedire a chemarii noastre, dupa cum ne invata adevarul. Dar prin ele insele, faptele nu sunt in nici un fel suficiente pentru a ne da siguranta in fata scaunului de judecata a lui Hristos, nici sa ne ofera o recompensa in baza meritului comun sau sa il mantuiasca pe facatorul lor. Dar numai neprihanirea lui Hristos il mantuieste pe credincios atunci cand este aplicata si imputata celor ce se pocaiesc.

CAPITOLUL XIV.
Noi credem ca in cei care nu sunt regenerati, vointa libera este moarta iar ei nu pot cu nici un chip sa faca ce este bun caci tot ce fac este pacat; dar in cei care sunt regenerati de Preasfantul Duh, vointa libera este inviata si este activa dar nu fara ajutorul harului. Asadar, pentru ca un om regenerat sa faca ce este bine este necesar sa fie calauzit si pazit de har, prin sine insusi nu poate face nimic si fara har ar fi ranit si lovit ca de niste hoti, precum cei care calatoreau de la Ierusalim la Ierihon.

CAPITOLUL XV.
Noi credem in Tainele Evangheliei Bisericii pe care Domnul ni le-a descoperit in Evanghelie si acestea sunt doua. Acesta este numarul care ne-a fost dat de catre Instituitorul lor. Fiecare din acestea consta in cuvant si element, ele fiind pecetile promisiunilor lui Dumnezeu si mijloace ale harului. Pentru ca Taina sa fie pe deplina este necesar ca elementul materiale si exterior sa fie folosite asa cum le-a instituit Domnul nostru Iisus Hristos si sa fie unite cu credinta sincera, caci fara credinta oamenii nu primesc deplinatatea Tainei.

CAPITOLUL XVI.
Noi credem ca Botezul este o Taina instituita de Domnul, fara de care nimeni nu are comuniune cu Hristos, din a Carui moarte, ingropare si inviere glorioasa curg toate virtutile si eficacitatea Botezului; asadar, cei care sunt botezati cu aceasta randuiala, dupa cum este poruncit in Evanghelie, nu ne indoim ca pacatele le sunt iertate, fie pacatul stramosesc cat si cele comise de cel botezat; astfel, cei care sunt spalati in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, sunt regenerati, curatiti si justificati. Dar in ce priveste o a doua primire a botezului, nu avem nici o porunca in sensul acesta de a repeta botezul si trebuie sa ne abtinem de la o astfel de deviere.

CAPITOLUL XVII.
Noi credem in Taina instituita de Domnul pe care noi o numim Euharistie. Caci in noaptea in care Domnul s-a dat pe Sine Insusi, El a zis apostolilor Sai: ”Luati mancati, Acesta este Trupul Meu.” Tot astfel a luat Paharul si multumind a zis: ”Beti toti din El, Acesta este Sangele Meu care se varsa pentru voi. Sa faceti aceasta in amintirea mea.” Iar Pavel adauga ”Ori de cate ori mancam din Paine si bem din Pahar, vestim moartea Domnului.” Aceasta este traditia simpla, adevarata si autentica a acestui Mister, prin a carui administrare recunoastem si credem in prezenta adevarata si reala a Domnului nostru Iisus Hristos, fara indoiala, asa cum credinta ni-L arata, nu asa cum invata in mod inselator doctrina transsubstantierii. Caci noi credem ca cei credinciosi iau parte in Cina si mananca Trupul Domnului nostru Iisus Hristos nu prin mestecarea elementelor cu dintii ci prin intermediul sufletului care realizeaza comununea. Caci Trupul Domnului nu ste ceea ce vedem in Mister cu ochii nostri si primim cu mainile noastre, ci ceea ce credinta ofera sufletului nostru in realitatea spirituala. Astfel, este adevarat ca noi mancam si ne impartasim daca avem credinta. Daca nu avem credinta suntem deprivati de binecuvantarea Tainei. Drept urmare, a bea Paharul in Taina inseamna sa bei cu adevarat Sangele Domnului nostru Iisus Hristos, in acelasi fel ca Trupul. Caci asa cum Instituitorul a poruncit cu privire la propriul Sau Trup, la fel a poruncit si in privinta Sangelui Sau, porunca ce nu trebuie sa fie fie modificata conform inchipuirilor oamenilor, ci traditia instituirii sa fie pastrata in deplinatatea ei. Astfel atunci cand ne impartasim cu vrednicie si primim Misterul Trupului si Sangelui Domnului Iisus Hristos, noi marturisim ca suntem reconciliati cu Capul nostru, uniti cu El, formand un singur Trup si marturisind ca suntem impreuna mostenitori cu El in Imparatie.

CAPITOLUL XVIII.
Noi marturisim ca sufletele celor care au adormit sunt fie in binecuvantare, fie sub condamnare, conform cu ce a primit fiecare. Caci atunci cand sufletele se indepartea din trup, merg ori catre Hristos, ori catre condamnare. Fiecare om care este gasit de moarte primeste plata corespunzatoare fara a mai exista posibilitatea unei pocainte dupa moarte. Perioada harului este in timpul vietii de acum. Asadar, cei care au fost justificati aici, nu vor avea parte in nici un fel de condamnare. In acelasi fel, toti cei care nu sunt justificati inainte de moarte, vor mosteni condamnarea vesnica. De aceea, este evident ca nu trebuie sa toleram fantezia purgatoriului, ci sa mentinem invatatura adevarata ca fiecare om trebuie sa se pocaiasca in viata de acum si sa caute iertarea pacatelor prin Domnul Iisus Hristos si sa fie mantuit.

Aceasta este scurta noastra Marturisire care dorim sa fie un semn pentru toti cei carora le place sa ne calomnieze si sa ne persecute pe nedrept. Dar noi, avand curaj in Domnul, suntem siguri ca El nu ii va neglija pe ai Sai, nici nu ii va uita si nici nu ii va lasa sub carmuirea celor rai si nelegiuiti.

Dupa ce am scris aceasta Marturisire in latina, acum am tradus-o in limba noastra, cuvant cu cuvant, dupa cum a fost in originalul latin; in aceasta Marturisire am fost concisi si nu am prezentat un tratat atat de amplu pe cat se poate sa fi fost necesar avand in vedere natura situatiei. In curand, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom avea grija ca toti sa cunoasca credinta noastra pe care Domnul nostru Iisus Hristos a vestit-o, apostolii au predicato si ortodoxia a raspandit-o. Deoarece unii ortodocsi ne-au intrebat ce credem refritor la unele invataturi, am adaugat explicatiile care urmeaza:

INTREBAREA I
Trebuie ca Sfintele Scripturi sa fie citite in limba populara de toti crestinii?

RASPUNS: Toti crestinii credinciosi trebuie sa cunoasca, sa creada si sa marturiseasca ceea ce este in Sfintele Scripturi; daca nu in intregime, macar partile necesare care trebuie sa fie proclamate. Caci nu putem invata dintr-o alta sursa decat din Sfintele Scripturi, fie ca le citim, fie ca auzim ca sunt explicate de oameni credinciosi. Asa cum nu ii este interzis crestinului sa asculte ce este in Sfintele Scripturi, nici nu ii este interzis sa le citasca. Caci cuvantul este asupra lor, in gura lor si in inima lor. Asadar, crestinii credinciosi, indiferemt de statut social, este in mo gresit deprivat daca nu are parte de citirea si invatarea Sfintelor Scripturi. Acest fapt este ca si cum ai depriva un suflet flamand si i-ai interzice sa se atinga de hrana spirituala.

INTREBAREA II
Pot Scripturile sa fie intelese de crestinii care le citesc?RASPUNS: Este un lucru cert ca Sfintele Scripturi contin lucruri dificil de inteles si interpretat. Dar dogmele credintei care sunt expuse in Scriptura este inteligibile si clare pentru cei care sunt regenerati si iluminati de Duhul Sfant. Este evident ca un cititior al Scripturii s-ar putea sa intampine multa dificultate, dar atunci cand este iluminat de harul Preasfantului Duh, poate sa inteleaga sensurile textului si comparandu-l cu altele sa interpreteze semnificatia Scripturilor; Scripturile sunt o candela si o lumina care straluceste asupra celor credinciosi si alunga intunerecul.

INTREBAREA III
Care sunt cartile pe care le numiti Sfintele Scripturi?RASPUNS: Prin Sfintele Scripturi ne referim la toate cartile canonice, pe care le-am primit ca pe o regula a credintei si mantuirii noastre si langa care ramanem, in mod special pentru ca sunt inspirate de Dumnezeu, prezinta doctrina si sunt suficiente pentru a instrui, a ilumina si a desavarsi pe cel care vine la crednta. Aceste carti canonice sunt cele pe care le-a stabilit Sinodul de la Laodiceea, cartile pe care le-a tinut Biserica lui Hristos Ortodoxa si Catolica, iluminata de Preasfantul Duh pana in vremea noastra. Cartile numite Apocrife au primit acest nume pentru ca nu au autoritatea Preasfantului Duh precum o au cartile canonice care sunt: Pentateuhul lui Moise, Hagiographa si profetii pe care Sinodul din Laodiceea a decretat sa fie tinute – douazeci si doua de carti din Vechiul Testament, iar din Noul cele patru Evanghelii, Faptele, Epistolele binecuvantatului Pavel, Epistolele Catolice, la care se adauga si Apocalipsa Apostolului preaiubit. Acestea sunt Cartile Canonice pe care le recunoastem ca Sfanta Scriptura.

INTREBAREA IV.
Ce ar trebui sa credem referitor la icoane?RASPUNS: Dupa cum suntem invatati de Scripturile Sfinte si Divine, care spun cu simplitate, „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti.” De vreme ce nu trebuie sa ne inchinam creatiei ci doar Creatorului si Facatorului cerului si Pamantului si doar pe El sa il slavim. De aceea, este evident ca noi nu respingem reprezentarile pictate, care sunt o arta nobila si permitem celor care doresc sa aiba icoane cu Hristos si cu Sfintii, dar inchinarea si adorarea lor, care este interzisa de Duhul Sfant in Sfintele Scripturi, o respingem, caci altfel am ajunge ca in locul inchinarii inaintea Creatorului si Facatorului sa adoram culori, arta si creaturi. Iar cel care nu este de acord cu aceasta interdictie este un stricat, are mintea ingrozitor de intunecata si inima ii este impietrita. Este mai bine sa ascultam de porunca lui Dumnezeu avand frica de Domnul cu o constiinta curata, decat sa fim convinsi de rationamentele desarte ale oamenilor. Avand aceste raspsunsuri in scris pentru cei care ne-au intrebat, concluzionam adaugand aceste raspunsuri la Marturisire. Fie ca Domnul sa dea tuturor o gandire dreapta si o constiinta sincera in aceste lucruri.

CHIRIL, Patriarh al Constantinopolului

Constantinopol, ianuarie 1631

[1] Ernst Christoph Suttner, Teologie si biserica la romani, Editura Galaxia Gutemberg, 2011, p153

[2] Daca Chiril Lukaris nu a adoptat doctrina protestanta, de ce ar fi fost condamnat post-mortem de sinoadele ortodoxe-estice exact pentru acest lucru?
[3] Doctrina protestanta este exprimata intr-un limbaj specific teologiei rasaritene, aspect care s-a incercat sa fie mentinut in traducerea de fata. Fiind un document unic care sintetizeaza doctrine luterane si reformate, se afla in tensiune cu ambele traditii protestante. Ca si crestin reformat nu sunt de acord cu anumite elemente specifice traditiei luterane, la fel cum cred ca si crestinii luterani nu se vor simti in largul lor citind explicatiile date de Chiril in ceea ce priveste Sfanta Cina. Chiar daca aceste elemente de sinteza ar putea provoca tensiuni, cred ca ambele traditii (reformata si luterana) au cuvinte de apreciere pentru eforturile patriarhului Chiril.

[4] J. N. W. B. Robertson, trans., The Acts and Decress of the Synod of Jerusalem (London: 1899), 185-215