1. Care-ţi este singura mângâiere, fie că trăieşti, fie că mori?  Faptul că eu, trup şi suflet, fie că trăiesc, fie că mor, nu-mi mai aparţin mie însumi, ci credinciosului meu Mântuitor Iisus Hristos, Care a plătit pe deplin cu scumpul Său sânge pentru toate păcatele mele şi m-a izbăvit de sub toată puterea diavolului: El mă ocroteşte aşa de bine, încât fără voia Tatălui meu ceresc, nici un fir de păr de pe capul meu nu poate cădea, ba chiar toate lucrurile trebuie să-mi servească la mântuire. De aceea mă şi asigură prin Duhul Său cel Sfânt de viaţa veşnică şi mă face realmente doritor şi gata să trăiesc de acum înainte pentru El.

2. Câte lucruri trebuie să ştii pentru a putea trăi şi muri fericit cu această mângâiere? Trei. Mai întâi, cât de mari sunt păcatul meu şi nenorocirea mea; în al doilea rând, cum sunt izbăvit de toate păcatele şi de nenorocirea mea; în al treilea rând ce fel de recunoştinţă Îi datorez lui Dumnezeu pentru această izbăvire.

3. De unde îţi cunoşti starea cea rea? Din Legea lui Dumnezeu.

4. Ce ne pretinde Legea lui Dumnezeu? Hristos ne învaţă pe scurt în Evanghelia după Matei, 22:37-40: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Proorocii.

5. Poţi respecta toate acestea în mod desăvârşit? Nicidecum, căci după fire tind să-L urăsc pe Dumnezeu şi pe aproapele meu.

6. Oare Dumnezeu l-a făcut pe om atât de rău şi de îndărătnic? Nu, dimpotrivă, Dumnezeu l-a făcut pe om bun şi după chipul Său, adică într-o adevărată dreptate şi sfinţenie, pentru ca el să-L cunoască în mod corect pe Dumnezeu Care l-a creat, să-L iubească din inimă şi să trăiască împreună cu El într-o comuniune veşnică şi fericită, pentru a-L lăuda şi proslăvi.

7. Şi atunci de unde provine această pervertire a naturii umane? Din căderea şi neascultarea primilor noştri părinţi, Adam şi Eva, aflaţi în Paradis; prin cădere natura noastră a fost atât de pervertită, încât noi toţi suntem zămisliţi şi născuţi în păcat.

8. Suntem aşadar, atât de stricaţi, încât ne aflăm cu totul incapabili să făptuim vreun bine, fiind în schimb înclinaţi către orice rău? Cu siguranţă, prin urmare trebuie să fim născuţi din nou de către Duhul Sfânt.

9. Oare Dumnezeu nu-l nedreptăţeşte pe om atunci când prin Legea Lui îi pretinde ceea ce omul nu poate să facă? Nu, deoarece Dumnezeu l-a făcut pe om capabil s-o împlinească. Dar la instigarea diavolului şi prin neascultarea sa îndărătnică omul s-a lipsit împreună cu întreaga sa descendenţă de aceste daruri.

10. Dumnezeu va lăsa nepedepsită această neascultare şi răzvrătire? În nici un caz! Dimpotrivă, El nu are decât mânie cumplită pentru păcat, fie el originar sau actual, şi prin judecata Lui dreaptă vrea să îl pedepsească în timp şi în veşnicie, după cum a spus: „Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face”.

11. Dumnezeu nu este, oare, şi milostiv? Într-adevăr, Dumnezeu este milostiv, dar este şi drept. De aceea dreptatea Lui pretinde ca păcatul care a fost comis împotriva măreţiei Sale suverane să fie pedepsit până la capăt, cu pedeapsa veşnică a trupului şi a sufletului.

12. Deoarece prin dreapta judecată a lui Dumnezeu merităm pedeapsa temporară şi veşnică, cum putem scăpa de această pedeapsă şi ajunge iarăşi în har? Dumnezeu vrea ca dreptatea Lui să fie satisfăcută: din acest motiv noi trebuie să ne achităm în mod desăvârşit, fie prin noi înşine, fie prin altcineva.

13. Suntem oare capabili să ne achităm prin noi înşine? Nicidecum, dimpotrivă, ne sporim zi de zi datoria.

14. Există undeva vreo simplă creatură capabilă să achite pentru noi ? Nu, nu există. Mai întâi pentru că Dumnezeu nu vrea să pedepsească o altă creatură pentru păcatul omului; apoi nici o simplă creatură nu poate îndura povara mâniei veşnice a lui Dumnezeu împotriva păcatului, ca să-i izbăvească pe ceilalţi de el.

15. Aşadar, ce fel de mijlocitor şi izbăvitor trebuie să căutăm? Unul Care să fie om adevărat şi întru totul drept şi totuşi mai puternic decât toate creaturile, adică Unul Care să fie şi Dumnezeu adevărat.

16. De ce trebuie să fie om adevărat şi întru totul drept? Deoarece dreptatea lui Dumnezeu pretinde ca firea umană care a păcătuit să plătească pentru păcat; iar cineva care este păcătos nu poate plăti pentru alţii.

17. De ce trebuie să fie şi Dumnezeu adevărat? Ca să poată suporta, prin puterea divinităţii Sale, greutatea mâniei lui Dumnezeu în firea Sa umană, câştigând pentru noi dreptatea şi viaţa.

18.Cine este acest mijlocitor Care este in acelasi timp Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi întru totul drept? Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a fost dat pentru deplina noastră izbăvire şi dreptate.

19. De unde ştii aceasta? Din Sfânta Evanghelie, pe care Dumnezeu Însuşi a revelat-o, mai întâi, în Paradis, a vestit-o, apoi, prin sfinţii patriarhi şi prooroci şi a reprezentat-o prin jertfele şi prin celelalte ceremonii ale Legii, şi pe care, în cele din urmă, a împlinit-o prin unicul şi preaiubitul Său Fiu.

20. Toţi oamenii sunt salvaţi în Hristos, după cum erau pierduţi în Adam? Nu, numai aceia care sunt altoiţi în El prin adevărata credinţă şi primesc toate binefacerile Lui.

21. Ce este adevărata credinţă? Adevărata credinţă nu este doar o cunoaştere sigură prin intermediul căreia consider a fi adevărat tot ceea ce Dumnezeu ne-a revelat prin Cuvântul Său, ci mai este şi o încredere a inimii lucrată în mine de către Duhul Sfânt prin Evanghelie, care mă asigură că nu numai altora, ci şi mie Dumnezeu mi-a dăruit iertarea păcatelor, dreptatea şi fericirea veşnica, prin harul Său gratuit, numai pentru meritul lui Hristos.

22. Ce trebuie să creadă un creştin? Tot ceea ce făgăduieşte Evanghelia, adică ceea ce ne învaţă pe scurt şi articolele Credinţei noastre creştine, comune şi indubitabile.

23. Cum sună aceste articole? Cred în Dumnezeu Tatăl, Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului. Şi în Iisus Hristos, Fiul Său unic, Domnul nostru, Care a fost zămislit de la Duhul Sfânt, S-a născut din Fecioara Maria, a pătimit sub Pilat din Pont, a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat, a pogorât la iad, a treia zi a înviat din morţi, S-a înălţat la cer, şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, Atotţiitorul, de unde va veni să judece viii şi morţii. Cred în Duhul Sfânt, în Sfânta Biserică universală, comuniunea sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea trupului şi viaţa veşnică. Amin.

24. Cum sunt împărţite aceste articole? În trei părţi. Prima: Dumnezeu Tatăl şi facerea noastră; a doua: Dumnezeu Fiul şi mântuirea noastră; a treia: Dumnezeu Duhul Sfânt şi sfinţirea noastră.

25. Întrucât Dumnezeu este unul, de ce vorbeşti despre trei: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt? Deoarece Dumnezeu S-a revelat în Cuvântul Său astfel încât aceste trei persoane distincte sunt unicul Dumnezeu adevărat şi veşnic.

26. Ce crezi atunci când spui: „Cred în Dumnezeu Tatăl, Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului?” Cred că Tatăl veşnic al Domnului nostru Iisus Hristos, Care din nimic a făcut cerul şi pământul cu tot ceea ce ele conţin şi pe care le întreţine şi le cârmuieşte cu sfatul Său veşnic şi cu providenţa Sa, este de asemenea şi Tatăl meu şi Dumnezeul meu, de dragul Fiului Său Iisus Hristos; în El mă încred şi nu am nici o îndoială că Se va îngriji de toate nevoile mele trupeşti şi sufleteşti şi că va întoarce spre binele meu orice rău pe care mi-l trimite în această vale a plângerii, întrucât El poate să facă aceasta ca un Dumnezeu atotputernic şi vrea să o facă, fiind un Tată credincios.

27. Ce înţelegi prin providenţa lui Dumnezeu? Înţeleg forţa atotputernică şi pretutindeni prezentă a lui Dumnezeu, cu ajutorul căreia El menţine şi guvernează cerul, pământul şi orice creatură, de parcă le-ar ţine în mână, astfel încât iarba şi plantele, ploaia şi seceta, anii roditori şi cei neroditori, mâncarea şi băutura, sănătatea şi boala, bogăţia şi sărăcia, pe scurt, toate ne vin din mâna Lui părintească şi nu la întâmplare.

28. Ce folos avem din cunoaşterea creaţiei şi a providenţei divine? Folosul de a şti că trebuie să fim răbdători în toate necazurile, recunoscători în momentele de fericire, şi că trebuie să avem, orice-ar fi, toată nădejdea în credinciosul nostru Dumnezeu şi Tată. Nimic nu ne poate despărţi de dragostea Lui, deoarece El ţine în aşa măsură în mână toate creaturile, încât fără voia Lui ele nu pot face nimic, nici măcar să se mişte.

29. De ce se numeşte Fiul lui Dumnezeu Iisus, adică Mântuitorul? Fiindcă ne mântuieşte de păcatele noastre şi fiindcă nu putem căuta, nici găsi mântuire în altă parte.

30. Prin urmare cred în singurul Mântuitor Iisus şi cei care îşi caută fericirea şi mântuirea la sfinţi, în ei înşişi sau în altă parte? Nu! În realitate ei Îl renegă pe unicul Mântuitor Iisus, chiar dacă se laudă că-I aparţin Deoarece, ori Iisus nu este un Mântuitor desăvârşit, ori cei care Îl primesc pe acest Mântuitor cu o credinţă adevărată trebuie să-şi găsească în El tot ceea ce le este necesar pentru mântuire.

31. De ce El se numeşte Hristos, adică Unsul (lui Dumnezeu)?  Fiindcă a fost rânduit de Dumnezeu Tatăl şi uns cu Duhul Sfânt ca să fie:

- Proorocul şi învăţătorul nostru cel mai de seamă: El ne-a revelat în mod deplin sfatul tainic şi voia lui Dumnezeu privind mântuirea noastră;

- singurul nostru Mare Preot: El ne-a răscumpărat prin jertfa unică a trupului Său şi mijloceşte necontenit pentru noi pe lângă Tatăl;

- Împăratul nostru veşnic: El împărăţeşte asupra noastră cu al Său Cuvânt şi cu al Său Duh şi ne apără şi ne păstrează în mântuirea pe care ne-a obţinut-o.

32. Dar tu de ce te numeşti creştin? Fiindcă sunt prin credinţă un mădular al lui Hristos şi astfel particip la ungerea Sa pentru a-I mărturisi Numele, pentru a mă înfăţişa Lui ca o jertfă vie de mulţumire, pentru a lupta în această viaţă, cu o conştiinţă liberă, împotriva păcatului şi a diavolului şi pentru a domni, în cele din urmă, pentru veşnicie, împreună cu El peste toate creaturile.

33. De ce se numeşte El Fiul unic al lui Dumnezeu, dacă şi noi suntem copiii lui Dumnezeu? Deoarece numai Hristos este din fire Fiul veşnic al lui Dumnezeu, în timp ce noi suntem datorită Lui copiii lui Dumnezeu, prin har şi prin înfiere.

34. De ce Îl numeşti Domnul nostru? Fiindcă ne-a izbăvit şi răscumpărat trupul şi sufletul din păcat şi de sub stăpânirea diavolului, nu cu aur şi cu argint, ci cu sângele Lui scump, ca să-I aparţinem.

35. Ce vrea să însemne zămislit de la Duhul Sfânt şi născut din Fecioara Maria? Aceea că Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Care este şi rămâne Dumnezeu adevărat din întreaga eternitate, a luat prin lucrarea Duhului Sfânt o fire omenească adevărată din carnea şi din sângele Fecioarei Maria pentru a fi adevărata descendenţă a lui David, asemănător fraţilor Săi în toate lucrurile, exceptând păcatul.

36. Ce folos ai din sfânta zămislire şi naştere a lui Hristos?  Acela că El este mijlocitorul nostru şi că, prin nevinovăţia şi prin sfinţenia Lui desăvârşită El acoperă înaintea feţei lui Dumnezeu păcatul meu în care am fost zămislit.

37. Ce înţelegi prin acest cuvânt: a pătimit? Că pe întreaga durată a vieţii Sale pământeşti, dar mai ales la sfârşitul ei, El a purtat în trup şi în suflet greutatea mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului întregii umanităţi, pentru ca prin suferinţele Lui şi prin unica Sa jertfă ispăşitoare să izbăvească trupul şi sufletul nostru de condamnarea veşnică şi să obţină pentru noi harul lui Dumnezeu, dreptatea şi viaţa veşnică.

38. De ce a pătimit sub Pilat din Pont, judecătorul? Pentru ca El, nevinovat fiind, să fie condamnat de un judecător pământesc şi să ne scape astfel de judecata aspră a lui Dumnezeu care trebuia să se abată asupra noastră.

39. Este ceva în plus în faptul că a fost răstignit şi nu a murit altfel? Da, deoarece astfel eu sunt sigur că El a luat asupra Lui blestemul care stătea asupra mea, întrucât moartea pe cruce era blestemată de Dumnezeu.

40. De ce a trebuit ca Hristos să îndure moartea? Fiindcă dreptatea şi adevărul lui Dumnezeu sunt aşa de înalte, încât păcatele noastre nu puteau fi plătite altfel decât prin moartea Fiului lui Dumnezeu.

41. De ce a fost îngropat? Ca să se arate că era într-adevăr mort.

42. Dacă Hristos a murit pentru noi, de ce mai trebuie să murim şi noi? Moartea noastră nu este o plată pentru păcatele noastre, ci numai o suprimare a păcatului şi o trecere la viaţa veşnică.

43. Ce folos mai avem din jertfa lui Hristos şi din moartea Lui pe cruce? Acela că prin puterea Sa omul nostru vechi este răstignit, omorât şi îngropat împreună cu El, astfel încât poftele rele ale trupului să nu ne mai stăpânească, ci să ne oferim Lui ca jertfă de mulţumire.

44. De ce s-a mai spus: a pogorât la iad? Pentru ca în cele mai mari ispite să fiu asigurat că Domnul meu Iisus Hristos, prin temerile, durerile şi chinurile Sale de nedescris pe care le-a îndurat în trup şi în suflet pe cruce şi mai înainte, m-a izbăvit pe mine de temerile şi de chinurile iadului.

45. Ce folos avem din învierea lui Hristos? În primul rând, El a biruit moartea prin învierea Sa ca să ne poată face părtaşi la dreptatea obţinută pentru noi prin moartea Sa; în al doilea rând, prin puterea Lui suntem, din acest moment, treziţi la o viaţă nouă; în al treilea rând, în învierea lui Hristos avem o garanţie sigură a învierii noastre glorioase.

46. Ce înţelegi prin: S-a înălţat la cer? Înţeleg că Hristos S-a ridicat de pe pământ la cer în văzul ucenicilor Săi. El este acolo pentru binele nostru până va veni din nou să judece viii şi morţii.

47. Prin urmare Hristos nu este cu noi până la sfârşitul lumii, precum a făgăduit? Hristos este om adevărat şi Dumnezeu adevărat. În natura Sa umană El nu mai este acum pe pământ; dar cu divinitatea, cu maiestatea, cu mila şi cu Duhul Lui El nu Se îndepărtează niciodată de noi.

48. Nu se despart, oare, astfel una de alta, cele două firi din Hristos, dacă firea Lui umană nu se află pretutindeni unde este prezentă firea dumnezeiască? Nicidecum, deoarece firea dumnezeiască, fiind nemărginită şi prezentă în tot locul, urmează în mod necesar că ea depăşeşte hotarele naturii umane pe care a asumat-o, fără a înceta totuşi să fie în ea şi să rămână personal unită cu aceasta.

49. Ce folos avem din înălţarea la cer a lui Hristos? În primul rând, că în cer, în faţa Tatălui Său, El este mijlocitorul nostru; în al doilea rând, că avem în cer trupul nostru ca o garanţie sigură că, fiindu-ne Cap, ne va lua la El şi pe noi, mădularele Lui. În al treilea rând, că ne trimite Duhul Său ca o arvună prin a cărei putere noi căutăm cele de sus, unde este Hristos, stând la dreapta lui Dumnezeu, şi nu cele de pe pământ.

50. De ce adăugăm că El şade la dreapta lui Dumnezeu?  Pentru că Hristos S-a înălţat la ceruri ca să Se arate acolo în calitate de Cap al Bisericii Lui prin Care Tatăl le cârmuieşte pe toate.

51. Ce folos avem din această domnie a lui Hristos, Capul nostru? În primul rând, că prin Duhul Său Sfânt El revarsă asupra noastră, mădularele Lui, darurile cereşti. În al doilea rând, că prin puterea Sa ne protejează şi ne apară de orice duşman.

52. Ce fel de mângâiere ai din faptul că Hristos va reveni să judece viii şi morţii? Aceea că în orice suferinţă şi în orice prigoană eu aştept din cer, cu capul sus, ca judecător pe Cel care mai înainte S-a înfăţişat pentru mine în faţa judecăţii lui Dumnezeu şi a îndepărtat de mine tot blestemul; aceea că El va arunca în osânda veşnică pe toţi duşmanii Lui şi ai mei, iar pe mine mă va lua împreună cu toţi aleşii în bucuria şi în slava cerească.

53. Ce crezi despre Duhul Sfânt? În primul rând, cred că este Dumnezeu veşnic împreună cu Tatăl şi cu Fiul. În al doilea rând, cred că El mi-a fost dat şi mie ca să mă facă prin adevărata credinţă părtaş la Hristos şi la toate binefacerile Lui, ca să mă consoleze şi să rămână pentru totdeauna cu mine.

54. Ce crezi despre Sfânta Biserică universală a lui Hristos? Cred că din tot neamul omenesc, de la începutul lumii şi până la sfârşitul ei, Fiul lui Dumnezeu strânge în jurul Lui, apără şi păstrează prin al Său Duh şi al Său Cuvânt, în unitatea adevăratei credinţe, o comunitate aleasă pentru viaţa veşnică. Cred, de asemenea, că eu sunt şi voi rămâne, în veci, un membru viu al acestei comunităţi.

55. Ce înţelegi prin comuniunea sfinţilor? În primul rând, că toţi credincioşii în general şi fiecare dintre ei în particular, ca mădulare ale Domnului Hristos, au parte de toate bogăţiile şi darurile Lui. În al doilea rând, că fiecare trebuie să ştie că este de datoria lui să utilizeze din toată inima şi cu bucurie darurile primite spre folosul şi spre mântuirea celorlalte mădulare.

56. Ce crezi despre iertarea păcatelor? Deoarece Hristos a plătit pe deplin pentru ele, Dumnezeu nu vrea să-Şi mai amintească niciodată de păcatele mele şi nici de natura mea coruptă împotriva căreia trebuie să lupt toată viaţa; dimpotrivă, El îmi dă prin har dreptatea lui Hristos ca să nu ajung niciodată în faţa tribunalului divin

57. Ce fel de mângâiere ai din învierea trupului? Nu numai sufletul meu va fi luat, îndată după această viaţă, la Hristos, Capul lui, ci şi acest trup al meu, înviat prin puterea lui Hristos, va fi reunit cu sufletul meu şi făcut asemenea trupului glorificat al lui Hristos.

58. Ce fel de mângâiere ai din articolul privitor la viaţa veşnică? Deoarece şi acum simt în inima mea începutul bucuriei veşnice, după această viaţă voi avea parte de o fericire desăvârşită, ceea ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi nici inima vreunui om n-a cugetat, în care Îl voi proslăvi etern pe Dumnezeu.

59. Crezând toate acestea, ce folos ai? Acela că în Hristos sunt justificat în faţa lui Dumnezeu şi sunt moştenitor al vieţii veşnice.

60. În ce fel eşti justificat în faţa lui Dumnezeu? Doar prin adevărata credinţă în Iisus Hristos, aşa încât deşi conştiinţa mă acuză că am păcătuit grav împotriva tuturor poruncilor lui Dumnezeu, că nu am respectat niciuna niciodată şi că sunt înclinat permanent către tot răul, Dumnezeu totuşi, fără nici un merit din partea mea, ci doar prin har, îmi oferă şi trece în contul meu satisfacţia, dreptatea şi sfinţenia lui Hristos, de parcă n-aş fi avut şi nici n-aş fi comis vreodată vreun păcat, de parcă eu însumi aş fi dat dovadă de toată ascultarea pe care Hristos a dovedit-o pentru mine; singura condiţie este ca eu să primesc această binefacere cu o inimă credincioasă.

61. De ce spui că eşti justificat numai prin credinţă? Nu pentru că I-aş fi pe plac lui Dumnezeu pentru valoarea credinţei mele, ci pentru că satisfacţia, dreptatea şi sfinţenia lui Hristos sunt dreptatea mea în faţa lui Dumnezeu, pe care nu pot să le primesc şi să le însuşesc decât numai prin credinţă.

62. De ce faptele noastre bune în faţa lui Dumnezeu nu pot fi dreptate sau măcar o parte a ei? Deoarece, pentru a rezista înaintea instanţei de judecată a lui Dumnezeu, dreptatea trebuie să fie desăvârşită şi în concordanţă perfectă cu Legea Lui. Însă şi cele mai bune fapte ale noastre din această viaţă sunt imperfecte şi mânjite de păcat.

63. Deci faptele noastre bune nu merită nimic, chiar dacă Dumnezeu vrea să le răsplătească în viaţa de acum şi în cea viitoare? Această răsplată nu este prin merit, ci prin har.

64. Însă această învăţătură nu-i face oare pe oameni uşuratici şi lipsiţi de scrupule? Nu, fiindcă este imposibil să nu producă roadele recunoştinţei cei care sunt altoiţi în Hristos prin adevărata credinţă.

65. Întrucât doar credinţa ne face părtaşi la Hristos şi la toate binefacerile Lui, de unde vine ea? Duhul Sfânt o produce în inima noastră prin propovăduirea Sfintei Evanghelii şi o confirmă prin intermediul sfintelor sacramente.

66. Ce sunt sacramentele? Sunt semne sfinte vizibile şi peceţi instituite de către Dumnezeu pentru a ne face să înţelegem mai bine şi a pecetlui în noi promisiunea Evangheliei, anume că ne aduce prin har iertarea păcatelor şi viaţa veşnică datorită jertfei unice a lui Hristos de pe cruce.

67. Cuvântul şi sacramentele au ca scop comun să ne îndrume credinţa la jertfa lui Hristos de pe cruce, ca la unica temelie a mântuirii noastre? Da, cu siguranţă; fiindcă Duhul Sfânt ne învaţă în Evanghelie şi ne confirmă prin sfintele sacramente că întreaga noastră mântuire depinde de jertfa unică a lui Hristos, care a avut loc pentru noi pe cruce.

68. Câte sacramente a instituit Hristos în Noul Testament?  Două, Sfântul Botez şi Sfânta Cina.

69. În ce fel îţi aminteşte şi te asigură Botezul că jertfa unică a lui Hristos de pe cruce serveşte pentru binele tău? Hristos a instituit această spălare exterioară cu apă promiţând în acelaşi timp că, prin sângele şi prin Duhul Lui, sunt spălat de necurăţia sufletului meu, adică de toate păcatele mele, la fel de sigur cum sunt spălat în exterior de către apă de murdăria trupului.

70. Ce înseamnă să fii spălat cu sângele şi cu Duhul lui Hristos? Înseamnă să primeşti de la Dumnezeu iertarea păcatelor, prin har, de dragul sângelui lui Hristos vărsat pentru noi la jertfa Sa de pe cruce; mai înseamnă să fii înnoit şi sfinţit de către Duhul Sfânt pentru a fi un mădular al lui Hristos şi, murind tot mai mult faţă de păcat, să duci o viaţă sfântă şi ireproşabilă.

71. Unde a promis Hristos că suntem spălaţi de sângele şi de Duhul Lui la fel de sigur cum suntem spălaţi de apa botezului? În cuvintele de instituire a botezului: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit”. Această făgăduinţă este repetată de asemenea în pasajele Scripturii care numesc botezul baia naşterii din nou şi spălare de păcate.

72. Prin ea însăşi apa botezului este spălare de păcate? Nu, ci numai sângele lui Hristos şi Duhul Sfânt ne curăţă de toate păcatele.

73. Atunci de ce Duhul Sfânt numeşte botezul spalarea naşterii din nou şi spălare de păcate? Dumnezeu nu ne vorbeşte astfel fără motiv. El vrea mai întâi să ne înveţe că după cum murdăria trupului este înlăturată de apă, tot la fel şi păcatele noastre sunt înlăturate de sângele şi de Duhul lui Hristos; şi, în plus, El vrea să ne asigure prin această garanţie divină şi prin acest semn divin că noi suntem spălaţi spiritual de păcatele noastre la fel de evident cum suntem spălaţi trupeşte de apă.

74. Trebuie botezaţi oare şi copiii mici? Da, deoarece ei sunt incluşi ca şi adulţii în legământul lui Dumnezeu şi în Biserica Lui, iar iertarea păcatelor, prin sângele lui Hristos, şi Duhul Sfânt, autorul credinţei, nu le sunt promise în mai mică măsură decât adulţilor: de aceea ei trebuie inclusi în Biserică prin botez – semnul legământului – şi deosebiţi astfel de copiii necredincioşilor, precum se făcea în Vechiul Testament prin circumcizia în locul căreia a fost instituit Botezul, în Noul Testament.

75. Cum îţi aminteşte şi te asigură Sfânta Cină că ai parte de jertfa unică de pe cruce a lui Hristos şi de toate binefacerile ei? Hristos mi-a poruncit mie, ca şi tuturor credincioşilor, să mănânc din această pâine frântă şi să beau din acest pahar în amintirea Lui, şi a făgăduit: mai întâi, că trupul Lui a fost dat şi frânt pe cruce pentru mine iar sângele Său a fost vărsat la fel de sigur precum văd cu ochii mei că pentru mine pâinea Domnului este frântă şi paharul oferit; mai apoi că El vrea să hrănească şi să adape sufletul meu pentru viaţa eternă cu trupul Său răstignit şi cu sângele Său vărsat, la fel de neîndoielnic precum primesc din mâna slujitorului bisericesc şi gust trupeşte pâinea şi paharul Domnului, care îmi sunt date ca semne sigure ale corpului şi sângelui lui Hristos.

76. Ce înseamnă să mănânci trupul răstignit al lui Hristos şi să bei sângele Lui vărsat? Înseamnă nu numai să accepţi cu o inimă credincioasă suferinţa întreagă şi moartea lui Hristos şi astfel, să primeşti iertarea păcatelor şi viaţa veşnică, ci să şi fim din ce în ce mai uniţi cu trupul binecuvântat al lui Iisus, prin Duhul Sfânt Care locuieşte în El şi în noi, astfel încât, deşi El este în cer şi noi pe pământ, să fim totuşi carne din carnea Lui şi os din oasele Lui, să fim conduşi şi să trăim veşnic prin acelaşi Duh, aşa după cum mădularele trupului nostru sunt conduse de acelaşi suflet.

77. Unde a făgăduit Hristos că-i va hrăni pe credincioşi cu trupul şi cu sângele Său, la fel de sigur cum ei mănâncă din această pâine frântă şi beau din acest pahar? În instituirea Sfintei Cine prin următoarele cuvinte: „Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâinea. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.» Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: «Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.» Pentru că , ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El”. Această făgăduinţă este de asemenea amintită de Sfântul Pavel atunci când spune: „Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi care suntem mulţi, suntem un trup; căci luăm o parte din aceeaşi pâine”.

78. Pâinea şi vinul se transformă în propriul trup şi sânge al lui Hristos? Nu, ci după cum apa botezului nu se transformă în sângele lui Hristos şi nu este ea însăşi spălare de păcate, ci este doar un semn divin şi o asigurare, tot la fel, în Cină, pâinea sfântă nu devine însuşi trupul lui Hristos, deşi după natura şi după uzanţa sacramentelor ea este numită trupul lui Hristos.

79. Aşadar, de ce Hristos numeşte pâinea trupul Lui şi paharul sângele Lui sau noul legământ în sângele Lui; şi Sfântul Pavel: împărtăşirea cu trupul şi cu sângele lui Hristos? Hristos nu vorbeşte astfel fără temei: fiindcă El vrea să ne înveţe nu numai că, aşa cum pâinea şi vinul întreţin viaţa temporară, tot la fel trupul Lui răstignit şi sângele Său vărsat sunt adevărata hrană şi adevărata băutură a sufletelor noastre pentru viaţa veşnică, ci mai degrabă El vrea să ne asigure prin aceste semne şi garanţii vizibile că prin lucrarea Duhului Sfânt suntem făcuţi părtaşi ai adevăratului Său trup şi sânge, la fel de real precum noi primim cu gura aceste semne sfinte spre pomenirea Lui; şi că astfel toată suferinţa şi ascultarea Lui ne aparţine la fel de sigur ca şi cum noi înşine am fi suferit şi plătit pentru păcatele noastre.

80. Ce diferenţă există între Cina Domnului şi misa romană? Cina ne atestă că avem iertarea deplină a tuturor păcatelor noastre prin jertfa unică a lui Iisus Hristos, săvârşită o dată pentru totdeauna pe cruce, şi că prin Duhul Sfânt suntem altoiţi în Hristos, Cel care acum, trupeşte, se află în cer la dreapta Tatălui şi acolo vrea să fie adorat; în timp ce misa ne învaţă că viii şi morţii nu au iertarea păcatelor prin suferinţa lui Hristos, dacă Hristos nu mai este jertfit zilnic pentru ei de către preoţi la misă; şi, în plus, că Hristos se află trupeşte sub înfăţişarea pâinii şi a vinului şi de aceea trebuie să fie adorat în ele. Şi astfel misa nu este, în principal, nimic altceva decât negarea suferinţei şi a jertfei unice a lui Iisus Hristos, şi o blestemată idolatrie.

81. Cine poate veni la masa Domnului? Cei cărora le pare sincer rău de păcatele lor, însă cred că acestea le sunt iertate şi că slăbiciunile rămase sunt acoperite de suferinţa şi de moartea lui Hristos; ei doresc, de asemenea, să-şi fortifice credinţa şi să-şi îmbunătăţească viaţa. Dar făţarnicii şi păcătoşii îndărătnici mănâncă şi beau propria lor condamnare.

82. Trebuie să-i primim la Sfânta Cină pe cei care se arată a fi necredincioşi şi lipsiţi de pietate prin ceea ce spun şi făptuiesc? Nu, căci legământul lui Dumnezeu ar fi profanat, iar mânia Lui stârnită împotriva întregii comunităţi. De aceea Biserica trebuie să-i excludă pe aceştia, cu puterea cheilor, după porunca lui Hristos şi a apostolilor, până ce-şi îndreaptă viaţa.

83. Cum se exercită puterea cheilor? Prin propovăduirea Evangheliei şi prin disciplina bisericească. Astfel, Împărăţia cerurilor le este deschisă credincioşilor, iar necredincioşilor închisă.

84. Cum este închisă şi deschisă Împărăţia cerurilor prin propovăduirea Evangheliei? După porunca lui Hristos, tuturor credincioşilor în general şi fiecăruia în particular li se vesteşte şi li se confirmă în mod deschis că, atunci când primesc făgăduinţa Evangheliei cu o credinţă adevărată, toate păcatele lor le sunt realmente iertate de către Dumnezeu datorită meritelor lui Hristos. Şi, în schimb, tuturor necredincioşilor şi făţarnicilor li se vesteşte că mânia lui Dumnezeu şi osânda veşnică rămân asupra lor atât timp cât ei nu se convertesc. Dumnezeu îi va judeca pe unii şi pe alţii în această viaţă şi în cea viitoare după această mărturie a Evangheliei.

85. Cum este închisă şi deschisă Împărăţia cerurilor prin disciplina bisericească? După porunca lui Hristos, cei care pretinzându-se a fi creştini, promovează o învăţătură sau duc o viaţă necreştină, sunt în mai multe rânduri mustraţi frăţeşte. Dacă nu renunţă la ereziile şi la viciile lor, atunci sunt chemaţi înaintea Bisericii sau a celor care au fost rânduiţi de Biserică în acest scop. Şi dacă ei dispreţuiesc şi aceste îndemnuri, atunci sunt excluşi, prin oprirea lor de la sfintele taine, din comunitatea creştină, şi de către Dumnezeu Însuşi – din Împărăţia lui Hristos. Dar ei sunt primiţi din nou ca mădulare ale lui Hristos şi ale Bisericii, dacă promit şi manifestă o reală îndreptare.

86. Întrucât suntem izbăviţi de starea noastră cea rea prin harul lui Hristos, fără nici un merit din partea noastră, de ce trebuie să facem fapte bune? Fiindcă Hristos, după ce ne-a răscumpărat cu sângele Lui, ne şi reînnoieşte prin Duhul Său cel Sfânt după chipul Lui, ca să-I arătăm lui Dumnezeu, prin întreaga noastră viaţă, recunoştinţa noastră pentru binefacerile Lui, şi astfel, să-L proslăvim. Şi pentru a putea fi noi înşine siguri de credinţa noastră prin roadele ei, iar prin sfinţenia vieţii noastre semenii noştri să fie câştigaţi pentru Hristos.

87. Deci nu pot fi mântuiţi cei care, continuând în ingratitudinea şi în lipsa de pietate a vieţii lor, nu se întorc la Dumnezeu? În nici un caz, fiindcă Scriptura spune că nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici hoţii, nici lacomii de avere, nici beţivii, nici bârfitorii, nici tâlharii, nici cei asemenea lor nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.

88. Care sunt cele două elemente ale adevaratei pocăinţe sau convertiri a omului? Mortificarea omului vechişi învierea omului nou.

89. Ce înseamnă mortificarea omului vechi? Înseamnă să fii mâhnit în adâncul inimii pentru păcatele comise, să le urăşti şi să le eviţi tot mai mult.

90. Ce înseamnă învierea omului nou? Înseamnă să te bucuri din toată inima în Dumnezeu prin Iisus Hristos şi să trăieşti cu dragoste şi cu plăcere după voia lui Dumnezeu, făcând toate faptele bune.

91. Dar care sunt aceste fapte bune? Sunt doar acelea care decurg dintr-o credinţă adevărată şi sunt îndeplinite după Legea lui Dumnezeu şi spre slava Lui; şi nu cele care se întemeiază pe opiniile sau pe normele oamenilor.

92. Ce spune Legea lui Dumnezeu? „Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, şi a zis:

I. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

II. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici o înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, Care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. III. Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.

IV. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

V. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.

VI. Să nu ucizi.

VII. Să nu preacurveşti.

VIII. Să nu furi.

IX. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.

X. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău”.

93. Cum se împart aceste porunci? În două table: prima ne învaţă, în patru porunci, cum trebuie să ne purtăm faţă de Dumnezeu; a doua, în şase porunci, cu ce suntem datori faţă de aproapele nostru.

94. Ce pretinde Dumnezeu în prima poruncă? Asa cum ne dorim mântuirea şi fericirea sufletească, El porunceşte să ne ferim şi să fugim de toată închinarea la idoli, de vrăjitorie, de farmece, de invocarea sfinţilor sau a altor creaturi; şi să-L cunoaştem cum se cuvine pe singurul Dumnezeu adevărat şi numai în El să ne încredem, să aşteptăm numai de la El toate binefacerile cu smerenie şi cu răbdare, şi să-L iubim, să-L cinstim şi să ne temem de El din toată inima, şi mai degrabă să renunţăm la toate creaturile decât să facem cel mai mic lucru împotriva voinţei Lui.

95. Ce este închinarea la idoli? Să inventezi sau să ai în loc de sau pe lângă singurul Dumnezeu adevărat, Care S-a revelat în Cuvântul Său, altceva în care să-ţi pui încrederea.

96. Ce vrea Dumnezeu în porunca a doua? Să nu facem nici un fel de chip despre Dumnezeu şi să nu ne închinăm Lui altfel decât aşa cum El a poruncit în Cuvântul Său.

97. Nu trebuie să ne facem deci nici un chip? Dumnezeu nu poate fi şi nici nu e voie să fie reprezentat în vreun fel; creaturile pot fi însă înfăţişate, însă Dumnezeu ne interzice să facem sau să avem vreun chip pentru a-l cinsti sau pentru a-l folosi în cultul divin.

98. Dar n-ar putea fi tolerate chipurile în biserici pentru ca ele să servească drept carte poporului neştiutor? Nicidecum, deoarece noi nu trebuie să fim mai înţelepţi ca Dumnezeu Care nu vrea să-şi înveţe Biserica Sa prin idoli muţi, ci prin propovăduirea vie a Cuvântului Său.

99. Ce pretinde a treia poruncă? Ca nu numai să nu hulim şi să nu profanăm Numele lui Dumnezeu prin înjurături, jurăminte strâmbe, şi prin jurăminte inutile, ci şi să nu fim complici prin tăcerea sau prin indulgenţa noastră la aceste păcate cumplite; pe scurt, să nu folosim Numele Sfânt al lui Dumnezeu decât cu frică şi cu veneraţie spre a-l mărturisi, invoca şi proslăvi aşa cum trebuie prin toate cuvintele şi acţiunile noastre.

100. Este deci batjocorirea Numelui lui Dumnezeu prin jurăminte şi blesteme un aşa de mare păcat, încât Dumnezeu este supărat chiar şi pe cei ce nu se străduiesc să-l împiedice şi să-l interzică? Da, cu siguranţă, căci nu există un păcat mai mare şi nici altceva care să stârnească mai mult mânia lui Dumnezeu decât batjocorirea Numelui Său. De aceea El a poruncit ca păcatul acesta să fie pedepsit cu moartea.

101. Poate jura oare cineva creştineşte pe Numele lui Dumnezeu? Da, atunci când autoritatea cere sau când necesitatea impune menţinerea şi promovarea fidelităţii şi adevărului, în vederea slavei lui Dumnezeu şi a mântuirii aproapelui. Fiindcă acest mod de a jura se întemeiază pe Cuvântul lui Dumnezeu şi, prin urmare, a fost legitim folosit de către sfinţi în Vechiul şi în Noul Testament.

102. E oare voie să jurăm pe sfinţi sau pe alte creaturi? Nu, întrucât un jurământ legitim este o invocare a lui Dumnezeu, prin care Îl cer ca singurul Care cunoaşte inima omului, să fie martor al adevărului şi să mă pedepsească dacă jur strâmb. O astfel de onoare nu aparţine nici unei creaturi.

103. Ce vrea Dumnezeu în cea de-a patra poruncă? Mai întâi, ca slujirea Cuvântului şi învăţământul creştin să fie păstrate, iar eu, îndeosebi în ziua de odihnă, să frecventez plin de zel biserica lui Dumnezeu ca să aud Cuvântul Lui, ca să beneficiez de sfintele sacramente, ca să invoc în mod public pe Domnul şi ca să fac acte de milostenie. Apoi, ca în toate zilele vieţii mele să mă lepăd de faptele mele rele şi să Îl las pe El să lucreze în mine prin Duhul Său, gustând astfel încă din această viaţă odihna veşnică.

104. Ce vrea Dumnezeu în cea de-a cincea poruncă? Să acord tatălui, mamei şi tuturor superiorilor mei toată stima, dragostea şi fidelitatea, să mă supun cu ascultarea cuvenită tuturor învăţăturilor şi sancţiunilor bune ale lor, suportându-le cu răbdare chiar şi defectele, fiindcă Dumnezeu vrea să ne conducă prin mâna lor.

105. Ce vrea Dumnezeu în cea de-a şasea poruncă? Ca pe aproapele meu să nu-l defăimez, să nu-l ofensez şi să nu-l omor cu gândul, cu vorba, cu purtarea şi cu atât mai puţin cu fapta, ci să lepăd orice dorinţă de răzbunare, să nu-mi fac mie însumi nici un rău, să nu mă expun uşuratic nici unui pericol. Iar autoritatea este înarmată tocmai pentru a împiedica omorul.

106. Această poruncă interzice doar omorul? Interzicându-ne omorul, Dumnezeu vrea să ne înveţe că El are oroare de tot ceea ce constituie rădăcina omorului, ca invidia, ura, mânia, dorinţa de răzbunare. Pentru El, toate acestea reprezintă un omor tainic.

107. Este îndeajuns să nu ne ucidem aproapele, în acest fel?  Nu, căci condamnând invidia, ura şi mânia Dumnezeu vrea ca noi să ne iubim aproapele ca pe noi înşine şi să-i arătăm răbdare, pace, blândeţe, milă, bunăvoinţă, să prevenim, pe cât ne stă în putinţă, orice l-ar păgubi şi să facem bine chiar şi duşmanilor noştri.

108. Ce pretinde cea de-a şaptea poruncă? Orice necurăţie fiind blestemată de Dumnezeu, noi trebuie s-o urâm din suflet şi să trăim în curăţie şi cu sobrietate, atât în sfânta căsnicie cât şi în afara ei.

109. Oare Dumnezeu interzice în această poruncă doar adulterul şi alte asemenea nelegiuiri? Întrucât trupul şi sufletul sunt templul Duhului Sfânt, Dumnezeu vrea să le păstrăm pe amândouă curate şi sfinte. De aceea El interzice orice necurăţie în faptele, gesturile, cuvintele, gândurile, dorinţele noastre, şi tot ce ne-ar putea împinge în această direcţie.

110. Ce interzice Dumnezeu în cea de-a opta poruncă? Dumnezeu interzice nu numai furtul şi tâlhăria, pe care le pedepseşte şi autoritatea civilă, ci şi toate măsurile şi planurile cu ajutorul cărora noi încercăm să punem stăpânire pe bunul aproapelui nostru, fie prin forţă, fie prin înşelăciune (adică prin greutăţi, măsuri, mărimi false, prin mărfuri şi monede contrafăcute, prin cămătărie), sau prin orice alt mijloc oprit de către Dumnezeu. El ne interzice, de asemenea, orice zgârcenie şi orice risipă a darurilor Lui.

111. Atunci, ce îţi pretinde Dumnezeu în această poruncă? Să contribui, pe cât îmi stă în putinţă, la folosul aproapelui meu, să acţionez faţă de el aşa cum aş vrea să acţioneze alţii faţă de mine, să lucrez cu bună credinţă pentru a putea veni în ajutorul celor aflaţi în nevoie.

112. Ce-mi pretinde cea de-a noua poruncă? Să nu mărturisesc strâmb împotriva nimănui, să nu-i răstălmăcesc vorbele, să nu fiu nici bârfitor şi nici calomniator, să nu contribui la condamnarea facilă a cuiva care nu a fost audiat, ci să evit toată minciuna şi înşelătoria ca pe lucrările proprii ale diavolului, dacă nu vreau să am parte de mânia cumplită a lui Dumnezeu. În justiţie şi în orice altă situaţie să iubesc adevărul, să-l rostesc şi să-l mărturisesc deschis. În fine, sunt dator să apăr şi să sprijin, din toate puterile mele, onoarea şi reputaţia aproapelui meu.

113. Ce ne pretinde cea de-a zecea poruncă? Să nu avem nicicând în inima noastră nici cea mai mică dorinţă sau gând contrar Legii lui Dumnezeu, ci permanent să urâm orice păcat din toată inima şi să ne găsim plăcerea în orice este drept.

114. Dar cei care sunt întorşi la Dumnezeu pot să respecte în totalitate aceste porunci? Nu, pentru că şi oamenii cei mai sfinţi au în această viaţă doar un mic început al acestei ascultări; cu toate acestea, ei urmăresc, cu multă seriozitate, să trăiască nu doar după vreo normă oarecare, ci după toate poruncile lui Dumnezeu.

115. Atunci de ce Dumnezeu vrea să predicăm Cele Zece Porunci cu atâta rigurozitate, dacă nimeni nu poate în această viaţă să le respecte? În primul rând, pentru ca de-a lungul întregii vieţi să ne cunoaştem din ce în ce mai bine natura păcătoasă şi să ne căutăm cu atât mai mult iertarea păcatelor şi dreptatea în Hristos; în al doilea rând, pentru ca neîncetat să ne dăm osteneala şi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea harul Duhului Sfânt pentru a fi reînnoiţi tot mai mult după chipul Său până când, după această viaţă, vom atinge ţelul desăvârşirii.

116. De ce creştinii trebuie să se roage? Deoarece rugăciunea este principala parte a recunoştinţei pe care Dumnezeu o pretinde de la noi; şi întrucât Dumnezeu vrea să ofere harul şi Duhul Său cel Sfânt doar celor care Îi cer aceasta cu rugăciuni necontenite ale inimii şi la urmă Îi mulţumesc.

117. Ce-i trebuie unei rugăciuni pentru a fi plăcută şi ascultată de către Dumnezeu? În primul rând, să ne rugăm din suflet doar singurului şi adevăratului Dumnezeu, Care ni S-a revelat în Cuvântul Său, pentru tot ce ne-a poruncit să-I cerem. În al doilea rând, să ne cunoaştem corect şi temeinic sărăcia şi starea cea rea pentru a ne smeri în faţa măreţiei Sale. În al treilea rând, să avem o puternică încredere că El, fără să ţină cont de nevrednicia noastră, de dragul Domnului Hristos, va asculta cu siguranţă rugăciunea noastră, după cum a făgăduit în Cuvântul Său.

118. Ce ne-a poruncit Dumnezeu să-I cerem? Toate cele ce sunt necesare sufletului şi trupului, cele incluse de Domnul Iisus Hristos în rugăciunea pe care El Însuşi ne-a dat-o.

119. Cum sună aceasta? Tatăl nostru Care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin! Vezi Mat 6:9-13; Lc 11:2-4.

120. De ce ne-a poruncit Hristos să-I spunem lui Dumnezeu Tatăl nostru? Ca să trezească în noi, încă de la începutul rugăciunii, respectul filial şi încrederea faţă de Dumnezeu care trebuie să stea la temelia rugăciunii noastre, deoarece prin Hristos Dumnezeu a devenit Tatăl nostru. El este dispus să ne refuze mult mai puţin ceea ce Îi cerem cu credinţă decât ne refuză părinţii noştri când le cerem lucrurile pământeşti.

121. De ce adaugă: Care eşti în ceruri? Ca să nu avem nici o idee lumească despre măreţia cerească a lui Dumnezeu şi ca să aşteptăm de la atotputernicia Lui tot ceea ce ne este necesar pentru trup şi pentru suflet.

122. Care este prima cerere? Sfinţească-se Numele Tău, altfel spus: dă-ne mai întâi să Te cunoaştem corect, să Te sfinţim, să Te proslăvim şi să Te lăudăm în toate lucrările Tale în care-Ţi strălucesc atotputernicia, înţelepciunea, bunătatea, dreptatea, mila şi adevărul. Dă-ne, de asemenea, să ne aranjăm întreaga noastră viaţă, gândurile, cuvintele şi faptele astfel încât Numele Tău să nu fie hulit niciodată din cauza noastră, ci mai degrabă cinstit şi proslăvit.

123. Care este cea de-a doua cerere? Vie împărăţia Ta, adică domneşte asupra noastră prin Cuvânt şi prin Duh, ca să ne supunem Ţie din ce în ce mai mult. Menţine şi măreşte Biserica Ta, distruge lucrările diavolului, orice putere care se ridică împotriva Ta şi toate sfaturile rele urzite împotriva Cuvântului Tău sfânt, până ce va veni împlinirea Împărăţiei Tale, când Tu vei fi totul în toţi.

124. Care este cea de-a treia cerere? Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ, adică noi, împreună cu toţi oamenii, să renunţăm la voia noastră proprie şi fără nici un murmur să ne supunem voii Tale, care doar ea este bună şi astfel fiecare să se achite de datoria şi de chemarea lui la fel de prompt şi de fidel ca îngerii în cer.

125. Care este cea de-a patra cerere? Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, adică ai grijă de toate nevoile noastre trupeşti, ca astfel să recunoaştem că Tu eşti sursa unică a întregului bine şi că fără binecuvântarea Ta nici grija şi nici sârguinţa noastră, nici chiar darurile Tale nu ne-ar aduce vreun folos; şi de aceea trebuie să ne punem încrederea doar în Tine, întorcând-o de la orice făptură.

126. Care este cea de-a cincea cerere? Ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, adică binevoieşte, de dragul sângelui lui Hristos, să nu ne socoteşti nouă, bieţi păcătoşi, toate greşelile şi răul care ne afectează întotdeauna, ci dă-ne să găsim în noi mărturia harului Tău: hotărârea neclintită de a-l ierta, din inimă, pe aproapele nostru.

127. Care este cea de-a şasea cerere? Nu ne duce pe noi în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău, adică deoarece în noi înşine suntem atât de slabi, că n-am putea dura o secundă, iar duşmanii noştri declaraţi – diavolul, lumea şi propria noastră carne – ne asaltează fără încetare, Te rugăm să ne sprijini şi să ne întăreşti prin puterea Duhului Tău Sfânt ca să le putem rezista cu fermitate şi să nu cădem în această luptă spirituală, până când vom obţine în sfârşit o victorie deplină.

128. Cum închei această rugăciune? Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci, adică noi Îţi cerem toate acestea pentru că Tu eşti Împăratul nostru şi fiind stăpân peste orice lucru, poţi şi vrei să ne dai tot ce-i bun; astfel slava nu ne revine nouă, ci Numelui Tău sfânt, în veci.

129. Ce înseamnă acest cuvânt scurt, Amin? Amin înseamnă: este adevărat şi sigur! Căci Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea cu mult mai sigur decât o doresc eu în inima mea.