Copyright imagine  ashumskiy  / 123RF

Copyright imagine ashumskiy / 123RF

Copiii se inchina lui Dumnezeu


Simonetta Carr 
 

Imi aduc aminte ca eram intr-o biserica, fiind relativ noua fata de teologie reformata, preocupandu-ma cu ingrijorarile tipice ale mamelor, dar pastorul mi-a atras atentia cu un citat interesant. „Cheia catre sanatatea spirituala a familiei tale este simpla. Aceasta solutie nu este foarte populara astazi, dar nu include nici pelerinaje la locuri sfinte, nici participarea in tabere lungi, nici seminarii sau programe speciale. Aceasta solutie nu depinde de tehnici sau de metodologii recente. Nu trebuie sa mai petreci inca o seara la vreun eveniment. Nu trebuie sa iti mai adaugi inca o intalnire la programul tau incarcat. Solutia pentru sanatatea spirituala vine prin participarea regulata la serviciile de inchinare ale bisericii. Nu este o solutie iesita din comun, dar este solutia necesara.”

Eram deschisa pentru solutii simple, satula de incercarea noilor metode si trucuri ca sa ii ajut pe copiii mei sa il cunoasca si sa il iubeasca pe Dumnezeu. Dar atunci, pastorul ne-a oferit o motivatie si mai convingatoare. Iar daca aceasta solutie parea prea simplista sau irationala, a trebuit sa ne aducem aminte ca, precum si in celelalte aspecte ale teologiei noastre, trebuie sa incepem cu revelatia lui Dumnezeu, nu cu propriile noastre rationamente. 

De ce impreuna? 

Ce spune revelatia lui Dumnezeu cu privire la prezenta copiilor in serviciile de inchinare? Exista un mandat scriptural pentru aceasta practica? Unii citeaza Ezra 10:1, Deuteronom 31:12-13, Efeseni 6:1-4, Coloseni 3:20 ca exemple ale faptului ca si copiii erau prezenti in congregatiile Vechiului si Noului Testament.

Altii citeaza Neemia 8:2-3 unde adunarea includea doar barbati si femei care puteau intelege ce auzeau sau Exod 19:9-11 unde Dumnezeu ii spune lui Moise sa adune tot poporul cu exceptia copiilor. Privind la aceste texte, unii oameni considera ca ele sunt indicatii referitoare la existenta unei adunari separate, ca o „biserica a copiilor.”

De vreme ce aceasta dezbatere in privinta aplicarii textelor Scripturii poate sa continue la nesfarsit, pare a fi mai util sa abordam subiectul dintr-un alt unghi: conform revelatiei lui Dumnezeu, ce este inchinarea publica si cine suntem noi si copiii nostri atunci cand ne adunam pentru inchinare?

Daca privim inchinarea ca un timp in care ne adunam ca si crestini pentru a-L lauda pe Dumnezeu si pentru a invata mai multe despre El, sau chiar, asa cum un scriitor spunea „sa facem ceva ce este pentru beneficiul lui Dumnezeu nu pentru al nostru”, atunci este logic sa excludem copiii din inchinare si sa ii trimitem intr-un loc in care ei pot sa fie instruiti si sa invete sa il laude pe Dumnezeu folosind metode si materiale special dezvoltate pentru varsta lor, in vreme ce parintii vor putea cu adevarat sa se concentreze „pe a da tot ce au” lui Dumnezeu.

Dar daca serviciul de inchinare este un moment in care Dumnezeu se coboara pentru a se intalni cu poporul Sau si pentru a le imparti harul Sau prin mijloacele instituite de El si administrate prin intermediul slujitorilor delegati, atunci acest timp de inchinare nu poate fi inlocuit, iar chemarea la inchinare se adreseaza atat noua cat si copiilor nostri ca membri ai comunitatii legamantului.
Catehismul de la Heidelberg prezinta de asemenea acest aspect important: „De vreme ce suntem facuti partasi la Hristos si la toate binefacerile sale doar prin credinta, de unde vine credinta? Duhul Sfant lucreaza credinta in inimile noastre prin predicarea Evangheliei si o confirma prin administrarea sfintelor sacramente.”

Daca Duhul Sfant ii aduce pe pacatosi la credinta prin Evanghelia predicata, indiferent de varsta lor (Romani 10:14-17) si continua sa sfinteasca credinciosul (Ioan 17:17), este un lucru bun ca de la aceasta predicare sa lipseasca copiii nostri? Sunt implicata in invatarea copiilor duminica, dar as fi terifiata daca invatatura data de mine ar inlocui serviciul divin.

Dar ce se intampla daca nu ii luam pe copii cu noi la inchinarea publica? Cat de mult rau poate sa faca „biserica copiilor” daca este tinuta in timpul serviciului divin? Pentru unii, pericolele sunt atat de mari incat trebuie cel putin sa fie luate in considerare inainte de a se lua o decizie. Conform lui Dr. R. Scott Clark, profesor de istoria bisericii si teologie istorica de la Westminster Seminary California „a-i trimite pe copii in afara serviciului de inchinare le transmite un mesaj mai puternic decat orice instruire. Mesajul transmis copiilor este ca ei nu sunt cu adevarat membrii ai comunitatii legamantului, ca adunarea publica de inchinare poate fi marginalizata deoarece alte lucruri sunt considerate a fi mai importante. Transmite mesajul ca ne aranjam prioritatile in timpul saptamanii dupa cum dorim, iar aceasta face ca si copiii sa fie trimisi pe moment in alta parte duminica, neglijand faptul ca si ei fac parte din biserica.” (Heidelblog, 31 Martie 2010)

O alta avertizare vine din partea lui Dr. Michael Horton, profesor de teologie sistematica si apologetica la Westminster Seminary California: „Probabil cea mai mare ingrijorare cu privire la biserica acestui veac este ca am pierdut din catolicitatea bisericii. Dorim prea mult sa directionam biserica inspre piete de nisa, producand divergente intre generatii si intre grupuri socio-economice diferite. Astfel, credinciosii ajung sa fie tot mai secularizati. Intr-o epoca in care credinta tinerilor crestini va fi mai incercata ca niciodata, acestia sunt tot mai putin echipati sa tina piept provocarilor din jur pentru ca ei nu au fost integrati in viata bisericii. Ei au fost doar la biserica copiilor, la grupul de tineri, in lucrarea din campusurile universitare si nu au facut niciodata cu adevarat parte dintr-o biserica. Si ne miram de ce un studiu recent spune ca ca 80% din copii crescuti in biserici evanghelice parasesc biserica, nu se alatura bisericii, sau nici macar nu mai merg la biserica in primii ani de facultate. Trebuie sa ne punem urmatoarea intrebare: acesti tineri parasesc biserica? Au apartinut vreodata bisericii? Cate duminici au petrecut ei in partasia sfintilor, rugaciune publica, citirea publica a Scripturii, predicarea publica, primirea sacramentelor – au avut macar o intalnire cu pastorul sau prezbiterii? Daca aceste lucruri nu sunt parte din experienta normala a tinerilor, inseamna ca ei nu sunt cu adevarat legati de biserica” (interviu Ligonier, 4 Decembrie 2009).

In cartea sa Treasuring God in Our Traditions, scrisa impreuna cu sotia sa Noel, John Piper impartaseste aceeasi parere: „Probabil va fi mai greu sa obisnuim cu serviciul de inchinare un copil de zece sau doisprezece ani decat unul de cinci sau sase ani. Lutul e mai putin maleabil, iar cu cat varsta este mai inaintata, cu atat sunt mai dificil de modelat impulsurile inimii.”

Copiii care sunt tinuti departe de inchinarea publica vor ramane fara un simt al apartenentei la comunitatea legamantului, dar asa cum spune John Piper, copiilor le va lipsi si „un simt al solemnitatii pe care ei ar trebui sa il experimenteze in prezenta lui Dumnezeu. Acest lucru este putin probabil sa aiba loc in biserica copiilor.” 

Munca fiecaruia 

Dumnezeu si-a aratat bunatatea lui fata de mine si in acest aspect. Am imbratisat teologia reformata pe cand eram intr-o biserica evanghelica, iar copii mei erau inca mici si maleabili, fapt care ne-a ajutat sa facem tranzitia. In timp ce ma intrebam daca vor fi vreodata in stare sa stea pe o banca pe parcursul serviciului, deoarece pana atunci au fost obisnuiti sa faca parte din grupuri separate, fiul meu Jonathan (care avea sapte ani atunci) mi-a spus ca ii place noua biserica. Atunci cand l-am intrebat de ce ii place, el mi-a spus ca in noua biserica invata multe lucruri noi, in vreme ce in grupurile de scoala duminicala unde mergea inainte auzea tot aceleasi istorisiri biblice care se repetau de-a lungul anilor. Imi spunea cu propriile lui cuvinte ca era plictisit de acea instruire simplista si superficiala.

De asemenea, teologia reformata a facut trazitia sa fie mult mai usoara, deoarece nu mai incercam sa cresc copii perfecti si intelegeam ca nimeni nu asteapta asta de la mine. Fiind intr-o biserica ce are o intelegere unitara a legamantului dintre Dumnezeu si poporul Sau, am gasit oameni care sa stea cu copiii daca era nevoie, iar acum alti copii stau cu noi.

Cu toate acestea, instruirea copiilor in vederea inchinarii inaintea lui Dumnezeu cu reverenta si admiratie, pentru ca sa creasca in intelegerea pe care o au referitor la liturghie si predici, este intotdeauna – ca orice alt aspect al cresterii copiilor – o munca ce poate fi deseori frustranta. Pe masura ce navigam pe internet ca sa gasesc materiale pentru acest articol, am citit o pledoarie din partea unei mame care avea copii mici. „Am fost crescuta de o familie ce era in cadrul miscarii conservatoare de home-schooling care m-a invatat ca trebuie sa ma port frumos in timpul serviciului de inchinare. Atunci cand copii mei au crescut incat sa poate face galagie si sa se miste, mi-am dat seama ca petreceam tot serviciul de inchinare concentrandu-ma pe disciplinarea lor si ingrijorandu-ma daca nu eram o povara pentru altii, in loc sa ascult cu atentie predica. Atunci mam gandit, daca asta este ce doreste Dumnezeu.” 

Orice parinte poate sa inteleaga acest sentiment. Lisa, mama a patru copii mici (tripleti de 7 ani si un copil de 9 ani) de la Biserica Reformata Unita „Hristos” din Santee, Calfironia, probabil intelege cel mai bine. Patru copii nu poti fi tinuti in brate, mai ales cand doresc acest lucru in acelasi timp.

„In vreme ce cuplurile fara copii pot sa prezinte o infatisare de liniste si unitate, atunci cand sosim la biserica si intram in banci inainte de a incepe prima cantare, observam linistea necesara pentru acest timp de meditate” explica Lisa. „Chiar si o familie cu un singur copil, ce sa mai zicem de cei cu patru, isi ia ramas bun de la aceasta liniste si trebuie sa te obisnuiesti cu faptul ca nu mai ai o prezenta atat de ordonata si linistita. Avand copii mici, ne dam seama de multe ori ca suntem fericiti daca reusim sa intram pe usa inainte sa intre prezbiterii, in acelasi timp atentionandu-ne copiii „Liniste, suntem in biserica pentru inchinare!”

„Apoi ne strecuram pe ultimele locuri ramase libere, iar copii se plang ca au fost inghesuiti, sau unul se plange ca i-a fost promis ca de data asta el va sta langa mama. Apoi, incepe serviciul si inainte ca sa cantam ultima strofa a primului imn, unul, doi, trei sau chiar toti cei patru copii au o nevoie extrem de urgenta sa mearga la toaleta.” 

Conform spuselor Lisei, singurul lucru care te mentine de-a lungul acestor ani dificili este o motivatie potrivita. „Inca de la inceputul casniciei am crezut in aducerea copiilor langa noi in biserica – in contrast cu decizia unora de a ii trimite la grupele de scoala duminicala in timpul anilor copilariei si adolescentei. Decizia noastra a fost bazata pe convingeri teologice care ne-au ajutat sa continuam cu aceasta practica chiar si atunci cand anumite aspecte au devenit mai dificile. Credinta noastra in lucrararea lui Dumnezeu din cadrul legamantului, in relatia pe care o avem in cadrul legamantului cu El, si de asemenea relatia pe care o avem in cadrul legamantului unii cu altii ca membrii ai bisericii, de la botez si pana la moarte, ne face sa ii luam pe copii alaturi de noi in inchinare. Aceasta credinta face posibil sa reusim aducerea lor.”

Motivatia este un aspect vital in special pentru parintii care sunt noi la credinta reformata si care incearca sa se obisnuiasca cu un serviciu de inchinare care nu isi propune sa ii distreze. Rev. Michael Brown, pastorul Bisericii Reformate Unite „Hristos” din Santee, California spunea: „S-ar putea ca sa nu le placa copiilor serviciul de inchinare si sa se planga ca este plictisitor, iar acest lucru sa te descurajeze. Explica-le inca o data, amintindu-le ce-a de-a cincea porunca, roaga-te pentru ei, iubeste-i si continua sa ii aduci la biserica.”

„Considerentele practice sunt multe,” spunea Lisa, „si este necesar sa te organizezi si sa iti planifici tot ce este posibil, dar si sa fii creativ si flexibil pentru ca viata alaturi de copii este plina de imprevizibil. A trebuit sa gasesc cel mai bun mod de a disciplina copiii fara sa distrag atentia celorlaltor participanti si fara sa ii las pe ceilalti trei copii singuri daca sotul meu nu era cu noi in acea duminica. Cu toate acestea, cele mai multe dificultati pot fi depasite prin intelepciune, resurse, planificare si ajutor din partea celorlaltor persoane care fac parte din comunitatea legamantului.”

Lisa este recunoscatoare pentru faptul ca un anumit numar de persoane tinere fara copii au ajutat-o prin a tine langa ele un copil in timp ce ea, impreuna cu sotul, s-a ocupat de ceilalti. Alex Garleb, un absolvent al Seminarului Teologic Westminster din Escondido, California ne relateaza aceasta experienta.

„Nu doar ca nu ii vad pe copii ca fiind deranjanti” spune el „dar sunt foarte onorat si privilegiat sa ii vad pe copii participand si invatand in timpul inchinarii. Una din principalele semnificatii ale lucrarii implinite de Hristos este unitatea noastra. Natura noastra pacatoasa pe care o mostenim din Adam ne face sa dorim sa fim autonomi si individualisti. Este foarte important ca intreg trupul sa se adune la inchinare, chiar daca vor fi prezenti si copiii mai galagiosi.”

Din pacate, nu toate bisericile impartasesc aceeasi viziune. Lisa isi aduce aminte de faptul ca a vizitat biserici unde pastorii descurajau aducerea copiilor impreuna cu parintii in serviciul de inchinare. Brad, tata a patru copii, are aceasta problema in biserica sa. „Mai multi oameni ne privesc cu nemultumire si nu se ofera sa ne ajute, iar pastorul nu apara importanta aducerii copiilor in serviciul de inchinare” spunea el.

Brad considera ca, chiar daca o biserica decide sa aiba o inchinare separata pentru copii in timpul inchinarii publice, tot ar trebui sa respecte familiile care cred ca copiii trebuie sa fie inclusi in inchinarea publica si sa isi ofere ajutorul si incurajarea atunci cand o astfel de familie trece prin dificultati, nu sa o considere ca o familie ce deranjeaza.

Jonathan si Hillary Taylor au experimentat o situatie mixta deoarece erau intr-o biserica ce avea scoala duminicala pentru copii dar in acelasi timp erau mai multe familii care au decis sa isi aduca copiii in biserica alaturi de ei. „Am ajuns la o astfel de intelegere atunci cand s-a maturizat perspectiva pe care o aveam cu privire la serviciul de inchinare si ne-am dat seama ca nu trebuie vazut doar ca un timp de inchinare separat de predica in timpul careia copiii trebuie instruiti separat” a explicat Jonathan. Din fericire, familia Taylor nu a fost singura familia care a luat o astfel de hotarare, iar pastorul si restul congregatiei nu s-au opus convingerilor lor.

Cu toate acestea, familia Taylor a descoperit in scurt timp la Biserica Reformata Unita „Hristos” o intreaga familie a bisericii dedicata inchinarii impreuna indiferent de nivelul de varsta. „A fost o incurajare foarte mare pentru noi sa ne inchinam impreuna cu alte familii care impartasesc convingerile noastre legate de inchinarea cu intreaga familie. „Doar vazand cum alte familii trec prin aceleasi experiente precum noi, eforturile noastre au devenit mai usoare. Apreciem ca pastorul isi rezerva timp pentru a se adresa copiilor in timpul predicii in functie de subiectul pe care il abordeaza. Am folosit frecvent sectiunea notitelor pentru copii din buletinul de inchinare si acum copii nostri incep sa isi ia singuri notite in timpul predicii, iar acasa discutam despre intrebarile pe care ei le au despre ceea ce s-a predicat.”

Prea mult pentru ei? 

Unii nu vad folosul aducerii copiilor in biserica daca nu sunt in stare sa inteleaga ce se intampla in jurul lor. Pentru noi care traim intr-o cultura fragmentata, cu un accent puternic pe rezultate imediate si pe raspunsuri emotionale, a ii tine pe copii timp de o ora intr-un cadru ce ii pare strain fata de experientele lui de zi cu zi pare o pierdere de timp pentru multi oameni.

John Piper ne ofera o comparatie interesanta. „Pentru a invata un nou limbaj trebuie sa mergi pas cu pas de la alfabet la vocabular, de la vocabular la gramatica, de la gramatica la sintaxa. Sau poti sa iei un curs unde te scufunzi pana peste cap in lumea acelei limbi iar tot ce auzi este o limba pe care nu o cunosti. Majoritatea profesorilor de limbi straine vor fi de acord ca este mai buna a doua varianta si este de asemenea cea mai eficienta. Inchinarea de duminica nu este nefolositoare pentru copii chiar daca depaseste nivelul lor de intelegere. Astfel ei vor creste in intelegerea noii limbi mai repede decat credem noi in special daca parintii le cultiveaza o atitudine pozitiva.”

Multi parinti care si-au crescut copiii impreuna in inchinarea publica sunt de acord cu acest lucru. „Chiar daca fiul meu nu intelege continutul, el totusi intelege contextul” spunea Grace Bower, membra a Bisericii Reformate Unite din Escondido. Grace a crescut patru copii. Cele trei fiice ale ei au crescut deja, dar John, fiul ei de saptesprezece ani, inca locuieste acasa. John are sindromul Down.

Dincolo de contextul reverentei, admiratiei si unitatii legamantului, copiii inteleg in mod instinctiv raspunsurile si motivatiile parintilor lor. „Primul lucru pe care il inteleg copiii este importanta pe care inchinarea o are pentru mama si tata lor” a explicat Rev. Michael Brown. „Iti impartasesti cu copiii tai bucuria si entuziasmul de a veni la inchinare? Vad ochii lor micuti valoarea pe care tu o atribui primirii darurilor lui Dumnezeu prin Cuvant si sacramente? Faci vreun efort sa le explici ca chemarea la inchinare in fiecare saptamana nu este doar o datorie ci si un privilegiu? Cauti sa o transformi intr-un motiv de bucurie si pentru ei? Este important sa ii ajutam pe copiii nostri sa inteleaga (oricat de neinchipuit ar parea pentru ei) ca inchinarea publica este punctul culminant al saptamanii fiecarui crestin.” In cartea sa, Terry Johnson ne ofera mai multe exemple cu privire la ceea ce vad copiii la noi. „Copiii vor sta langa tine duminica dupa duminica si te vor privi cum te umilesti public inaintea lui Dumnezeu si cum te supui Cuvantului sau in mod public in fiecare duminica. Alaturi de cele mai timpurii si placute amintirii ale copilului vor fi cele in care isi tinea parintii de mana in biserica, stand aproape de ei, cantand impreuna, punand bani la colecta si plecandu-si capul in rugaciune. Sa nu subestimati efectul cumulat pe care aceste momente il au asupra copiilor legamantului. Este un efect ce nu poate fi inlocuit de altceva.”

In acest timp, copii pot fi invatati sa inteleaga diferite parti ale liturghiei ca un dialog intre noi si Dumnezeu, sa memoreze crezul Apostolic, doxologia, rugaciunea Tatal Nostru pentru a le putea recita impreuna cu cei ce participa la inchinare; copiii pot fi invatati sa inteleaga si sa isi noteze cel putin o parte din punctele predicii.

„Atunci cand copiii nostri erau mici, obisnuiau sa deseneze ceea ce auzeau de la amvon” spune Grace „si apoi ii dadeau desenele pastorului nostru de atunci. Pe masura ce au crescut, fetele au inceput sa scrie cuvintele pe care le auzeau, pana ce au ajuns sa isi ia notite in timpul predicii. Deoarece era afectat de sindromul Down, eu am continuat sa ii desenez lui John pana cand a spus ca doreste sa stea langa sotul meu Gary, care il ajuta sa inteleaga predica punandu-i intrebari din catehism si invatandu-l sa raspunda. Acum John intelege tot mai mult din ceea ce se petrece la biserica.”

Exista multe metode practice prin care ii putem ajuta pe copii sa participe in mod activ la inchinare. Una dintre aceste metode este sa le cerem copiilor sa scrie referintele textelor pe care pastorul le citeste din Lege, Evanghelie care sunt recitite de invatatori impreuna cu copii in timpul claselor de scoala duminicala ce au loc dupa terminarea serviciului de inchinare al bisericii.

Copiii sunt de asemenea motivati sa fie mai atenti la predica daca stiu ca in familie se va discuta predica fie pe drum spre casa, in timpul mesei de pranz sau ca parte a inchinarii in familie. Unii pastori incurajeaza aceasta practica prin introducerea unei sectiuni in buletinul de inchinarea saptamanal care contine intrebari din predica pentru copii, dar si prin postarea pe internet a textelor Scripturale si a cantecelor care vor fi folosite in inchinarea din saptamana urmatoare. 

Rezultatele

Daca simpla lecturare a lucrarii prin care instruim copiii sa participe in inchinarea publica te-a obosit, adu-ti aminte ca anii dificili sunt scurti si trec repede. In timp ce instruirea si disciplinarea va continua, pe parcurs ce copii cresc, munca aceasta devine mai usoara si aducatoare de tot mai multe rezultate.

„Beneficiile sunt numeroase atat pentru copii cat si pentru parinti, iar pentru aceste beneficii merita sa trecem prin dificultatile, greutatile, situatiile penibile sau frustrarile pe care le avem uneori” spunea Lisa. „Situatiile penibile sunt datorate faptului ca veti intarzia des la inchinare, copiii ii vor deranja uneori pe cei din jur, iar unii din copii vor da impresia ca nu au fost invatati bunele maniere de parinti, dar aceasta situatie ce aduce rusine se va transforma intr-un rod binecuvantat al Duhului care se numeste umilinta, atunci cand vei auzi o voce timida langa tine rugandu-se Tatal nostru impreuna cu congregatia, sau o voce plina de viata recitand crezul Apostolic impreuna cu familia lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor. Ti se taie respiratia atunci cand vezi cum copilul tau mic ii spune unui om din congregatie ca se bucura ca Dumnezeu l-a ajutat sa se simta mai bine in mijlocul problemelor pe care acel om le are cu cancerul, sau altui om sa ii spuna ca se bucura ca Dumnezeu l-a pastrat in siguranta in timpul pe care l-a petrecut pe front.”

Pastrarea copiilor in inchinarea publica nu este o formula magica ce garanteaza mici inchinatori perfecti. In unele duminici copiii mei scriu cele mai bune notite pe care le-am vazut, imi spun ce mult s-au bucurat de mesajul unui pastor ce ne-a vizitat, sau zambesc in timp ce canta imnurile lor preferate. Atunci cand acum cativa ani Craciunul a fost intr-o zi de Duminica, am fost suprinsa de faptul ca copiii le-au spus rudelor ca asteapta sa se intoarca de la biserica si doar dupa aceea isi vor deschide cadourile. Cu toate acestea, in alte duminici copiii pot sa adoarma in timpul rugaciunii (da, chiar si cand sunt adolescenti), sa vorbeasca cu alti copii, sau sa deseneze lucruri neinteligibile pe buletinele de inchinare.

In acele momente imi aduc aminte cum si mie imi zboara gandurile in alte locuri, dar Dumnezeu este credincios in ciuda slabiciunii mele. Ii corectez si continui sa ii ajut pe aceasta cale, ca si ei sa se hraneasca tot mai mult din ceea ce primim la ospatul lui Dumnezeu. 



Simonetta Carr este membra a Bisericii Reformate Unite „Hristos” din Santee, California – Statele Unite ale Americii. Mama si scriitoare crestina, Simonetta Carr este autoare a mai multor carti crestine pentru copii. Acest articol a fost publicat initial in revista The Outlook, Ianuarie/Februarie 2011, Volumul 61, Numarul 1. Tradus si publicat cu permisiune. www.reformedfellowship.net