De ce ne închinăm așa?

Dacă vizitezi biserica aceasta s-ar putea să te întrebi de ce ne închinăm așa. S-ar putea să te întrebi de ce lipsesc unele lucruri pe care le-ai văzut în alte biserici sau de ce facem lucruri pe care nu le-ai văzut în alte locuri. În continuare doresc să ofer o scurtă introducere a liturghiei reformate enumerând 5 principii care explică de ce ne închinăm așa:

”Așadar, să fim mulțumitori pentru că primim o împărăție care nu poate fi clătinată și astfel să îi aducem lui Dumnezeu o închinare potrivită, cu reverență și evlavie.” (Evrei 12:28)
”Toate să fie făcute cu decență și ordine.” (1 Corinteni 14:40)

1. Închinarea reformată este un dialog cu Dumnezeu

La baza ordinii pe care o avem în liturghie stă faptul că închinarea este un dialog între Dumnezeu și poporul Său. De aceea, în cadrul slujbei există o alternare a vorbirii lui Dumnezeu și a vorbirii noastre: Dumnezeu ne vorbește și noi îi răspundem. Închinarea noastră nu izvorăște din noi înșine, nu este un act al creativității noastre, ci este un răspuns la vorbirea și acțiunile lui Dumnezeu în viața noastră.

Slujba începe cu o chemare la închinare prin care Dumnezeu, folosindu-se de slujitorul Său, ne strânge și ne cheamă să ne închinăm prin laudă, mulțumire, cerere, dăruire și mărturisire. La această chemare, biserica răspunde prin invocare, o rugăciune pe care slujitorul o înalță în numele congregației, iar această rugăciune îi mulțumește lui Dumnezeu pentru chemare și cere prezența și binecuvântarea lui Dumnezeu. Slujba continuă cu primirea lui Dumnezeu, un cuvânt de salutare și primire pe care slujitorul îl rostește în numele lui Dumnezeu. Această are loc prin citarea salutului folosit de apostolul Pavel în epistolele sale (”har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Domnul nostru”) sau salutul apostolului Ioan din Apocalipsa (”har și pace din partea Celui ce este, celui ce era și celui ce vine și din partea celor șapte duhuri care sunt în fața scaunului său de domnie și din partea lui Iisus Hristos, Martorul credincios, cel întâi născut din morți, Domnul împăraților Pământului”). Ca răspuns, congregația cânta un psalm sau imn de laudă către Dumnezeu.

Dumnezeu vorbește prin citirea Legii care ne arată voia lui Dumnezeu pentru viața noastră. Ca răspuns la citirea Legii, congregația răspunde prin rugăciunea de mărturisire a păcatelor. Această mărturisire are loc prin rugăciunea comună, cât și prin momentul de tăcere. Vorbirea lui Dumnezeu continuă prin citirea Evangheliei, adică a unui text care ne vorbește despre iertarea și mântuirea noastră prin jertfa lui Hristos. Slujitorul explică Evanghelia, iar prin declararea absolvirii păcatelor Dumnezeu îi asigură pe toți credincioșii că au iertarea păcatelor și nu mai sunt sub condamnarea Legii. La această veste bună, congregația răspunde cântând Doxologia, un imn scurt prin care credincioșii îl laudă pe Dumnezeu.

Congregația își continuă răspunsul prin afirmarea credinței creștine: cu voce tare, credincioșii mărturisesc crezul creștin care este îmbrățișat de întreaga biserică creștină începând cu secolul IV. După mărturisirea credinței, închinarea continuă prin rugăciunea pastorală în cadrul căreia slujitorul îl laudă pe Dumnezeu, îi mulțumește pentru toate binecuvântările, îi cere ajutorul pentru toți credincioșii. La finalul rugăciunii pastorale întreaga biserică se alătură slujitorului în rostirea rugăciunii Tatăl nostru. După rugăciune închinarea congregației continuă cu dăruirea financiară pentru susținerea lucrării bisericii. Prin imnul de pregătire credincioșii laudă pe Dumnezeu, iar prin rugăciunea de iluminare slujitorul cere iluminarea Duhului Sfânt asupra congregației care va asculta predicarea.

Dumnezeu vorbește congregației prin Cuvântul care este predicat, iar apoi le oferă credincioșilor binecuvântarea trupului și a sângelui lui Hristos prin sacramentul Sfintei Cine. Ca răspuns la predicare și sacrament, congregația răspunde cu Gloria Patri și un ultim imn, iar în încheierea slujbei Dumnezeu asigură congregația de binecuvântarea Sa. Dumnezeu are primul și ultimul cuvânt în cadrul dialogului ce constituie slujba reformată. Iar de la chemarea la închinare până la binecuvântarea finală, congregația răspunde la vorbirea și acțiunile lui Dumnezeu.

2. Închinarea reformată este prin Cuvânt

Apostolul Pavel spune că ”credința vine prin auzire și auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17) iar Iisus Hristos îi spune femeii samaritene că a venit vremea în care credincioșii se vor închina ”în duh și adevăr fiindcă astfel de închinători dorește Tatăl” (Ioan 4:23). Atât binecuvântarea lui Dumnezeu către oameni, cât și lauda oamenilor către Dumnezeu este prin Cuvânt. Închinarea creștinilor trebuie să fie după cum dorește Dumnezeu (Ioan 4:23), să fie potrivită cu reverență și evlavie (Evrei. 12:28).

Nu ne putem închina oricum înaintea lui Dumnezeu, ci El a stabilit cum dorește să ne închinăm și ne-a descoperit acest lucru în Biblie. Deși există anumite circumstanțe care țin de situația și înțelepciunea congregației (cum ar fi ora slujbei, durata, locația, etc), Dumnezeu ne oferă cerințe clare în ceea ce privește conținutul închinării (cuvântul lui Dumnezeu) și modul în care trebuie să aibă loc închinarea (cu reverență și evlavie). De aceea, în liturghia bisericilor reformate, Cuvântul lui Dumnezeu nu își face apariția doar la predică, ci de la început și până la sfârșit, comunicarea lui Dumnezeu către biserică (chemarea, primirea, legea, declararea absolvirii, predica, sacramentul) și vorbirea bisericii către Dumnezeu (cântarea psalmilor și a imnurilor, rugăciunile și mărturisirea credinței prin crezul ce rezumă Scriptura) sunt prin Cuvânt.

3. Închinarea reformată este istorică

Liturghia reformată nu este inventată de noi în secolul XXI ci folosește elementele istorice din liturghiile bisericii antice. Dacă un creștin din secolul IV ar păși în biserica noastră, ar recunoaște numeroasele elemente prezente în liturghiile antice: binecuvântarea, mărturisirea păcatelor, declararea absolvirii păcatelor, Crezul, rugăciunea Tatăl nostru, Doxologia, Gloria Patri, predica și Sfânta Cină administrată săptămânal. Acestea sunt elemente care continuă să existe și în închinarea noastră.

Dar scopul închinării reformate nu este antichitatea de dragul antichității, ci primirea și folosirea bogăției liturgice care este biblică și care ne-a fost lăsată de înaintașii noștri. Acesta este unul din motivele pentru care psalmii și imnurile pe care le închinăm nu reprezintă o singură epocă, ci întreaga exprimare cântată a bisericii. De multe ori, în cadrul unei zile de duminică, cântăm psalmi și imnuri din epoci diferite: Doxologia și Gloria Patri din antichitate, o adaptare a imnului Te Deum scris de Sf. Ambrozie în secolul IV, psalmi scriși de David, imnuri medievale, imnuri ale Reformei și imnuri contemporane. Prin această îmbrățișare a exprimării liturgice antice, medievale și moderne, ne mărturisim solidaritatea cu creștinii din toate timpurile care s-au închinat în duh și adevăr, conform cuvântului lui Hristos.

4. Închinarea reformată este comună

Liturghia reformată nu oferă loc manifestărilor individuale sau ale unor grupuri care să facă un spectacol. Credem că închinarea creștină nu este un spectacol la care asistăm, ci răspunsul pe care îl oferim cu toții la vorbirea și acțiunile lui Dumnezeu din viața noastră.

Nu avem performanțe solo, trupe sau coruri, ci cântăm împreună, răspunzând într-un glas la vorbirea lui Dumnezeu. Rugăciunile sunt rostite în comun, toate imnurile sunt cântate în comun, chiar și credința ne-o mărturisim cu voce tare în comun. Prin aceasta mărturisim că suntem un trup condus de Hristos, Capul bisericii, prin slujirea Cuvântului și a sacramentelor ce ne sunt oferite prin slujitorul trimis și ordinat de Hristos.

Scopul închinării nu este să remarcăm performanțele artistice ale unor indivizi, ci să răspundem lui Dumnezeu. Nu performanța noastră, ci Dumnezeu care ne vorbește prin Cuvânt trebuie să fie în centrul atenției noastre în timpul închinării creștine. Apostolul Pavel îndeamnă biserica la ordine și unitate (1 Corinteni 14:40) iar Sf. Ignațiu (35-107) episcopul din Antiohia spunea: ”Voi toți formați un cor ce este unit în armonie și după cum ați primit de la Dumnezeu în unison, cântați cu o singură voce, prin Hristos către Tatăl, ca El să vă audă...”

5. Închinarea reformată este reverențioasă

Epistola către Evrei ne atenționează că trebuie să ne închinăm potrivit cu ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi, iar această închinare trebuie să fie cu reverență și evlavie, deoarece Dumnezeu ”este un foc mistuitor” (Evrei 12:28-29). Ce înseamnă asta? Nu spune Biblia că Dumnezeu este iubitor și răbdător? Referința din Evrei 12 la ”un foc mistuitor” este legată de o scenă din Vechiul Testament în care doi preoți pe nume Nadab și Abihu, nu s-au închinat așa cum le-a cerut Dumnezeu ci s-au închinat conform dorinței lor, fapt care a atras pedeapsa lui Dumnezeu care i-a pedepsit printr-un foc ce le-a pus capăt vieții (Levitic 10:1-2). Evrei 12:28 ne cere să fim reverențioși, să ne închinăm lui Dumnezeu în modul potrivit, așa cum ne cere El. Dumnezeu nu acceptă orice închinare închipuită de oameni.

În a doua din cele zece porunci, Dumnezeu interzice unul din principalele moduri de închinare închipuite de oameni și anume, închinarea prin imagini (Exod 20:4). Respectul și reverența față de Dumnezeu se manifestă în special prin ascultarea de poruncile Sale și aducerea unei închinări care este conformă cu ceea ce dorește El, nu cu ce dorim noi. De aceea, Catehismul de la Heidelberg, în întrebarea și răspunsul 97 ne învață că prin a doua poruncă, Dumnezeu ne cere ”să nu ne închinăm în alt fel decât ne-a poruncit Dumnezeu prin cuvântul Său.”

Concluzie

Închinarea reformată este un dialog cu Dumnezeu prin Cuvântul Său, într-o formă ce îmbrățișează tradiția creștină istorică, printr-o comunicare comună a congregației, urmărind respectul și reverența față de Dumnezeu. Acesta este cadrul pe care Dumnezeu l-a lăsat ca să ne vorbească și să ne binecuvânteze prin Cuvântul Său: ne cheamă să ne închinăm, ne descoperă voia Sa, ne iartă păcatele, ne asigură de harul Său, ne împărtășește viața lui Hristos cel înviat și ne dă odihnă spirituală.

Rev. Mihai Corcea