Un articol de T. David Gordon
Adesea, folosim un singur cuvânt pentru mai multe scopuri; chiar și pentru scopuri similare. Folosim credință (și verbul său înrudit) pentru a desemna cel puțin patru lucruri, fiecare dintre acestea putând fi diferențiat în mod util de celelalte, pe un continuum: prejudecată, opinie, credință și convingere. Fiecare dintre ele poate fi un fel de credință, dar fiecare diferă de celelalte. Atunci când suntem întrebați ce credem despre x, întrebarea (și răspunsul) în mod obișnuit trece cu vederea distincția dintre patru tipuri de convingeri complet diferite. Cu toate acestea, poate fi util să distingem cele patru tipuri.
Prejudecată – folosim acest termen pentru a ne descrie prejudecățile; uneori credem ceva în sensul că suntem înclinați să considerăm că este plauzibil sau adevărat, chiar înainte de a ne gândi în mod conștient la acest lucru. În mare parte din motive sociale sau culturale, anumite comportamente, atitudini sau idei par mai plauzibile decât altele, chiar și atunci când nu suntem conștienți de acest lucru (a se vedea discuția din Peter Berger, A Rumor of Angels).
Opinia – diferă de prejudecată deoarece suntem cel puțin informați sau conștienți de opiniile noastre, deși adesea nu suntem conștienți de prejudecățile noastre.
Credință – În sensul său mai tehnic, rezervăm acest termen pentru a ne referi la o opinie de care suntem conștienți și, de asemenea, conștienți de faptul că există o obligativitate în ea; că noi sau alții considerăm chestiunea ca fiind ceva ce ar trebui să credem. Diferitele clauze din Crezul Apostolilor, de exemplu, sunt mai mult decât opinii; atunci când mărturisim acest crez în mod public în biserică, ne alăturăm bisericii în a considera aceste chestiuni ca fiind importante, sau chiar necesare (chiar dacă există unele clauze pe care nu le înțelegem încă, de exemplu, clauza „coborât în iad”).
Convingere – În mod corespunzător, rezervăm acest termen pentru acel mic număr de convingeri pe care am avut ocazia să le analizăm destul de amănunțit, luând în considerare alternativele și argumentele pro și contra din diferitele părți ale unei probleme. Avem o convingere atunci când, după ce am efectuat o astfel de investigație, suntem convinși că un punct de vedere este superior celorlalte (deși nu neapărat perfect). Convingerea creează un anumit grad de imobilitate (James Henley Thornwell a folosit termenul „Consecvență”, în lucrarea sa Discourses on Truth din 1854); odată ce suntem convinși de o chestiune, nu va fi nevoie de nimic mai puțin decât de un raționament sau de dovezi mai bune pentru a ne mișca. Din punct de vedere grafic, am putea reprezenta cele patru tipuri de crezuri ca mișcându-se pe un continuum, de la mai puțin bine fundamentat la mai bine fundamentat:
Prejudecată→Opinie→Credință→Convingere
În concepția mea despre întreprinderea intelectuală, aș sugera că învățarea constă în mare parte în a ști cum știm, mai degrabă decât ce știm. O persoană erudită, după părerea mea, poate distinge aceste patru forme de credință și știe, în orice problemă particulară, care dintre cele patru este relevantă în cazul său. Atunci când credința sa nu este altceva decât o prejudecată culturală, el pare să fie conștient de acest lucru. Atunci când credința sa este o simplă opinie, neinformată de nicio investigație substanțială, el știe și acest lucru. Probabil că știe, de asemenea, că doar un număr mic de convingeri ale sale ar putea fi numite în mod cinstit „convingeri”. O persoană needucată, în schimb, poate să nu aibă nicio convingere și nicio „credință” (așa cum a fost definită mai sus); tot ce are sunt prejudecăți și opinii, deoarece nu are nici înclinația, nici ocazia, nici capacitatea de a dobândi convingeri asupra unei chestiuni.
Într-adevăr, puțini dintre noi (sau chiar niciunul) au la fel de multe convingeri ca și opinii, pentru că timpul și efortul necesar pentru a dezvolta convingeri ne scapă într-o lume imperfectă și ocupată. Ocazional, atunci când cineva se referă la mine ca la o persoană „învățată”, încerc (cu curtoazie, sper) să sugerez în schimb că sunt o persoană „care învață”, nu o „persoană învățată”, deoarece o cantitate atât de mică din ceea ce știu ar putea fi desemnată cu adevărat drept o convingere. Viața este vastă, iar întrebările sale sunt multe, așa că, în mod obișnuit, nu avem ocazia de a cerceta multe dintre întrebările sale în profunzime, analizând cu răbdare punctele de vedere cunoscute, cu raționamentele și dovezile lor. Prin urmare, nu este greșit să nu avem nimic mai mult decât o opinie în unele chestiuni, atâta timp cât suntem sincer conștienți de diferența dintre o simplă opinie și o convingere, deși mă trezesc că am din ce în ce mai puține opinii pe măsură ce îmbătrânesc; de ce să am o opinie, dacă nu este nici o credință, nici o convingere?[1] A spune „am o părere foarte fermă despre acest lucru” nu poate înlocui un motiv întemeiat pentru a avea o astfel de părere; într-adevăr, ne putem întreba de ce cineva ar avea o părere fermă despre o chestiune care nu este altceva decât o convingere bine gândită. Puritanii englezi credeau că ar trebui să existe o corespondență între lumină și căldură, ca să spunem așa; acolo unde avem mai puțină lumină (raționament sau dovezi), ar trebui să avem mai puțin zel sau pasiune pentru acea chestiune.
Într-un context cultural în care oamenii sunt încurajați să își exprime opiniile în multe domenii, s-ar putea să acordăm prea multă importanță unei simple păreri (acesta este unul dintre multele motive pentru care nu acord atenție sondajelor de opinie). În mod similar, într-o cultură caracterizată de schimbări frecvente sau de distragere a atenției, este posibil să subapreciem dezvoltarea unei convingeri ferme, cel puțin în ceea ce privește cele mai importante chestiuni. Cu toate acestea, Pavel pare să fi recunoscut importanța unor convingeri fundamentale și poate că merită să urmărim ceea ce el s-a rugat ca credincioșii să urmărească – și anume convingeri ferme și bine întemeiate:
„Și mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință și în orice pricepere, ca să deosebiți lucrurile alese, ca să fiți curați și să nu vă poticniți până în ziua venirii lui Hristos” (Filipeni 1:9-10)
„De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul și să-I fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu” (Col. 1:9-10)
„Și pe voi, …El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină – negreșit, dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit-o” (Col 1:21-23)
O astfel de convingere stabilă, fermă și neschimbătoare nu va fi dobândită nici ușor, nici frecvent. Astfel de convingeri rezultă doar dintr-un efort intelectual perseverent; și, în mod obișnuit, ele rezultă doar din instruirea altora (fie că este vorba de profesori, predicatori sau autori).
Două avertismente cu privire la convingeri
În primul rând, unele convingeri sunt literalmente tulburătoare, chiar dacă ne gândim la convingeri ca la niște angajamente ferme, de neclintit. Acest lucru se datorează faptului că unele dintre simplele noastre opinii sau convingeri nu rezistă la o examinare intelectuală serioasă, iar noi le abandonăm atunci când întâlnim motive convingătoare pentru a adopta un alt punct de vedere. Eu însumi am început facultatea cu intenția de a urma apoi un seminar și de a fi hirotonit în Convenția Baptistă de Sud. În timp ce eram la acel colegiu liberal luteran, având părtășie cu prieteni carismatici în campus și închinându-mă duminica cu baptiștii, m-am convins de teologia reformată și de pedobaptism, ambele fiind, la acea vreme, convingeri profund tulburătoare. Fiecare element era pentru mine ceea ce domnul Gore avea să numească mai târziu un „adevăr incomod.” Pe de altă parte, fiecare dintre ele a devenit mai puțin incomod de-a lungul anilor, deoarece am găsit comuniunea creștină în cercuri care încurajau astfel de convingeri. Unele convingeri, totuși, răstoarnă și tulbură ceea ce erau opinii stabilite anterior.
În al doilea rând, nu toate convingerile sunt la fel de convingătoare. Chiar și pentru o minte energică, care urmărește adevărul cu tenacitate, unele dintre convingerile noastre sunt mai puțin convingătoare decât altele. Convingerea mea despre învierea trupească a lui Hristos, de exemplu, este aproape de neclintit. Pe o scală de la 1 la 5, o evaluez cu 4,999 – doar că lipsește un 5, deoarece știu că sunt un om failibil. Convingerea mea despre pedobaptism, în schimb, este probabil de 1 sau 2 pe o scară de 5 puncte. Găsesc în Biblie mai puține lucruri relevante pentru problema pedobaptismului decât cele care țin de învierea trupească. Atunci, de ce am îmbrățișat convingerea tulburătoare a pedobaptismului? Pentru că dovezile și raționamentul pentru convingerea alternativă (antipedobaptism) erau și mai puțin convingătoare. Datoria unei minți bune este să îmbrățișeze alternativa mai bună ori de câte ori dovezile sau raționamentul sunt mai bune decât dovezile sau raționamentul pentru alternativă. Prin urmare, ar fi foarte înțelept să dezvoltăm practica de a clasifica fiecare dintre convingerile noastre (dacă avem vreuna; unii dintre noi au doar opinii sau credințe) pe o scară de 5 puncte. Ceea ce face ca o convingere să devină o convingere este atunci când am examinat dovezile și raționamentele pentru alternative și considerăm că aceste dovezi sau raționamente sunt mai convingătoare decât dovezile sau raționamentele pentru alternative. Prin urmare, nici măcar convingerile noastre nu sunt la fel de convingătoare.
Acest articol a fost publicat pe Heidelblog. Accesat 6 iunie 2024. Tradus și publicat cu permisiune.
T. David Gordon. Toate drepturile rezervate.
NOTĂ
Împăratul Marcus Aurelius avea o opinie similară: „Întotdeauna ai opțiunea de a nu avea nicio opinie. Nu este niciodată nevoie să te agiți sau să-ți tulburi sufletul pentru lucruri pe care nu le poți controla. Aceste lucruri nu cer să fie judecate de tine. Lasă-le în pace.” Marcus Aurelius, Manualul împăratului: O nouă traducere a Meditațiilor, Ed. C. Scot Hicks și David Hicks (New York: Sribner, 2002), 75. În mod similar, Thomas Jefferson a observat: „Este mai puțin îndepărtat de adevăr cel care nu crede nimic, decât cel care crede ceea ce este greșit.” Thomas Jefferson, Notes on the State of Virginia (Philadelphia: Prichard & Hall, 1787 ), 31.