Ce trebuie să creadă un creștin?

22. Întrebare: Ce trebuie să creadă un creştin?

Răspuns: Tot ceea ce făgăduieşte Evanghelia, adică ceea ce ne învaţă pe scurt şi articolele Credinţei noastre creştine, comune şi indubitabile.

Expunere

După ce am vorbit despre credință urmează să căutăm să înțelegem care este obiectul credinței sau să ne întrebăm care este totalitatea lucrurilor pe care trebuie să le credem. Credința, în general, cuprinde și acceptă întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, așa cum este clar din definiția pe care i-am dat-o anterior. Credința justificatoare însă are în vedere promisiunile Evangheliei sau predicarea Evangheliei prin Hristos. Evanghelia este, așadar, obiectul credinței justificatoare. Din această cauză este numită doctrina acelor lucruri care trebuie crezute, așa cum legea este doctrina lucrurilor care trebuie făcute.

În consecință, tradițiile omenești, ordinele papilor și decretele conciliilor nu pot fi obiectul credinței, căci credința nu se poate baza pe altceva decât pe Cuvântul lui Dumnezeu ca temelie neclintită. Decretele oamenilor, în schimb, sunt nesigure, fiecare om fiind înșelător și nestatornic. Numai Dumnezeu este vrednic de încredere, iar Cuvântul său, adevărul. Prin urmare, așa cum nu este potrivit pentru creștini să născocească sau să-și clădească subiectul sau cuprinsul credinței lor, tot astfel nu se cuvine să accepte ceea ce a fost închipuit și transmis de alții. Creștinii trebuie să primească și să creadă doar Evanghelia, așa cum este scris: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” „Pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (Marcu 1:15, 1 Cor. 2:5) Totalitatea și esența Evangheliei sau a acelor lucruri care trebuie crezute este Crezul Apostolic, pe care îl vom anexa aici.

23. Întrebare: Cum sună aceste articole?

Răspuns: Cred în Dumnezeu Tatăl, Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului. Şi în Iisus Hristos, Singurul Său Fiu, Domnul nostru, Care a fost zămislit de la Duhul Sfânt, S-a născut din Fecioara Maria, a pătimit sub Pilat din Pont, a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat, s-a pogorât în iad, a treia zi a înviat din morţi, S-a înălţat la cer și şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, Atotţiitorul, de unde va veni să judece viii şi morţii. Cred în Duhul Sfânt. (Cred) Sfânta Biserică universală, comuniunea sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea trupului şi viaţa veşnică. Amin

Expunere

Termenul de simbol sau crez (symbolum), în general, face referire la un însemn sau marcă prin care o persoană sau lucru se distinge de celălalt, așa cum un simbol militar reprezintă un semn care face distincția între aliați și dușmani. Cel al germanilor este: „ein Feidzeichen, oder Losung.”. Acesta semnifică adunare sau a aduce laolaltă, ca de exemplu: la un ospăț „zusammen schiessen”. Referitor la biserică semnifică o formă sumară și concisă a credinței creștine care distinge biserica și membri săi de toate celelalte secte. Sunt unii care presupun că acest rezumat al credinței creștine, pe care tocmai l-am citat, se numește simbol sau crez, pentru că a fost structurat sau alcătuit de către apostoli, fiecare din ei compunând o anumită porțiune din el, ucrul care nu poate fi dovedit. Este mai probabil că a fost denumit astfel pentru că articolele acestea constituie o anumită formă sau regulă cu care ar trebui să fie de acord și să se conformeze credința tuturor creștinilor ortodocși. Se numește apostolic pentru că înglobează esența doctrinei apostolilor, care era impusă catehumenilor pentru a fi crezută și mărturisită; sau pentru că apostolii au transmis această sumă a doctrinei creștine ucenicilor, iar apoi a fost primită, prin ei, de biserică. Se numește catolică, pentru că este vorba de o singură credința ce aparține tuturor creștinilor.

Acum trebuie să punem întrebarea: De ce Crezul de la Niceea, cel Atanasian și Calcedonian, au fost constituite și primite de către biserică după Crezul Apostolic? La această întrebare răspundem că acestea nu sunt altfel de crezuri, diferite în esența lor de cel Apostolic, ci doar o repetare și o formulare mai clară a semnificației lui, adăugând câteva cuvinte explicative datorită ereticilor care au profitat de caracterul său concis și l-au denaturat. Așadar, în ce privește crezurile formulate ulterior, nu este vorba de nici un fel de schimbare în ce privește subiectul sau esența Crezului Apostolic, ci doar în maniera în care sunt exprimate doctrinele pe care le cuprind.

Mai sunt și alte motive solide care pot să fi determinat și constrâns episcopii și învățătorii bisericii antice să formuleze și să compună aceste formule scurte de mărturisire a credinței, în mod special atunci când bisericile se multiplicau și ereziile apăreau în diverse locuri. Printre motive putem menționa următoarele: 1. Pentru ca toți tinerii, precum și cei mai înaintați în vârstă, să-și poată aminti principalele elemente ale doctrinei creștine, rezumate și exprimate astfel. 2. Pentru ca toți să aibă în mod constant înaintea ochilor lor mărturisirea și mângâierea credinței pe care o au, cunoscând care era doctrina pentru care erau chemați să îndure persecuția. Și mai înainte, Dumnezeu a exprimat într-o formă scurtă esența legii și a promisiunilor, ca astfel toți să aibă în vedere o anumită normă care să le ghideze viața și să fie temelie a mângâierii lor. 3.Pentru ca cei credincioși să aibă un blazon sau însemn prin care să se distingă , în orice vreme, de cei necredincioși și eretici care plini de viclenie strică scrierile apostolilor și ale profeților. Acesta este totodată motivul pentru care acele mărturisiri erau numite crezuri sau simboluri. 4.Pentru ca să existe o normă permanentă, scurtă, simplă și ușor de înțeles de către toți care să fie de folos în testarea oricărei doctrine și interpretare a Scripturii, înainte de a fi adoptată și crezută în cazul în care este în concordanță cu ea și respinsă atunci când diferă față de aceasta.

Deși au fost compuse alte mărturisiri, Crezul Apostolic le întrece cu mult pe toate celelalte în autoritate și importanță, și aceasta din următoarele motive: 1. Pentru că aproape în întregime este exprimat folosind limbajul Scripturilor. 2. Pentru că are cea mai mare vechime și a fost dat bisericii de oameni care au fost aproape de apostoli, poate chiar de apostoli sau de ucenici și cei care i-au ascultat, fiind transmis constant până în prezent. 3. Pentru că este temelia și modelul tuturor celorlalte crezuri care au fost compuse cu acordul întregii biserici și aprobate de sinoduri generale, cu scopul prevenirii și respingerii pervertirilor și denaturărilor adevărului de către eretici, explicând mai deplin semnificația Crezului Apostolic. Cu toate acestea, adevărul celorlalte crezuri nu se datorează autorității sau hotărârilor oamenilor sau a conciliilor, ci acordului deplin pe care îl au cu Sfintele Scripturi și cu învățăturile întregii biserici din vremea apostolilor, reținând cu credincioșie doctrina pe care au transmis-o și în același timp mărturisind posterității că au primit această doctrină de la apostoli și cei care i-au auzit; acord care este evident pentru toți cei care se vor preocupa cu atenție de acest subiect. Puterea de a da noi legi privitoare la închinarea înaintea lui Dumnezeu sau de a propune noi articole de credință care să lege conștiința oamenilor nu aparține nici unei adunări a oamenilor sau a îngerilor, ci doar lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să-L credem pe Dumnezeu pe baza mărturiei bisericii, ci credem biserica pe baza mărturiei lui Dumnezeu.

Lucrările despre doctrina bisericii sunt fie:

Divine, precum cele scrise de către Profeți și Apostoli, care au fost inspirate direct de către Dumnezeu. Aici putem include cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament. Doar cuvintele și mesajul acestora sunt inspirate și vrednice de cinste. Prin urmare, ele sunt norma tuturor celorlalte scrieri.
Bisericești, precum cele scrise de învățătorii bisericii. Acestea sunt fie:
- Publice, precum cele care au fost scrise în numele întregii biserici. Si acestea sunt împărțite în scrieri:
  - Catolice, care includ crezurile și mărturisirile compuse în numele și cu acordul întregii biserici ortodoxe si care au fost primite de biserică precum: Crezul Apostolic, Crezul de la Niceea, Crezul Constantinopolitan, Crezul Calcedonian și Crezul Atanasian
  - Particulare, care includ mărturisirile anumitor biserici și concilii, precum Catehismele și Mărturisirea Augustană etc.
- Private, precum cele scrise în numele și pe baza sfatului privat al uneia sau mai multor persoane precum: comentarii, omilii etc.

24. Întrebare: Cum sunt împărţite aceste articole?

Răspuns: În trei părţi. Prima: Dumnezeu Tatăl şi facerea noastră; a doua: Dumnezeu Fiul şi mântuirea noastră; a treia: Dumnezeu Duhul Sfânt şi sfinţirea noastră.

Expunere

Crezul Apostolic cuprinde trei părți principale: prima - Dumnezeu Tatăl şi facerea noastră; a doua - Dumnezeu Fiul şi mântuirea noastră; a treia - Dumnezeu Duhul Sfânt şi sfinţirea noastră.

Obiecția 1. Aici creația este atribuită Tatălui, răscumpărarea Fiului și sfințirea Duhului Sfânt. Așadar, Fiul și Duhul Sfânt nu au creat cerul și pământul; Tatăl și Duhul Sfânt nu au mântuit omenirea; iar Tatăl și Fiul nu îl sfințesc pe cel credincios.

Răspuns: Negăm această deducție, deoarece crezul atribuie creația Tatălui, răscumpărarea Fiului și sfințirea Duhului, nu în mod exclusiv și nici în așa fel încât aceste lucrări să nu aparțină tuturor persoanelor Dumnezeirii. Căci Tatăl, de asemenea ne răscumpără, prin faptul că „L-a dat (pe Fiul Său) pentru noi toţi”, „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” (Rom. 8:32, Ioan 3:17). Tatăl, totodată ne sfințește, așa cum spune Pavel: „Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!” „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin.” (Gal. 4:6, 1 Tes 5:23) Astfel Fiul ne-a creat, căci „Toate lucrurile au fost făcute prin El.” (Ioan 1:3) De asemenea, ne sfințește, căci: „El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi (…) sfinţire.” (1 Cor. 1:30) ”Hristos (…) S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt.” (Efeseni 5:25, 26). El dă Duhul Sfânt, căci spune: „Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl etc.” „A turnat ce vedeţi şi auziţi.” (Fapte 2:33) Același lucru se spune despre Duhul Sfânt, care, de asemenea, a creat cerurile și pământul. „Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.” „Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui.” (Gen. 1:2, Ps. 33:6)

Totuși, atunci când facem această distincție, nu trebuie să trecem cu vederea distincția și ordinea lucrării specifice persoanelor Dumnezeirii.Lucrarea de creație îi este atribuită Tatălui, nu în mod exclusiv, ci pentru că El este izvorul Divinității și a tuturor lucrărilor divine, prin urmare și a creației; căci El a creat de la Sine toate lucrurile împreună cu Fiul și Duhul Sfânt. Răscumpărarea îi este atribuită Fiului, nu în mod exclusiv, ci pentru că Fiul este acea persoană a Dumnezeirii care realizează în mod direct lucrarea de răscumpărare; căci numai Fiul a fost dat ca răscumpărare pentru păcatele noastre. Fiul, nu Tatăl sau Duhul Sfânt, a fost Cel care ne-a cumpărat prin moartea Sa pe cruce. În același fel, sfințirea îi este atribuită Duhului Sfânt, nu exclusiv, ci pentru că Duhul Sfânt este persoana dumnezeirii care ne sfințește în mod direct sau pentru că prin El este lucrată sfințirea noastră în mod direct.

Obiecția 2. Lucrările pe care persoanele Dumnezeirii le împlinesc de la Sine, precum cele care au în vedere făpturile Sale, sunt invizibile, adică nu pot fi atribuite unei singure persoane a Trinității fără a face referire la celelalte persoane. Creația, răscumpărarea și sfințirea sunt lucrări exterioare Dumnezeirii. Așadar, sunt lucrări invizibile și nu e nevoie de o astfel de distincție. Răspundem ipotezei majore: lucrările Trinității sunt invizibile, dar nu în așa fel încât să fie distrusă ordinea și felul lucrării specifice fiecărei persoane din Dumnezeire. Toate persoanele Dumnezeirii realizează anumite lucrări în ce privește creaturile, dar totuși această ordine este menținută, astfel încât Tatăl face toate lucrurile de la Sine prin Fiul și Duhul Sfânt; Fiul face toate lucrurile de la Tatăl prin Duhul Sfânt; iar Duhul Sfânt face toate lucrurile de la Tatăl și Fiul prin el însuși. În felul acesta, așadar, toate persoanele Dumnezeirii creează, răscumpără și sfințesc; Tatăl în mod mijlocit prin Duhul Sfânt; iar Duhul Sfânt în mod direct prin Sine, dar mijlocit prin Fiul - El fiind Mijlocitorul. Dar lucrările Dumnezeirii, numite lucrări ad extra și ad intra, vor fi explicate în cea de-a șaptea diviziune a doctrinei despre Dumnezeu.

Zaharia Ursinus (1534 - 1583) a fost teolog reformat german si unul din autorii Catehismului de la Heidelberg.