Opsatandu-ne impreuna cu Hristos

Michael s. Horton

Ospitalitatea este o arta care se pierde treptat. Bineinteles ca nu am incetat sa fim gazde si sa ne bucuram de mesele oferite de ceilalti, insa adesea aceste mese sunt foarte incarcate, pretind ore intregi de pregatire si sunt impartasite cu prietenii sau cu seful nostru. E greu sa ne imaginam ce era normal nu cu mult timp in urma: pregatirea unei portii in plus de tocana pentru eventualiatea unei vizite neasteptate, o vizita facuta vecinului mai in varsta care sta cu cateva case mai in jos, a gati mancare pentru familia careia tocmai i s-a mai adaugat un copil sau invitarea colegului de munca care tocmai a fost angajat pentru a ne bucura de o masa impreuna sau un film. Multi dintre noi poate isi aduc aminte mesele din seara de duminica cand nu stiai niciodata precis cine va veni in vizita dupa biserica sau cati. In lumea antica - in care nu erau hotele, restaurante si lumina electrica - ospitalitatea ii avea in vedere si pe straini. Probabil ca nu li se oferea un ospat, dar intotdeauna era ceva pentru cei veniti pe neasteptate. 

Acolo unde obiceiurile vietii moderne nu domina inca, ospitalitatea fata de straini ramane o caracteristica importanta a culturilor traditionale estice si din vest. Luca - un medic si un prieten apropiat al lui Petru si al lui Pavel - a hotarat sa realizeze o "istorisire amanuntita" a vietii, lucrarii si invataturii lui Iisus prin ascultarea istorisirii martorilor oculari. Lucrarea sa completa, Evanghelia dupa Luca si Faptele Apostolilor, ne ofera informatii despre extinderea imparatiei din Ierusalim pana la "marginile pamantului", incheiand cu predicarea lui Pavel in Roma. Din rasa cazuta a lui Adam, este creata o noua familie; dintr-un popor cazut, un adevarat Israel. Pe scurt, gazda ospatului a sosit si isi intampina oaspetii la sarbatoarea fara sfarsit. 

In sectiunea centrala a Evangheliei dupa Luca, ni se spune: "Cand s-a apropiat vremea in care avea sa fie luat in cer, Iisus Si-a indreptat fata hotarat sa mearga la Ierusalim" (9:51). Ceea ce urmeaza insa - pe parcursul a zece capitole - sunt diverse zicale, controverse si pilde aparent fara legatura. Ce anume s-a intamplat in calatoria spre Ierusalim? Tot ce gasim in acest pasaj central este ca o paranteza in calatoria Lui, Iisus se reveleaza pe Sine ca Stapan al Casei care isi trimite solii sa stranga musafiri pentru ospat. Cu alte cuvinte, ni se spune exact ce va face Iisus atunci cand ajunge la Ierusalim. 

Din Faptele Apostolilor vedem ca ospitalitatea a avut un loc de seama in comunitatea crestina, dar aceasta nu a fost fundamentata, in special, pe un obicei cultural, ci pe ospitalitatea pe care Dumnezeu o arata rivalilor Sai, aducand in legamantul Lui pacatosi, oameni dispretuiti de societate si chiar popoare straine. Dupa cum vom vedea in continuare, Iisus i-a mustrat pe farisei pentru "ospitalitatea" lor foarte selectiva - si anume, separarea oamenilor considerati de dansii respectabili, de cei vrednici de dispret si pretentia lor de a avea intaietate la masa. Evanghelia ne arata un fel de ospitalitate care este descoperita mai deplin si mai bogat prin darul Fiului oferit de Tatal si prin Duhul care ne uneste ca mostenitori ai unei avutii vesnice. In cele ce urmeaza doresc sa privesc la Evanghelia dupa Luca, in special la tema integratoare de a "manca si a bea inaintea Domnului" care este o reverberatie clara si deliberata a temei similare pe care o gasim in cartea Deuteronom.

 Oaspetele calator din Deuteronom 

Pentru a intelege mesajul lui Luca este important sa privim la contextul mai larg al mesajului, adica Vechiul Testament. Ideea de a manca si a bea in prezenta lui Dumnezeu este proeminenta din Geneza pana in Apocalipsa. In loc sa astepte ca gazda sa le ofere din rodul Pomului Vietii, Adam si Eva au dorit un Happy Meal, comandat din propriul meniu. 

Dupa incidentul vitelului de aur, cand Dumnezeu si-a reinnoit legamantul cu Israel, El i-a chemat pe Moise, Aron si pe fiii lui (Nadab si Abihu) și saptezeci de batrani sa se urce pe munte in norul prezentei Sale. Domnul Isi ratifica legamantul in timp ce oaspetii Lui „au vazut pe Dumnezeu si totusi au mancat si au baut” (Exod 24:11). Dupa aceea, Moise a primit tablele Legii si a ramas impreuna cu Dumnezeu pe munte, in nor, timp de patruzeci de zile si patruzeci de nopti. (v.18)

Din cauza necredintei persistente, i s-a interzis majoritatii generatiei din pustie (impreuna cu Moise) sa intre in Tara Promisa. In loc ca acea generatie sa sufere incercarea si sa intre in tara in care „curge lapte si miere”, aceasta s-a stins chiar in apropierea raului Iordan. In mod sugestiv, Dumnezeu a poruncit ca painea pentru punerea intainte sa fie asezata in Sfanta Sfintelor ca o confirmare a purtarii de grija pe care o are pentru poporul Sau.

Aceasta tema a calatoriei spre locul unde se „mananca si (se) bea inaintea Domnului” este clara in special in cartea Deuteronom. In mod repetat ni se spune ca acesta este marele obiectiv al Tarii Promise unde „curge lapte si miere”. Dealtfel, Dumnezeu le spune ca de indata ce intra in Tara Canaan sa aduca jertfe de multumire, sa manance in locul acela si sa se bucure inaintea Domnului. (Deut. 27:7) Va fi un loc in care se vor face doar vinuri bune. In pustie insa Dumnezeu a spus ca in afara purtarii Lui miraculoase de grija „paine n-ati mancat si n-ati baut nici vin, nici bautura tare” (Deut. 29:6) Cu toate acestea, scopul final era acela de a se ospata impreuna cu Dumnezeu, bucurandu-se cu sfintii in implinirea promisiunilor legamantului Sau (Deut. 14:23, de exemplu).

Ocolind ospatul 

Asemenea lui Adam, oamenii generatiei necredincioase din pustie au cerut „mancare după poftele lor”, in loc sa se increada ca Dumnezeu va fi gazda unui ospat de care vor avea parte in tara Canaan (Ps. 78:18). In Deuteronam 1 ii gasim pe oamenii din Exod eliberati din robie deja punand la indoiala promisiunea lui Dumnezeu, in loc sa intre in odihna Lui. Moise cere permisiune doar sa treaca prin tara imparatilor pagani, dar nu gaseste ospitalitate, ci razboi. Chiar dupa ce Dumnezeu i-a dat pe imparati in mainile lui Israel, ii spune lui Moise ca nu i se va permite sa conduca poporul in Canaan datorita purtarii lui din pustie (3:26).

La muntele Sinai, Moise indeamna cu inflacarare Israelul sa tina legamantul, pentru a deveni astfel un popor sfant, „aceasta va fi intelepciunea si priceperea voastra inaintea popoarelor.” (4:6) El ii cheama sa-si aminteasca de faptul ca Iehova i-a hranit in pustie in ciuda inimilor lor razvratite; trebuie sa urmeze, mai degraba, Cuvantul lui Dumnezeu decat poftele stomacului lor (8:1-10). Cu toate acestea, chiar in timp ce Moise primeste legea pe munte, poporul devine idolatru, inchinandu-se vitelului de aur (9:13-16). Domnul era gata sa-i nimiceasca, Moise a mijlocit pentru popor, iar mania Domnului a incetat (9:17-29). 

Tot ce gasim in rest in cartile istorice si profeti se indreapta spre Ierusalim - Muntele Sionului, locul unde Dumnezeu va locui. Muntele Sinai este o statie de oprire si verificare, intre Egipt si Canaan. Dumnezeu nu doar va conduce poporul calator, inaltandu-Si cortul in afara taberei, ci isi va face locuinta permanenta in „mijlocul lor” - Emanuel, ”Dumnezeu este cu noi.” „Tacere inaintea Domnului Dumnezeu! Caci ziua Domnului este aproape, caci Domnu a pregatit jertfa, Si-a sfintit oaspetii.”

(Tefania 1:7)

Stapanul casei isi pregateste ospatul

Tema de a manca si bea in prezenta Domnului este amintita mai departe in Noul Testament, incepand cu ispitirea lui Iisus in pustie - pentru patruzeci de zile si patruzeci de nopti, repetand ispitirea lui Israel (fiind si un rasunet al meditatiei lui Moise de pe munte, in prezenta lui Dumnezeu, timp de patruzeci de zile si patruzeci de nopti). De aceasta data, Iisus a respins ademenirea pentru "slavirea prezenta". In loc ca Iisus sa ceara mancarea la care poftea, a raspuns folosind cuvintele lui Moise din Deuteronom: "Este scris: <Omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu>" (Mat. 4:4). 

Iisus este un profet precum Moise (Deut. 18:15-19). In Deuteronom 12-26, subiectul principal este "a bea si a manca in prezenta Domnului", in locut hotarat de El. Tot atunci este timpul hotarat in ce priveste marile sarbatori: Pastele ("Sarbatoarea Azimilor" si "paharul mantuirii") si Sarbatoarea Cincizecimii (cunoscuta si sub numele de Sarbatoarea Corturilor sau a Tabernacolelor) care celebrau ultima recolta, iar familiile erau indemnate: "sa te bucuri la sarbatoarea aceasta" (6:13 - 15; cf. 31:10-13). 

In mod special Evanghelia dupa Luca evidentiaza motivul in care Iisus este oaspete calator care nu este primit nici chiar de ai Sai (9:52 - 19:44). El este respins chiar si in Ierusalim (Luca 19:45 - 23:49). Cuvintele "noi am mancat si am baut in fata Ta" (Luca 13:25) invoca explicit mesele care insoteau legamintele din Vechiul Testament. Doar acum cei "dinlauntru" sunt cei care refuza invitatia si sunt aruncati afara, iar "cei de afara" sunt cei care stau la masa cu Avraam, Isaac si Iacov la ospatul imparatiei. 

In curand devine clar faptul ca Iisus nu este doar un oaspete de seama al marelui ospat. Moise, Ilie si Ioan Botezatorul erau slujitori si soli, dar Iisus este Stapanul Casei. Respins de ai Sai, la fel cum s-a intamplat atunci cand iscoadele s-au intors cu primele roade din tara cea buna, El totusi Isi trimite solul "la drumuri si la garduri" pentru a aduna musafiri la ospatul Sau. Iisus se indreapta spre Ierusalim invatandu-I pe ucenicii Lui sa-i cheme la ospat pe cei care nu le pot rasplati (Luca 14:14). Nu este oare acesta modul in care Dumnezeu se comporta cu noi? 

Sectiunea centrala din Luca Il pune apoi in lumina pe Iisus ca Cel care este mai mare decat Moise si care-Si conduce mostenitorii la un ospat mult mai maret. Este vorba despre un "nou exod". In sectiunea despre schimbarea la fata citim ca Moise si Ilie vorbeau cu El "despre sfarsitul Lui (exodos) pe care avea sa-l aiba la Ierusalim" (9:31).

Luca doreste sa transmita ca de pe acel munte vorbeste noul Moise. Chiar si murmurul fariseilor are rolul de a ne reaminti de murmurul israelitilor la Muntele Sinai si din pustie. Impreuna cu ucenicii suntem provocati sa intrebam: "Cine sunt adevaratii conducatori - adevaratii administratori - ai lui Israel?" Pe masura desfasurarii fiecarui episod, devine tot mai clar ca nu ei sunt liderii religiosi ai lui Israel. Acestia sunt ofensati de rabinul care mananca si bea impreuna cu pacatosii. Iisus le intoarce lipsa de ospitalitate impotriva lor: ei sunt cei care i-au ucis pe profeti. Acum a sosit Fiul si cauta sa-L ucida si pe El, toate acestea se desfasoara din Luca 9:52 pana in Luca 19:44. 

Desi Iisus nu a gasit ospitalitate cand a trecut printr-o localitate a samaritenilor, El Si-a certat ucenicii fiindca doreau sa invoce "foc din cer". Nu este inca momentul judecatii finale (9:52-56). Ceea ce se are in vedere aici este ospitalitatea lui Hristos, nu lipsa de ospitalitate a samaritenilor. Amintiti-va ca in Deuteronom Moise a trimis soli la imparatii pagani pentru a cere permisiune sa treaca prin tinuturile lor, in drumul spre Canaan, dar a fost refuzat. Iisus, de asemenea, trimite soli avand acelasi scop, in Luca 9:52-10:1, dar oamenii nu sunt ospitalieri. Cativa Il insotesc in calatoria catre ospat, dar, in general, este respins. Vina mai mare apartine liderilor iudei care Il resping pe stapanul casei. 

Chiar spusele lui Iisus despre bogatii in 12:13-48 se concentreaza in mod special pe necesitatea acestei calatorii spre Ierusalim. Asemenea primului exod, cei care-si intorc fata spre Ierusalim trebuie sa se imbrace pentru drum. Cel neintelept va fi distras de grijile zilnice, dar Iisus avertizeaza: „Mijlocul sa va fie incins, si facliile aprinse. Si sa fiti ca niste oameni care asteapta pe stapanul lor sa se intoarca de la nunta, ca sa-i deschida indata, cand va veni si va bate la usa." Liderii religiosi sunt slujitorii necredinciosi care profita de intarzierea stapanului si care-i jefuiesc si camara pentru propriul ospat (12:45-46).

Socotirea costului, buna administrare si vegherea la sosirea stapanului nu sunt proverbe generice despre pietate, ci sunt parte a temei atotcuprinzatoare a stapanului caruia nu numai ca nu-i este aratata ospitalitate ca oaspete calator, ci trebuie, pentru casa Lui, sa fie dat la o parte atunci cand ajunge in Iersalim.

Inainte sa ne grabim sa deducem aplicatiile potrivite, este esential sa recunoastem unicitatea acestei calatorii. Cand Iisus si ucenicii ajung in Ierusalim, El devine din ce in ce mai izolat si face un lucru pe care doar El il poate face - sa sufere pentru pacatele noastre in vreme ce ucenicii se risipesc, dezamagiti ca Stapanul Casei a fost ucis de slujitorii necredinciosi, 

"Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!Am un botez cu care trebuie să fiu botezat şi cât de mult doresc să se îndeplinească! Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare." (Luca 12:49-55)

Casa va fi dezbinata, iar cei rai se vor comporta cu ucenicii la fel cum l-au tratat pe Stapan, dar vor fi aruncati afara din casa, in intuneric, pentru totdeauna, tinuti departe de ospat. Dar acum inca este vremea adunarii invitatilor pentru ospat, nu a judecatii finale. La cina din casa unui fruntas al fariseilor, Iisus Si-a indreptat atentia direct asupra ospatului nuntii (Luca 14). Spre deosebire de farisei, la acest ospat ucenicii lui Iisus sunt ospitalieri, fiind doritori sa ocupe "locul cel mai de pe urma" pentru a face loc altora (v. 7-11). „Nu-i chema pe cei care iti pot rasplati” a spus Iisus, ci mai degraba "pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi" (v.12). "Unul din cei ce şedeau la masă cu El, când a auzit aceste vorbe, I-a zis: <Ferice de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu!>” (v. 15) Aceasta exclamatie plina de evlavie, totusi, proiecteaza realitatea despre care vorbeste Iisus in viitor, fara a implica vreo obligatie din partea noastra. 

Iisus continua apoi cu pilda ospatului de la nunta. Marele ospat promis in profeti este, in principiu, o idee grozava, dar cand vine vremea ca invitatiile sa fie trimise, toata lumea pare sa abia o scuza. Lista initiala de oaspeti se micsoreaza, fapt ce il determina pe stapan sa isi trimita slujitorii pe ulite: "pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa. Căci vă spun că niciunul din cei poftiţi nu va gusta din cina mea” (Luca 14:23-24). Desfatarea promisa in Imparatia lui Dumnezeu nu mai este doar o speranta plina de evlavie, ci o realitate prezenta. Stapanul casei ia masa cu ei, dar ca judecator pe care-L resping. 

Toate celelalte pilde sunt diverse moduri de a spune acelasi lucru. In Luca 15 adevaratul stapan al casei este Bunul Pastor care cauta chiar singura oaie ratacita (v. 1-7), femeia care matura intreaga casa doar pentru a gasi o moneda pierduta (v. 8-10), tatal a carei exuberanta la intoarcerea fiului sau pierdut duce la un ospat imbelsugat ce-l umple de manie si invidie pe fiul cel mare (v. 11-32). 

Oaspetele ca gazda: slujitorul ca stapan al casei 

Pe masura ce Iisus se apropie de Ierusalim, prevesteste moartea Sa, "dar ucenicii Lui n-au înţeles nimic din aceste lucruri" (Luca 18:31-34). El vindeca cersetorul orb si ii spune lui Zacheun, un vames, ca trebuie sa ramana in casa lui - "pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” - in timp ce fariseii vorbeau intre ei ca Iisus mananca si bea impreuna cu pacatosii (19:1-10). 

Odata cu intrarea triumfala, Iisus ajunge la destinatie. Faptele Sale din Saptamana Sfanta sunt punctul culminant al motivului intoarcerii Stapanului acasa in mijlocul locatarilor rai care omoara profetii trimisi, chiar si pe Fiul (20:9-18). El vorbeste despre templu ca fiind casa Lui si alunga vanzatorii, prevestind totodata distrugerea templului (21:5-9), razboaiele ulterioare si persecutia inainte de intoarcerea Fiului Omului ca judecator (v. 10-28). Iehova a urcat imparatul pe tron pe muntele cel sfant, chemand toate popoarele la ospatul Lui. 

La sarbatoarea Pastelui, Iisus mananca si bea impreuna cu ucenicii in camera de sus. Moise a vazut bratul Domnului in primul exod, dar cel care sta inaintea lor este Domnul Exodului. Moise si batranii au mancat si au baut inaintea lui Dumnezeu ca oaspeti, pe munte, dar acum Iisus devine gazda acestei mese. Aici avem de-a face cu un rege care in loc sa se ghiftuiasca, ii hraneste pe ceilalti, la fel cum a trebuit sa-i hraneasca pe cei cinci mii. Avem de-a face cu un rege care in loc sa ceara viata pentru a-si largi averea, Isi da viata pentru a-Si oferi averea dusmanilor Sai si celor dispretuiti. Ceea ce le ofera este paharul mantuirii si painea vietii, "legământul cel nou, făcut în sângele Meu" (22:20). La aceasta Cina, El inlocuieste Pastele, facandu-se pe Sine masa sacrificiala, promitand sa ia parte cu noi la masa doar cand vine in Imparatia Sa (v. 18). 

In incheiere, in Luca 24 - ziua invierii - Iisus ii intalneste doi ucenici in drumul spre Emaus. Desi este ziua marelui exod, ei sunt derutati din pricina evenimentelor si a vestilor despre mormantul gol. Dupa ce le-a vorbit din Lege si Profeti lucrurile privitoare la El, primeste invitatia lor la cina. Iisus cunoaste regulile ospitalitatii, si in loc sa domine asa cum ar fi putut (reveland deodata ca este Imparatul Inviat), ingaduie sa fie un strain, chemat la cina doar pentru ca "este spre seară, şi ziua aproape a trecut” (v. 29). Chiar dupa inviere, Iisus isi arata smerenia, slujindu-ne plin de mila. 

Schimband rolurile corespunzatoare ale ospitalitatii, Iisus devine gazda (v. 33-35). La fel cum ucenicii au intrat in odaia de sus pentru a lua masa (cea de Paste), primind un nou fel de masa (Cina Domnului), acum Iisus preia controlul si transforma o masa obisnuita in prima Euharistie de dupa inviere. Pe masura ce face lucrurile acestea, intristarea lor se preface in bucurie, iar necredinta in recunoastere. Formula folosita aici, care aminteste de cuvintele din odaia de sus din Luca 22, este inconfundabila: "a luat ... a frant ... a dat." Dupa cum Calvin remarca, ucenicii L-au recunoscut pe Cel care a instituit cina, nu doar din actiunileSale, ci si din forma cuvintelo. "Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor." (v. 31) Predicarea cuvantului a dat continutul, dar prin actiunea pe care a facut-o Iisus ca gazda a acestei mese, L-au recunoscut ca Domn al Ospatului. In sfarsit, "Frangerea painii" din camera de sus poate sa fi inteleasa pe deplin de ei ca frangerea trupului lui Hristos pentru viata poporului Sau. Vestea buna incepe cu acest nucleu al primei grupari de crestini si se respandeste in "Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” 

Masa noastra euharistica nu este un ospat al nuntii; este masa sacrificiala in care Hristos este mancarea si bautura noastra. Prin aceasta noi vestim moartea Lui pana se va reintoarce si luam parte la puterile innoitoare ale veacului viitor. Gustam faramiturile acelui ospat al nuntii cand masa jertfei lui Hristos va devani ospatul desfatarii fara sfarsit. In acea zi Hristos va fi gazda, iar numancarea noastra; noi vom manca si bea impreuna cu El intr-un vesnic schimb de daruri. 

Dr. Michael Horton este profesor de teologie sistematică si apologetică la Westminster Seminary Califormia.

Acest articol a fost publicat pentru prima dată în revista Modern Reformation, Volumul 23, Numărul 5, din Septembrie/Octombrie 2014. Tradus și publicat cu permisiune.