Un articol de Harrison Perkins
Biserica în care slujesc în prezent în Londra[i] pune accentul pe practica cântării Psalmilor. De obicei, cântăm două imnuri și doi psalmi acapela în fiecare dintre serviciile noastre. Pentru că ne aflăm în Londra, primim oameni din foarte multe contexte diferite, mulți dintre ei venind cu întrebarea: De ce să cântăm Psalmi? Această postare reflectă asupra modului în care cântatul Psalmilor este o bucurie bogată pentru poporul lui Dumnezeu.
Pe bună dreptate, protestanților le place să afirme că Scriptura este suficientă. Știm că Dumnezeu a vorbit pentru a ne oferi revelația Sa de care avem nevoie pentru a-L cunoaște și a umbla cu El, așa că ne bucurăm să marcăm modul în care Scriptura este pe deplin adecvată. Cu toate acestea, mai rar ne punem întrebarea: care sunt acele lucruri pentru care credem că Scriptura este suficientă? Pot fi o mulțime de lucruri care ne vin în minte. Poate că cel mai ușor ne gândim la lista din 2 Timotei 3:16, potrivit căreia Scriptura este de folos pentru „învățătură, mustrare, îndreptare și formare în neprihănire.” Acestea sunt puncte de plecare excelente, dar toate au nevoie de o aplicare ulterioară.
Ideea spre care mă îndrept este că, dacă recunoaștem că Scriptura este suficientă pentru doctrină și practică, credem oare că este suficientă și pentru închinare? Este Scriptura suficientă pentru serviciile noastre ca biserică adunată pentru închinare? Dacă, ipotetic, Scriptura nu este suficientă pentru închinarea noastră, și anume facilitarea comuniunii noastre cu Dumnezeu, este greu de spus care sunt aspectele practice ale vieții pe care le-ar putea satisface în mod adecvat.
Așadar, ne gândim la moduri în care Scriptura este suficientă pentru închinare. Dacă Scriptura este suficientă în această privință, am avea nevoie să scriem cântece pentru a îndeplini poruncile lui Dumnezeu de a cânta în închinare? Nu, am avea tot ceea ce ne trebuie în Scriptură. Acest punct, așa cum este preluat aici, nu se referă de fapt la întrebarea dacă putem sau dacă ar trebui să ne scriem propriile cântece astăzi, ci dacă Dumnezeu ne-a lăsat în așa stare încât trebuie să ne scriem propriile cântece dacă vrem să îi cântăm ca biserică a Sa.
Unde locuiesc eu, în Regatul Unit, există o emisiune de televiziune populară numită Taskmaster. În cadrul acestei emisiuni, comedianții concurează îndeplinind sarcini umoristice, multe dintre ele trăznite sau care nu sunt simple în ceea ce privește modul în care trebuie îndeplinite. Concurenții se prezintă și primesc un card care le prezintă sarcina. Atunci când aceștia cer clarificări cu privire la sarcina lor, răspunsul maestrului este de obicei „tot ce ai nevoie este pe card.” Nu există cerințe ascunse pentru îndeplinirea sarcinii, chiar dacă trebuie să vă dați seama cum să îndepliniți sarcina descrisă.
Ideea este că Dumnezeu ne-a spus să ne închinăm Lui, oferindu-ne Cuvântul Său pentru a ne direcționa toată credința și practica noastră. Tot ceea ce avem nevoie se află în Cuvânt, inclusiv cântecele noastre. Un motiv fundamental – care ar trebui să ne încânte inimile și, practic, să ne crească credința chiar și în timp ce cântăm – este acela că a cânta psalmii este o expresie a dependenței de Dumnezeu, întrucât ne-a revelat tot ceea ce avem nevoie, și o expresie a recunoștinței pentru că nu ne-a lăsat să ne descurcăm singuri în închinare. Ne sprijinim pe ceea ce ne-a dat, în mod specific în Cuvântul Său, chiar și pentru a-L lăuda. Această dependență duce apoi la o serie de alte câteva considerații despre motivul pentru care cântatul Psalmilor este o practică plăcută pentru poporul lui Hristos.
Dumnezeu ne spune să cântăm psalmii
În primul rând și foarte simplu, Dumnezeu ne spune să cântăm Psalmi, chiar și în noul legământ. Efeseni 5:18-20 este în parte celebru în acest sens că ar trebui să cântăm psalmi, imnuri și cântări duhovnicești.
Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh. Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
Observați că Pavel spune aici că a cânta în biserică este o modalitate de a fi umplut de Duhul Sfânt. El interzice beția, în schimb ne poruncește să fim plini de Duhul Sfânt și ne spune cum, și anume „adresându-ne unii altora în psalmi, imnuri și cântări duhovnicești.” Așadar, cântarea în biserică este un mijloc de experiență spirituală în care cunoaștem prezența lui Dumnezeu și El lucrează în noi, în timp ce oamenii lui Dumnezeu vorbesc unii cu alții.
Punctul inițial ne ajută să vedem bogata binecuvântare a închinării colective. Această plinătate duhovnicească are nevoie de biserică și nu este o experiență individualistă. Această cântare se adresează unii altora, și anume altor oameni. Stilul de închinare în care te amesteci într-o mulțime fără chip într-o sală de spectacole întunecată și simți un sentiment de euforie nu este închinare plină de Duh, deoarece minimalizează cunoașterea altor oameni. Închinarea plină de Duhul înseamnă că tu cânți adevărul către alți oameni. Acest lucru ne ajută să vedem de ce este importantă cântarea în general, și anume pentru încurajarea altcuiva, nu pentru experiența ta personală.
Dar ce cântece trebuie să cântăm? Adesea, expresia lui Pavel „psalmi, imnuri și cântări duhovnicești” este încărcată cu definiții presupuse, dar mai puțin exegetice. Traducerea greacă a Vechiului Testament, cunoscută sub numele de Septuaginta, este de ajutor în acest sens. În Efeseni 5:19, Pavel a folosit cuvintele grecești psalmois, hymnois și odais pneumatikais, ultimul cuvânt fiind înrudit cu termenul nostru „ode.” Interesant este că fiecare cuvânt înseamnă în esență „cântec”, așa că trebuie să le înțelegem ca fiind diferite tipuri de cântece. De unde a luat Pavel aceste tipuri de cântece?
În Septuaginta, aceste cuvinte grecești apar desemnând anumiți psalmi ca fiind aceste tipuri de cântări. Astfel, Psalmul 3 are un titlu „Un psalm al lui David.” Psalmul 9, de asemenea, „Un psalm al lui David.” Faptul că unele cântări din Psaltire sunt etichetate ca fiind „Psalmi” nu va fi piesa de rezistență.[ii] pe de altă parte, Psalmul 55 are titlul: „Către dirijorul corului: cu instrumente cu coarde. Un cântec (n.tr. ebr. maskil) al lui David.” Maskil este un cuvânt ebraic, care înseamnă cântec de laudă. Dar Septuaginta îl traduce folosind cuvântul grecesc hymnois. În Psalmul 60, versiunea ESV intitulează acest psalm pur și simplu: „De David”, dar Septuaginta spune: „în imnurile lui David.”[iii] Așadar, psalmii și imnurile sunt ambele tipuri de cântări din Psaltire. Psalmul 4 se intitulează: „Un psalm al lui David.” Acum, engleza noastră spune aici „Psalm”, dar Septuaginta are acest ultim cuvânt, ode.[iv] Într-adevăr, deoarece Septuaginta folosește atât cuvintele grecești psalmos, cât și ode, uneori, pentru a traduce același cuvânt ebraic mizmor (de exemplu, Ps. 38), pe care noi îl redăm în mod obișnuit ca „Psalm”, se pare că aceste cuvinte grecești sunt folosite cu sens apropiat, ambele referindu-se la același tip de cântec din Psaltire. Astfel, când Pavel a spus să cântăm „psalmi, imnuri și cântări duhovnicești”, el a folosit trei cuvinte grecești luate din Psalmi pentru a desemna diferite tipuri de psalmi. Ne-am putea întreba, cum rămâne cu „duhovnicesc” din „cântări duhovnicești?” Aș spune că „duhovnicesc” se referă pur și simplu la autorul lor, deoarece sunt cântări ale Duhului Sfânt.
Dumnezeu a scris Psalmii
Asta ne aduce la al doilea motiv pentru a cânta psalmii, amintindu-ne de reflecția noastră inițială despre suficiența Scripturii. Inspirația Scripturii înseamnă că Dumnezeu a scris Psalmii, folosindu-se de David și de alți scriitori la nivel uman, dar rămânând totuși autorul lor suprem. Psalmii sunt Scriptură, așadar sunt folositoare pentru noi în toate aspectele vieții creștine. Un aspect evident, dar care nu este adesea remarcat, este că ar trebui să presupunem că Dumnezeu este un compozitor mai bun decât noi, știind ce cântece îi plac și care ne vor fi de folos în închinare. Iisus pare să fi aprobat această idee, deoarece cânta psalmi, așa cum a făcut după Paște la Ultima Cină Matei 26:30 consemnează că „după ce au cântat un imn, au ieșit pe Muntele Măslinilor.” Cântecul cântat la Paște, știm, este Psalmul 118, motiv pentru care multe biserici reformate cântă o parte din Psalmul 118 atunci când sărbătorim Cina Domnului. Așadar, ar trebui să existe cel puțin o prioritate în ceea ce privește cântarea psalmilor, deoarece, ca și creștini, presupunem că Dumnezeu știe mai bine decât noi, inclusiv cum să scrie un cântec pe care să îl folosim în închinare. Dacă imnurile produse de oameni ni se par mai emoționante decât Psalmii, poate că ceva este în neregulă cu noi și nu cu Psalmii.
Psalmii sunt despre Hristos
Al treilea motiv pentru care biserica ar trebui să considere plăcută cântarea Psalmilor este că Dumnezeu a scris Psalmii despre Hristos. După învierea lui Hristos, El i-a ajutat pe apostoli să aibă o mai bună înțelegere a modului în care să interpreteze Scriptura Vechiului Testament, învățând în Luca 24:44-47:
„Acestea sunt cuvintele Mele, pe care vi le-am spus când eram încă cu voi, ca să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi.” Apoi le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile și le-a spus: „Așa este scris că Hristosul trebuie să sufere și a treia zi să învieze din morți și că, în numele Lui, trebuie să se propovăduiască pocăința pentru iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.”
Așadar, Psalmii sunt cântările pe care Dumnezeu le-a dat poporului Său despre Mântuitorul nostru, încă dinainte ca Hristos să vină în trup. Este exact ceea ce ar trebui să ne așteptăm atunci când înțelegem corect legământul harului și natura Scripturii ca mijloc al harului, menit întotdeauna să-L aplice pe Hristos și beneficiile Sale poporului Său. Noul Testament citează frecvent Psalmii, chiar citând din abundență doar Psalmul 110, pentru a dovedi că Hristos este Dumnezeu și că El este Marele nostru Preot etern-suficient. Biserica antică a privit cu atenție la Psalmi pentru a explica natura trinitară a lui Dumnezeu. Și noi putem să ne uităm la Psalmi pentru a afla mai multe despre Iisus.
Psalmii pe care îi cântăm ne conformează cu Hristos
În cele din urmă, cântatul psalmilor ar trebui să fie plăcută pentru noi din cauza a ceea ce produc în noi cântecele pe care le cântăm în închinare. Fără îndoială, cântările noastre folosite în închinarea corporativă ne modelează și ne formează din punct de vedere experiențial. Dar iată o întrebare despre acest lucru: Ce funcție ar trebui să aibă cântecele pe care le cântăm în închinare în viața noastră spirituală experiențială? În loc de a da pur și simplu voce sentimentelor noastre, ele ar trebui, de asemenea, să ne pregătească pentru a răspunde cu evlavie la toată varietatea de emoții pe care le trăim în viața creștină. Închinarea modernă este adesea atrofiată deoarece amploarea sa emoțională este mult mai limitată decât cea pe care o găsim în Psalmi. Cu alte cuvinte, Psalmii sunt mai experiențiali decât majoritatea muzicii de închinare contemporană, dar ne garantează, de asemenea, că avem perspectiva lui Dumnezeu din Cuvântul Său cu privire la o anumită emoție. Așadar, pe măsură ce cântăm cântările lui Dumnezeu, suntem, de asemenea, formați pentru a fi mai buni în a procesa această viață și a-i răspunde în moduri evlavioase, cu o perspectivă biblică pentru a da glas experiențelor noastre.
În concluzie, în Psalmi, Dumnezeu ne vorbește despre Hristos, dar ne ajută și să ne înțelegem mai bine pe noi înșine, în special pentru a deveni mai buni în a fi noi înșine în relație cu Dumnezeu, aducând experiențele vieții înapoi la El prin cântece centrate pe Hristos și inspirate de Duhul Sfânt. Prin cântarea Psaltirii, Dumnezeu ne învață despre cum legământul harului, singura cale de mântuire a lui Dumnezeu în Hristos care se întinde pe parcursul fiecărei epoci a istoriei răscumpărării, nu este o simplă doctrină abstractă, ci o realitate potrivită pentru a fi cântată. Ne alăturăm la cântarea frumuseților lui Hristos, folosind cuvinte din Vechiul Testament, pentru că Hristos a fost salvatorul pentru ei, la fel cum este și pentru noi, desfătând inimile noastre ca unic răscumpărător al aleșilor lui Dumnezeu, mișcându-ne să cântăm.
Harrison Perkins (PhD, Queen's University Belfast) este pastor la Oakland Hills Community Church (OPC), profesor online de istoria bisericii la Westminster Theological Seminary, lector invitat în teologie sistematică la Edinburgh Theological Seminary și autor al cărții Catholicity and the Covenant of Works: James Ussher and the Reformed Tradition (Oxford University Press, 2020).
Acest articol a fost publicat pentru prima dată pe Modern Reformation, în 5 august 2022. Accesat 23 aprilie 2024. Tradus și publicat cu permisiune.
Note
[i] N.tr. În prezent dr. Harrison Perkins slujește în Oakland Hills Community Church, Detroit, Michigan.
[ii] În Septuaginta greacă, Psalmii 1-14, 18-24, 28-30, 37, 39-40, 42-43, 45-50, 61-67, 72, 74-76, 78-84, 86-87, 91, 93, 97-100, 107-109, 138-140, 142.
[iii] În Septuaginta greacă, Psalmii 6, 53-54, 60, 66, 75.
[iv] În Septuaginta greacă, Psalmii 17, 29, 38, 44, 47, 64-67, 74-75, 82, 86-87, 90-92, 94-95, 107, 119-133.