Cum trebuie sa intelegem Apocalipsa?

Rev. Michael Brown

Cum înțelegem noi cartea Apocalipsa? Este o carte care ne derutează uneori, o carte care ne zăpăcește, o carte care pare să fie puțin misterioasă și intrigantă. Atunci când eram mai tânăr obișnuiam să citesc din Apocalipsa seara, întrebându-mă oare ce înseamnă; uneori chiar mă speria și trebuia să dorm cu lumina aprinsă. Desigur voi n-ați face așa ceva, dar eu asta am făcut…

Așa este Apocalipsa. Ne întrebăm, despre ce oare e vorba aici? Toate fiarele, vedeniile, balaurii, acele judecăți, pahare, trâmbițe și peceți care sunt deschise. Apoi sunt acele lucruri glorioase care se petrec: viziunea minunată a cerului, pământul cel nou și alte lucruri nemaipomenite. Dar ce înseamnă toate astea?

Pare să fie atât de greu de înțeles. Iar adevărul este că dacă nu o înțelegem, o vom neglija. Probabil, de aceea majoritatea dintre noi nu o citim foarte des. Dacă sunteți ca mine, probabil că, mai degrabă, veți citi Romani sau Efeseni, Filipeni, care gravitează în jurul lucrurilor pe care le înțelegem mai clar, iar cele pe care nu le înțelegem, tindem să le neglijăm.

Cine ar vrea să citească ceva ce nu înțelege? Însă dacă neglijăm cartea Apocalipsa, ne facem rău, din punct de vedere spiritual. Dumnezeu ne-a dat această carte și El vrea să o citim, vrea să o auzim, vrea să ascultăm mesajul Său pe care l-a dar lui Ioan în acea vedenie minunată pe insula Patmos. Și El are atâtea lucruri să ne descopere și să ne spună, iar adevărul este că Diavolul vrea să o neglijăm, să o citim într-un mod necorespunzător. Nu avem nici un motiv pentru care să o neglijăm, Dumnezeu ne-a dat această carte nu pentru a ne tulbura, ci pentru a ne mângâia; nu pentru a ne speria, ci pentru a ne întări credința.

Această carte este ultimul cuvânt pe care Dumnezeu l-a lăsat până la întoarcerea lui Hristos și ultimul lucru pe care L-a spus biserici Lui. Ar trebui să-L ascultăm și să auzim ce are de spus. Și în ciuda tuturor detaliilor obscure, care sunt multe, foarte multe, lăsați-mă să vă spun: Dacă cineva vine la voi și vă zice: - O, Apocalipsa nu e o carte obscură, înțeleg fiecare detaliu din ea! …Fugiți, de el pentru ca nu o intelege.

Nu trebuie să înțelegem fiecare detaliu minuscul, ci trebuie să înțelegem ideea principală. Iar ideea principală, mesajul principal este acesta: „Apocalipsa ne spune că adevăratul nostru Împărat conduce și domnește, în ciuda modului în care par să fie lucrurile în lume și că în final El va distruge tot răul și Își va duce poporul în pământul și cerul nou, unde aceștia se vor bucura de prezența lui Dumnezeu și vor fi cu El pentru totdeauna.” O singură propoziție; despre asta e vorba în această carte. Și dacă reții această frază, reții ideea de bază a cărții. Poate nu vei înțelege fiecare detaliu, după cum spune un expert în Noul Testament: „Nu este necesar să înțelegem fiecare detaliu pentru a beneficia spiritual din cartea aceasta.” Reține ideea principală.

Apocalipsa ne spune că Iisus conduce și domnește în ciuda modului în care par să fie lucrurile în lume și că în final El va distruge tot răul și își va duce poporul în pământul și cerul nou, unde aceștia se vor bucura de prezența lui Dumnezeu și vor fi cu El pentru totdeauna. Despre asta e vorba în această carte. Este o carte minunată! Reține acest lucru, deși uneori este dificil să faci asta pe măsură ce citești cartea, deoarece în ea se găsesc o mulțime de lucruri. Ioan primește anumite viziuni și le descrie.

Trebuie să înțelegem 5 lucruri cu privire la această carte:

1. Cartea Apocalipsa e o carte a binecuvântării

2. Cartea Apocalipsa e o carte a imaginilor

3. Cartea Apocalipsa e o carte a numerelor

4. Cartea Apocalipsa e o carte a inchinarii

5. Cartea Apocalipsa e o carte a mâgâierii

Cartea Apocalipsa e o carte a binecuvântării. Creștinule, niciodată să nu uiți acest lucru. Știai că aceasta este singura carte din tot Canonul care promite o binecuvântare pentru cel Care o aude și o citește? Desigur, tot Cuvântul lui Dumnezeu ne aduce binecuvântare, dar ea ne vorbește explicit în versetul 3: „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” Cartea Apocalipsa ne promite o binecuvântare. Acesta e unul din motivele pentru care această carte e atât de incitantă. Ne promite însă o binecuvântare dacă auzim mesajul și luăm aminte la el, dacă îl credem și spunem: Da, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu și voi căuta să trăiesc pe baza lui.

În ce fel ne este o binecuvântare? Ne este o binecuvântare prin faptul că ni-L descoperă pe Hristos într-un mod mai pătrunzător și intens decât orice altă carte din Canonul Scripturii. Există un motiv pentru care Apocalipsa este ultima carte. Este intensă, pătrunzătoare, chiar citind capitolul 1, vedem cum vorbește de la sine. Viziunile pe care le-a văzut Ioan sunt pline de viață. Iar binecuvântarea este că ni-L descoperă pe Hristos, după cum este și numită cartea:descoperirea lui Iisus Hristos. Numele cartii este anuntat în versetul 1, la singular: descoperirea lui Iisus Hristos. Cartea conține mai multe viziuni, dar acestea sunt împreună descoperirea lui Hristos, El este Cel care revelează și Cel care este revelat.

De aceea, cartea ne este o așa mare binecuvântare; ne aduce lângă Iisus, ne aduce la El. Trebuie să ne amintim asta de fiecare dată când deschidem Biblia. Uităm asta uneori, și câteodată cei dintre noi cu educație teologică uită cel mai ușor; ne apropiem de Biblie știind că este Cuvântul lui Dumnezeu, dar căutăm să-L studiem și să-L privim ca pe ceva abstract, uitând că nu ne apropiem de ceva, ci de Cineva. El este revelat în Cuvânt.

De fiecare dată când venim să-L auzim predicat, venim să-L auzim vorbind pe Iisus, iar când Îl deschidem dimineața și seara, chiar și atunci ne apropiem de Iisus. Creștinule, nu uita asta! Este parte din relația noastră cu Dumnezeu, parte din relația ta cu Dumnezeu, a veni la El și a-L lăsa să ți se descopere, iar modul prin care face asta nu e prin vise și vedenii, ci prin visele și vedeniile pe care le-a dat apostolilor și profeților care le-au consemnat, pentru ca tu să le poți avea, iar acum Dumnezeu ți se descoperă și ție atunci când deschizi Cuvântul.

Cât de palpitant este lucrul acesta! Dacă dorim să-L cunoaștem pe Domnul mai mult, dacă vrem să creștem în relația cu El, trebuie să venim la El prin Cuvântul Lui, să-L auzim, să-L citim, să-L auzim predicat, să ascultăm de el. Așa se apropie Dumnezeu de noi. El se apropie de noi prin această carte, de aceea este o carte a binecuvântării. Prin cartea aceasta El are multe de spus și să ne descopere, este, așa cum am mai spus, ultimul cuvânt al revelației Sale.

Ioan era ultimul apostol în viață atunci când a scris-o. Se află pe insula Patmos, așa cum ne spune versetul 9, probabil la mijlocul anilor 90, așadar după moartea tuturor celorlalți apostoli. Cunoaștem că scrie în această perioadă deoarece unul din părinții bisericii, Ireneu, a spus (a înregistrat lucrul acesta în cartea lui numită Împotriva Ereziilor): „Ioan a primit descoperirea aproape în timpul nostru, spre sfârșitul domniei lui Domițian.” Acum, știm că domnia împăratului Domițian s-a sfârșit în 80-96 și astfel, mulți experți datează scrierea Apocalipsei la mijlocul anilor 90, nu avem vre-un motiv să credem ca această carte a fost scrisă înainte de anul 87, când a avut loc căderea Ierusalimului.

Asta înseamnă că Apocalipsa a fost scrisă mai târziu decât scrierile lui Matei, Luca, Pavel și Petru și alți autori ai Noului Testament. Este ultimul Cuvânt al lui Dumnezeu pentru noi și există un bun motiv pentru care este ultima carte așezată în Canon, are multe de spus, multe binecuvântări pe care să ni le ofere ca peregrini care călătorim în această vreme, iar acest motiv este legat de descoperirea lui Hristos, El este Cel care revelează și Cel revelat.

Observă cum este El revelat în această carte privind în versetul 5: „din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său”… Profet, Preot, Rege, privește la versetul 6: „şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin”. Privește la versetul 7: „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.”apoi la versetul 8: „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”

Modul în care cartea aceasta ni-L revelează pe Iisus e atât de pătrunzător, cartea Îl revelează pe Iisus așa cum este El acum: Puternic, Luptător divin, Împărat suveran, Conducător Cosmic al Universului. Uneori noi uităm asta, știu că toți afirmăm asta, dar uneori, în agitația din timpul zilei, uităm. Acesta e unul din motivele pentru care Apocalipsa este o binecuvântare. E unul din motivele pentru care, cartea aceasta, după părerea mea, este cel mai indicat lucru pe care îl putem citi dacă suferim de anxietate, chiar mai indicat decât Psalmii și Filipeni. Citește despre Luptătorul Divin cu ochii ca para focului, Cel al cărui glas e ca un vuiet de ape, cel care veghează asupra ta așa cum am auzit în predica de azi-dimineață, cum spune Isaia 40: Iisus este Păstorul care ne ia în brațe. El ne supraveghează ca pe niște miei, dar nu uita cum este Iisus revelat în Cartea Apocalipsa, așa cum este El acum: Glorificat, Măreț, Puternic.

Acesta e unul din motivele pentru care această carte e o binecuvântare. Iisus este Suveran asupra istoriei si El va face dreptate la sfârșit. Așadar, atunci când urmărești știrile și inima ta se strânge la vederea lucrurilor oribile care se petrec în lume, când auzi o relatare despre un criminal, un viol sau când moartea lovește chiar propria-ți familie, venim la această carte și auzim despre modul în care s-a revelat Iisus, El este Împăratul, El veghează, El conduce, El domnește, iar noi nu trebuie să uităm cât de puternic, omnipotent este Stăpânul nostru. Prin urmare, vedem că Apocalipsa e carte a binecuvântării.

În al doilea rând, Apocalipsa este o carte a imaginilor, dacă nu înțelegem asta, nu vom înțelege cartea Apocalipsa. Este o carte în imagini, o carte cu viziuni. Modul în care Hristos este revelat, de asemenea lucrurile care vor avea loc între prima venire și a doua, este prin imagini, printr-o ilustrare plină de viață. Trebuie să ne amintim că genul acestei cărți este diferit, decât, să zicem, Evangheliile care sunt narațiuni sau epistole, care sunt scrisori sau de Psalmi care sunt partea a genului liric. Atunci când ne apropiem de ceea ce este apocaliptic, mă refer la sensul mai vechi al cuvântului, nu așa cum îl folosim acum ca referindu-se la ceva catastrofic.

Oamenii vorbesc despre furtuna apocaliptică pe care am avut-o acum câteva zile. Glumeam cu cineva din Canada și ziceam: Dacă îi vezi pe cei din San Diego conducând pe autostradă când plouă, chiar e apocaliptic. Dar nu la sensul acesta mă refer, ci la apocaliptic cu sensul de revelator, destăinuire, dezvăluire, aceasta este semnificația cuvântuluiapocalipsa și acesta este genul acestei cărți. E ceva care e descoperit, dar e descoperit în imagini, lui Ioan. Remarcă modul în care este descris Iisus în versetul 13 ca stând în mijlocul a 7 sfeșnice de aur. Asta vede el în viziunea pe care o are, iar apoi o descrie. Pe tot parcursul cărții el descrie ce vede. Când vede lăcuste, vede chiar lăcuste, nu elicoptere. El vede lăcuste, iar asta înseamnă ceva: totul are o semnificație, pentru că totul este simbolic, așa este stilul acestui gen apocaliptic. Uneori folosește comparația pentru a descrie ce vede și trebuie să fim atenți la asta.

Dacă vreți să citiți această carte cum trebuie să fiți atenți la aceste lucruri. Uneori folosește comparația și atunci folosește cuvinte precum ca, precum. Vă aduceți aminte de la liceu că o comparație e atunci când spuneți că ceva este precum asta sau cealaltă. Versetele 14 și 15: „Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.” Ioan pur și simplu descrie cum poate mai bine ce vede și aude. Alteori nu folosește comparația, ci spune clar: iată ce văd. Nu e nici un precum aici. Versetul 16: „În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.”

Dar, cum poate să iasă o sabie din gura cuiva? Asta e ceea ce a văzut. Citești asta și dacă ești doar pe jumătate treaz îți spui că e cam ciudat. Ai dreptate, chiar e cam ciudat. Vedeniile sunt cam ciudate. Dacă te afli pe insula Patmos si vezi toate lucrurile astea e cam ciudat, iar asta e OK și nu trebuie să uităm asta. Sunt imagini, e ca un vis în care – îmi amintesc de ce spunea Steve Baugh, profesorul meu de Noul Testament de la Seminar (sunt cuvintele lui, nu ale mele): e ca un vis în care o vezi pe mama ta, dar nu e mama, știi că e mama ta , dar e o persoană diferită, de fapt e un bărbat, dar cumva știi tu că e mama ta.” Noi avem vise de felul acesta, în care vedem o reprezentare, ceea ce e similar cu acest gen apocaliptic.

Trebuie să reținem că sunt imagini, simboluri, iar acestea au o semnificație, iar totul va deveni mai clar pe măsură ce studiem. Uneori ne oferă o explicație a acestor simboluri, de exemplu, în versetul 20, ne spune lămurit că cele 7 stele din mâna dreaptă a lui Iisus sunt îngerii celor 7 biserici și că cele 7 sfeșnice sunt cele 7 biserici. Autorul ne oferă o explicație. Alteori semnificația este implicită, de exemplu, atunci când Iisus este descris având o voce ca vuietul unor ape mari, este o referință la Ezechiel, capitolul 1, sunt atât de multe imagini din Vechiul Testament aici. În Ezechiel capitolul 1 este descris sunetul puterii extraordinare a lui Dumnezeu și vocea Lui ca vâjâitul unor ape mari. Iar atunci când Iisus este descris ca ieșindu-I din gură o sabie cu două tăișuri, sunt folosite cuvinte din Isaia, capitolul 49, unde a fost profețit despre cuvântul lui Mesia că va fi ca o sabie ascuțită.

In mai multe privinte, cartea Apocalipsa are sens prin legătura pe care o are cu Vechiul Testament, căci sunt atâtea imagini; viziunile lui Ioan sunt bogate în imagini din Vechiul Testament. Este Pomul Vieții din Geneza, urgiile din cartea Exod, simbol după simbol din profeții Vechiului Testament, dar totul este sub forma unor imagini. Este o carte a imaginilor, amintiți-vă, că este o serie de viziuni, nu vă împotmoliți în detalii, cu toții am încercat asta citind Apocalipsa.

Încercați să vedeți imaginea de ansamblu, așa a fost lăsată să fie primită și înțeleg că lucrul acesta ne poate aduce uneori frustrare, pentru că noi vrem ca toate lucrurile să se potrivească perfect în cutia noastră. Dar așa cum a spus Dennis Johnson, un alt profesor de Noul Testament: „Această carte nu ne transmite un mesaj sub forma în care suntem obișnuiți să îl primim.” Lucrul acesta, adesea, ne poate deranja, am prefera o istorisire simplă și directă, care ne spune exact ce înseamnă fiecare detaliu și care ne satisface curiozitatea. Dumnezeu însă a decis să ne ofere o carte simbolică, ceva care e plin de viață și a cărei revelare ne binecuvântează. Johnson continuă spunând că „locul de unde trebuie să începem să citim această carte ar trebui să fie siguranța că Dumnezeu ne-a dat această carte, nu ca să ne deruteze, să ne înspăimânte sau să producă diviziune în poporul său, ci să ne ofere lumină, să ne reveleze forțele invizibile și tainele planului Său invincibil care face ca evenimentele vizibile, experimentate de biserica aflată în lume, să capete un rost.” Nu uita asta pe măsură ce studiem această carte. Nu fii preocupat de fiecare detaliu în parte, așa cum nu trebuie să ne oprim doar la o singură notă dintr-o simfonie, o singură linie dintr-o pictură. Nu ați face asta, nu?

Îmi amintesc că acum ceva ani în urmă, în Paris, am fost să văd marile picturi ale lui Monet, iar dacă ești familiar cu Monet, ca impresionist, nu privești picturile sale de la mică distanță, nu prea are sens, pentru că ce vezi acolo sunt niște pete. Este uimitor să te apropii de pictură și să privești petele de culoare pentru a-i vedea tehnica, dar pentru a vedea pictura, trebuie să faci câțiva pași înapoi și atunci vezi un peisaj minunat sau acel castel frumos în ploaie. Ideea este să-l privești în ansamblu, nu să întrebi: „Spune-mi ce înseamnă asta?” Asta doar ne-ar face să fim frustrați. Privește la cartea Apocalipsa în ansamblu, așa a fost făcută pentru a fi primită de noi. După cum spune Vern Poythress: „Apocalipsa este o carte în imaginii, nu un puzzle, nu încerca să o complici, nu fii preocupat de detalii izolate, ci mai degrabă fii absorbit de istorisire în ansamblu. Laudă-L pe Domnul, îmbărbătează-i pe sfinți, urăște fiara, tânjește pentru victoria finală,” Dacă faci asta vei fi binecuvântat citind cartea așa cum a fost revelată de Hristos.

Așadar este o carte a imaginilor, o carte a binecuvântării, pe scurt voi menționa că Apocalipsa este o carte a numerelor. Nu-i așa că vedem numere peste tot în carte? Remarcă utilizarea numerelor în acest capitol: sunt 7 biserici care se află în Asia, 7 duhuri care se află înaintea scaunului Său de domnie, cele 7 sfeșnice și cele 7 stele din mâna Lui dreaptă. 7, 7, 7 este peste tot.

Vă voi spune un mic secret referitor la aceste numere, nu e chiar un secret, ci un mod bun de a înțelege și a citi Apocalipsa. Nici un număr din cartea Apocalipsa nu trebuie interpretat literal. Vă provoc să găsiți un astfel de număr. Nici un număr din cartea Apocalipsa nu trebuie interpretat literal, toate sunt simboluri. Dacă ar fi interpretate astfel, atunci sunt 7 duhuri sfinte. Ce sunt cele 7 duhuri dinaintea tronului Său? Putem spune: „Nu înțeleg, n-are nici un sens.” În primul secol însă lucrul acesta avea sens. 7 este numărul desăvârșirii, plinătății, perfecțiunii, iar Duhul Sfânt este desăvârșit, complet și perfect în toate însușirile Sale.

Apoi este scrisă celor 7 biserici, care erau chiar biserici care au existat în istorie, dar motivul pentru care sunt alese 7 este pentru a arăta fiecare latură a bisericii Sale cu deficiențele și meritele sale. Poate te scarpini în cap și te întrebi: „De unde știm noi asta?” Ei bine, dacă am scrie ceva astăzi și ar fi ceva în scrierile noastre care ar spune că avem o duzină de ceva, 2000 de ani de acum încolo oamenii s-ar putea întreba: „Ce poate însemna duzina asta?” E un termen pe care noi îl folosim, pe care îl înțelegem, înseamnă multitudinea, înseamnă 12 și pentru noi acesta e un număr care exprimă plinătatea. Sunt convins că înțelegeți ce doresc să spun.

Așadar, atunci când ne apropiem de cartea Apocalipsa, trebuie să înțelegem că peste tot sunt numere, iar acestea sunt simboluri, sunt un alt mod de a descrie ceva mai deplin. Vedem astfel numărul 7 peste tot: 7 duhuri, 7 biserici, 7 peceți, 7 trâmbițe, 7 pahare, 7 coarne, 7 ochi pe capul Mielului. Vom vedea același lucru cu numărul 10 și numărul 12. Păstrați în minte doar că numerele nu trebuie să fie interpretate în mod literal, ci sunt simboluri și amintiți-vă de ce avem această carte. „Nu este acolo”, așa cum spune un autor, „pentru a ne stârni fanteziile, ci pentru a ne întări inimile. Apocalipsa este adresată slujitorilor Săi; nu doar profeților, celor cu doctorate, experților sau îngerilor, ci ție. Dacă ești un urmaș al lui Hristos, această carte este pentru tine și o poți înțelege.” Acestea sunt câteva din instrumentele de care trebuie să ne amintim.

Amintește-ți ideea principală, amintește-ți că e o carte a binecuvântării, o carte care conține simboluri, iar numerele sunt parte a acestora. De asemenea, Apocalipsa mai este și o carte a închinării, acesta este cel de-al patrulea lucru: o carte a închinării. Remarcă reacția lui Ioan din versetul 17 atunci când vede acea vedenie extraordinară a lui Iisus Hristos. Ce a făcut? Ioan spune: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.”A căzut plin de frică, dar a căzut, de asemenea, în închinare. Se afla în prezența lui Dumnezeu și asta faci atunci când ești în prezența lui Dumnezeu, te prosternezi, cazi cu fața la pământ, te închini. La fel a făcut și Avraam atunci când i-a apărut Domnul, și Iosua a făcut a fel, atunci când a întâlnit Căpetenia oștirii Domnului, la fel a făcut și Daniel, când era față în față cu Fiul Omului, Cel pe care Daniel îl descrie, ascultați și observați asemănarea: „Trupul lui era ca o piatră de crisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.” Cu toții au căzut cu fața la pământ, temându-se și s-au închinat.

Aceasta este reacția pe care oamenii o au atunci când sunt în prezența lui Dumnezeu. Iar pe măsură ce Hristos ni se revelează nouă, prin această carte putem spune că și noi avem o experiență similară, suntem îndemnați la a ne închina. În Apocalipsa este vorba despre teofanie, despre descoperirea divină, Dumnezeu este aici și e prezent, se arată, este descoperit, dezvăluit, iar noi ne închinăm Lui, care se apropie ca Rege al regilor și Luptător Divin, ca Unul care ne iubește și ne-a eliberat de păcate prin sângele Său și care, de asemenea, este măreț, puternic și domnește.

Când Dumnezeu ne descoperă grozăvia judecăților Sale în ziua de pe urmă și slava care este în cerul și pământul cel nou, suntem îndemnați să-L slăvim, pe măsură ce Dumnezeu ne descoperă scenă după scenă a mulțimii de oameni care nu poate fi numărată, cântând laude Lui, noi ne alăturăm acelor laude, ne alăturăm fraților și surorilor din biserica triumfătoare cântându-I slavă Mielului. Iar atunci când auzim despre finalul inevitabil al istoriei, că în final Iisus va fi Învingător, inimile noastre sunt eliberate, sunt ridicate, chiar atunci când cu trupul nostru cădem în prezența lui Dumnezeu și ne închinăm. Este o carte a închinării.

Întoarceți cu mine la finalul cărții, în capitolul 22, versetul 20: „Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: «Da, Eu vin curând.»” Apoi priviți la ce mai spune „Amin! Vino, Doamne Isuse!”. Aceasta este răspunsul liturgic la această carte. Amin, așa să fie. Vino Doamne Isuse! Este o carte a închinării, o carte de laudă a lui Dumnezeu.

Preaiubiților, amintiți-vă lucrurile acestea! E o carte a binecuvântării, o carte a imaginilor, o carte a numerelor, o carte a închinării și în ultimul rând și poate cel mai important, o carte a mângâierii. Deschideți înapoi la capitolul 1, remarcați ce-i spune Iisus lui Ioan, în versetul 17, când Ioan cade la picioarele Sale, Iisus îl atinge pe Ioan și îi spune: „El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: «Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă».” Sub multe aspecte, aceasta este tema acestei cărți: „Nu te teme”, dacă nu ar fi numită descoperirea lui Iisus Hristos, acesta ar fi un nume bun. „Nu te teme, Nu te teme!”

Apocalipsa a fost lăsată pentru a ne arăta ce va avea loc, pentru a fi mângâiați și încurajați pe măsură ce călătorim ca peregrini în veacul acesta. William Hendriksen a spus, în lucrarea sa clasică pe Apocalipsa, „Mai mult decât biruitori”: „În principal, scopul cărții Apocalipsa este să mângâie biserica militantă în lupta sa împotriva forțelor răului. Este plină de ajutor și mângâiere pentru creștinii persecutați și care suferă. Lor le este dată garanția că Dumnezeu le vede lacrimile, rugăciunile lor au un rol în problemele lumii și că moartea lor e prețuită în ochii Săi. Victoria lor finală este sigură, sângele lor va fi răzbunat, Hristosul lor este și trăiește pentru totdeauna. El guvernează lumea având în vedere binele bisericii Sale. El vine înapoi să-Și ia poporul la Cina Căsătoriei Mielului și vor trăi cu El pentru totdeauna într-un Univers înnoit.”

Această carte este despre mângâiere. Iisus este în control, în ciuda aparențelor din lumea aceasta, iar finalul este bun. Iar modul în care cartea face asta este prin descoperirea lucrurilor care vor avea loc în curând, așa cum spune versetul 1. A dat aceste descoperiri slujitorilor Lui, nouă, pentru a ne arăta lucrurile care vor avea loc în curând. Întreaga carte este despre ceea ce va avea loc între prima venire și a doua venire a lui Hristos, nu este o istorisire lungă, cronologică.

Acesta e unul din motivele pentru care suntem derutați când citim această carte, de parcă ar fi fost scrisă cronologic. Nu a fost lăsată astfel și este ușor de dovedit, în special când nașterea lui Hristos este ilustrată în capitolul 12. Nu, această carte ne spune ce se petrece între cele două veniri ale lui Hristos, și o face în 7 viziuni, în 7 cicluri și fiecare ciclu pornește de la prima venire, la a doua venire, și fiecare e din ce în ce mai intens, arătându-ne că în final Iisus este Biruitor. Ne arată ce se petrece în spatele cortinei acestui veac rău și lupta cosmică între Hristos și Balaur, iar Dumnezeu ne spune că lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum par.

Dar, în lume pare că Balaurul, Satan câștigă. Citim ziarul, vedem cum creștinii sunt persecutați sau vedem cât de slabi și ce influență neînsemnată avem în lume câteodată. Pare că Balaurul învinge. Privim la puterile acestui veac și vedem cum se petrec lucrurile și ne întrebăm: Ce se petrece? Vedem cum uneori imoralitatea sporește, vedem creștini cum cad, vedem biserica divizată, fără conducere, vedem luptele dintre noi și ajungem dezamăgiți, întrebându-ne: „De ce stau lucrurile așa?” Iar Iisus spune: „Știu că pare ca totul să fie rău, dar lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par. Fiara va fi distrusă, biserica e în Mâinile Mele. Eu sunt în control.”

De multe ori noi ne gândim azi: „Așa de rău e în vremea de azi, ce bine ar fi dacă ne-am putea întoarce înapoi la cum erau lucrurile în vremea apostolilor, când biserica era pură.” Chiar așa? Când s-a scris așa ceva? N-a mai rămas decât un apostol, toți ceilalți au fost omorâți, martirizați. Unde se află Ioan? E păstorul unei mari biserici, cu influență? Se află pe o stâncă, în ocean, exilat. A fost torturat. „Așa e, dar biserica era puternică și pură.” Chiar? Care din ele? Biserica din Corint? Din Galatia … Efes? Din Tesalonic? Alegeți oricare din ele, toate au avut probleme.

Toate au avut probleme de doctrină, imoralitate, toate au avut probleme în ce privește disciplina bisericească. Biserica a fost dintotdeauna așa, iar noi putem spune: „Dar nu înțeleg…” Apocalipsa spune: „Așa e, totuși lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum par, lasă-mă să-ți spun ce se petrece în spatele cortinei.” Ne spune Iisus și ne mângâie, ne mângâie. Iisus ne spune că ne-a zidit o Împărăție, suntem preoți ai Dumnezeului și Tatălui Său. Nu pare să fie așa, uitați-va la noi duminica seara. Lumea râde și ne batjocorește: „Oameni buni, nu știți că astăzi e decernarea premiilor Oscar? Nu știți ce se întâmplă azi?” Asta e important în aceasta lume. Serios! Lumea privește și spune: „Asta e important!” Mânie dimineață se va arăta ce ținute au purtat fiecare. Nimeni nu va vorbi despre noi, cei de-aici, adunați la aceasta adresa. Acum serios, să fim noi Împărăția? Împărăția Cerului, a lui Dumnezeu? Aceea e împărăția Hollywood-ului, nu? La fel era și în zilele lui Ioan, biserica care se afla în contextul mărețului Imperiu Roman, spunând: „Uite-te la tine, Ioan, exilat în Patmos, apostolul … Să fim serioși!” Iisus spune: „Lucrurile nu sunt așa cum par.”

El nu era așa cum părea. Era Dumnezeu întrupat. Îmbrăcat în umilință, îmbrăcat în umanitate. Dumnezeu, Creatorul, născut într-o iesle, având aceiași natură precum noi, pentru a ne răscumpăra trupul și sufletul. Biserica, trupul Său, este la fel, dar la fel cum Iisus era în controlul vieții Sale și acum e în control și chiar și lucrările diavolului îi sunt subordonate. Chiar și diavolul îi este supus lui Dumnezeu. El este în control, Suveran peste istorie, chiar dacă uneori simțim că Dumnezeu a uitat de noi.

Când simțim că și noi ne aflăm pe insula Patmos, fiind creștini, experimentăm tot felul de suferințe, greutăți și lovituri și ne punem întrebarea: „Unde e Domnul?” Suntem îngrijorați datorită problemelor pe care le avem, plângem pentru păcatele noastre, plângem când ne moare cineva apropiat, iar viața pare derutantă, nu este așa cum ne-am imaginat. Iisus ne spune că vremea în care trăim este numită Necazul cel Mare, versetul 9.

Necazul a început de pe-atunci și continuă și acum. Nu începe peste vreo 7 ani. Se poate înrăutăți la un moment dat, dar Iisus a spus în vorbirea din camera de sus, înainte de a fi crucificat: „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ne spune ne aflăm într-o vreme grea, dar cu toate acestea Mărețul tău Împărat, Luptătorul Divin domnește și este cu noi prin Duhul, El stă în mijlocul celor 7 sfeșnice, biserica. El nu și-a abandonat biserica, a promis că va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor.

El este cu noi și va continua să fie și ne spune în această seară. „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” Nu te teme, nu te teme! Nici un idol din lumea asta nu poate spune așa ceva, nici un mântuitor fals, urzit de Satan, nu poate afirma asta. De ce ne-am pune în altcineva încrederea, decât în Iisus? El este singurul care a trăit, a murit și este viu în vecii vecilor și are cheile morții și a Locuinței Morților. El este singurul Suveran peste istorie, Cel care are tot controlul asupra întinderii panoramice a istoriei umane, de la răsărit la apusul ei. Așadar, de cine să ne temem? Iisus domnește! Preaiubiților, înălțați-vă ochii! Înălțați-va ochii! Priviți-L, prin credință pe Dumnezeul vostru! Zăriți descoperirea lui Iisus Hristos! Amin.

Aceasta predica a fost tinuta de pastorul Michael Brown la Christ United Reformed Church din Santee, California, Statele Unite ale Americii.