Victoria Invierii

DAn clifford

In data de 13 octombrie 2010, Florencio Avalos a iesit din subteran si a respirat din nou aerul curat pentru prima data dupa multe zile. El impreuna cu alti 32 de mineri au fost aproape ingropati la 610 metri sub pamant in mina San Jose, pe jumatate daramata, din desertul chilean. Pe masura ce Avalos iesea din capsula care l-a transportat in siguranta, a devenit centrul atentiei si al bucuriei oamenilor din Chile si al lumii intregi. Vestea salvarii lui i-a asigurat de asemenea pe ceilalti mineri blocati ca vor urma sa fie scapati. Aceasta salvare extraordinara ne ofera o ilustratie a ceea ce a obtinut Hristos, insa la o scara infinit mai mare. Atunci cand Hristos a iesit din mormant a treia zi dupa rastignire, El a inviat ca intrupare a sperantei si bucuriei bisericii sale. A inviat ca ceea ce 1 Corinteni 15:23 numeste: "cel dintai rod" dintre cei morti - inceputul marii recolte a poporului lui Dumnezeu care pe baza victoriei Sale, va scapa de legaturile mortii si va intra intr-o viata noua, glorioasa. 

De fiecare Pasti ne bucuram in victoria obtinuta de Hristos. Biserica cu triumf canta: "A inviat ca biruitor din morti si domneste vesnic impreuna cu sfintii Sai" Apreciem insa noi maretia a ceea ce sarbatorim? Scriptura numeste invierea "victorie" asupra mortii, dobandita de Hristos pentru noi, fara de care am "pieri" (1 Cor. 15:18). Iisus a inviat imbracat de Dumnezeu cu "toata puterea in cer si pe pamant", pentru a aduna biserica sa, a invinge dusmanii si a-Si desavarsi Imparatia (Mat. 28:18-20). El indeplineste toate acestea prin asumarea domniei sale victorioase pe masura ce se inalta de la triumful invierii spre Cer, se aseaza la dreapta lui Dumnezeu, trimite Duhul Sfant peste biserica si apoi, intr-o zi, va reveni ca Mantuitor si Judecator. Pe masura ce vom incepe sa intelegem scopul si trofeul victoriei Lui, intelegem deopotriva marea speranta si bucuria care ne apartin, ca popor al Domnului inviat. 

scopul victoriei lui Iisus

Prin faptul ca a inviat din morti, Iisus garanteaza si incepe sa dezvaluie o victorie care are un scop imens. Nu este vorba doar de o transformare virtuoasa a cosmosului - o demolare a efectelor pacatului asupra creatiei si cladirea lucrurilor noi (Apoc. 21:). Innoirea tuturor lucrurilor de catre Iisus implica trei aspecte majore: restaurarea umanitatii, invingerea dusmanilor si reinnoirea creatiei. 

Restaurarea umanitatii

Victoria lui Iisus asupra pacatului si a mortii distruge consecintele conducerii esuate a lui Adam, pe care Dumnezeu l-a creat ca lider initial si reprezentant al rasei umane (Rom. 5:14-19). Desi Adam avea toate motivele sa fie credincios lui Dumnezeu, el a dat ascultare insinuarilor lui Satan care sugerau ca Dumnezeu nu-i dorea binele pe deplin si s-a razvratit impotriva Sa. Cu totii cunoastem cum un lider nechibzuit poate face alegeri care cauzeaza probleme celor care-l urmeaza. Cele mai mari probleme pe care le-am experimentat vreodata din cauza unui lider slab, totusi nu se pot compara cu efectul catastrofic al pacatului lui Adam. Ca lider al rasei umane, a tras dupa sine umanitatea in vina, coruptie morala si moarte (Gen. 6:5, Rom. 6:23, 1 Cor. 15:21-22). 

Pe fondul esecului lui Adam, Hristos a venit ca Cel De-al Doilea Adam (1 Cor. 15:45), un lider nou al unei umanitati reinnoite formata din poporul Sau, biserica. Atunci cand Dumnezeu ne uneste cu Hristos prin credinta, avem parte de cea mai radicala schimbare de autoritate posibila. Primul Adam a condus omenirea in pacat si moarte, dar Hristos (al doilea Adam) a facut ispasire pentru pacatul nostru, oferindu-ne justificarea si viata vesnica: "Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos." (1 Cor. 15:22) Iisus ne-a luat pacatul si moartea asupra lui pe cruce si prin inviere le-a biruit puterea. Dupa cum a spus Apostolul Pavel: "întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui." (Rom. 6:9) Asadar Iisus a obtinut o victorie care va dainui pe vecie, fara riscul de a fi subminata printr-un esec de autoritate ca al lui Adam. In Hristos, Dumnezeu Si-a asumat perntru totdeauna natura umana astfel incat, dupa cum spune John Owen, "relatia de har dintre Dumnezeu si natura noastra sa poata fi stabila si permanenta." (1) Intotdeauna va exista o armonie binecuvantata intre Dumnezeu si om in persoana lui Hristos, si astfel cel de-al doilea Adam nu poate esua.  

Invingerea dusmanului

Hristos a inviat pentru a imparati "până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale" (1 Cor. 15:25). Invierea ofera un raspuns definitoriu cu privire la revolta lui Satan si a ingerilor sai care isi exprima constant rebeliunea prin degradarea si stricarea fiintelor umane, care au fost create dupa chipul lui Dumnezeu (Iov 1:8-11). Lui Satan ii face placere in special sa chinuie oamenii cu vina pacatului, umilirea care vine de pe urma pacatului si frica mortii care urmeaza pacatului (Apoc. 12:10, 2 Tim. 2:26, Evrei 2:14-15). Cu toate acestea Iisus, prin invierea din morti, a demolat permanent pretentiile lui Satan de a strica lucrarile lui Dumnezeu si a-si bate joc de rasa umana dupa cum vrea (cf. Luca 1:71). Iisus a scapat din capcana lui Satan: s-a confruntat cu moartea, instrumentul cel mai puternic de tiranie a lui Satan, dar a scapat de puterea sa. Dumnezeu l-a razbunat si l-a inviat ca cel Drept (cf. Fapte 5:30-31) si Justificatorul tuturor celor care se incred in El. Coloseni 2:15 spune ca Dumnezeu, prin moartea si invierea lui Hristos, a "dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce." Iisus este ca eroul Vechiului Testament, Benaia care s-a luptat cu un razboinicul inarmat cu o sulita: "s-a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a omorât cu ea." (2 Sam. 23:21) La fel, Hristos il invinge pe diavol cu propria-i arma, moartea, si ne elibereaza din tirania Sa. Herman Bavinck scrie:  

Prin invierea lui Hristos s-a dovedit ca a fost un om nu care putea fi stapanit de moarte, nu putea fi stapanit de Satan, de puterea putrezirii, care a fost mai puternic decat mormantul, moartea si iadul. Asadar, in principiu, Satan nu mai are stapanire asupra mortii. Hristos prin moartea Lui a invins moartea (Evrei 2:14) (2)

In plus fata de invingerea raului si a lui Satan, Hristos de asemenea invinge toata rautatea oamenilor - prin judecata, in cazul lumii si prin convertire, in cazul bisericii. 

Reinnoirea creatiei

Scriptura afirma ca lumea noastra, creata la inceput foarte buna (Gen 1:31), acum indura desertaciunea datorita pacatului omului. Atunci cand Adam a esuat sa stapaneasca pamantului spre slava lui Dumnezeu (Gen. 1:28), Dumnezeu a blestemat pamantul si l-a facut nesupus sub conducerea omului (Gen. 3:17-19). Proasta gestionare din partea omului si blestemul lui Dumnezeu ofera creatiei un o latura chinuitoare in care coruptia este amestecata cu frumusete. Orice stire despre incendii, scurgeri de ulei sau virusi pentru care nu exista leac, ne aminteste de necesitatea renasterii creatiei. Scriptura ilustreaza creatia suspinand si suferind durerile nasterii pe masura ce asteapta reinnoirea tuturor lucrurilor prin Hristos (Rom. 8:20-23). Atunci cand Iisus vine sa aplice roadele invierii Sale, va revitaliza toata creatia (Rom. 8:21) si vom experimenta in sfarsit "ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea." (2 Petru. 3:13)

trofeul victoriei lui Hristos

Intelegand scopul victoriei invierii lui Iisus suntem pregatiti sa apreciem si sa ne bucuram de trofeul biruintei Sale pe care il imparte cu poporul Lui. Triumful Sau imens afecteaza in multe domenii in avem nevoie sa fim incurajati si echipati. 

Un rezultat extraordinar al victoriei lui Iisus este acela ca Dumnezeu prin inviere, in mod obiectiv, ne aseaza intr-o relatie corecta cu Sine. Romani 4:25 spune ca Iisus: "a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi". Meditand la incapatanarea si hidosenia pacatului nostru putem fi ispititi sa ne inndoim de "neprihanirea" noastra - am fost iertati si socotiti neprihaniti. Cu toate acestea, Dumnezeu, prin inviere, solutioneaza problema. Iisus a inviat ca veste a justificarii noastre: prin invierea fiului Sau, Dumnezeu declara ca accepta viata fara pacat a lui Iisus si moartea ispasitoare in locul nostru. De asemenea, Iisus a inviat ca Unul care a dobandit  neprihanirea noastra - El trimite Duhul Sfant pentru a ne uni cu Sine prin credinta astfel incat sa primim toate beneficiile mantuirii (2 Tes. 2:13-14), inclusiv darul neprihanirii in schimbul nelegiuririi noastre (Rom. 4:20-25). Invierea lui Hristos asadar sta la temelia justificarii noastre. Pana la urma, nu noi decidem daca niste pacatosi ca noi ar trebui sa fie chemati "neprihaniti", Dumnezeu deja a decis si L-a inviat pe Hristos din morti ca Dovada indisputabila si Implinitor al justificatii noastre. 

Atunci cand Duhul Sfant ne invie spiritual experimentam un alt rod al invierii. Scriptura vorbeste despre a fi "inviati impreuna cu Hristos" nu doar trupeste, la venirea Lui, ci inlauntrul nostru, prin convertire (2 Cor. 4:6) (3) Avem nevoie de aceasta inviere launtrica pentru ca, asa cum suntem invatati in Efeseni 2:1-3, prin natura noastra suntem morti in pacat, sclavi diavolului si copii ai maniei, la fel ca restul omenirii. Avem nevoie ca Dumnezeu sa ne ofere o "inima noua" in locul "inimii de piatra" (Ezec. 36:26). El ne aduce la viata prin singurul remediu posibil - unindu-ne cu Hristos prin credinta (Ef. 2:8) astfel incat sa fim partasi ai invierii Sale si vietii Lui. "Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti). El ne-a inviat impreuna şi ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus." (Ef. 2:4-6) Astfel, prin puterea invierii Sale, trecem de la moarte spirituala la viata spirituala intr-un mod atat de substantial incat, toretic, ne putem considera "asezati" cu Hristos ca posesori al cerului.

Prin aceasta inviere launtrica pe care o primim prin biruinta lui Hristos, Dumnezeu ne pregateste pentru a ne indeplini misiunea de a ne purta crucea si a-L urma pe Hristos, intorcand spatele pacatului si invatand sa traim ca popor sfant al lui Dumnezeu. Inainte de a continua discutia despre viata crestina, apostolul subscrie si sprijina toate eforturile noastre triumfului lui Hristos. Mergem inainte ca crestini intelegand ca, in principiu, deja am murit impreuna cu Hristos fata de pacat si am fost inviati cu el la o viata noua (Rom. 6:1-14). Asadar, viata crestina inseamna mai putin a obtine victoria si mai mult a invata sa traiesti conform victoriei pe care Hristos ne-a oferit-o atunci cand am venit in partasie cu El. Pavel vorbeste despre lucrul acesta in 1 Corinteni 15 - dupa ce portretizeaza cu maiestrie nadejdea invierii noastre, el concluzioneaza cu urmatorul indemn in versetul 58: "De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnica." Lucram cu perseverenta si eficient pentru ca lucram "in Domnul". Urmam tiparul Sau prin puterea Lui. Toate eforturile noastre, desi uneori slabe si cu lipsuri, sunt parte din imaginea de ansamblu a victoriei sigure a lui Hristos. "Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru." (2 Cor. 4:8-10)

Asadar, progresul nostru in sfintire depinde de Iisus care ne aplica viata noua prin Duhul Sfant, in primul rand prin innoirea noastra launtrica care are loc in convertire si apoi pe masura ce Duhul ne invata sa facem sa "moara faptele trupului" si sa invatam sa traim ca "fii ai lui Dumnezeu" (Rom. 8:13-14) La fel cum invierea este necesara pentru a fi justificati si eliberati de vina pacatului, tot invierea este necesara pentru ca noi sa fim inviati si eliberati de puterea pacatului pe masura ca traim viata crestina.

Victoria lui Hristos ne ofera speranta totodata cu privire la sfarsitul vietii noastre in Hristos. Apostolul Petru scrie: 

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! 

Nu orice speranta este o speranta vie. Multi necredinciosi spera la o viata placuta dupa moarte pe baza unor idei vagi referitoare la bunatatea lor sau la bunavointa lui Dumnezeu. Speranta in Hristos insa nu este vaga sau confuza. De vreme ce este ancorata in Hristos, poate dainui chiar in mijlocul durerii si a promisiunilor neimplinite ale acestei vieti. Iisus a inviat si s-a inaltat pentru a ne asigura binecuvantarile vesnice. El a dovedit ca mantuirea si mostenirea noastra cereasca sunt reale, iar asta ne ofera o speranta vie. 

Acesiasi speranta care sta la baza vietilor noastre, impulsioneaza lucrarea bisericii. In Marea Trimitere, Iisus promite sa fie alaturi de biserica, echipand-o in lucrarea sa, in special prin lucrarea sacramentelor si a cuvantului. El va fi cu noi in toata puterea invierii si autoritatii Sale pana la sfarsitul veacului (Mat. 28:18-20, 2 Tim. 4:17-18). Lucrul acesta ne ofera incredere in lucrarea bisericii. Eforturile noastre nu ne pot asigura rezultate permanente - "despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic" (Ioan 15:5). Desi puterea noastra este neinsemnata, domnia vietii lui Hristos stapaneste toate lucrurile (Ef. 1:22). In lume este la lucru acea putere fundamentala care revine si invinge imparatia lui Satan (1 Cor. 15:25), chiar si atunci cand raul pare mai puternic decat biserica. In primul secol, Imperiul Roman, condus de imparati care pretindeau inchinare, parea ca domina lumea. Biserica, prin comparatie, parea slaba, totusi Pavel asigura crestinii romani: "Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre" (Rom. 16:20). Victoria lui Hristos este atat de sigura incat nici o putere nu o poate invinge. Pe masura ce cultura vestica pare sa alunece inspre o noua forma de paganism, victoria lui Hristos in invierea Lui sta inca in picioare si nici o forta a intunericului nu Ii poate domina imparatia (cf. Ioan 1:5)!

Tot astfel, un alt motiv de incurajare este faptul ca invierea ne arata infrangerea lui Satan. Scriptura il numeste pe Satan "dusmanul" nostru care da tarcoale ca un leu care rage (1 Pet. 5:8). Tirania sa asupra rasei umane este profunda. Pentru oamenii care se afla in afara lui Hristos, este "dumnezeul acestei lumi" care le orbeste mintea si ii face sa nu vada slava lui Hristos (2 Cor. 4:4). El cauta sa "insele" chiar si credinciosii, dorind sa-i doboare (Ef. 6:11, Luca 22:31). Scanteile de manie, mandrie si conflict din biserica sunt marca lui Satan (Ef. 4:26-27, 1 Tim. 3:6-7, 2 Cor. 2:10-11). Daca Hristos nu ar fi inviat, nici nu am putea sa ne opunem vicleniei Sale. 

Hristos nu doar anuleaza abilitatea lui Satan de a ne tiraniza cu moartea, ci Dumnezeu merge mai departe distrugand mandria lui Satan prin a-l supune pe deplin chiar prin umaniatatea pe care o asuprea. Prin asumarea trupului uman slab, Fiul intrupat al lui Dumnezeu a implinit legea si a platit plata pentru razvratirea noastra, dand peste cap lucrarile diavolului (1 Ioan 3:8). Prin inviere, Dumnezeu a dovedit ca aseaza judecata finala in mainile acestui Dumnezeu-om (Fapte 17:31, cf Iuda 6). Satan il va auzi pe Iisus dandu-i sentinta, iar biserica se va uni cu el in afirmarea acestei judecati (1 Cor. 6:3). Astfel, desi noi putem experimenta, dupa cum a scris Martin Luther, puterea si veclesugul lui Satan, trebuie sa ne incurajam ca infrangerea lui este garantata si ca "Scriptura-L va rapune". Iisus ne face victoriosi asupra adversarului nostru mare.

O alta implicatie esentiala a triumfului lui Hristos ca "pârga celor adormiţi" (1 Cor. 15:20) este faptul ca toti cei care sunt uniti cu El vor experimenta de asemenea o inviere glorioasa a trupurilor lor. Aceasta speranta devine tot mai pretioasa cu cat traim mai mult, in special atunci cand experimentam moartea prietenilor si devenim tot mai constienti de moartea iminenta a noastra. De fiecare data cand asistam la o inmormantare in cimitir si ne confruntam cu finalitatea aparenta a mormantului, trebuie sa fim intariti in adevarul ca pentru noi moartea nu este sfarsitul. Hristos ne-a oferit aceasta mangaiere prin faptul ca Si-a croit drum in moarte si a revenit in siguranta de cealalta parte. Apreciem un pionier atunci cand este vorba de o activitate periculoasa, vrem sa vedem pe altcineva trecand in siguranta un drum inundat inainte de a incerca sa trecem si noi. Hristos, prin faptul ca a mers inaintea noastra, ne asigura reusita, de vreme ce-I apartinem. Speranta invierii devine si mai concreta atunci cand intelegem ca trupurile noastre glorificate vor urma tiparul lasat de Hristosul inviat - vor fi aceleasi trupuri care au murit, dar impregnate glorios cu Duhul lui Dumnezeu, potrivite pentru o viata cereasca. Astfel, dupa invierea Sa, Iisus a fost diferit, dar a putut fi cunoscut (Ioan 20:15-16, 21:12). Trupul Lui a fost fizic, dar nu suspus limitelor fizice ale trupurilor pamantesti (Ioan 20:19, 26). Atunci cand Hristos revine, "El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale" (Fil. 3:21). Atunci cand Iisus va invia trupurile noastre, le va adapta pentru a fi compatibile cu noul mediu glorios. Un alpinist trebuie sa se adapteze la altitudini inalte, iar un scafandru trebuie sa se adapteze la presiunea unui mediu subacvatic. Intr-un mod fundamental, corpurile noastre, modelate dupa tiparul lui Adam, "cel pamantesc" (1 Cor. 15:48), trebuie slabit si umplut cu Duhul pentru a "mosteni imparatia lui Dumnezeu" (1 Cor. 15:49-50). Prin inviere, asadar Hristos ne va "schimba" pentru a "purta ... chipul Celui ceresc."  astfel incat trupurile noastre trecatoare sa "se imbrace in neputrezire"; ce este muritor se va imbraca in nemurire. (1 Cor. 15:49-53)

ne bucuram intr-o schimbare reala

Ne bucuram de invierea lui Iisus Hristos pentru ca victoria Sa impotriva pacatului si a mortii aduce zorii unei ere si creatii noi si glorioase. Florencio Avalos si ceilalti mineri din Chile au fost salvati aproape din moarte, dar bucuria salvarii lor deja a trecut, Minerii care au reusit sa se integreze in societate, revenind la activitatile lor normale. Scaparea de moarte nu le-a oferit o noua viata. In contrast, prin invierea lui Hristos, Dumnezeu realizeaza o schimbare adevarata. Avem o dovada a acestei schimbari in modul in care vietile crestinior difera de ale celor din afara bisericii in ce priveste sfintenia si speranta pe care o au in fata mortii. Aceste semne de schimbare nu sunt absolute - crestinii pot sa pacatuiasca mai putin decat atunci cand erau necrestini, dar inca pacatuiesc. Poate crestinii mor avand speranta, dar tot mor. Asadar, aparentele exterioare nu ofera un fundament deplin pentru speranta invierii si a vietii vesnice. Fundamentul sperantei noastre este faptul ca Hristos a scapat de capcana mortii si a intrat in viata vesnica glorioasa. Hristos este Cel De-al Doilea Adam, in fruntea unei umanitati reinnoite, adunandu-Si oamenii prin moartea fata de pacat si incorporarea intr-o viata noua, pentru moment spirituala, iar in curand si fizica. 

Asadar, invierea ne ofera o baza pentru a avea speranta obiectiva ca lucrurile sunt intr-adevar diferite, daca suntem in Hristos, desi vietile noastre in exterior par la fel ca vietile celorlalti. Lentila invierii aduce in atentie si clarifica diferenta dintre cei care sunt in Hristos si cei care sunt in afara lui Hristos. Este adevarat ca toti oamenii pacatuiesc - dar pentru persoana care nu este in Hristos, pacatul arata stransoarea condamnarii, in vreme ce pentru pentru Crestin, pacatul este descatusarea de eul cel vechi, care trece. Toti oamenii se imbolnavesc si intampina greutati, dar pentru necrestin aceste incercari sunt indicatii ale unor suferinte si mai mari care vin din partea unui Judecator drept, in vreme ce pentru credincios ele fac parte din instruirea si disciplina care vin din mana unui Tata iubitor (1 Pet. 4:17, Rom. 5:3-5). Crestinii si necrestinii sunt ca doi oameni care se afla alaturi pe patul de spital, unul pe moarte, iar celalalt in recuprare. Facem aceste distinctii intre noi si prietenii nostri necrestini, nu pretinzand ca crestinii sunt in vre-un fel superiori, ci pe baza invierii lui Hristos ca prim rod, iar noi vom calca pe urmele Sale. Legatura pe care o avem cu Mantuitorul inviat este ceea ce ne deosebeste. Atunci cand impartasim Evanghelia, asadar, ar trebui sa punem accent pe inviere asa cum au facut si apostolii in predicarea lor. Invierea ne arata ca viata noua este o speranta reala; cei care se pocaiesc si se incred in Hristos, Cel rastignit si inviat, vor impartasi acea speranta si vor incepe sa inteleaga ce inseamna faptul ca lucrurile vechi au trecut, iar cele noi au venit. 

Tot asa, invierea lui Hristos ne incurajeaza prin unirea scurtelor noastre povesti de viata cu istoria mareata a rascumpararii. Hristosul inviat innoieste toate lucrurile, iar atunci cand ne punem increderea in El, suntem convinsi ca ne cuprinde vietile in victoria Lui. Mangaierea noastra in fata suferintei si a mortii nu vine dintr-o speranta privata si care nu poate fi intemeiata. Un necrestin poate spune unui crestin: "Ma bucur ca tu ai acea speranta", dar un crestin poate raspunde "Ma bucur ca am un Salvator inviat  - care domneste si e datator de viata." Iisus a spus "Eu sun invierea si viata. Cine crede in mine, chair daca ar fi murit, va trai" (Ioan 11:25) Noi nu ne apropiem de Hristos pentru a avea o speranta subiectiva. Hristos e Cel care se apropie de noi. El a murit pentru pacatele noastre, iar prin inviere Sa ne-a atras inspre o speranta obiectiva. Victoria este a noastra. Hristos a inviat!

Dan Clifford este pastor al Grace Presbyterian Church din Vienna, Virginia.

1. John Owen, The Works of John Owen, Vol. 1 (Edinburgh:Banner of Truth, 2013), 48;

2. Herman Bavinck, Our Reasonable Faith (Grand Rapids: Baker, 1977), 368;

3. Pentru mai multe detalii despre folosirea "launtric" si "exterior" pentru a descrie efectele invierii asupra credinciosilor, vezi Richard B. Gaffin, Jr., Resurrection and Redemption (Phillipsburg, NJ: PResbyterian and REformed, 1987), 61. 

Articol publicat inițial în revista Modern Refrmation, Martie/Aprilie 2016, Vol. 25, Nr. 2:18-27