Ordinea Ecleziastică

Website Thumbnail(1).png

Ordinea ecleziastică a bisericii noastre își are originea în ordinea ecleziastică formulată de Sinodul Național din Dort al Bisericilor Reformate din Țările de Jos în anul 1618-1619. De-a lungul timpului ordinea ecleziastică a avut parte de mici modificări pentru a fi adaptată la unele circumstanțe istorice care s-au schimbat, în special în ce privește colaborarea bisericii cu autoritățile locale. Ordinea pe care o folosim noi este cea adoptată de Bisericile Reformate Unite din America de Nord.

Preambul

Noi, ca o federație de biserici, ne declarăm supunerea completă în ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu care ne este transmis în cartea inspirată, infailibilă și inerantă a Sfintei Scripturi. Credem și suntem convinși pe deplin că Mărturisirile Reformate sunt în acord deplin cu acest Cuvânt al lui Dumnezeu și din acest motiv subscriem la Mărturisirea Belgiană, Catehismul de la Heidelberg și la Canoanele din Dort. Îl recunoaștem pe Iisus Hristos ca fiind singurul și supremul cap al Bisericii. Conducerea sa este exercitată în biserici prin Cuvântul și Duhul său prin slujitorii ordinați de el, pentru menținerea purității doctrinei și a sfințeniei vieții. Bisericile federației, deși sunt distincte una de alta, își arată în mod voluntar unitatea prin intermediul unei mărturisi și ordini ecleziastice comune. Aceasta se vede și în cooperarea și grija reciprocă una față de alta. Deoarece dorim să onorăm porunca apostolică ce ne cere să facem toate lucrurile cu decență și în ordine (1 Corinteni 14:40), ne ordonăm relațiile și activitățile ecleziale în următoarele articole împărțite în aceste patru diviziuni:

Slujbele ecleziastice (1-15)

                  Conciliile ecleziastice (16-36)

                  Funcțiile și activitățile ecleziastice (37-50)

                  Disciplina ecleziastică (51-66)

SLUJBELE ECCLESIASTICE

Articolul 1 – Hristos a instituit trei slujbe în biserică: cea de slujitor al Cuvântului, cea de prezbiter și cea de diacon.

Articolul 2 – Responsabilitățile ce aparțin slujitorului Cuvântului sunt să persevereze în rugăciune și în slujirea cuvântului, să administreze sacramentele, să catehizeze generația tânără și să îi asiste pe prezbiteri în păstorirea și disciplinarea congregației.

Articolul 3 – Oamenii competenți trebuie să fie încurajați să urmeze studiul și pregătirea pentru slujirea Cuvântului. Un bărbat care este membru al unei biserici a federației care aspiră să intre în slujire trebuie să își dovedească evlavia față de consistoriul său, care va supraveghea toate aspectele pregătirii sale, incluzând aprobarea pentru îndemnare și se va asigura ca acesta primește o educație teologică reformată corespunzătoare. Consiliul parohial trebuie să se îngrijească de el pentru a se asigura că nevoile financiare îi sunt acoperite.

Articolul 4 – La încheierea acestei pregătiri, un student trebuie să își abordeze consistoriul pentru a deveni candidat pentru slujirea Cuvântului. Consistoriul va organiza examinare studentului la conciliul regional. Nimeni nu va fi declarat candidat pentru slujirea Cuvântului până când și-a susținut examinarea la conciliul regional în prezența consistoriului, în următoarele subiecte: credința și evlavia creștină, chemarea sa în slujire, cunoașterea Sfintelor Scripturi, atât în limbile originale cât și în traducerea română, cunoașterea celor Trei Forme de Unitate, a doctrinei creștine, a eticii și istoriei creștine, precum și a ordinii ecleziastice. Studentul trebuie să dovedească cunoașterea și aptitudinea în ce privește atribuțiile și responsabilitățile slujitorului Cuvântului, în mod special în ce privește pregătirea și predicarea predicilor. După susținerea examenului în prezența consistoriului său și cu decizia conciliului regional, consistoriul său îl va declara candidat la slujba de slujitor al Cuvântului.

Articolul 5 – Cineva care nu este membru al unei biserici a federației și dorește să devină candidat pentru slujirea Cuvântului, va intra sub supravegherea unui consistoriu care va organiza examinarea sa.

Articolul 6 – Chemarea validă pentru slujba de slujitor al Cuvântului a celor ce nu au fost chemați anterior cuprinde următorii pași:

În primul rând, alegerea de către consiliul parohial a celui care a fost declarat candidat la slujire conform reglementărilor deja menționate, după ce consiliul parohial s-a rugat și a primit sfatul congregației.

În al doilea rând, examinarea în aspecte ce țin de doctrină și trăire, care va fi întreprinsă la conciliul regional din care face parte biserica, conform reglementărilor adoptate de federație.

În al treilea rând, ordinarea publică înaintea congregației care va avea loc împreună cu instruirea, îndemnurile, rugăciunile și subscrierea la cele Trei Forme de Unitate prin semnarea formulei de subscriere, urmată de punerea mâinilor de către slujitorii și prezbiterii prezenți, cu folosirea formelor liturgice corespunzătoare.

Articolul 7 – Cei care sunt deja slujitori ordinați în cadrul federației pot să fie chemați de o altă biserică într-o maniera ce corespunde cu reglementările menționate anterior, fără examinare sau punerea mâinilor. Orice slujitor care a primit o chemare nouă se va consulta cu consiliul parohial al bisericii sale curente în privința chemării noi. Slujitorul poate să accepte chemarea doar cu consimțământul consiliului. După primirea acreditărilor de la ultima biserică la care a slujit, un astfel de slujitor va fi instalat în slujire cu folosirea formelor liturgice corespunzătoare și va subscrie celor Trei Forme de Unitate prin semnarea Formulei de Subscriere.

Articolul 8 – Un slujitor care a fost ordinat într-o biserică în afara federației nu va fi primit să slujească într-o biserică din cadrul federației fără să fie examinat de către conciliul regional, conform reglementărilor federației, după care va fi declarat de către conciliul regional ca fiind eligibil să fie chemat de un consistoriu.

Articolul 9 – Un slujitor al Cuvântului este obligat să slujească bisericile pe viață și își poate schimba natura muncii sale doar pentru motive importante, doar cu acordul consiliului și al conciliului regional.

Articolul 10 – Fiecare biserică își va plăti slujitorul Cuvântului în mod adecvat pentru el și pentru familia lui în timp ce slujește biserica și trebuie să contribuie la nevoile de pensionare sau dizabilitate. În cazul morții unui slujitor, biserica va fi pregătită să susțină soția și copiii dependenți.

                  Un slujitor care a fost emeritat datorită vârstei sau datorită inabilității de a își continua slujire datorită vârstei, condiției de sănătate sau altor dizabilități personale, va reține onoare și titlul de slujitor al Cuvântului, iar acreditarea sa va rămâne la ultima biserică la care a slujit, care se va îngriji în mod onorabil de susținerea sa, dacă este necesar cu asistența bisericilor din conciliul regional.

                  Emeritarea unui slujitor va avea loc cu aprobarea consiliului și cu sfatul concomitent al conciliului regional. După emeritare, acreditarea unui slujitor poate urma transferul membralității dar numai cu consimțământul ambelor consilii ale bisericilor implicate.

În cazul dizolvării unei biserici de care un slujitor este legat în mod oficial, consistoriul și slujitorul va cere sfatul conciliului regional în ce privește transferarea acreditării către o altă biserică a conciliului regional, într-o manieră corespunzătoare cu articolul 7 al ordinii ecleziastice.

Articolul 11 – Atunci când o relație pastorală a fost deteriorată în mod irevocabil, pentru motive serioase și în cazuri extraordinare, un slujitor al Cuvântului sau un consiliu parohial al congregației pe care o slujește, poate dizolva relația pastorală dacă se dorește acest lucru, dar această dizolvare poate să aibă loc doar dacă s-au îndeplinit următoarele condiții

a.     această disoluție nu se aplică pentru abaterile doctrinare sau trăirea pentru care trebuie aplicată disciplina bisericii

b.     această disoluție va avea loc doar după ce încercările de împăcare, cu implicarea conciliului regional și a delegaților său, au fost fără succes, rezultând într-o situație intolerabilă

c.     această disoluție va avea loc doar cu acordul conciliului regional.

d.     Consiliul parohial va asigura resursele financiare necesare pentru slujitor conform deciziei conciliului regional.

Consiliul parohial congregației al cărei relații pastorale a fost dizolvată va anunța eligibilitatea slujitorului pentru a fi chemat în altă biserică. Eligibilitatea aceasta va fi valabilă doar pentru doi ani, după care persoana în cauză va fi eliberată din slujire în mod onorabil.

Articolul 12 – Consiliul parohial va prezenta congregației nominalizările pentru slujbele de prezbiter și diacon. Consiliul parohial va nominaliza doar bărbați cu membralitate deplină în biserică ce îndeplinesc cerințele slujbelor și care își indică acordul cu Forma de Subscriere. Înaintea nominalizărilor, consiliul parohial poate să ofere congregației oportunitatea de a le îndrepta atenția înspre persoane potrivite.

Articolul 13 – Prezbiterii și diaconii vor fi aleși pentru o perioadă specificată de consistoriu, iar după subscrierea la cele Trei Forme de Unitate prin semnarea Formei de Subscriere, vor fi ordinați și instalați cu folosirea formelor liturgice corespunzătoare înainte de a intra în slujire.

Articolul 14 – Responsabilitățile aferente slujbei de prezbiter consistă în rugăciune pentru biserică, conducerea bisericii lui Hristos conform principiilor Scripturii, pentru ca puritatea doctrinară și sfințenia vieții să fie menținute. Ei se vor îngriji ca ceilalți prezbiteri, slujitorul Cuvântului și diaconii să își îndeplinească datoria. Trebuie să urmărească menținerea purității Cuvântului și a Sacramentelor, să asiste în catehizarea copiilor, să promoveze educarea creștină, să viziteze membrii congregației conform nevoilor lor, sa viziteze familiile, să exercite disciplina în congregație, să promoveze lucrarea de evanghelizare și misiune, să se asigure că toate lucrurile se fac în mod decent și în ordine.

Articolul 15 – Responsabilitățile aferente slujbei de diacon consistă în rugăciune și supravegherea lucrărilor diaconale în congregație; trebuie să cunoască nevoile membrilor, să îi încurajeze să fie generoși. Diaconii strâng și administrează darurile poporului lui Dumnezeu în numele lui Hristos și distribuie aceste daruri conform nevoilor, în același timp încurajând și consolând cu Cuvântul lui Dumnezeu pe cei ce primesc aceste daruri de milă. Nevoile celor din afara congregației, în special ale altor credincioși, trebuie să fie luate în considerare în măsura în care resursele permit acest lucru. Diaconii se vor întâlni în mod normal în fiecare lună pentru a gestiona aspectele referitoare la slujba lor și vor raporta consistoriului în legătură cu activitatea lor.

CONCILIILE ECLEZIASTICE

Articolul 16 – În cadrul bisericilor ce aparțin federației vor fi recunoscute trei foruri/concilii: consistoriul, conciliul regional și sinodul. Conciliul regional și sinodul sunt foruri care există doar atunci când se întâlnesc prin delegare. Doar consistoriul este un for permanent.

Articolul 17 – În conciliile ecleziastice se vor aborda doar probleme ecleziastice și doar într-o manieră ecleziastică.

Articolul 18 – Activitatea conciliilor va începe și se va încheia cu rugăciune.

Articolul 19 – În fiecare conciliu va fi un președinte asistat de un vicepreședinte. Este datoria președintelui să afirme și să explice aspectele care sunt discutate și să se asigure ca regulile ordinii ecleziastice sunt urmate, iar fiecare delegat urmează eticheta corespunzătoare în vorbire. În toate conciliile delegate aceste funcții vor înceta când întâlnirile se încheie.

Articolul 20 – În fiecare conciliu va fi un secretar al cărui rol va fi să țină înregistrări corecte ale discuțiile și deciziilor. În forurile mai largi, secretarul va sluji pentru un mandat specificat de for. Între întâlnirile forurilor mai largi, secretarul își va întreprinde activitatea sub supravegherea consistoriului care convocă următoarea întâlnire.

Articolul 21 – În fiecare congregație va fi un consistoriu compus din slujitorii cuvântului și prezbiterii care se va întâlni în mod normal o dată pe lună. Consistoriul este singurul conciliu a cărui decizii au o autoritate directă în cadrul congregației, de vreme ce consistoriul își primește autoritatea direct de la Hristos și de aceea este responsabil direct față de Hristos.

Articolul 22 – Când o congregație este organizată în cadrul federației, această organizare va avea loc cu supravegherea unui consistoriul învecinat și cu decizia de aprobare a conciliului regional.

Articolul 23 – Atunci când diaconii se întâlnesc cu consistoriul, acea întâlnire se numește consiliu parohial. Consiliul parohial își va exercita datoriile descrise în ordinea ecleziastică sau alte datorii care îi sunt delegate de consistoriul. Consiliul parohial își va desfășura activitatea sub autoritatea consistoriului.

Articolul 24 – Deși congregațiile sunt distincte și egale, ne având stăpânire una asupra celeilalte, ele trebuie să mențină părtășia unele cu altele pentru că sunt unite cu Hristos, capul spiritual care le conduce. Congregațiile își manifestă această unitate atunci când se întâlnesc în conciliile mai largi.

Articolul 25 – Cei care sunt delegați la conciliile mai largi își vor lua locul acolo doar cu scrisorile de acreditare corespunzătoare și fiecare delegat va avea doar un singur vot. În conciliile mai largi vor fi considerate doar lucrurile care nu au fost rezolvate în conciliile mai restrânse și lucrurile care corespund conciliilor mai largi. Toate lucrurile considerate trebuie să își aibă originea într-un consistoriu și să fie luate în considerare de conciliul regional înainte să fie discutate de sinod. Nici un conciliu mai larg nu va avea autoritate să destituie un slujitor sau să exercite disciplina, deoarece această autoritate aparține consistoriului.

Articolul 26 – Un conciliu regional este format din bisericile învecinate ale căror consistorii delegă membrii cu scrisorile de acreditare potrivite pentru a se întâlni la un loc și o dată determinată de întâlnirea precedentă a conciliului regional. Dacă trei consistorii ale conciliului parohial consideră că este necesară să se o întâlnire mai devreme decât ceea ce a fost stabilit, consistoriul însărcinat cu organizarea întâlnirii va determina când și unde va avea loc întâlnirea. Bisericile vor oferi un președinte și vor organiza întâlnirea conciliului regional prin rotație. Un conciliu regional va investiga daca fiecare consistoriu și întâlnirea diaconilor sunt ținute, dacă cuvântul lui Dumnezeu este predicat cu credincioșie, dacă sacramentele sunt administrate corect, daca disciplina este exercitată în biserică, dacă cei săraci au parte de ajutor și dacă educarea creștină este promovată; de asemenea, dacă consistoriul are nevoie de sfatul și ajutorul conciliului regional pentru conducerea corespunzătoare a bisericii. Fiecare conciliu regional va informa celelalte concilii regionale în privința aspectelor care le privesc prin trimiterea minutelor după întâlnire.

Articolul 27 – Fiecare consistoriu al conciliului regional va invita doi slujitori experimentați numiți de conciliul regional, fie doi slujitori ai cuvântului sau un slujitor și un prezbiter, să viziteze consiliul parohial o dată la fiecare doi ani, iar aceștia vor raporta la conciliul regional. Acești vizitatori vor investiga dacă slujitorii își îndeplinesc datoriile, subscriu la doctrina corectă, păstrează toate lucrurile în ordine și promovează cât pot, prin cuvânt și faptă, edificarea congregației, inclusiv a copiilor – pentru ca acești vizitatori să încurajeze slujitorii în orice aspect în care s-ar putea să fi fost neglijenți și să le ofere asistența și ajutorul în vederea păcii, edificării și dezvoltării bisericilor.

Articolul 28 – Bisericile se vor întâlni ca sinod cel puțin o dată la trei ani. Fiecare consistoriu va delega doi membrii pentru această întâlnire. Fiecare sinod va determina data și locația următorului sinod și va autoriza un consistoriu să organizeze acel sinod. Dacă o majoritate a conciliilor regionale decid că este necesar ca un sinod să se întâlnească mai devreme, consistoriul însărcinat cu organizarea va determina când și unde se va întâlni sinodul.

Articolul 29 – Dacă un conciliu face o plângere că a fost nedreptățit de un alt conciliu, va avea dreptul să înainteze un apel la conciliile mai largi. Toate deciziile conciliilor mai largi trebuie primite cu respect și supunere și vor fi recunoscute ca finale și obligatorii, cu excepția situațiilor în care se dovedește că sunt în contradicție cu ordinea ecleziastică sau cu cuvântul lui Dumnezeu. Consistoriile convinse că nu pot să ecleziastic supună deciziilor unui conciliu mai larg pentru că nu este în concordanță cu cuvântul lui Dumnezeu, nu pot fi obligate să o facă dacă oferă conciliului regional motivele pentru care decizia conciliului nu este în concordanță cu cuvântul lui Dumnezeu. Dacă consistoriul refuză să se supună cu decizia finală a sinodului si sinodul următor decide prin vot majoritar că supunerea în acele privințe este un aspect esențial al unității bisericii, congregația respectivă nu mai este eligibilă pentru membralitate în federație.

Articolul 30 – După ce a epuizat toate căile de apel, o biserică, prin consistoriul său, se poate retrage din federație în orice moment prin înaintarea unei declarații scrise către conciliul regional de care aparține.

Articolul 31 – Dacă un membru al bisericii se plânge că a fost nedreptățit de o decizie a unui conciliu mai restrâns, va avea dreptul să înainteze un apel la conciliile mai largi. Apelul unui individ trebuie să pornească mai întâi la consistoriul și doar apoi, dacă este necesar la un conciliu mai larg. Până când există o decizie în privința apelului, membrul respectiv se va conforma cu decizia care a fost deja luată.

Articolul 32 – Orice biserică poate fi primită în federație cu recomandarea unui consistoriu, dacă slujitorii ei subscriu la cele Trei Forme de Unitate și sunt de acord cu această ordine ecleziastică. O astfel de biserică va fi primită ca membru provizoriu de către conciliul regional, așteptând ratificarea primirii de către sinodul următor. Slujitorii cuvântului dintr-o astfel de congregație vor fi examinați înainte de a fi declarați slujitori ai cuvântului și sacramentele în federație, conform cu reglementările adoptate de federație.

Articolul 33 – De vreme ce este dreptul exclusiv al congregației să dețină titlul de proprietate asupra bunurilor sale, toate bunurile vor fi doar în numele congregației. Fiecare congregație va avea control exclusiv asupra proprietăților sale, iar conciliile mai largi nu vor exercita controlul sau dreptul la proprietate. De asemenea, conciliile mai largi nu vor avea dreptul să revizuiască deciziile consistoriului în aceste privințe, nici să preia proprietatea congregațiilor, fie că o congregație rămâne, se retrage sau este exclusă din federație.

Articolul 34 – Bisericile sunt încurajate să urmărească relații ecumenice cu congregații din afara federației care au semnele bisericii adevărate și demonstrează o dedicare credincioasă față de Scriptură așa cum este sumarizată în cele Trei Forme de Unitate. Fiecare biserică își va raporta activitățile ecumenice la conciliul regional. Activitățile fraterne între congregații care nu trebuie raportate la conciliul regional includ schimburi ocazionale de amvon, primirea la cină, precum și alte moduri de manifestare a unității.

Articolul 35 – Bisericile unui conciliu regional pot, ca grup, să intre în relații individuale cu o biserică sau cu un grup de biserici cum ar fi un conciliu regional sau un prezbiteriu. Conciliul regional va informa sinodul în legătură cu aceste relații ecumenice, onorând legătura federativă.

Articolul 36 – Federația poate intra în relații ecumenice cu alte federații prin decizie sinodală. O astfel de decizie va necesita ratificarea de o majoritate a consistoriilor din federație. O decizie în privința unirii federației cu altă federație va necesita două treimi din voturile sinodului și ratificarea de două treimi de consistorii din federație.

Articolul 37 – Consistoriul va chema congregația la închinare de două ori în fiecare zi a Domnului. Slujbe speciale pot să fie organizate pentru a sărbători Crăciunul, Vinerea Mare, Înălțarea, o zi de rugăciune, mulțumire, sau an nou, precum și în perioade de dificultăți sau binecuvântare. Atenție trebuie să fie oferită și Paștelui și Cincizecimii în duminicile respective.

Articolul 38 – Consistoriile vor reglementa slujbele de închinare care vor fi organizate conform principiilor cuvântului lui Dumnezeu: predicarea cuvântului va avea un loc central, se va face o mărturisire a păcatelor, vor fi laude și mulțumiri prin cântec și rugăciune, precum și daruri de mulțumire.

Articolul 39 – Cei 150 de psalmi vor avea locul principal în cântarea bisericilor. Imnurile care reflectă cu credincioșie învățătura Scripturii așa cum este exprimată în Cele Trei Forme de Unitate, pot fi cântate, dacă sunt aprobate de consistoriu.

Articolul 40 – La una din slujbele din Ziua Domnului, slujitorul va predica în mod normal cuvântul lui Dumnezeu așa cum este rezumat în Cele Trei Forme de Unitate, acordându-se o atenție specială Catehismului de la Heidelberg prin tratarea întrebărilor în ordine.

Articolul 41 – Legământul lui Dumnezeu va fi însemnat și pecetluit copiilor membrilor în stare bună prin sfântul botez administrat de un slujitor al cuvântului într-o slujbă de închinare, cu folosire formelor liturgice corespunzătoare. Consistoriul va supraveghea administrarea sacramentului care va fi făcută cât mai curând posibil după naștere.

Articolul 42 – Adulții care nu au fost botezați vor primi sfântul botez după mărturisirea credinței, cu folosire formelor liturgice corespunzătoare, și astfel vor fi acceptați ca membrii. Ei vor promite să persevereze în părtășia bisericii, nu doar în auzirea Cuvântului lui Dumnezeu ci și în participarea la Sfânta Cină.

Articolul 43 – Membrii botezați care au fost instruiți în credință și care au ajuns la anii înțelegerii vor fi încurajați să își mărturisească public credința în Iisus Hristos. Aceia care doresc să își mărturisească credința vor fi intervievați de consistoriu în privința doctrinei și vieții lor, iar mărturisirea publică a credinței lor va avea loc într-o slujba publică de închinare după anunțarea lor față de congregație și cu folosirea formelor liturgice corespunzătoare. Astfel, membrii botezați sunt acceptați în comuniunea deplină a congregației și vor promite să persevereze în părtășia bisericii, nu doar în auzirea Cuvântului lui Dumnezeu ci și în participarea la Sfânta Cină.

Articolul 44 – Persoanele care vin din alte denominații decât cele cu care avem părtășie ecumenică, vor fi admise ca membrii doar după ce au fost examinați de consistoriu în privința doctrinei și vieții lor. Consistoriul va determina în fiecare caz dacă este necesară mărturisirea publică a credinței. Numele lor vor fi anunțate congregației cu 2 săptămâni înainte de primire, pentru ca membrii să aibă ocazia, dacă este necesar, să aducă obiecții înaintea consistoriului.

Articolul 45 – Consistoriul va supraveghea participarea la Sfânta Cină. Nici un membru nu va fi admis la Cină dacă nu și-a mărturisit credința în Hristos și nu trăiește o viață evlavioasă. Vizitatorii pot fi admiși cu condiția ca, atât cat este posibil, consistoriul să fie asigurat ca sunt membrii ai unei biserici biblice, ca și-au mărturisit credința și că au o umblare evlavioasă.

Articolul 46 – Consistoriul va administra în mod normal Sfânta Cină cel puțin o dată la trei luni într-o slujbă de închinare publică, cu folosirea formelor liturgice corespunzătoare. Această administrare se va conforma învățăturii Cuvântului lui Dumnezeu și reglementărilor acestei ordini ecleziastice, într-o manieră care să fie ziditoare pentru congregație.

Articolul 47 – Slujba misionară a bisericii este predicarea Cuvântului lui Dumnezeu celor neconvertiți. Atunci când această slujbă se desfășoară în afara ogorului unei biserici organizate, va fi dusă la îndeplinire de slujitori ai cuvântului puși deoparte pentru această slujire, care sunt chemați, susținuți și supravegheați de consistoriilor lor. Bisericile trebuie să se asiste una pe cealaltă în susținerea misionarilor.

Articolul 48 – Scriptura ne învață că, căsătoria a fost creată să fie o unire a legământului monogam pe durata întregii vieți între un bărbat și o femeie. Consistoriile îi vor instrui pe cei care sunt sub grija lor spirituală să se căsătorească în Domnul. Căsătoriile creștine vor fi oficiate cu avertizările, promisiunile și rugăciunile corespunzătoare, conform reglementărilor consistoriului, cu folosirea formelor liturgice corespunzătoare. Slujitorii nu vor oficia căsătorii care se află în conflict cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Articolul 49 – O înmormântare creștină nu este nici un act de cult și nici sub reglementarea conducerii ecleziale, ci este o problemă familială și trebuie să fie întreprinsă în mod corespunzător.

Articolul 50 – Consistoriul va menține înregistrări corecte în privința membralității bisericii ce vor include numele și datele botezului, a mărturisirii credinței, a căsătoriei și a morții membrilor congregației.

DISCIPLINA ECLEZIASTICĂ

Articolul 51 – De vreme ce disciplina eclesiastică are o natură spirituală și nu scutește pe nimeni de judecata și pedeapsa autorităților civile, pe lângă pedeapsa civilă este nevoie de mustrarea eclesiastică, pentru ca Dumnezeu să fie glorificat, păcătosul să fie reconciliat cu Dumnezeu, cu biserica și cu aproapele, iar răzvrătirea să fie înlăturată din biserica lui Hristos.

Articolul 52 – Dacă cineva greșește în doctrină sau viață, atât timp cât are o natură privată și nu aduce injurii publice, trebuie urmată regula prescrisă de Hristos în Matei 18.

Articolul 53 – Păcatele ascunse de care păcătosul se pocăiește după ce a fost mustrat în privat sau în prezența a doi sau trei martori, nu vor fi făcute cunoscute consistoriului.

Articolul 54 – Dacă cineva a fost mustrat în dragoste de două sau trei persoane în privința unui păcat ascuns și nu se pocăiește, sau dacă a comis un păcat public, această situație va fi adusă înaintea consistoriului.

Articolul 55 – Orice persoană al cărui păcat este făcut cunoscut consistoriului în mod corespunzător, și care continuă să respingă mustrările biblice ale consistoriului, va fi suspendat de la privilegiile membralității, inclusiv de la folosirea sacramentelor. După o astfel de suspendare și mustrări ulterioare, înainte de a fi excomunicat, răzvrătirea păcătosului va fi făcută cunoscută congregației, păcatul va fi explicat, grija și mustrările repetate vor fi amintite, pentru ca congregația să poate să vorbească cu el și să se roage pentru el. Acest lucru se va face în trei pași. În primul, numele păcătosului nu va fi menționate, pentru ca să fie scutit într-o oarecare măsura. În al doilea, consistoriul va cere sfatul conciliului regional înainte de a anunța numele. În al treilea, congregația va fi informată că, dacă păcătosul perseverează în răzvrătire, va fi excomunicat cu cunoștința deplină a congregației.

Articolul 56 – Dacă acești pași de disciplină, după ce au fost desfășurați cu dragoste, nu determină pocăința ci duc la perseverarea în răzvrătire, consistoriul va purcede la remediul extrem și anume la excomunicare, în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu și cu folosirea formelor liturgice corespunzătoare.

Articolul 57 – Restaurarea unui păcătos al cărui păcate au fost făcute publice, sau care au devenit publice datorită faptului că mustrarea a fost ignorată, va avea loc după dovezi suficiente ale pocăinței, într-o manieră pe care consistoriul o va considera ziditoare pentru întreaga congregație. Dacă consistoriul nu ajunge la un consens în privința acestui fapt (dacă să fie o restaurare publică sau privată) această dispută din consistoriu va fi decisă de sfatul a două bisericii din conciliul regional.

Articolul 58 – Când orice persoană excomunicată care dorește să fie reconciliată cu biserica prin pocăință, biserica va anunțată că, dacă nimeni nu aduce obiecții, persoana respectivă va fi restaurată pe baza mărturisirii pocăinței, cu folosirea formelor liturgice corespunzătoare.

Articolul 59 – Membrii maturi prin botez care sunt delicvenți în doctrină sau viață vor fi mustrați, iar dacă persistă în păcat, vor fi excluși din biserica lui Hristos. Sfatul conciliului regional trebuie să fie cerut înainte de o astfel de excludere.

Articolul 60 – Membrii prin botez care au fost excluși din biserică iar mai târziu se pocăiesc de păcatele lor, vor fi primi iarăși în biserică doar prin mărturisirea credinței.

Articolul 61 – Când un slujitor, prezbiter sau diacon a comis un păcat public sau grosolan, sau când refuză să asculte de mustrarea consistoriului, va fi suspendat din slujbă de către consistoriul său cu sfatul concomitent a două consistorii învecinate din conciliul regional. Dacă va persevera în răzvrătire, sau când păcatul comis este de o astfel de natură încât nu mai poate continua în slujire, va fi demis de către consistoriul său cu sfatul concomitent al conciliului regional.

Articolul 62 – Incluse în lista păcatelor grosolane, dar nu în mod exhaustiv pentru excluderea tuturor altelor păcate, care atrag suspendarea sau demiterea din slujbă sunt: doctrină falsă sau erezie, schismă publică, blasfemie publică, simonie, dezertarea slujbei sau intruziunea asupra slujbei altui slujitor, sperjur, adulter, furt, acte de violență, beție frecventă, ceartă, înșelătorie, pe scurt, toate păcatele grosolane care atrag rușinea înaintea lumii și pentru care orice alt membru al bisericii ar fi excomunicat.

Articolul 63 – Slujitorii, prezbiterii și diaconii vor exercita o criticare reciprocă prin care se vor îndemna într-un mod ziditor să își împlinească slujbele.

Articolul 64 – Cei care doresc să devină membrii într-o altă congregație vor cere în scris ca consistoriul lor să trimită celuilalt consistoriu o scrisoare oficială care să includă informații pertinente despre membrii în ce privește viața și doctrina lor.

Articolul 65 – Nici o biserică nu se va ridica deasupra altei biserici ca să încerce să o conducă, și nici un slujitor asupra altor slujitori.

Articolul 66 – Aceste articole ce au legătură cu ordinea bisericii, au fost scrise și adoptate prin consimțământul comun ca să fie urmate îndeaproape. Dacă se va ajunge la concluzia că Dumnezeu ar fi mai onorat și bisericile slujite mai bine prin modificarea vreunui articol, o astfel de modificare va necesita două treimi din votul unui sinod și va fi ratificată de două treimi ale consistoriilor, după care va deveni validă. Durata de timp pentru ratificare va fi determinată de sinod.

 

Anexă – SUBSCRIEREA CONFESIONALĂ

Noi, slujitori ai Cuvântului, prezbiteri și diaconi ai congregației din _______________ ce aparține conciliului regional __________________ prin această semnătură, declarăm cu sinceritate și conștiința împăcată înaintea lui Dumnezeu, că credem din toată inima și suntem convinși că toate articolele și punctele de doctrină conținute în Mărturisirea Belgiană și Catehismul de la Heidelberg al Bisericilor Reformate, împreună cu Canoanele adoptate de Sinodul Național din Dort în 1618-1619, sunt în deplină conformitate cu Sfânta Scriptură. 

De aceea, promitem să proclamăm și să apărăm aceste doctrine, fără să le contrazicem în mod direct sau indirect în predicarea, învățarea sau scrierile noastre.

De asemenea, declarăm că nu doar respingem toate erorile care sunt împotriva acestor doctrine care sunt condamnate în mod explicit de Sinod, ci suntem dispuși să respingem și să ne ferim de orice altă eroare doctrinară pentru a proteja biserica de orice eroare.

Daca vreunul din noi va avea dificultăți în viitor în respectarea acestor doctrine, dacă vor apărea îndoieli în mintea noastră, promitem să nu discutăm aceste lucruri în public sau în privat, prin predicare, învățare sau scrieri, înainte ca să dezvăluim îndoielile noastre consistoriului, conciliului regional sau sinodului, pentru a fi examinați de aceste foruri; suntem dispuși cu bunăvoie să ne supunem deciziile consistoriului, conciliului regional sau sinodului, iar în cazul în care vom refuza vom suferi suspendarea din slujire.

De asemenea, consistoriul, conciliul regional sau sinodul, oricând va avea suficiente motive de suspiciune, pentru păstrarea uniformității și purității doctrinare, are autoritatea să ne ceară explicații cu privire la gândurile noastre referitoare la mărturisire, catehism sau canoane. Promitem să fim întotdeauna dispuși să ne supun acestor cereri, având în același timp dreptul de apel dacă vom considera nedreptățiți de deciziile consistoriului sau ale conciliului regional; cu toate acestea, până când o decizie va fi luată în privirea apelului, ne vom supune deciziilor anterioare.

Data                                                                                                                    Semnătura