De multe ori discuțiile contemporane despre libertatea creștină tratează acest subiect drept un subiect, în cel mai bun caz, secundar. Pentru mulți oameni, viața creștină trebuie să fie o viață de chin ascetic în care trebuie să îți refuzi cât mai multe plăceri și să trăiești într-o austeritate riguroasă.
Reformatorul elvețian Jean Calvin scria că dacă libertatea creștină nu este înțeleasă ”nici Hristos, nici adevărul Evangheliei, nici pacea lăuntrică a sufletului nu pot fi cunoscute cu adevărat.” Conform lui Calvin, libertatea creștină este un ”apendice al justificării” și o doctrină ”de primă necesitate.”
O libertate triplă
Dar ce este libertatea creștină? Calvin descrie această libertate ca având trei aspecte eliberatoare:
În primul rând, libertatea creștină este o libertate față de acuzația legii. Creștinul nu mai este sub acuzarea legii pentru că are parte de imputarea dreptății lui Hristos. Ascultarea perfectă a lui Hristos din timpul vieții sale, dar și ascultarea suferinței sale de pe cruce, sunt atribuite, prin intermediul credinței, tuturor celor ce cred în ceea ce Hristos a făcut pentru ei.
În al doilea rând, libertatea creștină este o libertate față de constrângerea legii. Creștinul nu este constrâns de o lege care amenință, ci trăiești în ascultare motivat de dragostea lui Dumnezeu demonstrată în mântuirea dăruită păcătosului iertat prin sângele lui Hristos. Viața, moartea și învierea lui Hristos transformă funcționarea legii pentru creștin: legea nu mai este un o amenințare ci un ghid, ne arată calea pe care trebuie să umblăm din recunoștință că avem o mântuire sigură.
În al treilea rând, libertatea creștină este o libertate față de lucrurile neutre. Ceea ce nu este interzis de Dumnezeu prin legea sa, este permis și lăsat la libera alegere a creștinului. În privința lucrurilor asupra cărora Scriptura nu se pronunță, în mod direct sau prin inferență bună și necesară, creștinul este liber să decidă conform preferințelor si dorințelor sale.
De-a lungul istoriei bisericii, atentatele la libertatea creștină nu au vizat doar unul din cele trei aspecte, ci un atac asupra unuia întotdeauna implică o suprimare a celorlaltor două. Cele trei sunt strâns legate una de cealaltă și de doctrina justificării.
Este Legea lui Dumnezeu!
Una dintre cele mai frecvente distorsionări ale libertății creștine apare prin inventarea și impunerea de reguli care nu sunt cerute de Dumnezeu. De multe ori, această adăugare de porunci suplimentare este motivată de imposibilitatea respectării legii lui Dumnezeu.
Dacă privim la legea lui Dumnezeu, așa cum este rezumată de cele 10 porunci, ne dăm seama că ne este imposibil să o respectăm. Chiar dacă nu ai ucis fizic pe nimeni, cine poate să nu jignească niciodată în viață? Domnul Iisus Hristos ne arată în predica de pe munte că sensul legii nu este doar să ne ceară o ascultare exterioară, ci și una interioară. Iar asta ne face să ne dăm seama că deși am evitat formele extreme de neascultare ale celor 10 porunci, sunt neascultători în formele mai putin extreme.
Unui creștin îi este imposibil ca toată viața sa să nu jignească, să nu poftească, să nu mintă, să nu bârfească. Slăbiciunea acestei naturi căzute pe care încă o avem cu noi ne face să nu putem să îl iubim pe Dumnezeu cu tot ce suntem și să îl iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Avem un început de ascultare în aceste porunci, dar nu le putem împlini în întregime.
Și aici intervine soluția fariseică a legalismului. Dacă nu putem respecta legea lui Dumnezeu, hai să ne facem noi o lege mai micuță pe care să o putem respecta! Și ce bine te mai simți când îți dai seama că ții în mod perfect aceste reguli. Știi că nu poți ține în mod perfect poruncile lui Dumnezeu, dar te bucuri când ții în mod perfect poruncile oamenilor. Nu poți să nu te mândrești, să nu mai bârfești, să nu jignești, dar este ușor să te abții complet de la ”păcate” cum ar fi dansul, consumul de alcool, sau fumatul.
Atunci când oamenii adaugă la legea lui Dumnezeu nu acționează conform cu voia lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat o lege care ne ghidează în viață, dacă voia să ne ghideze după alte porunci, ar fi făcut-o. Biserica nu are autoritate să creeze legi noi, ci să explice poruncile care au fost date. Atunci când o comunitate religioasă protestantă inventează și impune porunci noi, se comportă exact ca și romano-catolicismul medieval.
Biserica și slujitorii ei nu au o autoritate magisterială (de a crea edicte cu ce e rău și ce e bine) ci o autoritate ministerială (slujirea cuvântului deja revelat prin expunerea înaintea oamenilor. O biserică nu trebuie să fie abuzată de capriciile liderilor ei care au diverse preferințe politice, sociale sau culturale. Biserica trebuie să fie sub legea lui Dumnezeu pentru că este biserica lui Dumnezeu.
Ascultarea ce este neascultare
Ascultarea aparentă a fariseismului nu este o ascultare de Dumnezeu. Acest lucru este evident în pilda vameșului și a fariseului care merg la templu să se închine:
A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul, vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’ Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’ Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat. (Luca 18:9-14)
Unul din elementele greșelii fariseului este că se bazează pe împlinirea unui lucru pe care Dumnezeu nu l-a cerut și anume, postul de două ori pe săptămână. Deși a posti nu este ceva greșit, a impune aceasta ca o regulă ce trebuie respectată este un abuz și neconform voii lui Dumnezeu.
Aceasta este una din practicile care a dus la reputația negativă a fariseilor, o mișcare de rigoare morală, care a fost condamnată aspru și de Domnul Iisus. Crezând că îi vor fi pe placul lui Dumnezeu prin ascultarea lor, fariseii au creat reguli și metode pentru o sfințenie și ascultare aparentă, dar care nu era conform legii lui Dumnezeu.
Și pentru fariseu era greu să țină cele 10 porunci, dar postirea de două ori pe săptămână este un obiectiv pe care îl poți atinge cu puțin exercițiu. Singura problemă este că ajungi să faci ceva ce Dumnezeu nu a cerut, te complimentezi pe tine însuți de successul ce îl ai și atenția îți este distrasă de la celelalte porunci pe care Dumnezeu chiar le-a cerut.
Aceasta este problema legalismului fariseic: subminează nu doar libertatea creștină, ci subminează chiar și legea lui Dumnezeu. Ceea ce produce în viața creștinilor este o ascultare aparentă ce nu contribuie ci împiedică sfințirea autentică.
Un triplu studiu de caz
Cele mai populare forme de legalism fariseic în lumea protestantă de azi au de-a face cu demonizarea unor aspecte culturale sau materiale ale vieții, lucruri care nu intră sub incidența legii morale date de Dumnezeu, dar care sunt încriminate de inventivitatea legalistă.
Dansul
În comunitățile marcate de rigoare legalistă, unul dintre lucrurile interzise este dansul. Deși dansul este prezentat în repetate rânduri de către Scriptură ca o formă de manifestare culturală legitimă, unii lideri religioși îl interzic pentru că ar putea duce la alte păcate.
Există dansuri lascive care sunt potrivite doar pentru un cuplu căsătorit, dar acestea nu sunt în nici un caz reprezentative pentru dans ca formă de manifestare. De asemenea, un astfel de argument cu ”s-ar putea să ducă la” este sofismul preferat al legalismului.
Problema cu acest argument este că toate lucrurile din lumea aceasta pot să ducă la ceva rău. Până la urmă, toate păcatele sunt pervertiri ale creației bune a lui Dumnezeu. Unul din lucrurile care poate duce la păcat este bogăția. De ce să nu interzicem posesia de prea mulți bani? Să impunem o limită de avere! Dar ce ne facem cu faptul că și sărăcia poate să ducă la păcat (nemulțumire, pizmă, invidie, ură, furt). Cum putem interzice sărăcia?
Practica fariseilor din secolul 1 a fost foarte asemânătoare. Au identificat un păcat condamnat de legea lui Dumnezeu și în loc să lase porunca clară a lui Dumenzeu să instruiască ascultarea, au construit un întreg sistem etic de reguli suplimentare care interziceau nu doar păcatul ci și lucruri ce ar putea fi conexe cu situațiile în care s-ar putea păcătui.
Consumul de alcool
Acum ceva timp am scris un articol mai detaliat despre consumul de alcool, așa că nu voi relua aici toate principiile de acolo.
Ceea ce continuă să mă uimească, sunt acrobațiile de interpretare pe care cineva trebuie să le facă pentru a interzice alcoolul, iar în unele comunități religioase din România oamenii chiar nu sunt primiți într-o biserică sau sunt excomunicați dacă nu renunță la consumul de alcool.
Psalmul 104:15 afirmă că Dumnezeu a lăsat vinul pentru înveselirea inimii omului. O afirmația foarte incomodă pentru cei care susțin că Dumnezeu a tolerat consumul de alcool în antichitate doar pentru că apa nu era potabilă.
Genesa 9 și 1 Corniteni 11 dovedesc faptul că vinul din acea vreme, dacă era abuzat, i-ar fi făcut pe oameni să fie beți. Nu era must. Sucul de struguri s-a inventat in secolul 19. Iar problema beției nu a apărut doar în vremea noastră, era o problemă foarte serioasă în lumea antică ce avea chiar și o religie dedicată beției (cultul lui Dionysus).
Când apostolul Pavel aude că cei din biserica din Corint organizează petreceri la biserică și se îmbată acolo, ce le spune? Să nu mai bea că e păcat? Nu, le spune să nu mai abuzeze consumul de alcool și să bea acasa, nu la biserică.
Cel mai incomod aspect pentru prohibiționiștii de alcool este faptul că însuși Domnul nostru Iisus Hristos a consumat alcool, precum toți ceilalți apostoli. Și cine a fost nemulțumit în acea vreme că Iisus bea și mănâncă cu oameni păcătoși? Fariseii. Tot Iisus a spus că nu ce intră, ci ceea ce iese din om îl face necurat.
Consumul de tutun
Din seria activităților culturale și materiale interzise de creatorii de legi suplimentare este și consumul de tutun. Prin amestecarea de argumente medicale cu texte biblice care se referă la altceva, consumul de tutun este considerat incompatibil cu cei care sunt ”templul Duhului Sfânt” deoarece trupul este templul Duhului Sfânt și atunci trebuie să avem grijă de trup.
Este foarte interesant că cei care folosesc acest argument consumă cantități mari de mâncăruri nesănătoase (dulciuri, fast food, prăjeli grase, cantități mari de carbohidrați) care sunt foarte dăunătoare pentru trup. De ce există un dublu standard? Mulți nefumători mor de afecțiuni cardiovasculare determinate de alimentația nesănătoasă și lipsa de mișcare.
Dar referința la 1 Corinteni 6 și templul Duhului Sfânt este complet inadecvată. În acel paragraf Pavel nu aduce o lege nouă prin care orice lucru nesănătos pentru trup trebuie să fie considerat păcat, ci ne spune să nu păcătuim cu trupul pentru că este templul Duhului Sfânt. Adică apostolul nu identifică păcate noi, ci abordează un păcat care este păcat datorită condamnării de legea lui Dumnezeu.
Firul logic a lui Pavel este: imoralitatea sexuală este păcat, trupurile voastre sunt templul Duhului și nu aveți voie să le folosiți pentru păcate -> să nu vă culcați cu prostituate. Conform legii lui Dumnezeu, relațiile sexuale sunt legitime doar în casatoria dintre un bărbat și o femeie - orice altă activitate sexuală este ilegitimă li păcătoasă.
Pavel pornește de la legea lui Dumnezeu care interzice imoralitatea sexuală și apoi explică faptul că nu se cuvine unui creștin să își folosească trupul pentru imoralitate sexuală, deoarece trupul său este locuit de Duhul Sfânt care îl leagă pe credincios în comuniune cu Hristos.
Astfel, textul nu are nici o relevanță pentru consumul de tutun, după cum nu are relevanță pentru consumul de Big Mac, Milka, sau Coca Cola. Multe mâncăruri, băuturi sau hobbyuri sunt dăunătoare pentru organismul nostru și fiecare are libertatea să își creeze dieta pe care și-o dorește.
Interzicerea consumului de tutun este posibilă doar prin introducerea unei legi noi, ce nu a fost dată de Dumnezeu. Consumul de tutun, precum consumul de alte lucruri găsite sau prelucrate din natură, nu este o formă a unui păcat interzis de legea lui Dumnezeu
Etc. și istorie
Mai există și alte legi care în unele comunități religioase sunt puse în mod ilegitim asupra credincioșilor, dar acestea trei de mai sus sunt foarte populare, în mod special în rândul comunităților religioase influențate de mișcările prohibiționiste apărute în secolul 19.
Este întodeauna foarte util să privești la istoria bisericii și să vezi cum dezbateri ce au loc în ziua de azi și reguli suplimentare puse pe oameni sunt o apariție relativ recentă în istoria bisericii. Cu toate acestea, impulsul legalismului fariseic a fost întotdeauna prezent într-o formă sau alta la unele grupări religoase din cadrul tradițiilor creștine.
”Feriți-vă de orice se pare rău”
Un ultim resort al legalismului este să apeleze la îndemnul lui Pavel care îi sfătuiește pe creștini să fie precauți (1 Tes. 5:22). Problema cu folosirea acelui îndemn în slujba legalismului este faptul ca Pavel transmite acest sfat unor oameni din biserica, iar aplicarea lui este o aplicare personală.
Fiecare om trebuie să se ferească de ce i se pare că este rău. Aceasta nu este nicidecum o scuză pentru impunerea de reguli suplimentare pentru alții. De exemplu, dacă o familie consideră ca este un lucru rău să lase copiii mici de 3 ani să fie treji mai mult de ora 19, dar altă familie consideră ca nu trebuie o oră fixă de culcare - această diferență este indiferentă din punct de vedere moral. Ambele familii pot exista în aceeași biserică, iar liderii bisericii nu trebuie să încerce să le controleze viața și părinții la rândul lor nu trebuie să își impună convingerile personale asupra altor părinți.
La fel, dacă cineva consideră ca dansul, alcoolul, tutunul, sau orice altă activitate culturală nu e buna pentru sine, este liber să se abțină de la aceste lucruri. Acesta este sensul îndemnului la precauție pe care îl găsim în epistola lui Pavel.
Această interpretare este susținută și de faptul că nu se poate pune accentul pe ”pare” din ”feriți-vă de orice se pare rău” deoarece aceasta este o traducere forțată a lui Cornilescu care a tradus cuvântul εἴδους ca și ”pare” dar acest cuvânt este un substantiv care înseamnă ”formă.” De fapt îndemnul lui Pavel este ”abțineți-vă de la orice formă de rău.”
Dar această afirmație nu stabilește ce este răul, ci doar ne spune să avem grijă că există mai multe forme ale păcatului și să ne ferim de toate formele unui păcat (ex: jignirea este o formă a violenței ce duce și la ucidere, ambele fiind interzise de învățătura Scripturii).
Încotro?
Care este soluția pentru o înțlegere corectă a libertății creștine? Revenind la principiile exprimate de Calvin ne dăm seama cât de nociv este legalismul pentru o înțelegere și o experimentare autentică a Evangheliei lui Hristos. Regulile ce pronesc din capriciile și opiniile oamenilor fac imposibilă cunoașterea vieții trăite sub lumina Evangheliei și în virtutea ascultării lui Hristos în locul nostru.
Regulile fariseice aduc învinovățire acolo unde legea nu condamnă, constrâng în direcții în care legea nu ne ghidează și demonizează lucruri neutre lăsate de Dumnezeu în creație ca să ne bucurăm de ele.
Această distorsionează nu împiedică doar înțelegerea justificării ci și claritatea necesară pentru sfințire. Impunând un cadru de control și teroare, abuzul practicii fariseice de impunere de legi ce nu sunt date de Dumnezeu distorsionează și natura și funcționarea unei comunități eclesiale: biserica devine un loc unde oamenii se raportează la preferințele liderilor nu la legea lui Dumnezeu, un loc unde Evanghelia nu mai strălucește.
Libertatea creștină nu este un privilegiu narcisist a unor oameni care vor mai multe ”drepturi” ci o libertate ce caracterizează viața creștină normală, o libertate care este oferită fiecărui credincios de Legea și Evanghelia lui Dumnezeu.