Mai toate producțiile culturale din jur – filme, cântece, literatură – toate ne prezintă imoralitatea sexuală ca fiind dragoste. Nu este. Nici o formă de relație sexuală în afara căsătoriei nu este dragoste. Este egoism. De ce?
Căsătoria este o relație în care te dedici în mod exclusiv pentru tot restul vieții tale. La bine și la rău, în sănătate și în boală, când ești frumos și când ești urât. Tot ce ai tu devine al celuilalt și tot ce are celălalt devine al tău. Pavel spune că soțul nu este stăpân pe trupul său ci soția este stăpână și soția nu este stăpână pe trupul său ci soțul (1 Cor 7:14). Căsătoria este o dăruire completă și exclusivă, o instituție creată de Dumnezeu pentru binele omului.
Orice altă formă de relație spune: ”stau cu tine câtă vreme îmi convine, câtă vreme ești pe placul meu, câtă vreme îmi satisfaci standardele. Când nu îmi mai convine, îmi iau jucăriile și am plecat, îmi caut pe altcineva.” Așa ceva nu este dragoste, este egoism.
Și în toată imoralitatea sexuală deghizată ca dragoste nu este nimic nou. Nu este ceva inventat la Woodstock în anul 1968. Secolul 1 era mai păgân ca secolul 21. Concubinajul era cea mai frecventă formă de relație în secolul 1 și dacă se căsătoreau, oamenii se căsătoreau târziu în viață doar din motive sociale. Folosirea prostituatelor era un obicei des întâlnit chiar și pentru cei căsătoriți. Căsătoria instituită de Dumnezeu la creație a fost pervertită de păcat, a fost abandonată în favoarea manifestărilor egoismului sexual al oamenilor.
Biblia prezintă păcatul ca fiind opusul dragostei (cf. Romani 13:8-14, Mat 22:34-40). Orice păcat se naște din lipsă de dragoste față de Dumnezeu și semeni. Păcatul se naște dintr-o dragoste perverită, o dragoste de sine fără dragoste de Dumnezeu și semeni.
Dintre păcatele condamnate de apostoli pe paginile Noului Testament, majoritatea par logice. Este evident pentru oricine că furtul, insulta, uciderea, etc. sunt păcate ce izvorăsc din lipsă de dragoste. Dar în foarte multe texte ale Noului Testament, Iisus și apostolii condamnă numeroase forme de imoralitate sexuală: adulterul (Rom 13:9), concubinajul/sexul premarital (Rom 13:13), poftirea/pornografia (Mat. 5:28), divorțul (Mat. 5:32), homosexualitatea (1 Tim 1:10), relațiile cu prostituate (1 Cor 6:15). S-ar putea să ni se pară ciudat că aceste păcate sunt prezentate ca opusul dragostei.
Prin vestirea apostolilor, credința creștină a restaurat dragostea adevărată, iar acum când credința creștină dispare, vedem cum dispare și dragostea, vedem cum dispare familia, este înlocuită de egoism. Cuvântul apostolilor a schimbat fața Europei păgâne și abandonarea cuvântului apostolic ne readuce la o Europă păgână. Nu-i nimic nou. A fi creștin azi devine tot mai asemănător cu a fi creștin în primul secol: dacă urmezi cuvintele apostolior îți dai seama că ești într-o minoritate ridiculizată.
Și asta nu înseamnă că creștinii care iau în serios cuvintele apostolilor nu mai păcătuiesc niciodată, dar înseamnă că li se schimbă atitudinea față de păcat. Dacă ai credință în Hristos și iei în serios cuvintele apostolilor nu mai poți accepta păcatul (inclusiv cel sexual) ca fiind ok, normal, legitim sau justificabil. Credința dă naștere la dragoste și dragostea este într-o tensiune ireconciliabilă cu egoismul.
A fi creștin înseamnă să recunoști condamnarea legii lui Dumnezeu față de păcatul tău, să primești prin credință iertarea prin crucea lui Hristos și să faci pași înspre îndreptarea păcatului din viața ta. Hristos a fost condamnat pe cruce în locul tău, a fost omorât pentru păcatele tale. Pe cruce Hristos a suferit judecata pe care o meritam noi, a primit pedeapsa pe care o merităm fiecare din noi pentru imoralitatea sexuală. Hristos a murit pe cruce pentru că tu ești vinovat de păcat. Atunci când înțelegi jertfa lui Hristos pentru tine, când crezi în Hristos, nu mai poți rămâne nepăsător față de păcatul din viața ta.
Apostolii ne cheamă să ne orientăm viața înspre dragoste, să vedem cât de urât și de murdar este egoismul nostru, să vedem cât de groaznice sunt păcatele noastre. Sunt un gunoi. Sunt o scârbă. Ne distrug viața. Îl dezonorează pe Dumnezeu. Dăunează celor din jurul nostru. Pentru că Hristos ne-a mântuit din robia și mizeria păcatului, suntem chemați să trăim în dragoste, în curăție, așteptând ziua învierii și onorându-L pe Dumnezeu.