credinta

Ce te așteaptă după moarte?

Ce te așteaptă după moarte?

Pe toți ar trebui să ne aștepte chinurile Iadului pentru că suntem păcătoși vrednici de osândă. Dar vestea bună a morții și învierii lui Hristos ne întoarce privirile spre o altă destinație, o destinație a vieții veșnice pe care o dobândim prin credință. Nu prin rostirea cu gura a unei rugăciuni, nu prin parcurgerea superstițioasă a unor ritualuri, nu prin ștampila unei instituții, ci doar prin credința adevărată.

Libertatea religioasă și judecata divină

Întreagă epocă a modernității noastre se desfășoară sub stindardul revoluției franceze: ”liberté, égalité, fraternité!” Această libertate pe care o avem în societate se reflectă și în domeniul religios: avem libertate religioasă, fiecare poate să creadă ce vrea și să practice orice credință dorește. Dar cum se împacă această libertate religioasă cu rolul lui Hristos ca rege și judecător al universului?

Născuți în legământ?

Nimeni, niciodată, nicăieri, nu a avut o relație neutră, autonomă sau voluntară cu Dumnezeu. Adam a fost creat în legământ și toți oamenii de după el se nasc în legământ. Omul nu decide dacă sau cum are de-a face cu Dumnezeu. Dumnezeu este cel care stabilește legământul, cadrul în care în mod inevitabil omul are de-a face cu Dumnezeu.

5 concepții greșite despre iertarea păcatelor

Toți oamenii sunt păcătoși. Orice om, oricât de bun ar fi, nu poate să nu păcătuiască. Păcatul nu e doar ceea ce faci greșit, ci și ceea ce lași nefăcut - nu doar cu fapta, ci cu vorba și gândul - orice moment în care nu îl iubești pe Dumnezeu cu toată ființa ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Toți oamenii sunt păcătoși. Dacă toți suntem vinovați de păcate și vrednici de condamnare, cum putem fi iertați de vina noastră? În cele ce urmează doresc să sugerez o critică constructivă referitoare la 5 concepții greșite despre iertarea păcatelor:

Ce este mântuirea?

Cam toate preocupările bisericii au de-a face cu ceea ce este numit ”mântuire.” Dar ce este mântuirea? Este un termen pe care îl percepem a fi foarte ”religios.” Pentru că nu îl folosim în alte contexte, termenul de ”mântuire” ajunge să fie destul de obscur. Este mântuirea o experiență mistică a pustnicului? Este mântuirea o putere magică pe care o dobândim prin ritualuri? Este mântuirea rezultatul faptelor noastre bune?

De ce rostim crezul?

În fiecare duminică dimineață ne mărturisim credința în comun. Dar de ce rostim Crezul antic în loc să ne scriem propriul nostru crez modern? Este rostirea crezului doar un ritual tradițional lipsit de viață? Este mărturisirea crezului lipsită de valoare pentru că e memorată în loc să fie spontană?