Ce este botezul si cine trebuie botezat? In aceasta postare imi propun sa raspund la unele obiectii aduse impotriva doctrinei reformate a botezului care acorda acest sacrament si nou-nascutilor credinciosilor. Inainte de a oferi aceste raspunsuri, doresc sa ofer o scurta descriere a doctrinei reformate despre botez:
Reformatii cred si marturisesc ca botezul crestin din Noul Legamant inlocuieste circumcizia Vechiului Legamant ca sacrament al intrarii in poporul lui Dumnezeu. In doctrina reformata, botezul este in primul rand nu un act uman ci un act divin prin care Dumnezeu, prin cuvantul Sau, semnifica si pecetluieste faptul ca cel botezat are prin credinta iertarea pacatelor in sangele lui Hristos la fel de sigur precum apa spala murdaria trupului. Reformatii cred ca Noul Legamant continua sa includa pe credinciosi si pe copiii lor, dar ca aplicarea sacramentului nu este doar pentru barbati evrei ci se extinde si la femei si neamuri. Din acest punct de vedere, nou nascutii credinciosilor trebuie sa fie botezati pentru ca promisiunea ce este data adultilor prin botez, le este oferita si copiilor.
Inainte de a raspunde la obiectii, cred ca ar fi bine sa ofer cateva clarificari referitoare la afirmatiile de mai sus:
Conform teologiei reformate, botezul cu apa oferit copiilor (sau oricarei persoane) nu ii mantuieste. Astfel, reformatii resping presupozitiile ontologice ale doctrinei romano-catolice sau ortodoxe-rasaritene a regenerarii prin botezul cu apa.
Bisericile reformate considera ca sacramentele nu sunt doar simboluri ci semne si peceti ale promisiunilor mantuitoare a lui Dumnezeu care isi intareste vestirea Evangheliei in mod vizibil si tangibil prin sacramente, garantandu-ne faptul ca prin credinta putem fi siguri de iertarea pacatelor noastre in sangele lui Hristos. Astfel, reformatii resping conceptiile de origine zwingliana care reduc sacramentele la acte simbolice umane.
In teologia reformata exista o distinctie intre biserica vizibila si biserica invizibila. Dupa cum nu tot ce se coboara din Israel este Israel (Romani 9:8), la fel, nu oricine face parte din Biserica este cu adevarat in comuniunea bisericii. Toti oamenii credinciosi de la Abel si pana azi fac parte din comunitatea mantuita de Dumnezeu prin har, pe care noi o denumim Biserica universala si invizibila. Pe langa acestia, atat in epoca Vechiului cat si a Noului Testament, in comunitatea vizibila, in aceasta lume, exista si graul si neghina, crestinii autentici si crestinii falsi, iar separarea lor finala va avea loc la a doua venire a lui Hristos. Din acest punct de vedere, botezul crestin cu apa nu ii introduce pe oameni (fie ca sunt botezati ca prunci sau ca adulti) in biserica invizibila ci doar in comunitatea vizibila. Doar lucrarea Duhului Sfant este cea care opereaza aplicarea realitatii spirituale semnificate in botezul cu apa, unind pe alesi cu Hristos, regenerandu-i, oferindu-le in dar credinta si toate binecuvantarile castigate de Hristos prin viata sa perfecta si prin jertfa de pe cruce.
Reformatii recunosc atat elementele unificatoare cat si diferentele dintre modurile de administrare a legamantului harului in Vechiul si Noul Testament. Evanghelia mantuirii prin har, prin Hristos, a fost vestita de Dumnezeu imediat dupa cadere (Genesa 3:15). Incepand cu Abel, toti oamenii care au fost mantuiti au primit mantuirea prin har, prin credinta in Mesia care avea sa vina. Desi Dumnezeu administreaza harul in moduri diferite si cu o claritate progresiva de-a lungul istoriei rascumpararii, legamantul avraamic, legamantul mozaic, legamantul davidic si noul legamant formeaza impreuna acelasi legamant al harului mantuirii prin viata perfecta si jertfa lui Hristos. Desi poporul Israel a primit tara Canaanului ca un element tipologic care arata inspre tara cereasca ce ne-a dobandit-o Hristos, iar legea a servit ca un pedagog si un gardian care le arata pacatul si incapacitatea lor de a pastra tara prin faptele lor bune, legamantul mozaic nu era un legamant al faptelor ci un legamant al harului, ca o prima implinire a promisiunilor facute de Dumnezeu in legamantul avraamic. Noul legamant este a doua parte si implinirea deplina a legamantului avraamic. In aceste sens, "noul legamant" este nou nu cu referire la legamantul avraamic ci cu referire la legamantul tipologic din epoca mozaica. Includerea familiei in comunitatea legamantului este infiintata in legamantul avraamic care precede tipologia mozaica, pe vremea cand Avraam si casa sa erau o biserica, nu o natiune. Astfel, Dumnezeu a inclus intotdeauna familia (parintii credinciosi si copiii lor) ca unitate de baza a comunitatii legamantului (in legamantul cu Noe, in legamantul cu Avraam, in legamantul cu Moise, in legamantul cu David, si in Noul Legamant - vezi Fapte 2:39)
In continuare, voi oferi un raspuns la obiectiile aduse doctrinei reformate ce este expusa in rezumatul de mai sus dar si in resursele din lista:
Obiectia 1 - Nu exista nici o porunca sau un caz explicit de botez al copiilor in Noul Testament, asadar doctrina reformata este nebiblica.
Lipsa unui verset explicit nu face o practica sa fie nebiblica daca celelalte invataturi explicite ale Scripturii ne conduc inspre botezul copiilor ca o consecinta inevitabila a ceea ce este afirmat in mod explicit. Reformatii considera ca (1) toti sfintii Vechiului Testament sunt mantuiti prin har, prin credinta, prin Hristos care avea sa vina, (2) legamantul cu Avraam, legamantul mozaic si noul legamant au (dincolo de diferente) o unitate substantiala ca legaminte ale harului, (3) afirmatiile explicite de includere a copiilor in legamantul harului (in administrarea din perioada lui Avraam si cea Mozaica) nu sunt anulate sau modificate in noua administrare a legamantului harului dupa venirea lui Hristos. In Noul Testament, reformatii observa confirmarea pastrarii copiilor credinciosilor in legamant: (a) Petru confirma ca promisiunea noului legamant ii include nu doar pe parinti ci si pe copii (Fapte 2:39), (b) copiii trebuie sa fie ascultatori in Domnul (Efeseni 6:1), (c) copiii credinciosilor nu sunt necurati ci sfinti (1 Corinteni 7:14).
Daca botezul copiilor ar fi nebiblic pentru ca nu exista un verset explicit ca sa il porunceasca, aplicand acelasi principiu se ridica urmatoarele intrebari: De ce bisericile se inchina Duminica si nu Sambata daca in Noul Testament nu exista nici o porunca de schimbare a zilei de inchinare? De ce primesc si femeile Cina Domnului daca in Noul Testament nu exista nici o porunca sau exemplu ca femeile sa primeasca Cina? De ce credem ca Dumnezeu este trei persoane daca nu avem nici un verset care sa afirme asta? Daca te inchini Duminica, crezi ca femeile trebuie sa ia cina, sau crezi ca Dumnezeu este trei persoane, atunci afirmi despre aceste doctrine ca sunt biblice fara sa ai un text biblic explicit care sa sustina asta.
Obiectia 2 - Copiii nu trebuie botezati pentru ca in Noul Legamant nu se intra prin nastere fizica (ca in Vechiul Legamant) ci prin "nasterea in nou." De aceea, doctrina si practica reformata este gresita pentru ca include in biserica pe cei care inca nu sunt nascuti din nou.
Reformatii considera ca desi sfintii din Vechiul Testament nu au avut o locuire a Duhului precum cea a sfintilor Noului Testament, credinta si pocainta in Vechiul Testament erau tot un efect al lucrarii de regenerare a Duhului Sfant. Cu alte cuvinte, atunci cand Iisus ii vorbeste lui Nicodim despre nasterea din nou nu se refera la ceva nou ce este introdus in Biserica, ci la faptul ca Nicodim, precum fariseii, avea o intelegere gresita a doctrinei si pietatii Vechiului Testament si probabil era doar un om religios nominal.
Un alt aspect important este faptul ca poporul Vechiului Testament este in primul rand o biserica si doar in al doilea rand o natiune. Circumcizia nu este in primul rand un sacrament al intrarii in natiune, ci un sacrament al intrarii in familia lui Dumnezeu - care este familia lui Avraam (Galateni 3:29). Dezvoltarea poporului este o rodire a promisiunii date lui Avraam, iar tara pamanteasca primita de copiii lui Avraam este doar temporara si ea arata inspre tara cereasca ce este promisiunea mai mare ce va fi adusa mai aproape celor ce traiesc in epoca noului legamant.
Nu toti ce sunt parte din Israelul fizic sunt parte si din Israelul spiritual (Romani 9:6), iar acest fapt arata inspre distinctia dintre poporul vizibil al lui Dumnezeu (toti ce sunt in natiune) si poporul spiritual (toti cei regenerati care au credinta). Aceeasi distinctie exista si in Biserica noului testament: unii care ies din biserica nu au fost niciodata ai bisericii (1 Ioan 2:19). Biserica vizibila nu este identica cu cea invizibila, iar distinctia aceasta este prezenta atat in poporul Vechiului Testament cat si in biserica Noului Testament. Prin botezul copiilor reformatii considera ca nou-nascutii credinciosilor sunt inclusi in biserica vizibila, la fel cum nou-nascutii lui Avraam au fost inclusi in biserica vizibila a Vechiului Testament.
Chiar si atunci cand botezul este administrat doar adultilor care marturisesc credinta, asta nu inseamna ca este administrat doar persoanelor nascute din nou. Sunt multi oameni ne-regenerati care marturisesc credinta si doar dintr-o perspectiva arminiana s-ar putea afirma faptul ca toti cei ce marturisesc credinta ca si adulti sunt regenerati. Astfel, chiar si cei ce refuza botezul copiilor vor ajunge sa boteze adulti ne-regenerati pentru le este imposibil sa aiba certitudine cu privire la realitatea spirituala a unui alt om.
Obiectia 3 - Botezul nu poate sa fie un sacrament ce inlocuieste circumcizia pentru ca circumcizia era doar o practica culturala/medicala/de igiena ce tinea de identitatea nationala evreiasca, pe cand botezul arata realitatea spirituala a regenerarii oamenilor ce cred in Hristos.
De multe ori aud oameni dandu-si cu parerea referitor la circumcizie fara sa prezinte ce spune Scriptura despre circumcizie. Textul care defineste in modul cel mai explicit circumcizia este Romani 4:11 in care Pavel afirma despre Avraam ca "a primit ca semn tãierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihãniri, pe care o cãpãtase prin credințã, cînd era netãiat împrejur." In acest verset Pavel clasifica circumcizia ca semn si pecete, etichete care sunt preluate de teologia reformata pentru sacramente in general.
Reformatii considera ca in Romani 4:11 Pavel afirma faptul ca taierea imprejur semnifica si pecetluia imputarea neprihanirii prin credinta. Textul din Genesa prezinta acest act de justificare ca fiind o socotire a neprihanirii, deoarece neprihanirea despre care se vorbeste nu este o neprihanire proprie lui Avraam ci el este justificat prin credinta, in baza neprihanirii lui Hristos care avea sa vina.
Cu alte cuvinte, semnificatia circumcizie nu este nespirituala ci este identica cu semnificatia botezului. In vreme ce circumcizia semnifica si pecetluieste neprihanirea primita prin credinta in Hristos care va veni, botezul semnifica neprihanirea primita prin credinta in Hristos care a venit. Circumcizia a fost aplicata credinciosilor (Avraam si familiei lui) si copiilor lor (nou-nascutii credinciosilor) pentru ca promisiunea sacramentului apartinea credinciosilor si copiilor lor. In acelasi fel, promisiunea Noului Legamant apartine credinciosilor si copiilor lor (Fapte 2:39).
Acest fapt este dovedit si de afirmatiile facute de Pavel in Coloseni 2:11-12 unde afirma ca crestinii au fost "tãiați împrejur, nu cu o tãiere împrejur, fãcutã de mînã, ci cu tãierea împrejur a lui Hristos, în desbrãcarea de trupul poftelor firii noastre pãmîntești, fiind îngropați împreunã cu El, prin botez, și înviați în El și împreunã cu El, prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți." Reformatii considera ca acesta este un alt text in care semnificatia si rolul circumciziei si a botezului sunt echivalate: botezul spiritual corespunde circumciziei spirituale, botezul fizic corespunde circumciziei fizice. Din aceasta perspectiva, crestinii au prin botez substanta circumciziei: Hristos si binecuvantarile sale.
Obiectia 4 - Botezul copiilor nu este o practica apostolica ci o inovatie introdusa mai tarziu in istoria bisericii.
Aceasta obiectie presupune ca Noul Testament este o descriere exhaustiva a tuturor aspectelor ce tin de evenimentele prezentate. In baza unei astfel de presupozitii, cumulate cu constatarea absentei unei prounci sa a unui eveniment inregistrat de Noul Testament cu privire la botezarea vreunui copil, cei care obiecteaza impotriva teologiei reformate ajung la concluzia ca apostolii nu au botezat nici un copil.
Aceasta obiectie este posibila cu ajutorul unei a doua presupozitii, conform careia unii sustin ca acele "case" din Noul Testament care au fost botezate nu includeau copii si ca, daca au inclus copii atunci copiii nu au fost botezati pentru ca nu au crezut (nefiind la varsta maturitatii). Aceasta presupozitie pare a fi, in opinia mea, nefondata si efectul unei confuzii cu privire la viata oamenilor din secolul I al lumii imperiului roman. Cand vedem ca se vorbeste despre o "casa" sau botezul unei "case" nu trebuie sa comitem eroarea anacronismului de a interpreta "casa" de atunci pe baza realitatilor sociale de astazi.
Cercetatorii care se ocupa de istoria antichitatii (printre care si Everett Ferguson, ale carui materiale descriu contextul istoric, social si cultural al Noului Testament) au ajuns la concluzia ca structura sociala din acea vreme era substantial diferita fata de cea de azi, iar acest lucru se reflecta si asupra asezarilor si a caselor in care locuiau oamenii. Pe langa raspandirea sclaviei (care era un lucru normal al societatii de atunci), descoperirile arheologice (printre care si documente ale unor recensaminte antice) arata faptul ca, in medie, in contextul urban al lumii helenizate a imperiului roman, o casa includea intre 20 si 70 de locuitori, cuprinzand familia extinsa a unui cap de familie care avea resursele necesare sa ofere protectie legala si economica pentru rudele sale. O astfel de casa nu avea doar copii de varste fragede ci si sclavi.
Misiunea apostolica s-a indreptat in mod aproape exclusiv inspre marile centre urbane ale acelei vremi, iar "casele" botezate in Noul Testament apartin unor oameni cu un statut social si economic distins, iar acest fapt ne face sa credem ca este vorba de case cu o familie numeroasa (care includeau si sclavi). Aceste texte biblice nu mentioneaza copiii separat fata de casa, dar nu este nevoie ca o astfel de mentiune explicita sa existe pentru ca noi sa intelegem ca si copiii au fost botezati. Tocmai folosirea "casei" in loc de alte cuvinte care desemnau persoane specifice, ne arata faptul ca in botez a fost inclusa "casa." Cred ca un cuvant care transmite in mod mai clar semnificatia "casei" este "familia." In momentul ajungerii Evangheliei in acele orase, biserica a fost fondata prin "case" sau "familii botezate." Intr-un astfel de context de misiune, botezul a fost un botez "al familiilor."
Pe de alta parte, ideea ca botezul copiilor este o inovatie ulterioara epocii apostolice ramane sa fie dovedita. Nu exista nici un moment in care sa avem o dezbatere in biserica antica care sa fi fost cauzata de "introducerea" botezului copiilor. Desi marturiile istorice ale secolului 2 nu ne ajuta sa tragem concluzii intr-o directia sau alta cu privire la situatia copiilor in privinta botezului, marturiile secolului 3 denota botezul copiilor ca o practica raspandita. In secolul 3, adultii care se converteau dintre neamuri erau botezati pe baza credintei lor (dupa cum vedem si cazurile descrise in Noul Testament), iar copiii credinciosilor erau botezati, fiind considerati parte a legamantului lui Dumnezeu si a bisericii vizibile.
Unul dintre primii oameni care scrie impotriva botezului copiilor este Tertulian. Cu toate acestea, Tertulian nu considera ca botezul copiilor este invalid, ci propunea ca botezul copiilor sa fie amanat pentru ca sa le fie mai benefic. Din retorica lui Tertulian (care scrie la inceputul secolului 3), ne dam seama ca el aduce o modificare la o practica deja existenta si raspandita. El nu acuza ca botezul copiilor ar fi o noutate, ci mai degraba isi introduce propunerea lui ca o pretinsa imbunatatire la practica bisericii.
De multe ori anabaptistii si baptistii au proliferat ideea ca botezul copiilor a aparut dupa ce Constantin a promovat din punct de vedere politic crestinismul si a vrut sa ii transforme pe toti in crestini. O astfel de teorie este complet lipsita de dovezi istorice, botezul copiilor fiind practica bisericii inainte de Constantin.
Aceasta discutie istorica in sine nu transeaza concluzia referitoare la botezul copiilor pentru ca un argument istoric nu poate sa fie un argument final intr-o dezbatere teologica. Cu toate acestea, trebuie sa remarcam faptul ca discutia istoriei antice a botezului copiilor nu aduce nici o dauna doctrinei reformate.
Obiectia 5 - In Vechiul Testament pruncii primeau masa pascala, dar reformatii nu dau Cina Domnului copiilor, asadar nu ar trebui nici sa ii boteze.
Acesta este un argument folosit uneori pentru a arata o presupusa incoerenta in teologia reformata a sacramentelor. Bisericile reformate considera ca dupa cum botezul a inlocuit circumcizia, Cina Domnului a inlocuit masa pascala. Dina ceasta cauza, cei care sunt impotriva teologiei reformate ar dori sa ne convinga ca dupa cum nu oferim Cina Domnului copiiilor, atunci nu ar trebui sa le oferim nici botezul, caci ambele sunt sacramente.
In aceasta privinta, teologia reformata nu se sfieste sa recunoasca faptul ca dupa cum exista similaritati intre sacramentele Vechiului Testament si sacramentele Noului Testament, tot asa exista si diferente. De exemplu circumcizia era oferita doar celor de parte barbateasca, dar botezul este oferit si femeilor. Sacramentele Vechiului Testament erau sacramente sangeroase, in vreme ce sacramentele Noului Testament sunt fara varsare de sange.
Cei care obiecteaza impotriva teologiei reformate vor spune: "daca exista diferente intre cine primeste masa Domnului in Vechiul si Noul legamant, de ce nu ar fi diferente si intre cine primeste botezul intre Vechiul si Noul legamant?" Aceasta este o intrebare legitima la care voi raspunde in cele ce urmeaza:
In primul rand, ne dam cu usurinta seama ca nu toti membrii familiei evreiesti mancau masa pascala. De exemplu, copiii foarte mici nu mancau nimic altceva decat lapte de la mama lor, asadar nu luau parte la masa pascala. Desi nou nascutii erau exlusi (datorita naturii dezvoltarii lor fizice), copiii mici (probabil incepand cu varsta de 1-2 ani) erau probabil inclusi.
In al doilea rand, intre botez si Cina exista o diferenta de functie. Botezul include copilul in comunitatea legamantului, dar Cina reinnoieste promisiunile lui Dumnezeu si asigura oamenii de iertarea ce o au prin sangele lui Hristos. Cina este o hrana spirituala pentru crestini aflati pe drumul spre cer, pentru a ii intari in slabiciunile lor (Calvin si ceilalti reformatori credeau in comuniune saptamanala, desi nu au fost lasati sa practice acest lucru in toate orasele). Botezul este un semn si o pecete a includerii in legamant, iar elementele vizibile sunt manifestate pentru o persoana nu doar cand este botezata, ci si cand persoana respectiva este martora la botezul altora. Botezul si sacramentele sunt 'cuvinte vizibile' a lui Dumnezeu lasate datorita slabiciunii noastre ca sa intareasca in mod vizibil si tangibil promisiunea facuta de Dumnezeu prin cuvantul Sau.
In al treilea rand, in doctrina si practica reformata (stiu ca probabil sunt diferente intre denominatii, dar vorbesc ca membru al Bisericilor Reformate Unite din America de Nord), copiii sunt primiti la Cina Domnului de indata ce si arata credinta in Hristos si pocainta pentru pacatele lor. Nu exista o limita de varsta si nici nu se programeaza lucrul acesta la o anumita varsta. Copiii sunt primiti la Cina imediat ce isi manifesta nevoia de hrana spirituala ca si calatori inspre patria cereasca ce sunt slabiti de suferintele si ispitele acestei lumi. Cea mai timpurie primire pe care o cunosc eu este o fetita de 8 ani foarte credincioasa (si as spune chiar precoce).
Oprirea Cinei de la copii nu este o incoerenta teologica ci rezultatul intelegerii faptului ca principiul neschimbat (in Vechiul si Noul Testament) este includerea copiilor in legamant (fapt marcat de circumcizie si botez), iar diferentele dintre sacramentele Vechiului si Noului legamant, nu submineaza, ci intaresc unitatea legamintelor ca pare a singurului legamant al harului prin care sunt mantuiti toti credinciosii de la Abel si pana la sfarsitul vremurilor.
Includerea copiilor in legamant necesita aplicarea semnului legamantului (botezul) dar sacramentul reinnoirii legamantului (Cina) este oferit celor care isi marturisesc credinta si se supun bisericii conduse de Hristos. Pe baza acestui principiu, Reformatorii au refuzat administrarea cinei urmatoarelor categorii de oameni: (a) cei necredinciosi care traiesc in rebeliune fata de Dumnezeu, (b) credinciosii care traiesc in afara comuniunii cu biserica adevarata (adica cei ce sunt parte a traditiilor romano-catolice, ortodoxe-rasaritene, sau anabaptiste), (c) credinciosii care sunt membrii ai bisericilor protestante dar care nu se pocaiesc de pacat (acestia sunt suspendati de la cina) si (d) copiii care inca nu isi inteleg pacatul si nu isi manifesta credinta in Hristos.
Obiectia 6 - Cine nu crede nu trebuie sa fie botezat, asadar reformatii incalca porunca lui Hristos cu privire la botez.
Aceasta obiectie se bazeaza pe ordinea cuvintelor din Marcu 16:16, care spune: "cine crede si este botezat va fi mantuit" [ὁ πιστεύσας καὶ βαπτισθεὶς σωθήσεται]. Daca pe baza acestei ordini cineva spune ca credinta este necesara inaintea botezului, teologia reformata este de acord cu acest lucru in privinta celor care se convertesc la maturitate. Daca cineva se converteste astazi la crestinism si nu a fost botezat mai inainte, atunci biserica reformata se asteapta sa vada dovezi ale credintei inainte sa ofere unui astfel de om botezul. Cu toate aceste, reformatii considera ca aceasta secventa nu se aplica copiilor credinciosilor care sunt nascuti in comunitatea legamantului.
Pe de alta parte, Matei 28:19-20 relateaza acelasi eveniment (marea trimitere inainte de inaltare) si foloseste o ordine diferita: "Duceți-vã și faceți ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatãlui și al Fiului și al Sfîntului Duh. Și învãțați-i sã pãzeascã tot ce v'am poruncit." In acest text, botezul este prezentat inaintea invatarii. Ceea ce vreau sa dovedesc prin prezentarea acestei diferente de perspectiva in nararea celor doua evanghelii este faptul ca nu putem sa impunem textelor semnificatii pe care nu le au. Marcu 16 nu prezinta exhaustiv practica botezarii, dupa cum nici Matei 28 nu o face. Daca ne asteptam sa gasim in texte mai mult decat ne spun ele, atunci vom ajunge sa ne proiectam propriile noastre opinii asupra lor.
Un lucru pe care il putem observa este ca acest cuvant "ucenic" are o semnificatie oarecum diferita fata de cea din ziua noastra. Cel putin pentru mine, cuvantul ucenic imi aduce in minte un adolescent care invata o meserie, poate un elev la o scoala profesionala care face practica la un atelier. Cu toate acestea, sensul cuvantului in antichitate nu era acesta, ci insemna pur si simplu "cineva care invata" sau "student." Din acest punct de vedere, botezarea unui copil nu este inconsecventa cu porunca lui Hristos, ci presupune ca acel copil intra in procesul de invatare, adica este crescut in familie si in biserica. Apostolul Pavel porunceste parintilor sa isi instruiasca copiii, iar acestia din urma au responsabilitatea sa asculte de parinti in Domnul. Responsabilitatea copiilor de a asculta in Domnul de parintii lor dovedeste faptul ca ei sunt parte a legamantului. Altfel, nu ar avea nici o responsabilitate in cadrul bisericii, pentru ca ar fi in afara ei.
As mentiona tot aici faptul ca, in opinia mea, Marcu 16:9-20 nu reprezinta un text canonic, adica este doar o adaugare ulterioara la textul biblic. De ce cred asta? Pentru ca cele mai vechi Biblii pe care le avem (Sinaiticus si Vaticanus din secolul 4), precum si cele mai vechi manuscrise ale Evangheliilor, nu contin aceste versete. De aceea, dupa cum veti observa chiar si in traducerea Dumitru Cornilescu, aceasta sectiune este pusa in paranteza. Nu cunoastem exact motivul sau modul in care pasajul a fost adaugat (incheierea era prea brusca, sunt notite ale unui proprietar de manuscris copiate din greseala in corpul unui alt manuscris ce l-a folosit ca manuscris de baza pe acesta, etc), dar stim ca cele mai vechi Biblii pe care le avem nu includ textul.
Cu toate acestea, fie ca Marcu 16:9-20 este sau nu canonic, asta nu influenteaza discutia despre botez pentru ca textul nu se refera la copiii credinciosilor.
Obiectia 7 - Botezul nu semnifica iertarea pacatelor ci simbolizeaza ingroparea si invierea credinciosului in Hristos, asadar reformatii au o definitie gresita a botezului.
Reformatii recunosc ca regenerarea (ingroparea omului vechi si invierea omului nou) este semnificata prin botez, dar aceasta este doar o semnificatie secundara a botezului. De ce? Pentru ca de cele mai multe ori cand Scriptura vorbeste despre semnificatia botezului, aceasta este prezentata in conexiune cu simbolismul spalarii apei, care semnifica spalarea pacatelor, prin credinta, prin sangele lui Hristos.
Unul din primele texte biblice care leaga semnificatia botezului de iertarea pacatelor este Fapte 2:39. Aceasta legatura va fi reluata de Apostolul Petru in prima sa epistola unde afirma ca botezul nu este o spalare exterioara, ci o marturie a iertarii care rezulta in constiinta curata (1 Petru 3:21). Apostolul Pavel leaga semnificatia botezului de spalarea pacatelor prin sangele lui Hristos in 1 Corintei 6:11 In Fapte 22:16, Pavel relateaza indemnul lui Anania care de asemenea leaga semnificatia botezului de spalarea pacatelor. Evrei 9:14 afirma faptul ca spalarea constiintelor noastre are loc prin sangele lui Hristos. Coloseni 2:11-14 leaga semnificatia regenerarii (moarte si inviere) de semnificatia iertarii pacatelor (v13, 14). Galateni 3:27 leaga botezul in numele lui Hristos de "imbracarea in Hristos" iar in context aceasta imbracare reprezinta primirea neprihanirii lui Hristos, adica implicit iertarea pacatelor. In Efeseni 5:26 Pavel prezinta botezul ca un act al curatirii prin apa si cuvant.
Privind la ansamblul acestor texte care prezinta semnificatia botezului ca reprezentand spalarea de pacate, dar si la textul in care semnificatia botezului este legata de regenerare (Romani 6:4, Tit 3:5), reformatii considera ca botezul semnifica spalarea pacatelor. Acest lucru este valabil luand in considerare: (a) simbolismul spalarii apei, (b) semnificatia regenerarii asociate de botez, (c) unirea cu jertfa lui Hristos al carui sange reprezinta realitatea spirituala a sacramentului botezului. Aceasta semnificatie a botezului este prefigurata in Vechiul Testament prin faptul ca (a) poporul era stropit cu sangele jertfei iar acest lucru simboliza curatarea pacatelor lor, (b) circumcizia era un semn si o pecete a neprihanirii primite prin credinta (Romani 4:11). In Noul Testament, botezul inlocuieste aceste umbre, fiind un act sacramental fara varsare de sange care semnifica curatirea pacatelor noastre (Fapte 2:39, 1 Petru 3:21, Fapte 22:16, Evrei 9:14, Efeseni 5:26), regenerarea sufletului nostru (Romani 6:4, Tit 3:5), imbracarea cu neprihanirea lui Hristos (Galateni 3:27, cf Romani 4:11).
Obiectia 8 - Botezul este marturia unui cuget curat, asadar reformatii boteaza nou-nascuti care nu se califica pentru botez.
Aceasta obiectie este bazata pe 1 Petru 3:21 pentru ca multi oameni folosesc afirmatiile din acest verset pentru a elabora o definitie exhaustiva a botezului. Acest verset este unul important pentru intelegerea botezului, dar el nu ne ofera nici pe departe o astfel de definitie exhaustiva a sacramentului. Pentru a ajunge la o definitie a botezului trebuie sa luam in considerare tot ce ne spune Scriptura despre botez, in contextul in care ne spune ceea ce ne spune, nu sa luam un singur element/aspect al botezul si sa il absolutizam.
Privind la 1 Petru 3:21 in context, ne dam seama ca este un text foarte bogat care ne ofera o perspectiva asupra modului in care botezul se relationeaza cu celalte parti ale Scripturii, in mod special cu celelalte epoci ale istoriei rascumpararii. Petru scrie versetul imediat dupa relatarea potopului ca act al judecatii divine ce a distrus pe cei nelegiuiti si a oferit mantuire doar lui Noe si familiei sale. Primele cuvinte ale versetului 21 sunt ὃ καὶ ὑμᾶς ἀντίτυπον νῦν σῴζει βάπτισμα iar traducerea lor ar fi "botezul, care corespunde cu asta, va mantuieste pe voi acum." Cuvantul tradus de Cornilescu prin "icoana" este ἀντίτυπον, iar semnificatia afirmatiei face legatura dintre potop si botez: potopul este τυπον iar botezul este ἀντίτυπον, adica potopul este un tip (o umbra), iar botezul este un antitip (ce era simbolizat prin umbra).
In simbolismul Scripturii potopul prefigureaza botezul, dupa cum o face si trecerea prin Marea Rosie (1 Corintei 10:2). Potopul a fost un act escatologic al judecatii oamenilor nelegiuiti si al mantuirii familiei lui Noe, un act al regenerarii si al re-crearii pamantului (apostolul va relua aceasta tema mai pe larg in 2 Petru 3). Botezul arata inspre jertfa lui Hristos ca act escatologic: jertfa lui Hristos sta ca o pricina de poticnire si un semn de condamnare pentru necredinciosi, dar in acelasi timp un mijloc al mantuirii pentru poporul lui Dumnezeu. Jertfa lui Hristos aduce imparatia lui Dumnezeu printre noi, iar noua creatie rascumparata prin sangele lui Hristos patrunde in lumea de acum, aducand iertarea pacatelor si regenerarea sufletelor pentru credinciosi acum, impreuna cu regenerarea pamantului si invierea trupurilor credinciosilor in ziua de pe urma (la a doua venire a lui Hristos).
Doar in acest context putem sa intelegem cum botezul este ἐπερώτημα, tradusa ca "marturie" de Cornilescu si tradusa ca "apel," "deschidere," "intrebare," "raspuns" de catre alte traduceri. Nu stiu ce a fost exact in mintea lui Cornilescu cand a tradus ἐπερώτημα prin "marturie" dar din cele doua sensuri majore pe care cuvantul le are in limba romana, doar unul este compatibil cu sensul cuvantului grecesc. In limba romana, "marturie" are sensul de (a) dovada, sau (b) declaratie. Avand in vedere sensul cuvantului ἐπερώτημα, doar varianta "(b) declaratie" este un inteles valid al "marturiei" pentru acest verset. Astfel, botezul corespunde potopului, dar nu este o spalare exterioara, ci declaratia curatiei interioare prin jertfa lui Hristos.
Aceste afirmatii ale Apostolului Petru sunt motivul motivul pentru care Catehismul de la Heidelberg intreaba "Prin ea însăşi apa botezului este spălare de păcate?" si raspunde "Nu, ci numai sângele lui Hristos şi Duhul Sfânt ne curăţă de toate păcatele" (CH 72). Cu alte cuvinte, Petru face o distinctie intre semnul exterior al apei, care nu poate sa faca altceva decat sa curete trupul si lucrul semnificat prin aceasta apa in sacrament. Ajungem sa avem o constiinta curata nu prin apa sacramentului ci prin jertfa lui Hristos inspre care arata sacramentul. Dincolo de semnul sacramentului (apa), realitatea semnificata (jertfa lui Hristos) sta lucrarea Duhului Sfant care confera si aplica binecuvantarile lui Hristos, prin credinta, alesilor regenerati prin mijlocul predicarii Evangheliei.
Dupa cum Noe si familia sa au fost alesi de catre Dumnezeu si au fost mantuiti printr-un act de intruziune escatologica (potopul) si noi astazi suntem mantuiti prin actul suprem de intruziune escatologica in lumea noastra (jertfa, moartea si invierea lui Hristos), botezul este o declaratie (marturie) a acestei realitati mantuitoare obiective, Duhul fiind cel care ne aplica in mod individual si subiectiv toate binecuvantarile lui Hristos.
Dupa cum circumcizia era un semn si o pecete ce aratau neprihanirea imputata credinciosilor Vechiului Testament prin credinta (Romani 4:11) si botezul este un semn si o pecete care marturiseste inaintea lui Dumnezeu faptul ca prin jertfa lui Hristos primim o constiinta curata. Unii cititori probabil se vor intreba: "Dar copiii nu au inca o constiinta curata, cum poate ca botezul sa fie pentru ei marturia unui constiinte curate?"
Raspunsul meu la aceasta intrebare este: Avraam a crezut inainte de circumcizie si Isaac a crezut dupa circumcizie, dar amandoi au fost mantuiti prin ceea ce circumcizia semnifica si pecetluieste - neprihanirea primita prin justificare (Romani 4:11, cf Genesa 15:6). Cu alte cuvinte, sacramentul botezului este semnul prin care Dumnezeu pecetluieste promisiunea mantuirii prin credinta, iar cei botezati (indiferent de varsta la care are loc botezul), daca sunt predestinati si primesc credinta ca dar al Duhului, primesc darul constiintei curate (spalarea pacatelor prin sangele lui Hristos) pentru ca au promisiunea lui Dumnezeu si semnul (botezul cu apa) oferit de Dumnezeu ca sa intareasca aceasta promisiune.
1 Petru 3:21 nu se refera direct la situatia copiilor credinciosilor, dar reprezinta o resursa bogata in intelegerea modului in care Duhul lui Dumnezeu aplica realitatea semnificata de botezul cu apa, dar si modul in care jertfa lui Hristos ca act de intruziune escatologica semnificat de botez este un ἀντίτυπον al altor acte mantuitoare din istorie (potop, trecerea Marii Rosii). Copiii sunt botezati pentru ca si ei sunt detinatorii promisiunii mantuirii prin credinta (dupa cum spune Apostolul Petru in Fapte 2:39).
Obiectia 9 - Circumcizia era un semn care ramanea vizibil in trup, dar apa botezului nu ramane si copiii nu isi vor aduce aminte de propriul botez asa ca le este inutil.
In opinia mea, aceasta obiectie, pe care am auzit-o de mai multe ori, este o observatie superficiala a cirucmciziei ca sacrament al Vechiului Testament. Desi circumcizia lasa o urma permanenta in trup, asta nu inseamna ca cei circumcisi isi aduc aminte de circumcizie. De ce? Pentru ca un copil nu isi aduce aminte de proprie circumcizie (facuta la 8 zile) si nu cunoaste ca ceva este diferit la el (pentru ca toata viata a fost circumcis). Singurul moment al constientizarii circumciziei pentru un evreu era momentul in care un prunc era circumcis in comunitate.
In ce priveste botezul, un copil nu isi aduce aminte botezul, nu realizeaza o diferenta vizibila, dar vede si intelege semnificatia propriului sau botez atunci cand in comunitate are loc un alt botez. Rolul botezului nu este sa ofere o experienta psihologica/emotionala, ci sa intareasca promisiunea facuta de Dumnezeu. Ca semn al legamantului, sacramentul botezului este un "cuvant vizibil" care ajuta marturia Evangheliei si ne intareste in slabiciunea noastra.
Obiectia 10 - Botezarea copiilor este principala cauza pentru degenerarea bisericilor pentru ca toti sunt automat inclusi in biserica fara sa creada.
Exista biserici degenerate in toate traditiile crestine, chiar si printre comunitatile care nu boteaza copii. Nu botezul este cauza degenerarii, ci lipsa predicarii corecte, lipsa evanghelizarii copiilor, lipsa catehizarii si lipsa disciplinei.
In bisericile reformate copilul nu este invatat ca "trebuie sa se boteze" ci este invatat ca a fost botezat, este in cadrul legamantului lui Dumnezeu si trebuie sa asculte in Domnul de parinti, iar acum trebuie sa se pocaiasca de pacate si sa creada in Hristos. Un adolescent care traieste in rebeliune este mustrat in dragoste, iar daca nu se pocaieste de pacatele sale, atunci este suspendat de la Cina (in cazul in care o primea pana atunci), iar daca nici la aceasta sanctiune nu raspunde, atunci este excomunicat.
Lipsa instruirii si disciplinei aduce degenerare in orice comunitate, indiferent de pozitia pe care o are fata de botez.
Obiectia 11 - Prin botezul adultilor oamenii fac un legamant personal intre ei si Dumnezeu, iar botezul copiilor nu are cum sa implineasca asta pentru ca pruncii nu pot lua o decizie.
Conform Scripturii, copiii credinciosilor se nasc sub legamantul in care sunt si parintii lor. Acest fapt este evidentiat faptul ca toti copiii nascuti in familii credincioase: au aceleasi promisiuni de manturie ca si parintii lor (Fapte 2:39), au aceleasi responsabilitati de ascultare si inchinare ca si parintii lor (Efeseni 6:1, Coloseni 3:2), sunt sfinti (1 Corinteni 7:14, vezi diferenta intre sot si copii; sotul este descris ca fiind expus actului de separare "este sfintit" dar copiii sunt separati de lume in comunitatea legamantului "sunt sfinti").
Botezul le este aplicat copiilor ca semn si pecete a faptului ca ei deja sunt intr-un legamant pe care Dumnezeu l-a incheiat cu biserica. Legamantul nu este "personal" in sensul de "individual" dar participarea in legamantul bisericii lui Dumnezeu este persoanala. Exista un singur legamant intre Dumnezeu si oameni, cel pe care Dumnezeu l-a incheiat prin Hristos ca samanta a lui Avraam (Galateni 3:27-29) iar botezul semnifica si pecetluieste faptul ca nu doar altii ci si cel botezat face parte din acest legamant.
Avand promisiunile, responsabilitatile si separarea legamantului, un copil care creste in comunitatea legamantului este chemat sa creada in Hristos, sa se pocaiasca de pacatele sale, sa se inchine lui Dumnezeu si sa duca o viata de recunostinta fata de Dumnezeu prin dragoste fata de aproape si fapte bune. Astfel, copilul ce a primit semnul cand era prunc, primeste, prin credinta, realitatea spirituala (substanta legamantului) care este Hristos si toate binecuvantarile sale.
Obiectia 12 - Iisus s-a botezat la maturitate deci si cei ce il urmeaza trebuie sa se boteze tot la maturitate
Aceasta obiectie este folosita doar de o parte a celor care se opun doctrinei reformate. Desi botezul Domnului Iisus Hristos a fost un act special care nu corespunde in mod direct botezurilor de astazi, asta nu inseamna ca nu putem invata multe lucruri din acel eveniment biblic. Cu toate acestea, chiar daca este un eveniment minunat, nu trebuie sa il aplicam prin scurtcircuitarea contextului in care se afla.
De ce botezul lui Hristos nu reglementeaza botezul nostru? Din mai multe motive: [a] botezul sau are loc in cadrul Vechiului Legamant (pentru ca era inainte de jertfa si invierea lui Hristos), [b] botezul lui Ioan difera de botezul crestin prin faptul ca era un ritual de spalare care pregatea si anunta venirea lui Mesia (in aceeasi categorie cu alte "botezuri"/spalari ale Vechiului Testament - vezi Evrei 9:10 unde βαπτισμοῖς este folosit pentru ritualurile de spalare ale legii mozaice), [c] daca varsta lui Hristos ar fi un punct de referinta inseamna ca botezurile ar trebui facute doar dupa 30 de ani (idee ce evident nu este sustinuta nici de cei care folosesc Obiectia 12), [d] Hristos nu a avut pacate si deci nici un motiv de pocainta, El a primit botezul lui Ioan din ascultare fata de Dumnezeu care il trimisese pe Ioan si ii dadu-se autoritate peste toti evreii, [e] Hristos ca Dumnezeu intrupat a intrat in comunitatea Vechiului Legamant prin nastere, fapt semnificat si pecetluit in taierea imprejur pe care a primit-o la varsta de opt zile, [f] desi Hristos ca Dumnezeu intrupat a fost un simplu membru al Vechiului Legamant (implinind in mod perfect toate poruncile), El este preotul, profetul si regele Noului Legamant, jertfa pentru pacate, aparatorul pacatosilor si judecatorul lumii.
Aceste diferentre intre botezul lui Ioan si botezul crestin, dar si diferentele intre slujba lui Hristos sub Vechiul Legamant si functia sa in Noul Legamant, fac ca varsta la care a fost botezat de Ioan sa fie irelevanta pentru orice discutie care urmareste sa stabileasca azi care este varsta acceptabila pentru botezul crestin.
Obiectia 13 - Cine nu are o credinta personala nu face parte din biserica
Aceasta obiectie esueaza sa faca distinctia intre biserica vizibila si biserica invizibila. Reformatii considera ca, dupa cum nu tot ce se coboara din Israel este Israel (Romani 9:8), la fel, nu oricine face parte din Biserica este cu adevarat in comuniunea bisericii.
Din acest punct de vedere, in biserica invizibila traiesc in comuniune cu Hristos doar cei care sunt uniti cu El prin credinta. Dar in aceasta vreme, nimeni nu poate sa cunoasca cu certitudine cine este un credincios adevarat si cine are o credinta autentica. Caprele sunt inca amestecate cu oile si graul cu neghina, pentru ca traim in aceasta lume si nu in lumea care va veni. Asta nu inseamna ca biserica nu urmareste roadele credintei sau ca nu exista semne ale necredintei care duc la excomunicarea din comunitatea vizibila, ci ca noi ca si oameni nu putem sa cunoastem inima altor oameni.
Poporul Vechiului Testament era in primul rand o biserica si doar in al doilea rand o natiune. De aceea, regimul teocratic ilustra si prefigura imparatia cereasca a lui Dumnezeu unde El este Imparatul atotputernic si voia sa este infaptuita intocmai. Ca elemente tipologice, legile civile si ceremoniale din Vechiul Testament ilustrau aceasta realitate. De exemplu, pentru mult pacate Dumnezeu a cerut sa se instituie pedeapsa capitala, pentru ca oamenii sa fie exclusi din comunitatea legamantului. Astazi biserica nu se foloseste de pedepse corporale, ci de disciplina si excomunicare pentru ca cei ce dovedesc lipsa credintei sa fie exclusi din comunitatea legamantului.
Cand un nou nascut este botezat cu apa, acest act nu este o declaratie a credintei pe care ar avea-o deja, nici un act al includerii in trupul spiritual al lui Hristos, ci un act ce semnifica si pecetluieste faptul ca acel prunc este parte a comunitatii vizibile a legamantului, iar promisiunea iertarii pacatelor prin credinta in sangele lui Hristos ii apartine si lui, precum parintilor sai. Credinta nu isi are originea in om ci este darul Duhului Sfant oferit tuturor alesilor lui Dumnezeu.
Fie ca biserica reformata evalueaza un adult ce s-a convertit la crestinism si trebuie botezat, sau primeste copiii sfinti ai familiei credincioase, noi ca oameni nu putem cunoaste decretul etern si ascuns al lui Dumnezeu. Noi oferim semnul vizibil al apei, dar Duhul Sfant este cel care ofera oamenilor realitatea invizibila.
Resurse relevante in limba engleza:
Michael Horton on Infant Baptism
A Reformed Defense of Infant Baptism - R. Scott Clark
Infant Baptism: How My Mind Has Changed - Dennis Johnson
By Oath Consigned - Meredith Kline