Un articol de S. M. Baugh
„[Iisus Hristos ...] a pătimit sub Pilat din Pont.” Prin aceste cuvinte, Crezul Apostolic a sigilat în infamie numele lui Pilat pentru totdeauna. Cu siguranță că nu a intenționat sau anticipat acest lucru în ziua în care, îndemnat de liderii evrei, L-a condamnat pe Domnul slavei. Dar L-a condamnat pe Iisus. În timp ce istoria acelui eveniment este clară, există câteva întrebări cu privire la această faptă întunecată. De exemplu, când a avut loc și de ce s-a deranjat Pilat să-L răstignească pe Iisus, care nu reprezenta o amenințare reală pentru el? Să analizăm aceste două întrebări în ordine.
Datele multor evenimente antice din afara Romei și ale multor evenimente din interiorul acesteia sunt dificil de stabilit cu precizie. Pe de-o parte, acest lucru se datorează diferitelor tehnici de datare folosite în diverse locuri din antichitate, iar pe de altă parte se datorează pur și simplu rarității și ambiguității surselor noastre. În consecință, istoricii antici sunt obișnuiți să dateze evenimentele în intervale de câteva luni sau ani.
Să luăm, de exemplu, cazul lui Irod cel Mare, despre care se spune că ar fi murit în anul unei eclipse de lună, înainte de Paștele iudaice. O asemenea dată este noaptea și zorii zilei de 12 martie 4 î.Hr., când o eclipsă cunoscută ar fi fost vizibilă în Iudeea. Cu toate acestea, a fost propusă o altă dată, în noaptea unei alte eclipse de lună, care s-ar putea să fi fost chiar mai vizibilă în Iudeea decât cea anterioară, la 9 ianuarie 1 î.Hr. Există probleme cu ambele date care îi preocupă pe cercetători, iar implicațiile pentru data nașterii lui Hristos fac din aceasta o problemă proeminentă, dar ilustrează totuși tipul de dificultăți pe care le întâlnim atunci când încercăm să datăm lucruri din lumea antică.
Ziua morții lui Hristos a fost datată cu un interval de trei ani, similar cu cel al nașterii sale, fie la 7 aprilie 30, fie la 3 aprilie 33. Știm că Pilat din Pont a fost guvernator („prefect”) între anii 26 și 36 d.Hr., așa că folosirea funcției sale în Iudeea nu ajută la stabilirea datei răstignirii Domnului nostru. Totuși, acum lucrurile devin interesante, pentru că, atunci când analizăm relatarea biblică a procesului lui Iisus înaintea lui Pilat, am putea folosi motivul condamnării lui Iisus de către Pilat pentru a răspunde la întrebarea când.
Povestea noastră despre „de ce” se leagă de un om pe nume Aelius Sejanus și de împăratul Tiberius Caesar (care a domnit între anii 14 și 37 d.Hr.). Sejanus a fost un personaj interesant. El era prefectul Gărzii Pretoriene, însărcinat cu protejarea împăratului la Roma. Când Tiberius s-a retras în anul 26 d.Hr. pentru a domni din Campania, o regiune în centrul Italiei, și apoi pe insula Capri, de unde nu s-a mai întors niciodată la Roma, puterea lui Sejanus creștea încet dar sigur. S-ar putea ca sursele să exagereze puțin atunci când spun că Sejanus a adus jertfe atât pentru propria statuie, cât și pentru cea a împăratului, dar realitatea depășirii poziției sale, l-a determinat pe împăratul Tiberius, cunoscut ca fiind paranoic, să folosească în cele din urmă un subterfugiu pentru a-l întemnița pe Sejanus și a-l executa brusc la 18 octombrie 31.
Ceea ce a urmat după căderea lui Sejanus ne interesează. Se pare că un fel de domnie a terorii s-a abătut asupra Romei. Oamenii care îl adorau pe Sejanus acum se deziceau de el și îi aplaudau căderea în speranța de a evita „purificarea” împăratului. Nu a funcționat întotdeauna. Pentru unii a fost puțin prea târziu, deoarece securea a căzut asupra multor oameni de frunte ai Romei și a familiilor lor din cauza unor simple zvonuri, în timp ce împăratul, din ce în ce mai suspicios și mai morocănos, domnea din vila sa de pe o insulă îndepărtată, preocupându-i mereu pe astrologii de la curte pentru siguranța sa.
Pentru noi, acest episod al lui Tiberius și Sejanus este exact genul de lucru care are putere explicativă pentru acțiunile lui Pilat. În acest moment, v-aș ruga să citiți Ioan 19:1-16. Acolo aflăm că Pilat începe prin a-l trata pe Iisus cu aceeași indiferență cu care ar trata orice criminal. Apoi, el speră în mod clar să-i respingă pe liderii evrei cu care a avut o relație lungă și tumultoasă: „Luați-L voi înșivă și răstigniți-L, căci nu găsesc în El nicio vină” (Ioan 19:6). Mi se pare că prin asta Pilat își bate joc de evrei, deoarece numai guvernatorul avea puterea de a executa în provinciile romane, nu și autoritățile locale (Ioan 18:31).
Acum, Iisus devine un pion între Pilat și iudei (Ioan 19:7-11), iar când Pilat vorbește cu Iisus, devine din ce în ce mai neliniștit față de el. Dar competiția dintre Pilat și liderii evrei ajunge rapid la un punct culminant atunci când aceștia vin argumentul decisiv: „Dacă îl eliberezi pe acest om, nu ești prietenul Cezarului. Oricine se face rege se opune Cezarului” (Ioan 19:12; sublinierea noastră). Ceea ce urmează este o politică atent coregrafiată: „Pilat le-a zis: «Să-l răstignesc pe regele vostru?» Preoții cei mai de seamă au răspuns: «Noi nu avem alt rege decât pe Cezar.» Așa că li L-a predat ca să fie răstignit” (Ioan 19:15-16).
Momentul de cotitură de mai sus are loc atunci când liderii iudei (adesea numiți pur și simplu „iudeii” în Ioan) îl avertizează pe guvernatorul roman că, dacă nu le urmează dorința de a-l răstigni pe acest rege renumit, care ar putea amenința domnia lui Cezar, s-ar putea ca paranoicul Tiberiu să afle că Pilat nu este prietenul său. Dacă acest lucru ar fi avut loc în data de 30 d.Hr., nu împăratul Tiberius, ci Sejanus era activ și controla activitatea din Roma. Așadar, amenințarea evreilor probabil nu era atât de îngrijorătoare pentru Pilat. Dar dacă ne aflăm în data de mai târziu, aprilie 33, acțiunile lui Pilat sunt de înțeles. Epurarea dușmanilor reali, închipuiți sau despre care se zvonea că ar fi fost dușmani ai lui Tiberius după căderea lui Sejanus era încă în desfășurare, iar Pilat s-ar fi simțit expus. Se spune că șoaptele delatores („denunțătorilor”) către Tiberius ar fi fost suficiente pentru a-i trimite pe oamenii de frunte ai Romei la spânzurătoare sau pentru a-i face să se sinucidă.
Unii cercetători susțin că Aelius Sejanus ar fi fost patronul lui Pilat, iar alții nu. În orice caz, situația guvernanților romani era destul de fragilă în anii de după Sejanus, astfel încât schimbarea rapidă a lui Pilat în privința lui Iisus, când s-a menționat că nu era prietenul lui Cezar, se potrivește bine cu data de 33 d.Hr.
Dincolo de chestiunea datării răstignirii, acest context istoric al acțiunilor lui Pilat ne ajută să arătăm că sursa relatării din Evanghelia lui Ioan era destul de atentă la politica din acea vreme. Narațiunea lui Ioan din Ioan 19:1-16, la care niciun apostol nu a fost martor direct, este atât exactă, cât și credibilă ca relatare istorică a Evangheliei, bazată pe surse credibile și adesea martori oculari. Și nu întâmplător, începând cu Crezul Apostolic, Pilat din Pont a fost menționat în legătură cu răstignirea lui Iisus, Domnul nostru. Noi nu urmăm „mituri meșteșugit concepute” (2 Petru 1:16) sau adevăruri generice atemporale, ci mărturii istorice, ale martorilor oculari, despre Fiul lui Dumnezeu (Ioan 19:7) „care a fost zămislit de Duhul Sfânt, născut din fecioara Maria; a pătimit sub Pilat din Pont...” pentru a-Și mântui poporul de păcatele sale.
Acest articol a fost publicat pe Heidelblog. Accesat 28 martie 2024. Tradus și publicat cu permisiune.