Dumnezeu ne arată în cartea Apocalipsa că societatea umană așa cum o cunoaștem astăzi se va încheia în momentul revenirii Domnului Iisus Hristos. Doar societatea sfinților, adică biserica, va continua să trăiască în viața veșnică, pe un Pământ înnoit în care nu va mai exista păcat sau moarte.
Care sunt implicațiile acestui sfârșit? Toți necredincioșii vor fi îndepărtați de pe Pământ și își vor petrece veșnicia în iad. Toate guvernele și barierele naționale vor fi desființate. Va exista o singură națiune și o singură împărăție, care va fi condusă de Hristos ca rege.
Deși aparținem acelei civilizații glorificate din viitor, încă trăim în civilizați pervertită din prezent. Nu știm când revine Domnul Iisus Hristos. Poate să fie mâine, peste 10 ani sau peste 500 de ani. Dacă Hristos nu revine în timpul vieții tale, asta înseamnă că îți vei trăi întreaga viață muncind în cadrul unei civilizații care se va încheia.
Un alt mod de a pune întrebarea din titlu este: mai are rost să lustruiești podeaua pe o corabie care se scufundă? Societatea umană este cu siguranță o corabie care se scufundă. Toate eforturile celor de pe corabie nu pot salva corabia de la scufundare. Se scufundă datorită păcatului și Dumnezeu o va scufunda complet. De fapt imaginea scufundării ca semn al distrugerii este folosită de Dumnezeu în Apocalipsa 18:21 - după cum este aruncată o piatră în mare așa va arunca Dumnezeu societatea umană păcătoasă.
Atunci care mai este rostul muncii noastre? De ce am depune atâta efort ca să muncim în profesii care nu inversează mersul lumii și au rezultate temporare? Munca noastră, oricare ar fi ea, crează un cadru temporar în care viața continuă pentru o vreme pe Pământ. În acest cadru temporar menținut prin munca inginerilor, doctorilor, fermierilor, brutarilor, bancherilor, politicienilor, etc, este cadrul în care se naște și crește societatea sfinților.
Sfârșitul încă nu a venit, barca încă nu este scufundată, tocmai pentru că Dumnezeu nu a încheiat formarea acestui popor al Său. La întrebarea ”Ce crezi despre sfânta biserică catolică?” catehismul nostru răspunde:
”Din întreaga omenire, de la începutul și până la sfârșitul lumii, Fiul lui Dumnezeu, prin Duhul și Cuvântul Său, adună, apără și își păstrează pentru viața veșnică, o comuniune aleasă în unitatea credinței adevărate; de asemenea că eu sunt și voi rămâne pentru totdeauna un mădular viu al acestei comuniuni.”
Această strângere are loc în cadrul provizoriu, în această stare temporară a omenirii pe care Dumnezeu o tolerează să existe în păcat până își va încheia planul de formare al unui popor. Dar dincolo de această imagine de ansamblu a planului lui Dumnezeu pe termen lung, munca noastră contribuie în sens imediat la binele semenilor noștri.
Este un bine temporar prin care ne arătăm dragostea față de semenii noștri. Dacă ești brutar le oferi hrană semenilor tăi. Dacă ești inginer le proiectezi locuința sau mașina. Dacă ești bancher finanțezi toate activitățile. Dacă ești doctor le alini durerea. Dacă ești gunoier le cureți orașul. Fiecare muncă este o manifestare a dragostei față de semeni. Dumnezeu folosește în providența Sa munca noastră pentru menținerea acestui cadru temporar în care viața să continue și Biserica să crească.