Am primit mai multe întrebări legate de o predica recentă din Geneza 7 unde am vorbit despre faptul că textul biblic nu necesită o interpretare globală potopului ca inundație completă a întregii planete.
De ce aș afirma așa ceva când textul pare să indice o acoperire completă cu apă? Sunt până la urmă multe locuri în care Geneza 7 pare să afirme un potop global: ”toți munții înalți care sunt sub cerul întreg au fost acoperiți” (v.18), ”a pierit orice făptură care se mișca pe pământ” (v.21).
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem atunci când privim la acest text este: ”care e perspectiva din care se prezintă evenimentele?” Este o perspectiva celestă care privește din afara și afirmă că planeta este complet acoperită de apă? Sau este o perspectivă narativă din punctul de vedere al lui Noe care privește în jur și vede că totul este acoperit de ape?
O intepretare foarte ”literală” a textului din Geneza 1-7 ar plasa potopul undeva acum 4700 de ani, adică prin anii 2700 înainte de Hristos. A avut loc o acoperire completă a tuturor munților de pe Pământ în anul 2700 înainte de Hristos? A fost apa pe Pământ atât de înaltă încât să acopere munții Everest? Înțelegând geografia Pământului și forța gravitației, asta ar însemna o apă care are peste 8000 m înălțime peste tot pe planetă.
Este aceasta intenția și perspectiva din care scrie Moise textul din Geneza 7? Este acesta contextul presupus de evenimentul din viața familiei lui Noe? Răspunsul meu este unul negativ. Textul acesta nu presupune acoperirea unei planete cu munți de peste 8000 m înălțime, la fel cum textele biblice care vorbesc despre mișcarea soarelui pe cer nu presupun un sistem solar heliocentric. Avem de-a face cu o perspectivă narativă orizontală, evenimente prezentate din perspectiva unui observator uman.
Dacă erai în corabia lui Noe, probabil undeva în Mesopotamia cu multe mii de ani în urmă, și priveai în jur în momentul începerii potopului, ai fi văzut că totul din jur este acoperit de apă și toate viețuitoarele sunt ucise de această inundație de dimensiuni foarte mari.
Un alt lucru pe care trebuie să îl avem în vedere este faptul că mijloacele prin care Dumnezeu este prezentat ca realizând această inundație sunt mijloace naturale pe care le putem identifica drept o ploaie torențială și o creștere a nivelului râurilor din Mesopotamia (Gen. 7:11).
Nu este vorba de o apă supranaturală, ci de o cauză supranaturală care influențează mijloace naturale. Dar apa este pe cât se poate de naturală și deja existentă în universul creat. Dacă acum 4700 de ani a fost apă înaltă de 8000 m pe toată suprafața planetei, atunci unde este acea apă acum?
Înțelegând geografia Pământului, forța gravitației, dar și circuitul apei în natură - putem să folosim aceste date din revelația naturală ca ocazie pentru a ne re-evalua interpretarea unui text din revelația specială. Nu doar că putem, ci suntem obligați să o facem.
Exact aceeași este și situația pe care o avem în cazul textelor biblice narative care vorbesc despre mișcarea Soarelui în jurul Pământului. Descoperirile astronomiei și explorararea spațiului ne-au confirmat faptul că Pământul se rotește la fiecare 24 de ore și se învârte în jurul Soarelui la fiecare 365 de zile.
Textele narative biblice care descriu mișcarea soarelui pe cer nu sunt texte care să aibă ca intenție descrierea unui sistem solar, ci sunt pur și simplu observații narative din perspectiva unui om care privește la ce se întâmplă pe cer. Cu toate acestea, biserica medievală și chiar biserici din modernitatea timpurie au interpretat acele texte la fel cum unii interpretează astăzi Geneza 7: foarte literal și ca o descriere științifică, în loc să accepte faptul că este vorba de o perspectivă literară, o narațiune din perspectiva unui observator uman.
Ca exemplu negativ de eșec în interpretarea Scripturii putem să îl vedem chiar pe Jean Calvin, reformatorul francez care într-o predică pe 1 Corinteni 10 a spus că cei care susțin heliocentrismul sunt ”demonizați” care vor să schimbe ordinea naturală care ne este prezentată clar și în Biblie.
Când a făcut această afirmație, Jean Calvin nu spunea ceva nou sau unic, ci doar urma orbește biserica medievală care respingea descoperirile lui Nicolaus Copernic pentru că le percepea ca fiind contrare învățăturii Bibliei.
Descoperirile din revelația naturală sunt momente în care trebuie să ne re-evaluăm interpretarea unor texte biblice din revelația specială. Revelația naturală și cea specială nu se contrazic una cu alta. Dar interpretările noastre eronate ale revelației speciale ne pot face să negăm orbește realitatea din revelația naturală.
Cu alte cuvinte, trebuie să ne examinăm presupozițiile pe care le adoptăm atunci când ne apropiem de un text precum Geneza 7. De ce am presupune că este o ”privire din spațiu” asupra unei planete acoperite de apă și nu o perspectivă orizontală a unui narator care descrie evenimentele dintr-o perspecitivă umană? De ce am presupune că este o apă supranaturală care apare dar apoi dispare din univers? De ce am presupune că în anul 2700 îHr (dacă ar fi să luăm datarea literală) muntele Everest nu avea 8000 m ca să aducă dilemele de față?
Atunci când examinăm presupunerile interpretării ”literale” a textului din Geneza 7 ne dăm seama de numărul mare de acrobații hermeneutice pe care un interpret trebuie să le facă pentru a interpreta potopul ca fiind un fenomen global. Așa ne dăm seama că ”interpretarea literală” nu este de fapt altceva decât un set de preconcepții acceptate din ignoranță care duc la o concluzie contrară numeroaselor dovezi pe care le avem atât din revelația naturală cât și din modul de folosire al perspectivei narative a Vechiului Testament când vine vorba de observarea naturii.
În opinia mea, interpretarea Geneza 7 ca potop global este la fel de plauzibilă ca interpretarea unor texte ca Iosua 10 drept dovadă pentru geocentrism. Dacă respingi interpretarea textului din Iosua 10 ca dovadă pentru geocentrism, atunci ar trebui să te întrebi de ce ai interpreta Geneza 7 ca potop global.