Liturghia reformată începe cu chemarea la închinare (pe care am prezentat-o aici), la care congregația răspunde prin rugăciunea de invocare (despre care poți citi aici). Următorul element din liturghia reformată este ceea ce numim primirea lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne cheamă la închinare prin slujitorul cuvântului, noi răspundem cu toții prin rugăciunea de invocare, iar Dumnezeu răspunde la invocarea noastră prin cuvinte de binecuvântare care confirmă primirea noastră în închinare. Această confirmare a primirii pe care o avem înaintea lui Dumnezeu este rostită de slujitor care vorbește în numele lui Dumnezeu și ne asigură de faptul că Dumnezeu primește închinarea noastră.
Astfel, după rugăciunea de invocare slujitorul își ridică mâinile și spune: Domnul vă primește în această zi prin cuvintele:
”Har și pace de la Dumnezeu Tatăl Nostru și de la Domnul Iisus Hristos”
sau
”Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine şi din partea celor şapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie şi din partea lui Iisus Hristos, Martorul credincios, Cel Întâi Născut din morţi, Domnul împăraţilor Pământului!”
sau alte cuvinte asemănătoare din Scriptură
Aceste cuvinte de primire din partea lui Dumnezeu, pe care am putea să le numim și ”salutul” lui Dumnezeu pentru noi sunt un element pe care îl observăm și în scrierile biblice. Atunci când apostolii scriu bisericilor și încep să vorbească în numele lui Dumnezeu, punctul lor de pornire este o binecuvântare rostită în numele lui Dumnezeu.
Invocarea este răspunsul nostru la faptul că Dumnezeu ne vorbește prin slujitor și ne cheamă la închinare. Dar aceste cuvinte de primire sunt răspunsul lui Dumnezeu la invocarea noastră. Astfel putem observa că liturghia bisericii nu este o comunicare unidirecțională ci un dialog.
O biserică în închinare nu este un grup de oameni care se roagă și cântă lui Dumnezeu ci este o parte a poporului lui Dumnezeu strânsă într-o ambasadă a Împărăției Sale și care se află în dialog cu Dumnezeu. Dumnezeu răspunde și vorbește în timpul închinării noastre, nu prin experiențe mistice ale unui contact direct între sufletul omului și Dumnezeu, ci prin intermediul mijloacelor harului administrate de slujitorii Bisericii (vezi Ef. 3:2, isprăvnicia sau administrarea harului lui Dumnezeu).
Oare înseamnă asta că doar închinarea noastră de la biserică este auzită și primită de Dumnezeu? În nici un caz. Și închinarea noastră individuală sau acasă în familie este primită de Dumnezeu, de fapt noi ne închinăm și în familie deoarece suntem convinși că Dumnezeu primește închinarea noastră. Dar și această încredințare a primirii în timpul săptămânii o avem datorită faptului că suntem cetățeni ai Împărăției Sale, Biserica. În virtutea primirii pe care o avem aplicată asupra noastră în cadrul liturghiei de duminica, putem fi siguri de faptul că avem intrare liberă înaintea lui Dumnezeu și în restul zilelor.
În săptămânile următoare vom privi la următoarele elemente ale liturghiei și vom vedea faptul că întreaga închinare este un dialog între Dumnezeu și congregație.