Toți oamenii sunt păcătoși. Orice om, oricât de bun ar fi, nu poate să nu păcătuiască. Păcatul nu e doar ceea ce faci greșit, ci și ceea ce lași nefăcut - nu doar cu fapta, ci cu vorba și gândul - orice moment în care nu îl iubești pe Dumnezeu cu toată ființa ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Toți oamenii sunt păcătoși.
Deși Adam și Eva au fost creați astfel încât să poată să nu păcătuiască sau să poată păcătui, după căderea lor în păcat nimeni nu se naște în această lume inocent, ci ne naștem în starea de moarte spirituală în care nu putem să nu păcătuim (cf. Ef. 2:1-3; Tit 3:3).
În cuvintele Eclesiastului ”nu este nici un om care să facă binele fără să păcătuiască” (Ecl. 7:20) Conform apostolului Pavel ”nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.” (Rom. 3:10-11). De ce? Pentru că ”toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem, pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă” (Gal. 3:10). Iar Iacov spune: ”cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă se face vinovat de toate.” (Iacov 2:10)
Dacă toți suntem vinovați de păcate și vrednici de condamnare, cum putem fi iertați de vina noastră? În cele ce urmează doresc să sugerez o critică constructivă referitoare la 5 concepții greșite despre iertarea păcatelor:
1. Nu suntem iertați prin fapte bune
Multă lume are impresia că la judecata de pe urmă va avea loc o punere în balanță a faptelor bune pe de o parte și a faptelor rele pe de altă parte. Și în această superstiție populară lumea își imaginează că dacă faptele bune vor fi mai multe ca faptele rele, atunci vei trece de judecată și vei intra în Rai.
Problema cu această concepție nu este doar faptul că este bazată exclusiv pe imaginația oamenilor, ci și faptul că este o contradicție a afirmațiilor apostolice pe care le găsim în Scriptură. Plata păcatului nu este fapta bună. Nu poți să plătești cu fapte bune pentru păcatele tale. Faptele bune nu șterg din vina faptelor rele.
Apostolul Pavel spune că ”plata păcatului este moartea” (Rom. 6:23) nu faptele bune. Pedeapsa pentru păcat este moartea veșnică. Nu ai cum să plătești pentru păcate cu fapte bune, pentru că nu aceasta este plata conform judecății lui Dumnezeu. Iar dacă ar fi să plătim plata pentru păcatele noastre atunci am rămâne sub condamnarea veșnică.
De aceea am avut nevoie de un Mântuitor, de cineva care să plătească pentru păcatele noastre. Profetul Isaia spune despre Hristos: ”noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El” (Is. 53:6-5).
Dacă am fi putut obține iertarea prin fapte bune, atunci nu am mai fi avut nevoie de un Mântuitor care să ia asupra Sa păcatele noastre, să moară pe cruce în locul nostru și să satisfacă judecata lui Dumnezeu împotriva noastră. Iertarea noastră nu este printr-o plată pe care o facem noi, ci prin plata pe care a făcut-o Hristos în locul nostru.
2. Nu suntem iertați prin ignorarea păcatului
Iertarea de care avem parte nu este o ignorare sau o uitare din partea lui Dumnezeu. Noi când îi iertăm pe alți oameni care ne fac ceva rău, încercăm se iertăm prin a uita sau a nu băga în seamă ceea ce au făcut rău față de noi. Încercăm să ne acoperim nemulțumirea față de acei oameni cu alte gânduri și preocupări ca să iertăm prin uitare.
Dar iertarea lui Dumnezeu nu este ca iertarea umană, pentru că Dumnezeu nu este ca oamenii compus din multe trăsături care să se află în tensiune. Noi oamenii putem să fim miloși fără să fim drepți și putem să fim drepți fără să fim miloși. Dar tot ceea ce face Dumnezeu este complet consecvent cu toate atributele Sale.
Dumnezeu nu este milos fără să fie drept și nu este drept fără să fie milos. Profetul Naum surprinde această simultaneitate și simplicitate a naturii divine când spune: ”Domnul Se răzbună pe potrivnicii Lui şi ţine mânie pe vrăjmaşii Lui. Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie şi nu lasă nepedepsit pe cel rău... Cine poate sta înaintea urgiei Lui? Şi cine poate ţine piept mâniei Lui aprinse? Urgia Lui se varsă ca focul şi se prăbuşesc stâncile înaintea Lui. Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului şi cunoaşte pe cei ce se încred în El.” (Naum 1:2-3, 6-7).
Dumnezeu nu lasă păcatul nepedepsit. De aceea apostolul Pavel spune că ”mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşă adevărul în nelegiuirea lor” (Rom 1:18). Dar dacă mânia dreaptă a judecății lui Dumnezeu se revarsă peste toate păcatele, cum putem scăpa de această judecată?
Răspunsul îl aflăm tot de la apostolul Pavel care spune: ”căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire (Rom 3:23-25).
Nici un păcat al nostru nu rămâne nepedepsit. Judecata dreaptă a lui Dumnezeu este pe deplin satisfăcută pentru că Dumnezeu Fiul a luat asupra Sa păcatele noastre, fiind judecat în locul nostru. Dumnezeul Triunic ne iartă prin faptul că o persoană a Sfintei Treimi și-a asumat consecințele păcatelor noastre și a suferit pedeapsa în locul nostru.
3. Nu suntem iertați în mod condiționat
Iertarea păcatelor nu este ca o condamnare cu suspendare. În relațiile cu alți oameni de multe ori iertăm în mod condiționat, doar dacă persoana respectivă îndeplinește anumite cerințe pe care le facem. Acele condiții satisfac daunele provocate de greșeală și refac relația dintre noi.
Dar iertarea păcatelor noastre nu are loc printr-o satsifacere pe care noi o oferim dreptății lui Dumnezeu, ci prin satisfacerea oferită de viața perfectă și jertfa suficientă a lui Hristos. Există o condiție a iertării noastre, dar nu o condiție care să fie asupra noastră, ci o condiție pe care a îndeplinit-o Hristos.
De aceea putem să fim siguri de iertarea păcatelor noastre! Iertarea noastră nu depinde de ce facem noi, ci de ceea ce a făcut Hristos! Viața creștină nu este o viață de confuzie și teroare ci o viață de încredere și speranță! De aceea apostolul Pavel spune că ”fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.” (Rom 5:1-2)
Iar apostolul Ioan spune: ”dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:8-9) Avem siguranța iertării noastre în ciuda faptului că suntem păcătoși deoarece ”sângele lui Iisus Hristos Fiul Lui ne curățește de orice păcat” (1 Ioan 1:7)
4. Nu suntem iertați fără credință
Singura condiție pentru iertare este credința în Hristos: nu pentru că o astfel de credință ar avea vreun merit înaintea lui Dumnezeu ci pentru că doar jertfa lui Hristos ne oferă iertare, iar credința este mijlocul prin care binecuvântările jertfei lui Hristos ne sunt oferite și nouă.
Fără credință în Hristos nu există iertarea păcatelor. De aceea, credința în Hristos este esențială pentru mântuirea oamenilor. Toți oamenii cunosc legea lui Dumnezeu, fie prin citirea Scripturii sau prin șoapta conștiinței, legea naturală pe care Dumnezeu a lăsat-o în toți oamenii. Chiar și oamenii care nu au auzit despre Hristos au legea lui Dumnezeu și vor fi judecați în mod drept pentru încălcarea legii lui Dumnezeu.
Dar iertarea nu vine prin lege, ci iertarea vine doar prin credința în Evanghelie, adică credința în viața, moartea și învierea Domnului Iisus Hristos. Apostolul Petru spune că ”în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12) Iertarea ce decurge din jertfa lui Hristos este primită prin credință (Rom. 5:12), mântuirea noastră este prin har, prin credință (Ef. 2:8-9).
Apostolul Pavel spune omului: ”dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine” (Rom. 10:9-11).
Oricât de bun ar fi un om, fără credință în Hristos nu are iertarea păcatelor, nu are rezolvarea fărădelegilor sale, nu are îndepărtarea vinei și rămâne sub condamnarea lui Dumnezeu. Nimic nu poate înlocui credința în jertfa lui Hristos.
5. Nu suntem iertați fără să fim sfințiți
Iertarea de care avem parte nu este temporară ci veșnică. Dar, iertarea nu este singurul dar divin ce ne este oferit prin credință. Privind la Noul Testament, reformatorii au înțeles că credința în Hristos mediază în viața noastră un ”har dublu” (duplex gratia): justificarea (ștergerea păcatelor și atribuirea dreptății lui Hristos) și sfințirea (transformarea vieții prin rodirea Duhului Sfânt în noi).
Doar credința mântuiește (cf. Gal 3:11-12; Rom 3:21-26), dar credința care mântuiește întotdeauna produce și fapte bune (cf. Gal 5:1-26; Rom. 12:1-21; Rom 8:9-11) Faptele noastre bune ce decurg din transformarea vieții vor fi întotdeauna imperfecte și nevrednice, dar întotdeauna vor exista. Faptele bune nu ne califică pentru iertare și nu reprezintă o condiție pentru intrarea în viața veșnică, ci faptele bune sunt parte a vieții noi și veșnice pe care fiecare credincios o are deja prin justificarea sa.