Botezul nu este un simbol retrospectiv

Despre erorile neoprotestante în privința botezului am mai scris aici răspunzând la cele mai frecvente obiecții pe care le-am auzit. Dar în articolul de față aș dori să discut despre o eroare neoprotestantă care este sursa multor confuzii cu privire la botez.

Unul dintre motivele pentru care neoprotestanții resping botezul copiilor este pentru că definesc botezul ca un act simbolic retrospectiv: botezul simbolizează ceva ce deja s-a întâmplat în viața omului, iar imposibilitatea verificării acestui lucru în cazul pruncilor îi face pe neoprotestanți să ajungă la concluzia că botezul creștin nu poate fi administrat copiilor. Argumentul neoprotestant este eronat pentru că premisa este falsă. Botezul nu este un simbol retrospectiv.

În primul rând ar trebui să lămurim faptul că botezul nu este un simbol, ci un mijloc al harului. Elementele vizibile au rolul să reprezinte o realitate care le transcende, dar sacramentele nu sunt simboluri care să existe în mod independent de realitatea spirituală ci sunt mijloace ale harului. Botezul este un instrument prin care Dumnezeu lucrează în viața persoanei. Această instrumentalitate a botezului este afirmată clar de mai multe texte biblice.

Botezul nu este un act simbolic al omului ci acțiunea lui Dumnezeu prin intermediul slujitorului. Noul Testament folosește verbul ”a boteza” doar la diateza activă sau cea pasivă (slujitorul care botează, persoana care este botezată), iar traducerile care folosesc diateza reflexivă distorsionează textul. Noul Testament niciodată nu afirmă că botezul este ceva ce tu faci, că ”te” botezi. Este o traducere eronată.

Botezul este acțiunea lui Dumnezeu prin intermediul slujitorului, deoarece atunci când botează, slujitorul vorbește și acționează în numele lui Dumnezeu. Acest lucru este evident din instituirea botezului când Iisus le spune ucenicilor ”Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” (Mat. 28:19) Botezarea ”în numele” nu este o incantație magică ci acționarea ca reprezentat al lui Dumnezeu, o acțiune a lui Dumnezeu mediată prin acțiunea slujitorului care aplică sacramentul conform instituirii lui Hristos.

În al doilea rând trebuie să înțelegem că botezul nu este un simbol retrospectiv. Botezul este ceva ce face Dumnezeu (prin intermedierea slujitorilor), este o acțiune instrumentală, o acțiune prin care Dumnezeu realizează o lucrare. Această instrumentalitate a botezului poate fi văzută din mai multe texte care ne prezintă botezul drept o lucrare ce împlinește ceva.

Apostolul Petru prezintă botezul și pocăința drept instrumente care au ca scop iertarea păcatelor: ”fiecare din voi să fie botezat în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre” (Fapte 2:38). Din această afirmație, cuvântul ”spre” ne arată instrumentalitate. Scopul pentru care are loc administrarea botezului este iertarea păcatelor. Trebuie să menționez că în această prescriere a botezului pentru iertarea păcatelor nu sunt incluși doar adulții și doar cei care se vor converti în viitor ci și copiii credincioșilor sunt incluși în aplicarea botezului (Fapte 2:39).

Luând în considerare acest text biblic, definirea botezului drept un simbol retrospectiv ar fi răsturnarea acțiunii lui Dumnezeu și înlăturarea unei instrumentalități care este afirmată în mod clar de această declarație a apostolului Petru.

Instrumentalitatea botezului este afirmată și de afirmațiile făcute cu ocazia botezului lui Saul din Tars pe care mai apoi îl cunoaștem drept apostolul Pavel. Anania îi spune înainte de botez: ”Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului” (Fapte 22:16).

Situația specifică a lui Pavel era de adult care deja se pocăise de păcate, deja a început să creadă în Hristos (care i s-a arătat) înainte să fie botezat, cu toate acestea Anania vorbește despre un botez pentru spălarea păcatelor. Chiar și în cazul adultului convertit din afara religiei creștine, botezul își păstrează această instrumentalitate și concentrarea pe un beneficiu viitor al iertării păcatelor.

Confuzia neoprotestantă își are originea într-o interpretare eronată a textului din 1 Petru 3:21. Este un text cu o oarecare lipsă de claritate cu mai multe variante de traducere. Botezul care ”vă mântuiește pe voi acum” este varianta A de traducere ”mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu” sau varianta B de traducere ”rugăciunea/cererea pentru un cuget curat înaintea lui Dumnezeu”.

Personal cred că varianta A de traducere (populară în neoprotestantismul românesc) este eronată din următorul motiv: Cum ar putea să aibă loc curățirea unui cuget deja curat? Cum ar putea să mântuiască botezul pe cineva care este deja curat? Varianta A de traducere introduce o contradicție în text tocmai de aceea consider că varianta B este cea corectă și în conformitate cu contextul.

Dar indiferent de varianta de traducere adoptată, conform textului din 1 Petru 3:21 botezul nu poate fi un simbol retrospectiv deoarece Petru spune că botezul ”mântuiește” și este o ”curățire”. Botezul realizează ceva, prin intermediul botezului Dumnezeu înfăptuiește ceva. Departe de a fi o dovadă pentru un botez ca simbol retrospectiv ce este aplicabil doar adulților, 1 Petru 3:21 mai mult ca orice alt text dovedește instrumentalitatea botezului ca mijloc al harului.

Botezul, la fel ca euharistia, nu este doar un simbol retrospectiv. Din punctul de vedere al teologiei reformate, ambele sacramente, atât botezul cât și euharistia au trei părți care le constituie:

1 - elementele vizibile: în cazul botezului avem apa, în cazul euharistiei avem pâinea și vinul

2 - realitatea semnificată: în cazul botezului este spălarea de păcate și regenerarea, în cazul euharistiei împărtășirea cu trupul și sângele lui Hristos

3 - unirea sacramentală între elemente și realitate, o unire realizată de lucrarea tainică a Duhului Sfânt

Sacramentul nu este doar elementul vizibil, ci elementul unit de realitate. Astfel facem o distincție între elemente și realitate fără să le separăm, ele rămân unite prin lucrarea Duhului Sfânt. Slujitorul uman administrează elementele vizibile iar Duhul Sfânt aplică realitatea semnificată. Dar beneficiul sacramentului, atât în cazul botezului cât și în cazul euharistiei, nu este limitat la momentul administrării.

Botezul făcut de slujitor în apă este vizibil în momentul administrării, iar botezul făcut de Duhul Sfânt devine vizibil prin efectele sale în timp. Viața creștină este efectul continuu al botezului. Prin botezul în apă persoana dobândește o participare exterioară și vizibilă în legământul harului o participare care devine interioară și spirituală prin intervenția Duhului Sfânt.

În 1 Corinteni 12:13 vedem cum eficacitatea ambelor sacramente este plasată în agenția Duhului Sfânt, am fost botezați de un singur Duh și am băut dintr-un singur Duh. Intervenția Duhului Sfânt în noi este o lucrare continuă în viața noastră.

Înțelegerea reformată despre botez pe baza textelor amintite (și a altora) este ca început al lucrării lui Dumnezeu în viața noastră. Calvin spunea despre sacrament că ”realitatea este dată alături de semn, căci Domnul când ne dă sacramentul nu ne hrănește ochii cu un semn gol și fără semnificație, ci îi alătură realitatea, mărturisind astfel că prin mijlocul lor acționează în mod eficace asupra noastră”. Specific despre botez Calvin spunea ”metoda obișnuită a mântuirii lucrate de Dumnezeu începe în botez și este împlinită treptat de-a lungul întregii vieți”. Iar referitor la lucrarea lui Dumnezeu prin botezul copiilor Calvin afirmă ”pruncii sunt botezați în pocăința și credința viitoare și chiar dacă acestea încă nu sunt formate în ei, sămânța pocăinței și a credinței este așează în ascuns în ei prin lucrarea tainică a Duhului”.

Iertarea păcatelor care ne este semnificată și pecteluită prin instrumentalitatea botezului urmează să ne fie aplicată de Duhul Sfânt pe parcursul întregii vieți. Iertarea păcatelor nu este doar îndreptățirea noastră ci și aplicarea subiectivă a îndreptățirii după fiecare moment de pocăință.

În cuvintele unui alt teolog din Geneva, păcatele nu pot fi iertate până când nu au fost comise. Atât pentru pruncul care este botezat cât și pentru adultul convertit care este botezat, botezul pecetluiește nu o iertare trecută ci una viitoare. Iertarea, ca aplicare subiectivă a îndreptățirii, are loc ca răspuns al pocăinței de-a lungul vieții celui care a fost botezat.

Acest beneficiu al iertării păcatelor nu vine din puterea apei ci din puterea sângelui lui Hristos care spală păcatele, o putere ce este aplicată de Duhul Sfânt. Această spălare continuă din partea Duhului Sfânt este aplicarea subiectivă a îndreptățirii, iar beneficiile acestei aplicări sunt experimentate prin credință în urma pocăinței.