După ce am discutat în articolele anterioare despre chemare la închinare, rugăciunea de invocare și primirea lui Dumnezeu, acum am ajuns la următorul element din liturghie și anume cântecul de laudă.
În liturghia bisericii noastre avem trei cântece care sunt diferite în fiecare duminică. Primul din aceste cântece este cântecul de laudă și este cântat ca răspuns la primirea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne primește și ne binecuvântează prezența în închinare, noi răspundem prin laudă. Pentru acest cântec de laudă este ales fie un psalm de laudă fie un imn corespunzător.
Lăudarea lui Dumnezeu trebuie să aibă prioritate în logica și ordinea închinării noastre. Acest lucru se aplică atât în cântecul bisericii cât și în rugăciunea noastră. Deși înclinația noastră atunci când venim în rugăciune este să cerem lucruri, atât Rugăciunea Tatăl Nostru cât și psalmii ne învațăt faptul că doxologia (lauda) trebuie să aibă prioritate.
Atunci când venim în închinare înaintea lui Dumnezeu începem prin a îl lăuda pe El pentru că trebuie să îi acordăm prioritate lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu trebuie să îl menținem în primul plan al atenției noastre și doar mai apoi într-un plan secundar vom putea veni cu cerințele noastre.
O altă caracteristică a închinării reformate este faptul că, spre deosebire de formele medievale sau moderne de închinare unde credincioșii sunt de multe ori doar spectatori ai închinării (deoarece cântă preoții, corul de strană, corul profesionist, solouri, duete, formații muzicale, etc) în liturghia reformată închinarea prin cântec este exclusiv congregațională.
Închinarea prin cântec nu este un spectacol muzical la care asistăm, ci o expresie a noastră a tuturor, fiind uniți de aceleași versuri și de aceeași muzică, având atenția îndreptată spre Dumnezeu căruia îi cântăm, nu spre muzicanți pe care să îi admirăm.
Satisfacerea dorințelor artistice nu este un lucru păcătos, dar acea activitate este una de cultură, nu una de cult. Locul desfătării artistice nu este în închinarea bisericii ci în sala de spectacol. Scopul muzicii din cadrul bisericii nu este distrarea credincioșilor cu o muzică ce le place lor, ci muzica are în închinare scopul de a ajuta credincioșii să își exprime închinarea în mod public și la unison (comun).
Tocmai datorită caracterului public și comun al închinării bisericii, nu toate formele de muzică sunt potrivite pentru că nu toate pot deservi acest scop. Unele forme muzicale se potrivesc altor cadre și scopuri, deoarece fie aduc obscuritate asupra cuvintelor, fie fac imposibil aspectul comun al închinării. Nu doar formele din pop culture sunt inadecvate ci și multe forme din high culture sunt la fel de nepotrivite pentru închinarea bisericii. Desfătarea artistică nu trebuie căutată la biserică ci la operă, la concert, la pub-ul cu jazz, etc.